ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2014

Asupra conflictului negativ de competență,constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanții B.I.C., B.M. și B.V.D. au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul București, sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit în suprafață de 40 mp, pentru suprafața de 700 mp teren intravilan curți-construcții, situat în comuna Cornățelu, județul Dâmbovița și pentru suprafața de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornățelu, sat Slobozia, județul Dâmbovița. Prin Sentința civilă nr. 1264 din 27 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Analizând competența din punct de vedere teritorial, Judecătoria Răcari a constatat că, potrivit Deciziei ICCJ nr. 8 din 10 iunie 2013, s-a stabilit “că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare”. Competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni se determină potrivit regulii generale de competență teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ. conform căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel ”. Potrivit art. 113, alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., care reglementează competența teritorială alternativă, pe lângă instanța competentă potrivit art. 107 C. proc. civ., mai este competentă „instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”. În speța de față pârâta domiciliază în municipiul București, sector 1, iar prin antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat de părți la data de 20 ianuarie 2013, nu s-a prevăzut un loc pentru executarea obligației asumate, astfel că, competența pentru soluționarea cauzei revine Judecătoriei sector 1 București. Prin Sentința civilă nr. 2754 din 20 februarie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prezenta acțiune are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor imobile, competența de soluționare a unei astfel de cereri determinându-se în condițiile art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar, în speță, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin urmare, instanța nu era îndrituită să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari. Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente: Prin cererea adresată Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanții B.I.C., B.M. și B.V.D. au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul București, sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit în suprafață de 40 mp, pentru suprafața de 700 mp teren intravilan curți-construcții, situat în comuna Cornățelu, județul Dâmbovița și pentru suprafața de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornățelu, județul Dâmbovița.

Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni, instanța superioară a admis recursul în interesul legii și a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

Prin urmare, instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamanții urmăresc valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, cu privire la bunuri imobile. Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanții au avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În speță, având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată. Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamanți cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, astfel cum greșit s-a procedat în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Răcari. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM