ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2789/2014

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr. 1398/284/2013,

reclamantul S.G., domiciliat în comuna Brezoaele, jud. Dâmbovița, a chemat în

judecată pe pârâtele N.F., domiciliată în București, str. D. și C.G., cu

domiciliul ales la N.F., pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină

loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2.000 m.p. teren

arabil extravilan aflat în tarlaua 7, parcela 16/20 cu vecinii; la N - HC 18

(canal), la E - N.N., la S - DE 17, la V - I.N.I., situat pe raza comunei

Brezoaele, sat Brezoaele, județul Dâmbovița.

Prin Sentința civilă

nr. 1221 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București. Analizând competența din punct de vedere teritorial, Judecătoria

Răcari a constatat că, potrivit Deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunțată în

recursul în interesul legii, s-a stabilit "că acțiunea prin care se

solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni

personale imobiliare".

Competența

teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni se determină potrivit

regulii generale de competență teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ.

conform căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel".

Din înscrisurile

aliate în dosar, reiese ca cele două pârâte au domiciliul în București, astfel

că, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari și a

fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 2191/299/2014.

La termenul de

judecată din 4 aprilie 2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei certificatul

de deces a pârâtei C.G., fiind introdus în cauză, în calitate de pârât,

moștenitorul acesteia, C.G., domiciliat în București str. A., sector 6.

Prin Sentința civilă

nr. 13364 din 25 august 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În baza art. 133 pct. 2 C.

proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-a reținut că prezenta acțiune are ca obiect pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui

imobil, competența de soluționare a unei astfel de cereri determinându-se în condițiile

art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 8

din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul

în interesul legii privind caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărârii

judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui

imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni,

publicată în M.O. nr. 582/12.09.2013, s-a stabilit că acțiunea prin care se

solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni

personale imobiliare. Totodată, s-a stabilit că competența teritorială de

soluționare a unei astfel de acțiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie

2013, se determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct. 1 C.

proc. civ.

Față de cele

reținute, având în vedere faptul că, pe de o parte, acțiunea înregistrată de

reclamant pe rolul Judecătoriei Răcari are caracterul unei acțiuni personale

imobiliare având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină

loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil - teren situat în

circumscripția Judecătoriei Răcari și că reclamantul are alegerea între mai

multe instanțe deopotrivă competente, iar, pe de altă parte, văzând că în speță

nu sunt incidente dispozițiile referitoare la necompetența de ordine publică și

că în cuprinsul întâmpinării nu a fost invocată excepția necompetenței

teritoriale a primei instanțe, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că

pricina dedusă judecății trebuie soluționată de Judecătoria Răcari.

Ca atare, ținând cont

că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost 18

august 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Răcari.

Analizând conflictul

negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr.

1398/284/2013, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtele N.F. și C.G.

pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2.000 m.p., teren arabil extravilan

situat pe raza comunei Brezoaele, sat Brezoaele, județul Dâmbovița.

Prin Decizia nr. 8

din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul

în interesul legii s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale

imobiliare. Totodată, s-a stabilit că competența teritorială de soluționare a

unei astfel de acțiuni, înregistrată înainte de data de 35 februarie 2013, se

determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct 1 C. proc. civ. de

la 1865.

De menționat că art.

5 C. proc. civ. de la 1865 este echivalent art. 107 din noul Cod de procedură

civilă, art. 7 își are corespondentul în prevederile art. 108 - 110 din noua

lege procesuală, iar art. 10 pct. 1 din vechiul cod este echivalent dispozițiilor

art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul Cod.

Prin urmare, instanța

a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care

reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației

de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu pârâta N.F., cu privire la bunuri imobile.

Din această

perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele

ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența

alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind în acest caz

dispozitive, motiv pentru care reclamanții au avut posibilitatea să aleagă

între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului prevăzut în

contract pentru executarea obligației, competența teritorială fiind relativă,

iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu,

caracter dispozitiv.

În speță, având în

vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse

judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în

soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun

înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are

caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba despre o

normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe

calea excepției de necompetență numai de către pârâți prin întâmpinare, conform

art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând

competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a

invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are

nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamanți cu

cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la

domiciliul pârâților, deoarece atât timp cât pârâții, singurii care puteau

invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu au invocat-o,

Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând

dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă,

astfel cum greșit s-a procedat în cauză.

Cum în speță,

excepția de necompetență a primei instanțe învestite nu a fost invocată și

valorificată în condițiile procedurale anterior menționate, consecința este

aceea a păstrării competenței dobândite, fără ca instanța să aibă posibilitatea

de a se mai dezînvesti.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 17 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN