ÎCCJ, decizie (scj.ro #82825)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82825) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de asistență juridică. Inserarea în contract a unui pact de
quota litis. Sancțiunea aplicabilă
Cuprins pe materii: Contracte
Index alfabetic:
acțiune în constatare
-
nulitate absolută
-
contract de asistență juridică
-
onorariu de succes
-
pact de quota litis
Statutul
profesiei de avocat, art. 132, art. 134 alin. (6),
art.
135 alin. (1) - (2)
Din
economia art. 135 din Statutul profesiei de avocat rezultă faptul că
este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact
„de quota litis”, care este o convenție încheiată între avocat
și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei
cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor
avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă
aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă
valoare.
Astfel,
este nul absolut contractul de asistență juridică care cuprinde
un pact de quota litis stabilit sub forma onorariului de succes, onorariu care
nu îndeplinește condiția proporționalității raportat
la natura și complexitatea cauzei și nici a echitabilității,
avocatul cunoscand faptul că nu există riscul unei pierderi.
Secția a II-a
civilă, Decizia nr. 2131 din 30 mai 2013
Notă
: În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din Statutul profesiei
de avocat astfel cum erau în vigoare la data de 15 septembrie 2011
Prin
sentința civilă nr. 424 din 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis
acțiunea reclamantei R.A. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de
avocatură A.P. reprezentat de av. A.P. și a constatat nulitatea
absolută a contractului de asistență juridică nr. 23 din 17
martie 2008, încheiat între reclamantă și pârât.
Pentru
a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în
esență următoarele:
Obiectul
contractului de asistență juridică încheiat între
părți nr. 23 din 17 martie 2008 a fost constituit de „reprezentarea la Consiliul Local Șimnicu de Sus – Comisia de Aplicare a Legii nr.
247/2005 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate conform
sentinței civile nr. 81/2007 și deciziei nr. 1938/215/2007 pentru 30 ha, depunerea de cereri, contestații, la punerea în posesie, la Comisia Județeană Dolj din cadrul Prefecturii pentru eliberarea titlului de
proprietate pentru 30 ha, T98, P1497, P1498 și P1499”.
La art. 5
din contract se arată că „în cazul în care se va obține punerea
în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru 30 ha, d-na P.J.A. va achita onorariu de succes de 125.000 Euro”.
Potrivit
art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, „este interzis avocatului
să-și fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, iar
potrivit alin. (2) al aceluiași articol „pactul „de quota litis” este o
convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte
de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care
fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de
rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau
într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.
Contractul
de asistență juridică încheiat între reclamantă și
pârât conține un astfel de pact quota litis în privința onorariului
fixat, dat fiind că stabilește în mod exclusiv și în
integralitatea sa onorariul cuvenit avocatului în funcție de rezultatul
demersului legal de reconstituire a dreptului de proprietate funciară.
În
consecință, acest act juridic este lovit de nulitate absolută
pentru încălcarea unei dispoziții legale imperative.
Împotriva
acestei
sentințe a declarat apel Cabinet Avocat A.P., prin avocat
P.A., susținând că h
otărârea
este dată cu încălcarea dispozițiilor legii avocaturii, a
Statutului
profesiei de avocat și a dispozițiilor Codului
civil privind calitatea
părților,
capacitatea părților, a drepturilor procesuale exercitate, a
încheierii și
stabilității
convențiilor legal încheiate, precum și a dispozițiilor
procesuale
civile.
S-a
încălcat și interpretat în mod greșit noțiunea
„nulității act", apelanta nu a încălcat nicio prevedere
legală și Statutul profesiei nu interzice inserarea clauzei în
contract a „onorariului de succes”. Contractul de asistență
juridică trebuia interpretat în întregul său avându-se în vedere art.
2 și urma să se coroboreze cu art. 5.
Prin
decizia nr. 43 din 30 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, Secția I
civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Cabinet Avocat
A.P. prin avocat P.A.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în
esență următoarele:
Referitor
la excepția lipsei calității procesuale active s-a reținut
că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că
P.J.A. este una și aceeași persoană cu R.A., nume dobândit prin
căsătorie.
Potrivit
dispozițiilor art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru
activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și
acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
Art.
134 pct. 6 prevede că avocatul are dreptul ca în completarea onorariului
fixat să solicite și să obțină și un onorariu de
succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul
furnizat.
Chiar
dacă onorariul de succes nu se stabilește în raport de natura și
complexitatea cauzei, ci în funcție de rezultatul judiciar al cauzei,
valoarea însumată a onorariilor trebuie să fie totuși
echitabilă și justificată.
Onorariul
de 125.000 Euro, convenit între părți, pentru punerea în posesie
și obținerea titlului de proprietate pentru 30 ha teren, conform amplasamentului indicat în cuprinsul sentinței civile nr. 81/12 ianuarie
2007, nu îndeplinește aceste cerințe, reprezentând un pact de „quota
litis” deoarece înainte de soluționarea definitivă a cauzei - faza
executării fiind o fază a procesului -, la art. 5 din contract au
fost fixate totalitatea onorariilor (pentru toate operațiunile necesare
ducerii la îndeplinire a obligațiilor menționate în contract ce vizau
punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate) sub forma unei
sume globale, exclusiv în funcție de rezultatul judiciar al cauzei.
Curtea
a reținut că acest onorariu a fost stabilit cunoscând că nu
există riscul unei pierderi și nu îndeplinește condiția
proporționalității raportat la natura și complexitatea
cauzei și nici a echitabilității, pentru a putea fi considerat
onorariu de succes.
Ca
urmare, în raport de interdicția menționată expres la art. 135
din Statutul profesiei de avocat, a cărei încălcare nu poate fi
sancționată decât cu nulitatea absolută, în mod corect prima
instanță a constatat nulitatea contractului de asistență
juridică.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs Cabinet Avocat A.P., solicitând casarea
hotărârii recurate în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și în
subsidiar modificarea deciziei și pe fond admiterea apelului și
respingerea acțiunii reclamantei intimate R.A.
Au fost
invocate dispozițiile art. 304 pct. 1, 3 și 4 C. proc. civ., precum și art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
În
motivarea recursului se arată:
Instanța
nu a fost constituită legal potrivit dispozițiilor art. 12, 13 din
Legea nr. 304/2004. Ședința nu a fost înregistrată și la
dosarul cauzei nu a existat o hotărâre din care să reiasă care
dintre cei trei magistrați intră în compunerea completului de apel.
Instanța
nu și-a verificat competența în raport de data intrării în
vigoare a noului Cod civil, privind „noțiunea de profesionist”.
S-au
depășit atribuțiile puterii judecătorești în
condițiile în care se „contestă” prin acțiunea introductivă
onorariul de succes, respectiv esența acțiunii este contestarea
onorariului de la art. 5, care în conformitate cu dispozițiile art. 31 din
Legea nr. 51/1995 este de competența decanului Baroului.
În mod
greșit a fost respinsă excepția lipsei calității
active procesuale a reclamantei, neexistând elemente că numele și
prenumele celei care are această calitate reprezintă identitate cu
cea care a beneficiat de serviciile Cabinetului prin contractul de
asistență juridică nr. 23/2008.
Toate
actele s-au încheiat în baza contractului de asistență juridică
pe numele P.J.A., pe care nu le-a contestat, și nu R.A.
Recurenta
a arătat că instanța de apel nu a primit cererea de înscriere în
fals și nici nu a motivat acest refuz.
Instanța
a dispus nulitatea
in integrum
a contractului de asistență
juridică, deși acesta dobândise caracter de titlu executoriu și
a fost respinsă definitiv și irevocabil contestația la
executare.
Onorariile
stabilite la art. 5 și art. 2 și 3 din contract s-au realizat prin
negociere, la care intimata P.J.A. a fost de acord la data încheierii
contractului și nu înainte de finalizarea acestuia, a acceptat aceste
clauze, nu a făcut nicio obiecțiune la acesta și numai după
finalizarea operațiunilor și obținerea rezultatului în favoarea
sa a „constatat” că acest contract nu „este legal”, tocmai pentru a
nu-și duce la îndeplinire obligațiile sale contractuale.
Interpretarea
contractului este greșit făcută și se încalcă prin
aceasta dispozițiile legii avocaturii, dar și ale Statutului
profesiei de avocat, respectiv dreptul avocatului la onorariu și la
acoperirea cheltuielilor sale, astfel că se realizează o
judecată în favoarea numitei P.J.A.
Instanța
a încălcat dispozițiile art. 133 și 134 din Statut, unde
condiția de a stabili onorarii fixe și de succes sunt obligatorii,
Statutul stabilind că acestea se stabilesc între client și avocat în
mod liber și că pot opta pentru categoria de onorarii de la literele
a) – d), și nu în mod absolut și cumulativ, normele fiind în afara
legii avocaturii fiind dispozitive, și nu obligatorii, existând particula
„poate”, și nu „trebuie”.
Onorariul
de succes se confundă grosolan cu pactul de quota litis, interpretându-se
abuziv art. 134 cu art. 135 și dându-se o interpretare contrară normelor
de drept imperativ – legea avocaturii și a Statutului, dar și
normelor internaționale, în domeniu.
Art. 5
din contractul nr. 23/2008 nu s-a încheiat printr-o convenție, ci în
contractul de asistență juridică și odată cu
încheierea contractului de asistență juridică înainte de
începerea oricăruia dintre demersurile stipulate la art. 1, efectuate de
Cabinet în interesul d-nei P.J.A., și nu înainte de „soluționarea
definitivă a cauzei”.
Instanța
elimină factorul aleatoriu din contractul de asistență juridică,
pentru că și dacă clientul beneficia de o hotărâre
definitivă și irevocabilă, aceasta nu se putea pune în executare
în domeniul de fond funciar decât cu obligarea organelor de drept
administrativ-funciar, de a recunoaște această hotărâre, și
pe cale de consecință, de a emite hotărâri, procese-verbale de
punere în posesie și urmărirea realizării acestor
operațiuni, ceea ce reprezintă emiterea titlului de proprietate.
Instanța
de apel nu stabilește care ar fi cuantumul onorariilor echitabile și
justificate, în ce se cuantifică sau raportează aceste onorarii, în
condițiile în care nu există tarife minimale și maximale.
Recurenta
a arătat că onorariul nu este achitat, munca s-a depus de către
cabinet, clientul și-a obținut beneficiile acestui contract, dar
nulitatea afectează numai avocatul, nu și cealaltă parte
contractantă, „o situație sui generis” pentru instituția
nulității absolute, care normal trebuie să afecteze ambele
părți contractante, și nu numai o parte.
În
susținerea recursului, la dosar s-au depus înscrisuri.
Intimata
R.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând
recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a
apreciat că acesta este nefondat și a fost respins pentru
următoarele considerente:
În
cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța fiind alcătuită în conformitate cu dispozițiile legale
în materie din doi judecători, care au pronunțat atât încheierea de
la 23 mai 2012, cât și decizia de la 30 mai 2012.
Din
încheierea de la 23 mai 2012 nu rezultă că recurenta a solicitat
instanței de apel să-și verifice competența față
de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Nu există consemnări în
acest sens. Pe de altă parte, litigiul a fost corect soluționat de
Secția I civilă a Tribunalului Dolj și respectiv de Secția
I Civilă a Curții de Apel Craiova, astfel că nu au fost
încălcate dispozițiile legale în materie de competență
și nici de compunere a instanței.
În
cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța nu a depășit atribuțiile puterii
judecătorești. Aceasta deoarece obiectul acțiunii introductive
îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de
asistență juridică nr. 23/17 martie 2008, deci nulitatea absolută
a unui act juridic și, nicidecum, astfel cum susține recurenta,
contestarea onorariului, care este de competența decanului Baroului.
Intimata-reclamantă
a contestat contractul de asistență juridică având în vedere
dispozițiile acestuia raportat la stabilirea unei quota litis.
În ceea
ce privește art. 304 pct. 6, respectiv „instanța a dat mai mult decât
s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut”, Înalta Curte a apreciat că acesta nu
este aplicabil în cauză. Pe de altă parte, recurenta nu
precizează ce anume a dat instanța mai mult decât s-a cerut ori ceea
ce nu s-a cerut, iar, pe de altă parte, hotărârea dispune numai cu
privire la criticile invocate în apel față de sentința
pronunțată de tribunal.
Decizia
recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele
acesteia sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art.
261 pct. 5 C. proc. civ., fiind menționate motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care
s-au înlăturat cererile părților.
În ceea
ce privește identitatea reclamantei, Curtea de apel s-a pronunțat
asupra excepției lipsei calității procesuale active făcând
trimitere la probele administrate.
Aprecierea
probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se
regăsească în dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte a considerat că, în ceea ce privește critica
asupra înscrisurilor care demonstrează identitatea reclamantei cu persoana
cu care a încheiat contractul de asistență juridică, aceasta privește
netemeinicia deciziei recurate și nu poate fi analizată în calea de
atac a recursului.
Nu se
poate reține susținerea recurentei în ceea ce privește faptul
că instanța a încălcat dreptul avocatului de a-și încasa
onorariul pentru munca depusă.
În
cauză, onorariul avocatului pentru munca depusă nu a fost încasat
deoarece acesta nu a fost prevăzut în contract, deci nu putea fi
plătit, atât timp cât singura sumă de bani prevăzută în
contract a fost quota litis, ceea ce este interzis de lege.
Curtea
de apel a făcut o corectă analiză paralelă a „onorariului
de succes” și a „pactului de quota litis” având ca reper art. 135 alin.
(1) și (2), art. 132 precum și art. 134 alin. (6) din Statutul
profesiei de avocat.
Astfel,
„este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact
„de quota litis”, care este o convenție încheiată între avocat
și clientul său, înainte de soluționarea definitivă a unei
cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor
avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă
aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă
valoare.
S-a
reținut în mod corect de către Curtea de apel că pentru a fi
considerat onorariu de succes părțile ar fi trebuit să
convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiția
proporționalității în raport de natura și complexitatea
cauzei în care a fost acordată asistența juridică, la care se
adaugă onorariul de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de
către avocat a unui anumit rezultat.
Între
părți nu a fost încheiat un contract aleatoriu în care să existe
atât posibilitatea unui câștig cât și riscul unei pierderi, existând
certitudine asupra obținerii rezultatului, în condițiile în care
reclamanta deținea un titlu executoriu prin care obținuse
reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament indicat chiar în
titlu.
Așa
fiind, în mod corect s-a constatat nulitatea contractului de
asistență juridică, astfel că în cauză nu sunt
întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Nu
poate fi primită nici critica privind cheltuielile de judecată,
instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ.
Față
de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu
există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea
deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca
nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul a fost obligat la plata
cheltuielilor de judecată către intimată.