ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4582/2011

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8211/99/2009, reclamantul S.I.C. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, obligarea acesteia la

emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă și vechime

integrală prin care, la stabilirea punctajului mediu anual, să fie utilizat un stagiu

complet de cotizare de 20 de ani, precum și la plata diferențelor dintre pensia

cuvenită la 01 decembrie 2005 și pensia încasată.

Prin sentința civilă

nr. 617 din 24 martie 2010, Tribunalul Iași a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să recalculeze

drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet

de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 29 octombrie 2006; a obligat pârâta

să achite reclamantului diferența dintre drepturile de pensie încasate și cele cuvenite

ca urmare a recalculării, începând cu data de 29 octombrie 2006; a respins cererea

reclamantului, de obligare a pârâtei la plata diferențelor de pensie pentru perioada

01 decembrie 2005-28 octombrie 2006, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 1811640 din 30 septembrie 1998,

reclamantul S.I.C. a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă

începând cu data de 01 octombrie 1998, în temeiul Legii nr. 3/1977, rezultând că

stagiul de cotizare realizat de reclamant în grupa I de muncă este de 27 ani, 7

luni și 23 zile.

Instanța de fond a mai

reținut că, întrucât reclamantul a fost înscris la pensie în temeiul Legii nr. 3/1977,

drepturile de pensie ale acestuia au fost recalculate în conformitate cu principiile

Legii nr. 19/2000, iar din cuprinsul deciziei nr. 181164 din 22 decembrie 2005,

al întâmpinării și actelor depuse la dosar de pârâtă, a rezultat că stagiul de cotizare

utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 30 de ani.

Pentru persoanele care

au lucrat în condiții deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale

referitoare la vârsta de pensionare și la stagiul de cotizare, stabilind, după caz,

luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

Începând cu data de 01

octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor

sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, au fost

evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei

pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale. Metodologia

de efectuare a evaluării a fost prevăzută în Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 1550/2004. Potrivit art. 2 din aceste Norme metodologice, stagiul complet

de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea

integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului

la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor

de evaluare. Pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul

01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea

punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Conform art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în

locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25

ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare

an lucrat în aceste grupe câte un an și șase luni pentru grupa I de muncă. Potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, pe această bază persoanele care au lucrat în grupele

I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate la împlinirea vârstei

de 52 ani, pentru grupa I, iar, potrivit alin. (3), persoanele care îndeplinesc

condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât

bărbații, cât și femeile din grupa I de muncă.

Astfel, asigurații care

și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă și ale căror drepturi de

pensie s-au deschis în perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât

de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă,

deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

S-a mai reținut, de către

prima instanță, că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la cele prevăzute

de art. 8 din aceeași lege, prevăzând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru

persoanele ce au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate

în grupa I de muncă.

Prin decizia nr. 40 din

22 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis

recursul în interesul legii și s-a stabilit că „dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat

la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii

și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet

de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale

căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001

și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat

de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

asistență socială”.

Potrivit art. 329

alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta

Curte de Casație și Justiție în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea

din 06 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme

este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul

capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică

și incertitudinea. În consecință, instanța nu poate da o altă soluție și nu poate

emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. De altfel, și Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia

nr. 93 din 11 mai 2000, că, în temeiul art. 329 C. proc. civ., scopul reglementării

recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară

a legii pe întreg cuprinsul țării.

Având în vedere decizia

nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că reclamantul

a fost înscris la pensie în temeiul Legii nr. 3/1977, având un stagiu de cotizare

realizat în grupa I de muncă de 27 ani, 7 luni și 23 zile, instanța de fond a reținut

că în mod eronat pârâta, la determinarea punctajului mediu anual, a utilizat stagiul

complet de cotizare de 30 de ani și nu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cauzând astfel reclamantului

un prejudiciu constând în diferența dintre drepturile de pensie încasate și cele

cuvenite ca urmare a recalculării începând cu data de 29 octombrie 2006. Pentru

diferențele de pensie solicitate de reclamant pentru perioada 01 decembrie 2005-28

octombrie 2006 instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune este prescris, raportând

data introducerii acțiunii, 12 noiembrie 2009, la dispozițiile Decretului nr. 167/1958,

art. 3.

Prin decizia civilă

nr. 466 din 01 iunie 2010, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, a admis recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Iași și a modificat în

parte sentința în sensul că a respins acțiunea privind recalcularea drepturilor

de pensie și plata diferențelor începând cu data de 29 octombrie 2006.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a reținut că drepturile de pensie ale intimatului reclamant

S.I.C. s-au deschis la data de 01 octombrie 1998, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 3/1977, iar în cadrul procesului de recalculare prevăzut de O.U.G.

nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei intimatului,

provenită din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a făcut cu respectarea

prevederilor H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în

vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al

asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie

2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Instanța de recurs a mai

reținut că noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, legată de plata contribuțiilor

de asigurări sociale și utilizată la determinarea punctajului mediu anual, este

specifică Legii nr. 19/2000, așa încât, pentru a face posibilă evaluarea pensiilor

din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, prin H.G. nr. 1550/2004

s-a prevăzut, în art. 2 din anexă, ce se înțelege prin „stagiu complet de cotizare”

și care este durata acestui stagiu.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1), stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu

anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare

la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i

se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

În ceea ce privește durata

stagiului complet de cotizare, instanța de recurs a reținut că, în cazul intimatului,

sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3), conform cărora, pentru persoanele

ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie

2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual

va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, și că vechimea integrală în muncă, minimă,

necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, de care

a beneficiat intimatul începând cu data de 01 octombrie 1998, este de 30 ani, potrivit

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, perioadă avută în vedere și de recurentă

la determinarea punctajului mediu anual și recalcularea pensiei intimatului, prin

decizie necontestată de acesta.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 3/1977, menționate și de Înalta Curte de Casație și Justție,

prin decizia nr. 40/2008, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin.

(3) C. proc. civ., Curtea de Apel Iași a constatat că intimatul face parte din categoria

persoanelor care au lucrat efectiv, cel puțin 20 ani, în locuri care se încadrau

în grupa I de muncă, așa încât stagiul complet de cotizare este cel avut în vedere

de art. 14 din Legea nr. 3/1977. Cu privire la durata acestui stagiu, s-a reținut,

însă, că perioada de 20 ani de lucru efectiv în locuri care se încadrau în grupa

I de muncă nu reprezintă stagiu complet de cotizare, înțeles ca vechime integrală

în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă,

așa cum eronat a reținut prima instanță.

Vechimea integrală în

muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă,

de care a beneficiat intimatul, este tot de 30 ani, chiar dacă persoana a lucrat

efectiv cel puțin 20 ani în locuri care se încadrau în grupa I de muncă. Aceasta

întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 19/2000, la stabilirea

pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă, un an și

6 luni, deci cel puțin 20 ani lucrați efectiv în grupa I de muncă echivalează cu

30 ani, perioadă care reprezintă vechimea integrală în muncă, minimă, necesară pentru

acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, de care a beneficiat

intimatul, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, și care constituie stagiu

complet de cotizare, în accepțiunea Legii nr. 19/2000.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare reclamantul, prin care a reiterat apărările formulate

la instanțele anterioare și a arătat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași

este nelegală, întrucât în spețe similare s-au pronunțat soluții favorabile reclamanților.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 30 septembrie 2010, intimata Casa Județeană de Pensii Iași a invocat

excepția necompetenței materiale a instanței supreme, raportat la dispozițiile

art. 319 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația se introduce la instanța

a cărei hotărâre se atacă.

Înalta Curte, analizând

cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția de necompetență materială a acestei instanțe invocată de intimată, constată

următoarele:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate

obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri

judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Competența de soluționare

a contestației în anulare aparține instanței a cărei hotărâre se atacă, principiu

enunțat în mod expres în art. 319 alin. (1) C. proc. civ., regulă determinată de

însăși natura contestației de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar

nu de reformare, prin intermediul căreia nu se realizează un control judiciar obișnuit,

fapt ce atrage competența de soluționare a instanței care a pronunțat hotărârea

și nu a instanței superioare.

Față de formularea și

finalitatea dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile de competență

menționate sunt de ordine publică, respectarea lor impunându-se ca atare.

În speță, contestatorul

a supus acestei căi de atac decizia civilă nr. 466 din 01 iunie 2010 a Curții de

Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a admis recursul

pârâtei Casa Județeană de Pensii Iași și s-a modificat în parte hotărârea de fond,

în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului (contestatorul din prezenta cauză)

privind recalcularea drepturilor de pensie și plata diferențelor începând cu data

de 29 octombrie 2006.

În atare situație, instanța

competentă a soluționa contestația în anulare este Curtea de Apel Iași, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, ca instanță ce a pronunțat hotărârea atacată, fapt

ce face inutilă analiza pe fond a contestației, motiv pentru care se va declina

competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a contestației în anulare formulată de S.I.C. împotriva deciziei

nr. 466 din 01 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, în favoarea Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2011.