ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2789/2014

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr. 1398/284/2013, reclamantul S.G., domiciliat în comuna Brezoaele, jud. Dâmbovița, a chemat în judecată pe pârâtele N.F., domiciliată în București, str. D. și C.G., cu domiciliul ales la N.F., pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2.000 m.p. teren arabil extravilan aflat în tarlaua 7, parcela 16/20 cu vecinii; la N - HC 18 (canal), la E - N.N., la S - DE 17, la V - I.N.I., situat pe raza comunei Brezoaele, sat Brezoaele, județul Dâmbovița. Prin Sentința civilă nr. 1221 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând competența din punct de vedere teritorial, Judecătoria Răcari a constatat că, potrivit Deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit "că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare". Competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni se determină potrivit regulii generale de competență teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ. conform căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Din înscrisurile aliate în dosar, reiese ca cele două pârâte au domiciliul în București, astfel că, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari și a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 2191/299/2014. La termenul de judecată din 4 aprilie 2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei certificatul de deces a pârâtei C.G., fiind introdus în cauză, în calitate de pârât, moștenitorul acesteia, C.G., domiciliat în București str. A., sector 6. Prin Sentința civilă nr. 13364 din 25 august 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că prezenta acțiune are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, competența de soluționare a unei astfel de cereri determinându-se în condițiile art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni, publicată în M.O. nr. 582/12.09.2013, s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

Totodată, s-a stabilit că competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, se determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ.

Față de cele reținute, având în vedere faptul că, pe de o parte, acțiunea înregistrată de reclamant pe rolul Judecătoriei Răcari are caracterul unei acțiuni personale imobiliare având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil - teren situat în circumscripția Judecătoriei Răcari și că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar, pe de altă parte, văzând că în speță nu sunt incidente dispozițiile referitoare la necompetența de ordine publică și că în cuprinsul întâmpinării nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că pricina dedusă judecății trebuie soluționată de Judecătoria Răcari.

Ca atare, ținând cont că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost 18 august 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 04 iulie 2013, sub nr. 1398/284/2013, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtele N.F. și C.G. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2.000 m.p., teren arabil extravilan situat pe raza comunei Brezoaele, sat Brezoaele, județul Dâmbovița.

Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare. Totodată, s-a stabilit că competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni, înregistrată înainte de data de 35 februarie 2013, se determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct 1 C. proc. civ. de la 1865. De menționat că art. 5 C. proc. civ. de la 1865 este echivalent art. 107 din noul Cod de procedură civilă, art. 7 își are corespondentul în prevederile art. 108 - 110 din noua lege procesuală, iar art. 10 pct. 1 din vechiul cod este echivalent dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul Cod.

Prin urmare, instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta N.F., cu privire la bunuri imobile. Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind în acest caz dispozitive, motiv pentru care reclamanții au avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În speță, având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată. Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâți prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamanți cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâților, deoarece atât timp cât pârâții, singurii care puteau invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu au invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, astfel cum greșit s-a procedat în cauză. Cum în speță, excepția de necompetență a primei instanțe învestite nu a fost invocată și valorificată în condițiile procedurale anterior menționate, consecința este aceea a păstrării competenței dobândite, fără ca instanța să aibă posibilitatea de a se mai dezînvesti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN