ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.07.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 678/2021

HOTĂRÂRE

22.07.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 678/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 57 alin. (6) rap. la art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu referire la art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), a respins, ca nefondată, cererea de punere în libertate formulată de persoana extrădată A. (cetățean român, în prezent aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar).

De asemenea, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat persoana extrădată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în data de 7.06.2021. sub nr. unic de dosar x/2021 (nr. în format vechi x/2021), persoana extrădată A. a solicitat, în principal, punerea în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea arestării provizorii în vederea extrădării cu măsura controlului judiciar.

În motivarea în fapt a cererii, persoana extrădată a arătat, în esență, că măsura arestării provizorii a fost menținută fără o durată determinată, prin Sentința penală nr. 50/F din 1.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2020. Predarea persoanei extrădate a fost stabilită la data de 7.05.2021; ulterior, Curtea de Apel București a luat în calcul o nouă dată de predare, respectiv 12.05.2021. Chiar luând în calcul cea de-a doua dată stabilită pentru predare, termenul de 30 de zile la care face referire art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 s-a împlinit la data de 6.06.2021. În consecință, după această dată, instanța care a dispus predarea poate să dispună punerea în libertate a persoanei extrădate, constatând că aceasta nu mai poate fi extrădată la termenul stabilit.

Persoana extrădată a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar nu cele ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, întrucât suspendarea provizorie a aplicării unei hotărâri interne, urmare a pronunțării unei decizii provizorii a Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții, nu ar putea să fie apreciată ca fiind un caz de forță majoră, având în vedere că, în lipsa unei definiții în materie penală, devin aplicabile dispozițiile civile în materie de definire a forței majore, potrivit art. 1351 alin. (2) C. civ., jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la aceeași noțiune juridică, precum și Decizia civilă nr. 358/1965 a fostului Tribunal Suprem.

În final, invocând, în principal, dispozițiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar, în subsidiar, dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, precum și art. 23 din Constituția României, art. 226, art. 233 și art. 234 C. proc. pen. și art. 5 din Convenția europeană a apreciat că menținerea persoanei extrădate într-o stare de arest pe perioadă nedeterminată, în vederea predării, este contrară legii.

La termenul de judecată din data de 15.06.2021, în fața primei instanțe, apărătorul ales al persoanei extrădate a modificat cererea, solicitând doar punerea în libertate, având în vedere că, în prezent, persoana extrădată se află sub măsura controlului judiciar, dispusă prin Decizia penală nr. 567/08.06.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile cu privire la cererea formulată de Ministerul Public, privind autoritatea de lucru judecat a sentințelor penale pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021 (sentințe rămase definitivă prin deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în calea de atac a contestației), respingând-o ca neîntemeiată.

Astfel, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a apreciat cererea de punere în libertate, formulată de persoana extrădată A., ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 50/F/01.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

I. A fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. b) Legea nr. 302/2004, republicată în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, ridicată de persoana extrădabilă A., excepția fiind admisibilă.

De asemenea, s-a dispus comunicarea către Curtea Constituțională a încheierii însoțite de cererea persoanei extrădabile, precum și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

II. S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statelor Unite ale Americii.

Totodată, a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. față de care a fost emis mandatul de arestare nr. x la data de 4.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de asociere a unei organizații în cadrul căreia să efectueze și să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizației prin activități de racket, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1962(d), conspirație să importe și să exporte cocaină și să producă și să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenția, cu bună știință și cu credința că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secțiunile 959 și 963, conspirație la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită și să transfere, tentativă să transporte, să transmită și să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenția de a promova executarea unor activități ilegale, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (h).

În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.

Extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A mai fost respinsă și cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată, ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, s-a constatat că persoana extrădată fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor și a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.

Sentința penală nr. 50/F din 1.03.2021 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă.

Din perspectiva cadrului legal al arestării în vederea predării, ulterior admiterii cererii de extrădare, Curtea a evidențiat următoarele aspecte:

Tratatul de extrădare dintre Statele Unite ale Americii și România (semnat la București în data de 10.09.2007), ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, nu conține dispoziții referitoare la durata, prelungirea, menținerea sau încetarea arestării în vederea predării (având drept consecință punerea în libertate a persoanei extrădate).

Prin urmare, solicitarea persoanei extrădate de punere în libertate a fost analizată de prima instanță prin prisma dispozițiilor relevante din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Curtea a constatat că art. 43 alin. (3) - (5) din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura luării, prelungirii, menținerii arestării provizorii în vederea predării, până la momentul rămânerii definitive a sentinței prin care se admite cererea de extrădare.

Dacă instanța admite cererea de extrădare, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei extrădate în vederea predării este obligatorie.

Totodată, Curtea a mai reținut că nicio dispoziție din Legea nr. 302/2004 (în materia extrădării) nu conține vreo referire la durata totală a arestării persoanei extrădate în vederea predării acesteia către statul solicitant.

Cu toate acestea, art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004 prevede că arestarea în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), text de lege potrivit căruia, în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, ceea ce înseamnă că, în această situație de excepție, arestarea în vederea predării subzistă până la momentul predării persoanei extrădate către autoritățile statului solicitant.

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, sub rezerva cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Raportând, în prezenta cauză, prevederile legale enunțate, Curtea a remarcat următoarele două situații:

Pe de o parte, având în vedere că a expirat durata totală de 30 de zile prevăzută pentru predare, punerea în libertate a persoanei extrădate A. este facultativă, iar nu obligatorie, așa cum reiese din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, ceea ce înseamnă că persoana extrădată are doar vocația, iar nu dreptul de a fi pusă în libertate.

În aceste coordonate legislative, Curtea, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, a apreciat că, la acest moment, nu este oportună punerea în libertate a persoanei extrădate, deoarece, în primul rând, dispoziția din Sentința penală nr. 50/F din 1.03.2021 prin care s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate până la predarea acesteia continuă să își producă efectele și în prezent, iar în al doilea rând, procedura de predare/preluare nu a fost finalizată, iar prin hotărârea de extrădare s-a menținut arestarea persoanei extrădate, până la predare; de asemenea, ținând seama și de caracterul urgent al procedurii de predare/preluare a persoanei extrădate, Curtea a apreciat că arestarea este necesară pentru a împiedica sustragerea persoanei extrădate de la procedurile judiciare aflate în desfășurare.

Pe de altă parte, Curtea a analizat incidența în cauză a dispozițiilor care instituie excepția, prevăzută în art. 43 alin. (7) teza I cu referire la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, de la regula încetării de drept a arestării în vederea predării.

Din acest punct de vedere, Curtea a reținut următoarele:

În data de 19.04.2021, persoana extrădată A. a formulat, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înregistrată sub nr. x/21 (cauza Lazăr v. România), invocând pretinsa încălcare a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenția europeană, relativă la justificarea detenției sale în așteptarea extrădării și la claritatea și predictibilitatea cadrului legal român în măsură a-l proteja pe reclamant împotriva caracterului arbitrar al detenției în așteptarea extrădării în special după admiterea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a extrădării reclamantului, precum și referitoare la existența unei proceduri care să îi permită reclamantului să solicite revizuirea judiciară a detenției sale continue.

Prin adresa nr. x/6.05.2021, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a comunicat faptul că, în data de 5.05.2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, cu titlu de măsură provizorie, ca reclamantul să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața Curții Europene.

În acest context, Curtea a remarcat faptul că, prin Legea nr. 30/1994, România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și protocoalele adiționale la aceasta, și a recunoscut dreptul la recursul individual în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului și jurisdicția obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului în privința drepturilor prevăzute în Convenția europeană.

În consecință, măsurile dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în soluționarea cauzelor cu care a fost învestită - inclusiv măsurile provizorii dispuse conform art. 39 din Regulamentul de procedură - sunt obligatorii pentru România, astfel că nerespectarea acestora poate atrage încălcarea art. 34 din Convenția europeană.

Curtea a observat, așadar, că măsura provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - constând în interdicția de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate A. pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului - constituie un impediment absolut insurmontabil în vederea predării persoanei extrădate, împrejurare care, în situația particulară din prezenta cauză, reprezintă forța majoră, prevăzută în art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 ca situație de excepție, care împiedică predarea persoanei extrădate.

În acest sens, Curtea a evidențiat caracteristicile forței majore prevăzute în art. 1351 alin. (2) C. civ., raportate la situația particulară din prezenta cauză, astfel:

- eveniment extern: interdicția de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate reprezintă un eveniment extern, dispus de către o autoritate distinctă, independentă de autoritățile din statul solicitant și cele din statul solicitat; astfel, sorgintea acestei interdicții este externă/independentă de procedura extrădării desfășurată de către autoritățile din statul solicitant și cele din statul solicitat; corelația firească, de la cauză la efect, existentă între procedura de extrădare și interdicția impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu privează această interdicție de caracterul său extern;

- eveniment imprevizibil: nici autoritățile din statul solicitant și nici cele din statul solicitat nu aveau cum să prevadă, în niciun fel, asupra împrejurării că persoana extrădată va formula plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului vizând pretinse încălcări ale unor dispoziții dintr-o convenție internațională care, cel puțin în aparență - dar, mai ales, până la pronunțarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție - nu impietează asupra soluțiilor dispuse în procedura extrădării, cu atât mai mult cu cât persoana extrădată a formulat plângerea ulterior rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus extrădarea și, implicit, arestarea sa în vederea predării;

- eveniment absolut invincibil și inevitabil: ca urmare a ratificării, prin Legea nr. 30/1994, a Convenției europene, autoritățile judiciare române nu pot eluda dispoziția Curții Europene vizând interdicția de îndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate; orice măsură contrară din partea autorităților judiciare române echivalează cu încălcarea art. 34 din Convenție, potrivit căruia statele membre contractante se angajează să nu împiedice, prin nicio măsură, exercițiul eficace al dreptului unei persoane de a sesiza Curtea Europeană atunci când invocă pretinse încălcări ale drepturilor recunoscute în Convenție și în protocoalele adiționale la Convenție.

Prin urmare, Curtea a constatat că, în cauză, este incidentă excepția (art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004) de la regula încetării de drept a arestării în vederea predării (art. 43 alin. (7) teza I din Legea nr. 302/2004).

În acest context argumentativ, Curtea a concluzionat că cererea de punere în libertate (ca urmare a constatării încetării de drept a măsurii arestării în vederea predării) formulată de persoana extrădată este nefondată, întrucât, pe toată durata desfășurării procedurilor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, arestarea sa în vederea predării subzistă.

Împotriva Sentinței penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat, în termen legal, contestație persoana extrădabilă A..

Argumentele contestatorului persoană extrădabilă și ale reprezentantului Ministerului Public sunt expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În soluționarea prezentei contestații, se reține, prioritar că, prin Sentința penală nr. 50/F din 1.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

I. A fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. b) Legea nr. 302/2004, republicată în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, ridicată de persoana extrădabilă A., excepția fiind admisibilă.

S-a dispus comunicarea către Curtea Constituțională a prezentei încheieri însoțite de cererea persoanei extrădabile, precum și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

II. A fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării.

De asemenea, s-a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. față de care a fost emis mandatul de arestare nr. x la data de 4.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de asociere a unei organizații în cadrul căreia să efectueze și să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizației prin activități de racket, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secțiunile 1962(d), conspirație să importe și să exporte cocaină și să producă și să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenția, cu bună știință și cu credința că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secțiunile 959 și 963, conspirație la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită și să transfere, tentativă să transporte, să transmită și să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenția de a promova executarea unor activități ilegale, faptă prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (h).

În baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.

Totodată, s-a respins cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată, ca neîntemeiată.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

De asemenea, s-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor și a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.

Sentința penală nr. 50/F din 1.03.2021 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă.

Procedura de extrădare a contestatorului A. este guvernată de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, dispozițiile cu aplicabilitate punctuală la acest moment al procedurii fiind cele ale art. 13 alin. (3) și (4), care prevăd:

"(3) În cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autoritățile statului solicitant și ale celui solicitat vor conveni asupra datei și locului predării persoanei căutate.

(4) În cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp prevăzută de legislația acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate și statul solicitat are dreptul să refuze o cerere ulterioară de extrădare pentru aceeași infracțiune sau aceleași infracțiuni".

Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, nu reglementează un termen de preluare a persoanei extrădate de statul solicitat, ci face trimitere la "perioada de timp prevăzută de legislația acelui stat".

Regulile generale în materia extrădării sunt reglementate prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel că, potrivit art. 4, prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate, această lege specială reprezentând dreptul comun în materia extrădării pentru autoritățile judiciare române.

Conform art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut de art. 57 alin. (6), iar în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (5) din aceeași lege specială, sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Conform art. 57 alin. (6) Legea nr. 302/2004, în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

Așa cum s-a stabilit prin hotărâri anterioare, instanțele naționale au dezlegat cu titlu definitiv că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, a intervenit un impediment la executare vizând predarea contestatorului persoană extrădată A. către autoritățile judiciare americane, ivit prin luarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, a măsurii provizorii constând în neîndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei extrădate pe întreaga durată a desfășurării procedurii în fața Curții, ce se încadrează cazului de forță majoră reglementat de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, prin Sentința penală nr. 98/F din 11.05.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală pronunțată în dosar nr. x/2021, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. la art. 554 alin. (2) din C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

S-a constatat ivirea unei împiedicări la punerea în executare a Sentinței penale nr. 50/F din 1.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, a fost dispusă suspendarea până la momentul finalizării procedurilor desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (cererea nr. x/21, Lazăr v. România) a punerii în executare a sentinței penale nr. 50/F din 1.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226 din 11.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ce privește extrădarea și predarea numitului A. către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Totodată a dispus înlocuirea măsurii arestării în vederea predării luată față de persoana extrădabilă A. (mandat de arestare nr. x/EX/19.11.2020 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, cu stabilirea obligațiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 485/17.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat Sentința penală nr. 98/F/11.05.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală pronunțată în dosarul nr. x/2021, în sensul că a desființat parțial sentința atacată și, rejudecând, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A. dispusă prin Sentința penală nr. 50/F/1.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, predare convenită a se realiza la data de 12 mai 2021, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus în cauza Lazăr vs. România ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții.

A fost înlăturată dispoziția privind suspendarea până la momentul finalizării procedurilor desfășurate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (cererea nr. x/21, Lazăr vs. România) a punerii în executare a Sentinței penale nr. 50/F/1.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ce privește extrădarea și predarea numitului A. către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Potrivit considerentelor Deciziei penale nr. 484 din data de 17.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar nr. x/2021, se constată că "Odată admisă cererea de extrădare, cum s-a hotărât în speță, prin sentința definitivă a instanței române, s-a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), plasate după și în continuarea celor anterior menționate, care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate, în vederea predării și, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeași lege."

Astfel, se constată că măsura extrădării a intrat în puterea de lucru judecat, aspect ce deja a fost lămurit, prin aceeași hotărâre fiind menținută și măsura arestării persoanei extrădate până la predare, dispoziție care s-ar fi perpetuat și ar fi produs efecte și în prezent, având în vedere că doar predarea persoanei extrădabile către statul solicitant la data de 12 mai 2021 este împiedicată, față de măsura provizorie din data de 5 mai 2021, decisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia penală nr. 567 din 8 iunie 2021, a fost admisă contestația declarată de către persoana extrădată A. împotriva sentinței penale nr. 112/F/din data de 2 iunie 2021, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, a fost desființată sentința atacată și s-a dispus înlocuirea arestării în vederea predării luată față de persoana extrădată A. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu consecința punerii în libertate dacă nu mai este reținut sau arestat în altă cauză, obiectul acestei cauze fiind cererea formulată de către contestatorul persoană extrădată A. de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării, apreciindu-se, în esență, că menținerea în arest a acestuia pentru o perioadă nedeterminată este în contradicție cu dispozițiile art. 5 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport cu împrejurarea în care durata arestării provizorii în vederea extrădării a depășit 180 de zile, nicidecum pentru că ar fi încetat de drept.

Înalta Curte consideră că singurul aspect cu caracter aparent diferit îl constituie faptul că, promovarea acelei contestații la executare, a fost determinată de expirarea, la data de 17 mai 2021, a termenului de 180 de zile prevăzut în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar în prezenta cauză, promovarea cererii de punere în libertate a fost determinată de expirarea la data de 10.06.2021, a termenului de 30 zile de la data convenită pentru predare, respectiv 12 mai 2021, conform dispozițiilor art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004.

Or, așa cum am arătat, decizia din data de 5 mai 2021 a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Lazăr vs. România nu se referă la arestarea persoanei extrădate, în vederea predării (menținută de instanța română, prin hotărârea definitivă de extrădare, până la predare și înlocuită, ulterior, cu măsura controlului judiciar), ci s-a dispus doar ca persoana extrădabilă să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfășurate în fața Curții, ca măsură provizorie, potrivit art. 39 din Regulamentul său de procedură, pentru a nu îi fi prejudiciate drepturile.

Înalta Curte apreciază că procedura extrădării se consideră în desfășurare până la momentul executării hotărârii de predare a persoanei extrădate sau până la respingerea cererii de extrădare, existența cazului de forță majoră fiind cel care împiedică predarea sa, urmare a deciziei din data de 5 mai 2021 a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Lazăr vs. România.

În cauză, se constată că procedura de extrădare se află în curs, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 coroborat cu art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Ca prim aspect, Înalta Curte reține că se poate dispune punerea în libertate a unei persoane doar în ipoteza în care aceasta se află sub imperiul unei măsuri privative de libertate. Or, în cazul de față, persoana extrădabilă B. nu se mai află din data de 8.06.2021 sub imperiul măsurii arestării în vederea predării, în data respectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând, prin Decizia nr. 567 din 8.06.2021, înlocuirea acestei măsuri, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În pofida acestei modificări intervenite în situația juridică a persoanei extrădabile, aceasta a continuat să solicite punerea sa în libertate, instanțele fiind ținute de calificarea dată sesizării, în condițiile în care persoana extrădabilă beneficiază de asistență juridică din partea unui apărător calificat.

Pe de altă parte, încetarea de drept menționată de art. 43 alin. (7) din Legea 302/2004, și, prin urmare, și excepția de la încetarea de drept, reglementată de art. 57 alin. (6) din același act normativ, au fost prevăzute exclusiv pentru ipoteza în care, la expirarea celor 30 de zile de la data convenită pentru predare fără preluarea persoanei în cauză de către autoritățile statului solicitant, aceasta se afla sub imperiul măsurii arestării în vederea predării. Or, în cauza de față, înlocuirea măsurii arestării în vederea predării cu controlul judiciar a avut loc anterior expirării termenului de 30 de zile de la data de 12.05.2021, convenită pentru predare.

Este adevărat că Legea nr. 302/2004 nu prevede posibilitatea ca, odată admisă cererea de extrădare, persoana în cauză să se afle sub imperiul unei alte măsuri decât cea a arestării în vederea predării (art. 43 alin. (6), Înalta Curte dispunând înlocuirea acestei măsuri cu controlul judiciar prin decizia nr. 567/8.06.2021, ca urmare a unei aplicări directe a Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, însă, pe de altă parte, încetarea de drept a unei măsuri preventive nu poate opera decât în cazurile strict prevăzute de lege. Astfel, articolul 241 alin. (1) C. proc. pen., după ce enumeră la lit. a) - c), anumite cazuri de încetare de drept a măsurilor preventive, menționează la lit. d) că încetarea de drept operează și în "alte cazuri anume prevăzute de lege", de unde rezultă că ipotezele de încetarea de drept sunt exclusiv cele expres prevăzute de lege.

Considerând că soluția primei instanțe, de respingere a cererii formulate de persoana extrădabilă, este întemeiată, chiar dacă pentru considerente diferite, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată contestația formulată de persoana extrădabilă A., împotriva Sentinței penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă A., va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 127/F din data de 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2021.