ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2587/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 martie 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, obligarea pârâtei la soluționarea contestației înregistrate sub nr. 125 din 9 ianuarie 2015 privind contestarea Deciziei de impunere nr. F-PH 563 din 23 decembrie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 decembrie 2014, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, sub sancțiunea aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 138 din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

A reținut instanța că, la data de 27 martie 2015, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a emis Decizia nr. 131 de soluționare a contestației reclamantei, comunicată acesteia la data de 30 martie 2015. Astfel, în temeiul art. 453 a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

A motivat recurenta-pârâtă că, potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003, cererile contribuabililor se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrate, termen care este unul de recomandare. Nesoluționarea contestației reclamantei în termen a fost determinată în raport cu numărul foarte mare al cauzelor înregistrate în cadrul instituției. Nu a pierdut procesul, ci acțiunea a rămas fără obiect, astfel că nu se impunea obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă și constatând că hotărârea instanței de fond este legală o va menține în întregime, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Având ca fundament aceste dispoziții legale în practica judiciară și în literatura de specialitate s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei, fiind consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil. De altfel, la data de 20 martie 2015, data introducerii acțiunii la instanța de fond, expirase termenul de 45 de zile recomandat pentru a soluționa contestația înregistrată la sediul pârâtei.

Culpa recurentei a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să depună toate diligențele pentru verificarea/soluționarea cererii intimatei-reclamante. De altfel, pârâta nu poate beneficia nici de exonerarea prevăzută de art. 454 din C. proc. civ., întrucât fusese pusă în întârziere de către reclamantă, înainte de pornirea procesului.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva Sentinței nr. 138 din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM