ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.03.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, suspendarea executării Deciziei de impunere x/12.02.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/12.02.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința nr. 107 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca neîntemeiată, dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 36.318 RON consemnate de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, rejudecându-se pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrative.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, vecine cu denegarea de dreptate reglementată de art. 5 C. proc. civ. atunci când a stabilit că motivele invocate de către reclamantă nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare (art. 5 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (6) C. proc. civ.).

Printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, condiția existenței unui "caz bine justificat" este îndeplinită, atâta timp cât din examinarea aparenței de legalitate a deciziei emisă de autoritățile fiscale prin raportare la conținutul acesteia și la legislația aplicabilă în cauză, se poate reține că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal, elemente care să confere persoanei interesate și instanței de judecată competente posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia constatărilor autorității publice emitente.

Instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării trebuie să "pipăie" fondul, pentru a constata dacă într-adevăr cererea vizează un act administrativ nelegal, iar executarea lui imediată ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situația recurentei. Deci instanța de fond trebuia să procedeze la analiza sumară a argumentelor recurentei, fără a administra probe suplimentare, și să găsească condițiile de suspendare îndeplinite, având în vedere toate motivele expuse de către Subscrisa în susținerea cazului bine justificat.

Art. 5 alin. (2) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ. interzice judecătorului să refuze judecata pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Ținând seama de prevederile legii contenciosului administrativ coroborate cu dispozițiile legii de procedură civilă este evident că în ceea ce privește aparența de nelegalitate din cererea de suspendare, judecătorul are două variante:

- să considere că există motive de nelegalitate ce creează impresia unei aparențe de nelegalitate, respectiv

- că nu există aparența de nelegalitate întrucât motivele de nelegalizate analizate nu creează percepția unei ilegalități.

Cea de-a treia variantă echivalează cu denegarea de dreptate întrucât judecătorul nu poate refuza să analizeze o cerere; judecătorul poate respinge cererea întrucât motivele cuprinse în aceasta nu creează impresia unei ilegalități dar nu poate respinge cererea fără să o analizeze.

În concluzie, prin faptul că instanța judecătorească a refuzat să analizeze motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, pentru a putea stabili dacă aparența de nelegalitate există sau nu, aceasta a săvârșit o denegare de dreptate fapt ce atrage casarea hotărârii atacate.

A mai arătat recurenta că aparența de nelegalitate rezultă și numai din taxa pe valoarea adăugată colectată suplimentar la control în sumă de 1.726.727 RON cu consecința majorării cu aceeași sumă a taxei pe valoarea adăugată de plată.

în susținerea argumentelor noastre, recurenta a invocat și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudența română.

Acest act juridic emis la nivel european consideră că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. Recomandarea a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. în plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Unul din principiile la care face referire Recomandarea este acela că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24.02.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.06.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Ploiești, A.J.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecție fiscală, și A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere x/12.02.2015 și a raportului de inspecție fiscală x/12.02.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Argumentând această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că societatea reclamantă a fost verificată în ceea ce privește modul de constituire și declarare a contribuțiilor datorate bugetului general consolidat al statului, respectiv impozit pe profit aferent perioadei 1.10.2009-31.12.20113 și T.V.A. pentru intervalul 1.10.2009-28.02.2014; inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada 22.08.2014 până la 5.02.2015, constatările fiind reliefate în raportul de inspecție fiscală nr. x/12.02.2015, în sarcina S.C. A. S.R.L. stabilindu-se obligații de plată suplimentare atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cu accesorii aferente ce totalizează 1.727.254 RON, cât și T.V.A. de plată cu accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, respectiv 5.536.351 RON, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. x/12.02.2015, în care au fost stabilite și termenele de plată pentru aceste obligații, împotriva acestor acte administrativ-fiscale promovându-se contestație administrativă în condițiile art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală înregistrată sub nr. 1590/17.03.2015.

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată și prin acțiunea adresată instanței prin care se solicită anularea în tot sau în parte a actului atacat, conform art. 15 din același act normativ.

Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este definit de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Posibilitatea suspendării executării actelor administrative este prevăzută și de Recomandarea R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din Cadrul Consiliului Europei, aceasta statuând că se poate dispune o atare măsură în condiții similare cu cele prevăzute de legislația internă, fiind necesare argumente care să justifice măsura, pentru evitarea unui prejudiciu ireparabil.

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzută de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ. Toate susținerile reclamantei ce reprezintă îndeplinirea cazului bine justificat vizează nelegalitatea actelor administrativ-fiscale și sunt apărări asupra fondului legalității acestor acte, ce nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, în care se realizează o analiză sumară, fără a se face aprecieri asupra temeiniciei și legalității emiterii actului administrativ contestat, fiind necesar a exista împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra actului contestat, pentru a fi dovedită această condiție.

Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este îndeplinită, în decizia de impunere a fost stabilit termenul de plată a obligațiilor principale și accesorii stabilite în sarcina societății reclamante, termen ce a fost depășit până în prezent, organele fiscale au demarat procedurile de executare silită speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală, emițând somația nr. 61/90/1/2015/174476 și titlul executoriu 1217/23.03.2015, s-a instituit sechestru pentru bunurile imobile ale societății, conform proceselor-verbale cu nr. x/22.04.2015, nr. 80-109/23.04.2015 și nr. 110-117/24.04.2015, pentru care a fost desemnat administrator sechestru societatea reclamantă prin reprezentanții săi, conform procesului-verbal din 27.04.2015, raportat la valoarea mare a sumelor de plată stabilite în sarcina S.C. A. S.R.L. și a contractelor aflate în derulare încheiate cu diferiți parteneri contractuali, evidențiați în situația de lucrări 1214B/11.05.2015, prin executarea actelor administrativ-fiscale contestate în patrimoniul societății este cauzat un prejudiciu material, previzibil, iar activitatea sa va fi grav perturbată.

A mai reținut instanța de fond că pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal este necesară întrunirea cumulativă a cerințelor art. 14 din legea contenciosului administrativ iar pentru cea a cazului bine justificat, nu s-a făcut dovada existenței unei împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.

Înalta Curte apreciază drept legală sentința atacată, dat fiind că, în mod corect instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Nu este întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. prin care se susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, "vecine cu denegarea de dreptate". Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere tocmai natura pricinii atunci când a apreciat că motivele de nelegalitate ale deciziei de impunere invocate de către reclamantă nu pot fi analizate în cadrul procedural al unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, atâta timp cât aceste motive sunt complexe, neputând face obiectul unei analize sumare, conform specificului procedurii menționate. De altfel, recurenta reclamantă nu indică în mod explicit în ce mod s-ar fi putut realiza o analiză sumară a vreuneia dintre împrejurările invocate în susținerea existenței cazului bine justificat, împrejurări care se constituie, de fapt, în veritabile motive de anulare a actelor ce fac obiectul cererii de suspendare.

Este adevărat că aparența de nelegalitate a actului administrativ poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, însă îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă și să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului. Aceasta întrucât în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nefiind admisibilă prejudecarea fondului litigiului.

Ca urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat prevederile art. 5 alin. (2) din noul C. proc. civ. - judecătorul fondului nu a refuzat să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, ci, conform celor arătate mai sus, a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 ce reglementează procedura suspendării executării actului administrativ.

În raport cu cele arătate mai sus, este evidentă și netemeinicia motivului de recurs întemeiat pe aparența de nelegalitate a TVA colectată suplimentar, în sumă de 1.726.727 RON. Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea colectării TVA nu este evidentă și decelabilă cu ușurință, ci implică analiza aprofundată a amplei argumentații prezentată de recurentă, nefiind suficientă o analiză sumară.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 107 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2017.