ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3142/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3142/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1095 din 23 mai 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA - Agenția Onești cu sediul social în Onești județul Bacău și a respins acțiunea formulată de reclamantul S.V. domiciliat în comuna Oituz județul Bacău împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea a fost admisă excepția lipsei de interes și a fost respinsă ca fiind lipsită de interes acțiunea formulată de același reclamant împotriva pârâtei SC R.B. SA București cu sediul social în București.
În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA - Agenția Onești și excepția lipsei de interes, iar în baza art. 137 C. proc. civ. a analizat mai întâi excepțiile de procedură și de fond, care au făcut de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a cauzei. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA - Agenția Onești, a fost admisă având în vedere adresa din 12 februarie 2007 a SC R.B. SA - Sucursala Bacău, prin care se menționează că Agenția Onești nu are personalitate juridică, precum și dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 modificată, conform cărora celelalte sedii secundare-agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii, sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică, ale societăților comerciale și se menționează numai în cadrul înmatriculării societății în registrul comerțului de la sediul principal.
Referitor la excepția lipsei de interes a acțiunii, a fost admisă având în vedere dispozițiile art. 54 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea la B.N.R. a C.I.P. nr. 1/2001, conform căruia interdicția bancară durează timp de 1 an de la data înregistrării incidentului de plată. Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 121 din 13 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinței civile nr. 1095 din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate în esență toate argumentele expuse de prima instanță.
Împotriva Deciziei nr. 121 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul S.V., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica temeiul de drept, sub aspectele că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor, nu a administrat proba cu interogatoriu, iar interesul reclamantului rezultă din faptul că el a fost înregistrat la C.R.B. De asemenea s-a precizat că acțiunea a fost formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 677/2001 și în mod greșit s-a reținut art. 54 din Regulamentul de funcționare a C.I.P., întrucât perioada în care nu se poate lua credit bancar este de 5 ani și nu de 1 an de zile.
Intimata pârâtă SC R.B. SA București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente. Așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R.B. SA - Agenția Onești și SC R.B. SA București, în cadrul obligației de a face, obligarea acestora la a o radia din banca de date înregistrarea notificării privind informații negative. Conform încheierii de ședință din data de 7 martie 2007, instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B.
SA - Agenția Onești, determinat de răspunsul acestei pârâte, în sensul că nu are personalitate juridică, interesele sale fiind realizate prin mandatul dat de SC R.B. SA București către Sucursala Bacău. De asemenea, corect s-a apreciat că în speță operează și excepția lipsei de interes, având în vedere, apărarea pârâtei expusă constant prin întâmpinări, și anume dispozițiile art. 54 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea la B.N.R. a C.I.P. nr. 1/2001, care atestă că interdicția bancară durează timp de 1 an de la data înregistrării incidentului de plată. Contextul expus a determinat instanța, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond, care au făcut de prisos cercetarea fondului.
Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 121 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.V., împotriva Deciziei nr. 121 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.