ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3532/2015

Decizia nr. 3532/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/42/2014, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova), solicitând suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice din 20 decembrie 2013, a raportului de inspecție fiscală din 19 decembrie 2013, precum și a procesului-verbal din 20 decembrie 2013 pentru suma totală de 2.197.631 lei, astfel cum a fost formulată și motivată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 89 din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale formulată de reclamantă SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova), ca neîntemeiată.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2014 recurenta a solicitat a se lua act de cererea de renunțare la judecata recursului și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea cauțiunii achitate în cauză.

Intimata nu a formulat concluzii cu privire la cererea de renunțare la recurs.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecata cererii de recurs.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, pe care instanța o califică ca fiind, in fapt, o cerere de achiesare la hotărârea atacată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Totodată, se constată că pârâtul nu a exprimat un punct de vedere cu privire la acordul cu privire la renunțarea la judecată.

Față de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata recursului, în raport și de dispozițiile art. 463 C. proc. civ., care prevăd că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunțarea la judecarea căii de atac.

Văzând și dispozițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea este respinsă, instanța va dispune din oficiu restituirea cauțiunii;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunțare formulată de SC A. SRL la judecarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 89 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Dispune restituirea cauțiunii in cuantum de 219.763 lei, potrivit recipisei de consemnare din data de 8.04.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.