ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 26740/281/2012, contestatorul C.C.

în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Ploiești a solicitat anularea înscrisului numit titlu executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012 și a somației nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012, emise de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Ploiești, în dosarul de executare silită nr. 133479/2010 și anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. 133479/2010 al Administrației Finanțelor Publice a municipiului Ploiești, în baza înscrisului denumit titlului executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012. Prin Sentința civilă nr. 4244 din 08 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, instanța a admis contestația la executare și a anulat somația nr. 293010021188028 din 08 iunie 2012 și titlul executor nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012 emise de către intimată în dosarul de executare silită nr. 133479/2010, precum și toate celelalte acte de executare emise ulterior de către intimată în dosarul de executare nr. 133479/2010.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin titlu executoriu nr. 293010012830081 din 08 iunie 2012 și somația nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice Ploiești în dosarul de executare silită nr. 133479/2010, s-a reținut în sarcina contestatorului C.C. plata sumei de 31450 lei, cu titlu de cheltuieli de școlarizare, stabilită prin Decizia nr. 16605 din 11 mai 2010, pentru care s-au înființat popriri la mai mulți terți popriți.

Astfel, potrivit Sentinței civile nr. 7849 din 19 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosar nr. 21933/281/2010, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul C.C., fiind dispusă anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul nr. 133479/2010 înregistrat la intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești, a înscrisului denumit titlu executoriu nr. 293010010951344, a somației de plată nr. 293010019143687 din 13 august 2010 precum și a adresei de înființarea popririi emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești cu motivarea că, potrivit deciziei de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor contestatorul a fost obligat la plata sumei de 31.832,61 lei reprezentând cheltuielile de întreținere suportate de minister pentru nerespectarea de către contestator a angajamentului nr. 5568 din 01 septembrie 2004 prin care acesta se obliga să-și desfășoare activitatea în cadrul acestei instituții pe o perioada de 10 ani de la data absolvirii Academiei de Poliție.

S-a reținut în motivarea acestei soluții că suma executată de către intimată a fost stabilită prin decizia de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, reprezentând despăgubiri materiale pe temeiul răspunderii materiale a fostului militar în raporturile de serviciu și prin urmare, fiind o răspundere de dreptul muncii, rezultă că acestea nu se pot încadra în nici una dintre categoriile de creanțe enumerate de art. 21 C. proc. fisc., ca fiind creanțe fiscale. În consecință, instanța a apreciat că suma de 31.832,61 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare nu decurge din raporturi de drept material fiscal, deci nu este o creanță fiscală în sensul definit în O.G.

nr. 92/2003 și nici nu reprezintă o obligație fiscală a contestatorului, conform art. 22 din același act normativ. Soluția instanței de fond a fost menținută prin Decizia nr. 96 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. 21933/281/201, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-intimata AFP Ploiești. Prin aceste hotărâri, ambele instanțe au stabilit că sumele pentru care a fost emisă decizia de impunere, reprezentând despăgubiri materiale ale militarilor în raporturile de serviciu sunt raporturi contractuale de dreptul muncii, context în care creanțele rezultate din răspunderea materială de dreptul muncii sunt creanțe civile, nefiind incidente dispozițiile art. 21 C. proc.

civ., ca fiind creanțe fiscale. Împotriva Sentinței civile nr. 4244 din 8 martie 2013 a declarat recurs intimata Administrația Finanțelor Publice Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 a admis recursul și a modificat în tot sentința, în sensul că a respins contestația la executare ca neîntemeiată. Pentru a decide î astfel, tribunalul a reținut că, potrivit angajamentului semnat de către intimatul-contestator C.C. cu MAI - UM nr. XXX București și înregistrat sub nr. 5568 din 01 septembrie 2004, acesta și-a asumat obligația plății cheltuielilor de întreținere și școlarizare în sumă de 31450 lei.

Ca urmare a neachitării sumei de 31450 lei s-a procedat la executarea silită a contestatorului, fiind întocmite formele de executare, respectiv somația contestată, transmisă împreună cu titlul executoriu sus-menționat contestatorului, prin poștă, fiind și publicate pe site. Tribunalul a mai reținut că, împotriva deciziei de imputare nr. 660282 din 20 ianuarie 2010, prin care i-a fost imputată contestatorului suma de 31.832,61 lei, în temeiul O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, acesta a formulat o contestație, înregistrată sub nr. 8681 din 25 februarie 2010, care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 661092 din 19 martie 2010 de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul IPJ Prahova.

Împotriva acestei hotărâri precum și a deciziei de imputare contestatorul a depus o plângere adresată Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, înregistrată sub nr. 8848 din 6 aprilie 2010 care, de asemenea, i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 38 din 11 iunie 2010. Prin Decizia nr. 2638 din 29 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6007/2/2010, Înalta Curte a respins irevocabil recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel București, practic respingând irevocabil acțiunea declarată de contestatorul din prezenta cauză împotriva actelor administrative menționate.

Astfel, fiind menținută ca legală decizia de imputare, tribunalul a apreciat că în mod corect au fost întocmite formele de executare împotriva contestatorului, fiind întocmit titlul executoriu contestat și emisă somația nr. 293010021188028 din 8 iunie 2012. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.C., înregistrată sub nr. 1012/42/2013, ca urmare a declinării competenței de la Tribunalul Prahova, conform Deciziei civile nr. 1584 din 29 noiembrie 2013. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 132 din 21 ianuarie 2014 a admis cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, formulată de revizuentul C.C., și în consecință: a anulat Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 26740/281/2012, urmând ca mențiunea revizuirii să se facă în josul originalului hotărârii revizuite.

Pentru a decide astfel, instanța de revizuire a reținut că, între Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 și Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul Prahova există contrarietate, fiind incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce prevăd că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în concret prin pronunțarea Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 de Tribunalul Prahova încălcându-se autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei decizii, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de revizuire și menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr. 1001 din 4 iunie 2013. În susținerea motivelor de recurs, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova consideră că organele de executare, în mod corect au procedat la emiterea formelor de executare, titlul de creanță fiind perfect valabil, întrucât dispozițiile art. 141 alin. (2) din C. proc. fisc.: prevăd că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Din această perspectivă, recurenta consideră că, contestatorul C.C. figurează cu obligații la bugetul general consolidat al statului, fiind obligat să plătească aceste debite, astfel cum reiese din somația nr. 293010021188028 și titlul executoriu nr. 293010012830081 din 8 iunie 2012. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova să fie respins, cu precizarea că în speță sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și nu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 7849 din 19 iulie 2011 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul C.C., fiind dispusă anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul nr. 133479/210 al Administrației Finanțelor Publice a municipiului Ploiești, a titlului executoriu nr. 293010010951344 din 13 august 2010 și a somației de plată nr. 2930100191443687 din 13 august 2010, precum și a adresei de înființare a popririi. Tribunalul Prahova, prin Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 a respins recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe, reținând că sumele pentru care s-a emis decizia de imputare reprezintă creanțe de drept civil și nu creanțe fiscale, care să atragă incidența art. 321 C. proc.

fisc. După pronunțarea acestei decizii Administrația Finanțelor Publice a emis un nou titlu executoriu sub nr. 293010012830081/8 iunie 2012 și o nouă somație cu nr. 293010020188028 pentru suma de 31.450 lei, acte de executare pe care, de asemenea, revizuentul le-a contestat formulând o nouă contestație la executare, soluționată prin Sentința civilă nr. 4244 din 8 martie 2013 a Judecătoriei Ploiești prin care s-a admis contestația și s-a dispus anularea titlului executoriu și somației menționate emise în dosarul de executare nr. 133479/2010, reținându-se că, debitul stabilit în sarcina revizuentului nu constituie o creanță fiscală potrivit O.G. nr. 92/2003 și nici o obligație fiscală, el avându-și izvorul în raporturile de muncă ce nu atrage incidența dispozițiilor codului fiscal.

Recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești a fost soluționat prin Decizia nr. 1001 din 4 iunie 2013, fiind admis recursul și modificată în tot sentința atacată în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată, reținând că suma indicată în decizia de imputare reprezintă o creanță de natură fiscală, în sensul definit de O.G. nr. 92/2003, prin urmare o obligație fiscală a contestatorului, conform art. 22 din același act normativ, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât nu exista tripla identitate cerută de art. 166 C. proc. civ., diferind titlurile executorii contestate, somațiile de plată și adresele de înființare a popririi. Față de aceste considerente se constată că, sunt incidente în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Din această perspectivă, se impune precizarea că hotărârile contradictorii sunt Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 și respectiv Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2013, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, care în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a declinat competența soluționării revizuirii în favoarea Curții de Apel Ploiești, având în vedere dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat. Astfel, învestită, Curtea de Apel Ploiești, analizând condițiile cerute de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., apreciază că există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad care încalcă autoritatea de lucru judecat.

În acest context, Înalta Curte observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului cod se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în același sens fiind și dispozițiile art. 24 și 25 Noul C. proc. civ. potrivit cărora, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. În speță, executare silită și respectiv contestațiile la executare, soluționate prin deciziile contradictorii au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile Vechiului C. proc. civ., astfel încât și cererea de revizuire este supusă reglementării art. 322 și urm. și nu ale art. 509 Noul C. proc.

civ. Această constatare nu este însă de natură a conduce la altă concluzie decât aceea de respingere a recursului declarat de revizuentă, deoarece prevederile art. 322 pct. 7 Vechiul C. proc. civ. și cele ale art. 509 pct. 8 C. proc. civ., privind contrarietatea de hotărâri, vizează, în esență îndeplinirea acelorași condiții. Astfel, în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a stabilit că debitul reținut în sarcina revizuentului reprezintă o creanță civilă, iar nu una fiscală căreia să i se aplice dispozițiile C. proc. fisc. și Decizia civilă nr. 1001 din 4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a statuat că același debit reprezintă o creanță fiscală căruia i se aplică dispozițiile O.G.

nr. 92/2003.

Cele două hotărâri sunt pronunțate de instanțe de același grad, în speță de Tribunalul Prahova, iar ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât Decizia civilă nr. 1001 a fost pronunțată de Tribunalul Prahova la 4 iunie 2013, stabilind că natura debitului revizuentului este de natură fiscală, aceasta încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 96 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 19 ianuarie 2012. În ceea ce privește obiectul celor două dosare, se constată că acesta a fost același, respectiv contestație la executarea inițiată de Administrația Finanțelor Publice Ploiești pentru același debit stabilit în sarcina revizuentului, părțile fiind aceleași, iar faptul că titlurile executorii și somațiile emise în cele două dosare de executare ce au format obiectul celor două contestații la executare sunt diferite nu înseamnă că în cauză nu există identitate de obiect, deoarece, astfel cum corect s-a argumentat prin decizia recurată, procedându-se a doua oară la executarea debitului s-a format un nou dosar de executare cu alt număr al titlului executoriu și al somației încălcându-se autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sub aspectul stabilirii caracterului debitului pe care îl are de achitat revizuentul.

Din această perspectivă, se constată că prin Decizia civilă nr. 96 din 19 ianuarie 2012 a fost stabilit irevocabil caracterul de drept civil al debitului, aspect care a fost încălcat prin pronunțarea Deciziei civile nr. 1001 din 4 iunie 2013 a Tribunalului Prahova, astfel că, în mod corect s-a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva Deciziei civile nr. 132 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV