ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2014

Asupra conflictului

negativ de competență,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanții B.I.C., B.M. și B.V.D.

au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul București,

sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit

în suprafață de 40 mp, pentru suprafața de 700 mp teren intravilan

curți-construcții, situat în comuna Cornățelu, județul Dâmbovița și pentru

suprafața de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornățelu, sat

Slobozia, județul Dâmbovița.

Prin Sentința civilă

nr. 1264 din 27 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București. Analizând competența din punct de vedere teritorial, Judecătoria

Răcari a constatat că, potrivit Deciziei ICCJ nr. 8 din 10 iunie 2013, s-a

stabilit “că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri

judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui

imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare”.

Competența

teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni se determină potrivit

regulii generale de competență teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ.

conform căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a

cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel ”.

Potrivit art. 113,

alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială

alternativă, pe lângă instanța competentă potrivit art. 107 C. proc. civ., mai

este competentă „instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie

chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea,

rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”.

În speța de față

pârâta domiciliază în municipiul București, sector 1, iar prin antecontractul

de vânzare-cumpărare, încheiat de părți la data de 20 ianuarie 2013, nu s-a prevăzut

un loc pentru executarea obligației asumate, astfel că, competența pentru

soluționarea cauzei revine Judecătoriei sector 1 București.

Prin Sentința civilă

nr. 2754 din 20 februarie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În baza art. 133 pct. 2 C.

proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-a reținut că prezenta acțiune are ca obiect pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor

imobile, competența de soluționare a unei astfel de cereri determinându-se în

condițiile art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 130

alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar

de către pârât prin întâmpinare, iar, în speță, pârâta nu a formulat

întâmpinare. Prin urmare, instanța nu era îndrituită să invoce, din oficiu,

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari.

Analizând conflictul

negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea adresată

Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanții B.I.C., B.M. și B.V.D.

au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul București,

sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit

în suprafață de 40 mp, pentru suprafața de 700 mp teren intravilan

curți-construcții, situat în comuna Cornățelu, județul Dâmbovița și pentru

suprafața de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornățelu,

județul Dâmbovița.

Prin Decizia nr. 8

din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea

recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la

caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc

de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței

teritoriale în judecarea acestei acțiuni, instanța superioară a admis recursul

în interesul legii și a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale

imobiliare.

Prin urmare, instanța

a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care

reclamanții urmăresc valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației

de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu pârâta, cu privire la bunuri imobile.

Din această

perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele

ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența

alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz,

dispozitive, motiv pentru care reclamanții au avut posibilitatea să aleagă

între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului prevăzut în

contract pentru executarea obligației, competența teritorială fiind relativă,

iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu,

caracter dispozitiv.

În speță, având în

vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse

judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în

soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun

înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are

caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba despre o

normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe

calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform

art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând

competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a

invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are

nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamanți cu

cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la

domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca

excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria

Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a

invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, astfel cum

greșit s-a procedat în cauză.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - LM