ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2501/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 1 noiembrie 2013, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.C. și C.A., pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prin Sentința civilă nr. 216 din 5 martie 2014, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. S-a constatat de către instanță, în raport de Decizia Înaltei Curți nr. 8/2013 și de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și având în vedere că prin antecontractul intitulat "chitanță de vânzare-cumpărare" nu a fost prevăzut locul pentru executarea obligației asumate, că instanța competentă a soluționa cauza este cea de la domiciliul pârâților.

Prin Sentința nr. 8829 din 21 august 2014, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de către instanță. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. A reținut, pornind de la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că deși reclamantul, prin învestirea Judecătoriei Răcari cu o atare cerere, a încălcat normele de competență teritorială de ordine privată prevăzute de procedură, excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată doar de către pârâți, instanța nefiind în drept să o ridice din oficiu.

Analizând conflictul negativ de competență dedus judecății, Înalta Curte constată următoarele: În raport de data introducerii acțiunii, se constată că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile procedurale cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vigoare din 15 februarie 2013. Prin art. 107 C. proc. civ. se instituie regula generală, în ceea ce privește competența teritorială a instanțelor, iar prin art. 113 din cod se prevede o competență teritorială alternativă a instanțelor de a soluționa cererile. Se reține totodată că la art. 129 C. proc. civ. se stipulează că necompetența poate fi de ordine publică și privată, enumerându-se la alin. (2) cazurile de necompetență de ordine publică.

Coroborând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. cu cele ale art. 107 și 113 din cod, se constată că în cazul de față, ne aflăm în fața unei necompetențe de ordine privată. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Cum în speță, excepția de necompetență a primei instanțe învestite nu a fost invocată și valorificată în condițiile procedurale anterior menționate, consecința este aceea a dobândirii competenței acesteia, fără posibilitatea de a se mai dezînvesti. Prin urmare, pe calea regulatorului de competență pronunțat potrivit art. 135 C. proc.

civ., se va stabili că Judecătoria Răcari este competentă în soluționarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ