ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3330/2015

Decizia nr. 3330/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii

Prin cererea acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. x/42/2013 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești fostă D.G.F.P. Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 12/P/17.10.2013, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de Soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și anularea in parte a Dispoziției obligatorii nr. 1872 din 03 aprilie 2013, emise de D.G.F.P. Prahova, respectiv anularea in totalitate a pct. 4.1, 4.2, 4.5 și 5, precum și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 39 din data de 24 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - fostă D.G.F.P. Prahova.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond reclamanta SC A. SA a formulat recurs solicitând casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii formulate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Un prim aspect invocat vizează aspectele de ordin procedural nerespectate de intimate la emiterea actelor administrative contestate, invocate prin acțiune dar care nu au fost examinate de instanța de fond, respectiv încălcarea art. 41 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economice-financiare.

În acest sens recurenta-reclamantă susține că Decizia nr. 12/P/2013 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 41 alin. (5) și (6) privind conținutul considerentelor și al dispozitivului, dar și a dispozițiilor art. 42 referitor la soluțiile pe care le poate pronunța organul de soluționare al plângerii, întrucât deși acesta a reținut că obligațiile fiscale nu pot fi stabilite ca obligații de plată în sarcina operatorului economic prin dispoziție obligatorie, acesta desființează obligațiile fiscale impuse prin actul respectiv cu mențiunea că urmează a fi înștiințate organele de inspecție fiscală pentru a se efectua o reverificare.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a invocat un prim motiv de nelegalitate al sentinței atacate, respectiv faptul că instanța de fond a reținut eronat că SC A. este un operator economic în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008 și în consecință a apreciat că măsurile impuse și contestate de recurenta-reclamantă ar fi legale.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată normelor de drept material aplicabile speței, respectiv dispozițiilor O.U.G. nr. 107/2002 și ale Actului constitutiv al societății astfel cum a fost modificat, dispozițiile art. 3 alin. (2) din ordonanță nevizând aspecte legate de capitalul social al A.N.A.R. astfel cum în mod eronat s-a reținut prin sentința criticată.

Pe de altă parte, recurenta susține că instanța de fond este în eroare cu privire la statutul A.N.A.R., apreciind în mod eronat că aceasta este o instituție publică de interes național cu capital integral de stat deși aceasta se finanțează din venituri proprii, finanțarea de la bugetul de stat fiind ocazionată și numai pentru activități de interes național și social.

În acest condiții, recurenta susține că finanțarea capitalului social al societății A. se face din veniturile proprii ale A.N.A.R. astfel încât nu se poate afirma că acționarul societății beneficiază de subvenții sau subscrieri din partea statului.

Consideră recurenta-reclamantă că începând cu data de 12.08.2009 (data modificării actului constitutiv al societății) A.N.A.R. acționar unic al acesteia, nu mai are calitatea de reprezentant al statului și corelativ, nici salariații A.N.A.R. membri în C.A. ori A.G.A. în cadrul societății nu sunt reprezentanți ai statului.

Recurenta a susținut că nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond ar rezulta și din administrarea probatoriului în cauză invocând în acest sens punctele de vedere exprimate de organele de specialitate la solicitarea intimatelor cu privire la incidența în cazul societății reclamante a dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008.

Un ultim aspect învederat de recurenta-reclamantă vizează invocarea dispozițiilor art. 3 pct. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011 de către instanța de fond în susținerea legalității actelor contestate, dispoziții pe care recurenta le apreciază ca nefiind incidente în cauză, întrucât societatea nu se regăsește printre operatorii enumerați la lit. d).

Recurenta a concluzionat susținând că dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008 privind acordarea remunerației directorului general, indemnizațiilor reprezentanților statului, în organele de conducere sau de control nu îi sunt aplicabile, întrucât acționarul unic nu acționează în calitate de reprezentant al statului.

Procedura în fața instanței de recurs.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 07.05.2015 s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Actele administrative individuale supuse controlului instanței de contencios administrativ de către recurenta-reclamantă SC A. SA au fost Decizia nr. 12/P/17.10.2013 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor și anularea în parte a Dispoziției obligatorii nr. 1872 din 03 aprilie 2013 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, respectiv anularea măsurilor dispuse la pct. 4.1, 4.2, 4.5 și 5.

În esență, problema de drept litigioasă privește dacă din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează înființarea și organizarea activității recurentei-reclamante, aceasta se supune dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

Prima instanță, în mod corect și în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză, a apreciat și reținut prin sentința atacată că reclamanta este o societate comercială constituită potrivit Legii nr. 31/1990 republicată, privind societățile comerciale și are ca acționar unic Administrația Națională Apele Române, instituție publică de interes național cu capital integral de stat.

Cum recurenta-reclamantă a fost înființată prin Hotărârea Administrației Naționale Apele Române nr. 40/2006 iar potrivit actului constitutiv a preluat activul și pasivul de la fosta Direcție de Apă Buzău-Ialomița - subunitate fără personalitate juridică în cadrul Administrației Naționale Apele Române, având ca acționar unic Administrația Națională Apele Române, implicit capitalul acesteia este un capital integral de stat și în consecință îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

Calitatea de operator economic vizat de prevederile acestei ordonanțe este confirmată și de sistemul de raportare a indicatorilor economico-financiari, conform informațiilor furnizate de aplicația INFOPC-ANAF, la forma de proprietate a societății fiind înscrisă mențiunea „proprietate de stat - societate comercială”.

Totodată, societatea se regăsește și în lista operatorilor care au obligația raportării trimestriale a indicatorilor economico-financiari prevăzuți în Ordinul nr. 2443/2011 privind reglementarea procedurii de raportare a indicatorilor economico-financiari de către operatorii economici neclasificați în sectorul administrației publice și de raportare a unor indicatori economico-financiari prevăzuți în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor cu capital sau patrimoniu integral ori majoritar de stat.

Pe de altă parte, calitatea recurentei-reclamante de operator economic, astfel cum acesta este definit de dispozițiile art. 3 pct. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011 rezultă și din situațiile financiare la 31.12.2011, Administrația Apele Române raportând în anexa nr. 3

1

intitulată „situația acțiunilor deținute de instituțiile publice, în sumele statului român la societățile comerciale, societăți/companii naționale precum și în capitalul unor organisme internaționale și companii străine” că deține un număr de 102.070 acțiuni la SC A. SA ceea ce confirmă încă odată calitatea acesteia.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentă cu privire la aspectele de ordin procedural pe care intimatele nu le-ar fi respectat la emiterea actelor administrative contestate, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, Decizia nr. 12/P/2013 prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată împotriva Dispoziției obligatorii nr. 1872 din 03 aprilie 2013, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (4) și (5) și art. 42 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, respectiv considerentele acesteia cuprind atât motivele de fapt, cât și de drept care au format convingerea organului de soluționare iar dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac cât și termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.

Nici celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă formulate pe fondul cauzei nu pot fi reținute, instanța de fond analizând și reținând în mod corect în raport cu dispozițiile legale incidente că actele administrative contestate sunt legale și temeinice iar măsurile dispuse în vederea recuperării cheltuielilor nelegale urmează a fi menținute.

Față de cele ce preced, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat, potrivit art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 39 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2015.