ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3925 din 6 septembrie 2007,

Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

S.T. SRL Craiova împotriva SC S.H. SRL Craiova și a constatat nul contractul de

închiriere din 1 noiembrie 2004, obligând pârâta la plata sumei de 4.691,54 lei

reprezentând chirie încasată pe perioada 1 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2005.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract de

închiriere a unei suprafețe de teren pe care, reclamanta avea amplasat un

chioșc metalic însă, la data perfectării contractului a cărui nulitate se

solicită, pârâta deținea imobilul în baza unui contract de leasing care

prevedea că utilizatorului îi este interzis să încheie contracte de sublocație

pentru bunul respectiv.

Chiar dacă în prezent

pârâta este proprietara imobilului și are în obiectul său de activitate

închirierea de bunuri imobiliare, instanța a constatat că - la încheierea

contractului în discuție - nu avea acordul locatorului ceea ce denotă reaua sa

credință și scopul ilicit al contractului.

De asemenea, din

probe s-a reținut că actul a fost încheiat sub presiunea amenințărilor,

consimțământul reclamantei nefiind valabil (art. 953 C. civ.).

Apelul formulat de

pârâta SC S.H. SRL Craiova a fost admis prin decizia nr. 3 din 10 ianuarie 2008

de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care a schimbat sentința atacată

și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

În considerentele

deciziei s-a reținut că potrivit contractului de leasing invocat de reclamantă utilizatorului

i s-a interzis sublocațiunea pentru imobilul situat în Craiova, însă obligația

a fost asumată de pârâtă în raporturile cu locatorul astfel că, reclamanta nu o

poate valorifica, fiind terț față de contract și mai mult, o astfel de

obligație nu este în măsură să atragă nulitatea contractului de închiriere.

S-a mai considerat că

nu s-a făcut dovada vicierii consimțământului SC S.T. SRL Craiova prin mijloace

viclene la momentul încheierii contractului, iar confuzia referitoare la

regimul juridic al bunului și presiunea sub care s-a aflat reprezentantul

reclamantei apare ca o consecință a stării conflictuale rezultate din derularea

litigiului ce a avut ca obiect contractul de leasing, influențând deopotrivă și

pe pârâtă, și nicidecum ea fiind creată sau generată de aceasta din urmă.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta care a invocat motivele de nelegalitate reglementate

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- În mod nelegal s-a

apreciat ca fiind licită cauza contractului de închiriere în condițiile în care

acesta a fost încheiat într-un moment în care contractul de leasing fusese

anulat, ceea ce înseamnă că pârâta nu deținea vreun titlu de orice fel cu

privire la terenul închiriat.

- Decizia este

nelegală și suc aspectele ce decurg din analiza procesului - verbal de predare

primire încheiat la 10 ianuarie 2001, întrucât se acordă semnificație juridică

unui act nul din moment ce contractul de leasing fusese desființat.

- Contractul de

leasing a fost greșit interpretat, în condițiile în care nu sa luat în

considerare clauza de la pct. 2.4. prin care s-a interzis orice sublocație fără

acordul locatorului.

- În mod nelegal s-a

reținut că reclamanta nu ar fi fost victima unor manopere dolozive și a unor

violențe cât timp administratorului societății i s-a insuflat temerea că va

pierde viitorul afacerii sale dacă nu încheie contractul.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiune, așa cum

a fost precizată la data de 1 februarie 2007, reclamanta a invocat două motive

de nulitate și anume cauza ilicită conform art. 948 pct. 4 raportat la art. 966

și consimțământul viciat prin violență, motiv pentru care noul motiv de

nulitate invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs - lipsa titlului

- nu va fi luat în considerare în raport de prevederile art. 316 C. proc. civ.

raportat la art. 294 C. proc. civ. conform cu care, în recurs nu se pot face

cereri noi.

În atare situație,

controlul judiciar se va limita la criticile de nelegalitate ce vizează

motivele de nulitate ce au făcut obiectul analizei la instanțele anterioare.

Astfel, reclamanta a

susținut că încheierea contractului de închiriere a avut o cauză ilicită, fiind

încălcate prevederile clauzei 2.4. din contractul de leasing prin care se

interzicea sublocațiunea bunului fără acordul utilizatorului.

Instanța apelului a

statuat corect asupra acestui aspect în sensul că reclamanta nu se poate

prevala de aceste dispoziții fiind un terț față de contractul de leasing și

oricum, cauza unui act juridic este ilicită atunci când ea contravine unor

dispoziții legale care interesează ordinea publică, ceea ce nu este cazul

prevederilor contractuale invocate.

Cu privire la

vicierea consimțământului prin mijloace viclene pentru inducerea în eroare a

reclamantei, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit.

Potrivit art. 960 alin.

(2) C. proc. civ. - dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că cel care îl

invocă drept cauză de anulabilitate trebuie să-l dovedească.

Ori, reclamanta a

cunoscut situația juridică a activului și faptul că - la data încheierii

contractului de închiriere - contractul de leasing se afla în litigiu.

Nici criticile referitoare

la violență nu sunt fondate, întrucât insistența pârâtei prin intermediul

agenților de pază de a pretinde încheierea contractului de închiriere pentru

terenul pe care reclamanta deja îl folosea, nu poate fi considerată injustă mai

ales în condițiile în care a existat o stare conflictuală pe toată durata

derulării litigiului purtat cu locatorul, litigiu ce a vizat valabilitatea

contractului de leasing.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată este la adăpost de orice

critici, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC S.T. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 3

din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2008.