Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3058/2008

HOTĂRÂRE
23.10.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3058/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la 26 mai 2008 și înregistrată la 28 mai 2008, SC A. SRL Brașov, prin reprezentantul său M.C., a solicitat anularea Deciziei nr. 909 din 5 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, dată în contradictoriu cu A.V.A.S. București, D.F. Brașov, D.G.F.P. Brașov și lichidatorul C. Sprl Brașov. În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea critică dezlegarea dată de instanța de recurs ce a pronunțat Decizia nr. 534/2007, criticilor sale în legătură cu Ordinul M.F.P. nr. 1186/2006 privitor la aplicarea unitară pe tot cuprinsul țării în legătură cu procedura de insolvență, iar asupra criticii referitoare la Ordinul M.F.P.

nr. 447/2007 instanța de recurs nici nu s-a pronunțat. De asemenea, greșit instanța de recurs a apreciat ca tardive detalierea motivelor sale de recurs. Cât privește inadmisibilitatea recursului său declarat împotriva Deciziei nr. 534/2007 a Curții de Apel Brașov reținută prin Decizia nr. 909 din 5 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, apreciază că este rezultatul unei greșeli materiale datorate unei intitulări greșite a cererii sale de „Recurs în casație”, Curtea putând în virtutea art. 84 C. proc. civ. s-o fi considerat drept o contestație în anulare a Deciziei nr. 534/2007 a Curții de Apel Brașov. La termenul de astăzi contestatoarea a depus, odată cu cererea de acordare a unui termen o precizare a motivelor contestației în anularea deciziei nr. 909/2008, invocând totodată și lipsa de rol activ a Curții în calificarea corectă a cererii cu care fusese investită.

Contestația în anulare urmează a fi anulată ca netimbrată. Odată cu citarea contestatoarei - a se vedea fila 14 dosar - aceasta a fost înștiințată, prin reprezentantul său, să achite 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, obligație neîndeplinită. Cum taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, iar obligația contestatoarei nu s-a îndeplinit nici până la termen, Curtea urmează să dispună anularea contestației în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL Brașov prin M.C. asociat și reprezentant, împotriva Deciziei nr. 909 din 5 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2009
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1030 din 13 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul formulat de reclamanta SC V. SRL prin
ÎCCJ 2008-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2008
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 141/ Ap din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței civile nr. 2
ÎCCJ 2008-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3342/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 8/Ap. din 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins, ca nefondat apelul formulat de pârâta SC E.C. SRL Brașov
ÎCCJ 2008-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1754/2008
entele deciziei nr. 68/ Ap din 18 mai 2006 a Curții de Apel Brașov se referă la hotărârea A.G.A. din 18 februarie 2003 a SC A.C. SA nu justifică revizuirea acestei decizii, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. ci
ÎCCJ 2008-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960/2008
procesual active a reclamantului. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, înregistrat la Tribunalul Brașov la 24 iulie 2007 când s-a dispus prin rezoluție înaintarea dosarului la instanța ierarhic superioară competentă. Curt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă