ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3925 din 6 septembrie 2007, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL Craiova împotriva SC S.H. SRL Craiova și a constatat nul contractul de închiriere din 1 noiembrie 2004, obligând pârâta la plata sumei de 4.691,54 lei reprezentând chirie încasată pe perioada 1 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2005. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de teren pe care, reclamanta avea amplasat un chioșc metalic însă, la data perfectării contractului a cărui nulitate se solicită, pârâta deținea imobilul în baza unui contract de leasing care prevedea că utilizatorului îi este interzis să încheie contracte de sublocație pentru bunul respectiv.

Chiar dacă în prezent pârâta este proprietara imobilului și are în obiectul său de activitate închirierea de bunuri imobiliare, instanța a constatat că - la încheierea contractului în discuție - nu avea acordul locatorului ceea ce denotă reaua sa credință și scopul ilicit al contractului. De asemenea, din probe s-a reținut că actul a fost încheiat sub presiunea amenințărilor, consimțământul reclamantei nefiind valabil (art. 953 C. civ.). Apelul formulat de pârâta SC S.H. SRL Craiova a fost admis prin decizia nr. 3 din 10 ianuarie 2008 de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care a schimbat sentința atacată și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

În considerentele deciziei s-a reținut că potrivit contractului de leasing invocat de reclamantă utilizatorului i s-a interzis sublocațiunea pentru imobilul situat în Craiova, însă obligația a fost asumată de pârâtă în raporturile cu locatorul astfel că, reclamanta nu o poate valorifica, fiind terț față de contract și mai mult, o astfel de obligație nu este în măsură să atragă nulitatea contractului de închiriere. S-a mai considerat că nu s-a făcut dovada vicierii consimțământului SC S.T. SRL Craiova prin mijloace viclene la momentul încheierii contractului, iar confuzia referitoare la regimul juridic al bunului și presiunea sub care s-a aflat reprezentantul reclamantei apare ca o consecință a stării conflictuale rezultate din derularea litigiului ce a avut ca obiect contractul de leasing, influențând deopotrivă și pe pârâtă, și nicidecum ea fiind creată sau generată de aceasta din urmă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - În mod nelegal s-a apreciat ca fiind licită cauza contractului de închiriere în condițiile în care acesta a fost încheiat într-un moment în care contractul de leasing fusese anulat, ceea ce înseamnă că pârâta nu deținea vreun titlu de orice fel cu privire la terenul închiriat. - Decizia este nelegală și suc aspectele ce decurg din analiza procesului - verbal de predare primire încheiat la 10 ianuarie 2001, întrucât se acordă semnificație juridică unui act nul din moment ce contractul de leasing fusese desființat. - Contractul de leasing a fost greșit interpretat, în condițiile în care nu sa luat în considerare clauza de la pct. 2.4.

prin care s-a interzis orice sublocație fără acordul locatorului. - În mod nelegal s-a reținut că reclamanta nu ar fi fost victima unor manopere dolozive și a unor violențe cât timp administratorului societății i s-a insuflat temerea că va pierde viitorul afacerii sale dacă nu încheie contractul. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin acțiune, așa cum a fost precizată la data de 1 februarie 2007, reclamanta a invocat două motive de nulitate și anume cauza ilicită conform art. 948 pct. 4 raportat la art. 966 și consimțământul viciat prin violență, motiv pentru care noul motiv de nulitate invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs - lipsa titlului - nu va fi luat în considerare în raport de prevederile art. 316 C. proc.

civ. raportat la art. 294 C. proc. civ. conform cu care, în recurs nu se pot face cereri noi. În atare situație, controlul judiciar se va limita la criticile de nelegalitate ce vizează motivele de nulitate ce au făcut obiectul analizei la instanțele anterioare. Astfel, reclamanta a susținut că încheierea contractului de închiriere a avut o cauză ilicită, fiind încălcate prevederile clauzei 2.4. din contractul de leasing prin care se interzicea sublocațiunea bunului fără acordul utilizatorului. Instanța apelului a statuat corect asupra acestui aspect în sensul că reclamanta nu se poate prevala de aceste dispoziții fiind un terț față de contractul de leasing și oricum, cauza unui act juridic este ilicită atunci când ea contravine unor dispoziții legale care interesează ordinea publică, ceea ce nu este cazul prevederilor contractuale invocate.

Cu privire la vicierea consimțământului prin mijloace viclene pentru inducerea în eroare a reclamantei, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit. Potrivit art. 960 alin. (2) C. proc. civ. - dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că cel care îl invocă drept cauză de anulabilitate trebuie să-l dovedească. Ori, reclamanta a cunoscut situația juridică a activului și faptul că - la data încheierii contractului de închiriere - contractul de leasing se afla în litigiu. Nici criticile referitoare la violență nu sunt fondate, întrucât insistența pârâtei prin intermediul agenților de pază de a pretinde încheierea contractului de închiriere pentru terenul pe care reclamanta deja îl folosea, nu poate fi considerată injustă mai ales în condițiile în care a existat o stare conflictuală pe toată durata derulării litigiului purtat cu locatorul, litigiu ce a vizat valabilitatea contractului de leasing.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia atacată este la adăpost de orice critici, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 3 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.