ÎCCJ, decizie (scj.ro #87020)

Contract de asistență juridică. Acțiune în constatarea nulității absolute a clauzei prin care s-a stabilit onorariul. Condiții de admisibilitate din perspectiva interpretării noțiunii de „pact de quota litis”.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

-contract de asistență juridică

-pact de „

quota litis

”

Statutul profesiei de avocat, art. 134, art. 135 alin. (1)-(2)

Onorariul convenit de părți prin contractul de asistență juridică, format dintr-o sumă fixă și un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili și încasa, nu îndeplinește condițiile unui pact de quota litis.

Astfel, în cazul în care părțile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situația pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă stabilită prin contract, exclude existența unui pact de quota litis care presupune fixarea totalității onorariului exclusiv în funcție de rezultatul judiciar al cauzei.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2501 din 1 iulie 2014

Notă

: În același sens este și Decizia nr. 2131 din 30 mai 2013 publicată în Buletinul Casației nr. 11/2013.

I. Obiectul cauzei și judecata în primă instanță.

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 1 octombrie 2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC D.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Avocat P.I., ca prin hotărârea instanței să se constate nulitatea absolută parțială a contractelor de asistență juridică nr. 2 din 17 ianuarie 2008 și nr. 49 din 24 august 2009 încheiate între părți, respectiv a clauzei de la art. 2.1 din Contractul nr. 2/2008 care prevedea că „Onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili și încasa”, a clauzei de la art. 1.1 din Contractul nr. 49/2009, clauza ce prevedea că „În cazul în care creanța stabilită judecătorește de Tribunalul Brașov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi calculat la creanța stabilită judecătorește, în raport de procentul de 10% ca fiind onorariu avocațial, ori va fi restituit clientului” – și a clauzei din teza întâi a art. 2.1 din Contractul nr. 49/2009.

Reclamanta a invocat ca motive de nulitate absolută pactele de quota litis interzise de art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în vigoare în perioada 2008 – 2009 când au fost încheiate cele două contracte, respectiv de art. 130 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat în varianta actuală, precum și cauza ilicită și imorală prevăzută de art. 978 alin. (4) C. civ., arătând că onorariul încasat de pârât de 7 miliarde lei vechi este profund imoral.

Prin sentința civilă nr. 313/C din 7 iunie 2013, Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între societatea reclamantă și pârâtul Cabinet de Avocat P.I. s-au încheiat două contracte de asistență juridică nr. 2/2008 și nr. 49/2009 având ca obiect formularea unei acțiuni în pretenții pentru despăgubiri în vederea recuperării prejudiciilor suferite prin măsurile luate pentru combaterea gripei aviare și reprezentarea fără limite în acest proces în scopul realizării intereselor clientului, avocatul neputând dispune cu privire la renunțarea la judecată ori la dreptul clientului.

A reținut prima instanță că, potrivit art. 2.1 din cele două contracte, onorariul cuvenit este în cuantum de 5.000 lei, plata urmând a se face în numerar ori în contul cabinetului de avocat; onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili și încasa, plata diferenței de până la 5% urmând a se face după încasarea despăgubirilor.

Referitor la art. 1.1 din contractul nr. 49/2009, tribunalul a reținut că s-a convenit ca în cazul în care creanța stabilită judecătorește de Tribunalul Brașov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi recalculat la creanța stabilită judecătorește, în raport cu procentul de 10%, convenit ca onorariu avocațial, ori va fi restituit clientului, mai puțin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.

Examinând art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistență juridică, tribunalul a reținut că este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact de „

quota litis

”, pact definit ca fiind o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

În raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că în speță convenția inserată în contractele de asistență juridică nu întrunește condițiile de pact de

quota litis

, de vreme ce onorariul cuprinde și o cotă fixă, astfel că nu poate fi vorba de o convenție pentru totalitatea onorariului.

Totodată, tribunalul a apreciat că în convenția părților nu există clauze afectate de cauză ilicită sau imorală, deoarece un onorariu trebuie apreciat în funcție de munca depusă de avocat și de tarifele minimale și maximale, și nu în funcție de salariul unui magistrat, așa cum neîntemeiat susține reclamanta.

II. Apelul. Decizia nr. 111/AP din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă.

Prin decizia susmenționată instanța de prim control judiciar – Curtea de Apel Brașov – a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului.

Răspunzând criticilor formulate de reclamantă, vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat și caracterul nejustificat și neechitabil al onorariului încasat de Cabinetul de avocatură, respectiv suma de 702.212 lei, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui pact de quota litis întrucât s-a convenit plata unui onorariu fix de 5.000 lei, plata sa nefiind condiționată de rezultatul procesului, plata acestei sume făcându-se anterior începerii procesului și, separat, s-a convenit plata unui onorariu de succes, plata condiționată de obținerea și încasarea despăgubirilor, în lipsa acestora singurul onorariu datorat fiind cel fix, achitat inițial.

Referitor la invocarea cauzei ilicite sau imorale pentru cuantumul mare al onorariului, instanța a apreciat că onorariul este justificat și echilibrat raportat la munca depusă și succesul acțiunii în despăgubiri prin care s-au obținut sume considerabile.

III. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 7 ianuarie 2014 reclamanta SC D.S. SRL solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței fondului, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost completată și precizată la 19 martie 2013.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susținut următoarele.

Interpretarea dată de instanță clauzelor contractului de asistență este ilogică și în egală măsură contradictorie deoarece, dacă s-a convenit un onorariu fix și un onorariu procentual, nu este posibil ca onorariul fix să fie dedus din cel procentual; faptul că s-a convenit deducerea impunea concluzia că onorariul a fost convenit procentual din care s-a scăzut avansul de 5.000 lei.

Potrivit recurentului, cele două contracte de asistență cuprind expresia „onorariu total de 5% și apoi de 10%, iar mecanismul prevăzut pentru plată confirmă unicitatea onorariului procentual deoarece se arată că la început se plătește suma de 5.000 lei și apoi diferența de până la 5%.

A arătat recurentul că și pârâta recunoaște în întâmpinare faptul că onorariul a fost de 5%, ceea ce impune concluzia că cele două contracte de asistență conțin pacte de quota litis.

Sub un al doilea motiv, recurentul a susținut că și sub aspectul legalității și al moralității cele două contracte de asistență sunt discutabile deoarece este imoral a se lua cotă parte din sumele ce reprezintă daune pentru prejudiciile suportate.

Intimatul Cabinet de Avocat P.I. a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2014 prin care a solicitat respingerea recursului.

În esență, intimatul a arătat că cele două contracte de asistență juridică sunt diferite, au un obiect și cauze determinate licite, obiectul lor fiind diferit, onorariul convenit compus din onorariu fix și un onorariu de succes nu reprezintă o convenție de

quota litis

.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizând interpretarea greșită a clauzelor referitoare la stabilirea onorariului de avocat, respectiv calificarea lor greșită în raport de dispozițiile art. 135 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistență juridică, care interzic avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact de

quota litis

, nu subzistă.

Înalta Curte amintește că, de principiu, interpretarea unei convenții sau a unui contract este atributul suveran al instanțelor devolutive și numai în caz de denaturare a naturii convenției, de forțare a contractului interpretarea dată este supusă cenzurii instanței de recurs.

Or, în cauză instanțele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părți prin cele două contracte de asistență juridică format dintr-o sumă fixă și un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili și încasa nu îndeplinește condițiile unui pact de

quota litis

.

Această calificare este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 134 din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora în contractele de asistență juridică onorariile stabilite pot fi orare, fixe (forfetare), de succes sau onorarii formate din combinarea celor trei modalități de determinare.

Referitor la onorariul de succes aceleași dispoziții legale permit stabilirea lui într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea unui anumit rezultat, precum și cumulul cu onorariul fix sau orar.

Intenția reală a părților de a stabili onorariul de avocat în cele două modalități permise de lege, respectiv un onorariu fix și un onorariu de succes constând într-o cotă procentuală din suma ce se va obține și încasa, rezultă nu numai din termenii clari și preciși din clauza de la art. 2.1 din Contractul de asistență nr. 2/2008 încheiat pentru judecata în fond, dar și din mențiunile expuse din contractul nr. 49/2009 încheiat pentru judecata în apel și recurs potrivit cărora în cazul în care creanța stabilită judecătorește de Tribunalul București va fi modificată sau respinsă, onorariul cuvenit va fi recalculat la creanța stabilită ori va fi restituit clientului, mai puțin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.

Cu alte cuvinte, părțile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situația pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă de 5.000 lei, ceea ce exclude existența unui pact de

quota litis

care presupune fixarea totalității onorariului exclusiv în funcție de rezultatul judiciar al cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte a constatat că dezlegarea dată de prima instanță și menținută în apel, în sensul neîndeplinirii condițiilor unui pact de

quota litis

cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 135 din Statutul profesiei de avocat.

Cu privire la ilicitatea cauzei recurentul a afirmat că prin cele două contracte se înfrâng dispoziții imperative ale legii și ordinea socială sub aspectul caracterului imoral al cuantumului onorariului de avocat prin raportare la alte profesii.

Înalta Curte a statuat deja, prin considerentele ce preced, că dispozițiile legale care interzic pactul de

quota litis

nu au fost încălcate.

Pe de altă parte, argumentul recurentului întemeiat pe cuantumul mare al onorariului de avocat prin raportare la alte profesii din aceeași sferă de activitate este nerelevant.

În sfârșit, Înalta Curte, a reținut sub aspectul analizat și faptul că Statutul profesiei de avocat, precum și codul deontologic permit stabilirea onorariului de avocat în funcție de valoarea litigiului; clientul a fost informat asupra onorariului cerut pentru asistența juridică acordată și a fost de acord cu cuantumul cerut, astfel încât obligația are un fundament juridic, iar măsura în care obligația este echilibrată de contraprestație, dacă există un echilibru economic între obligațiile reciproce nu poate constitui motiv de nulitate pentru ilicitatea cauzei.

Pentru motivele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.