ÎCCJ, Decizia nr. 236/2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2157 din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1009 din 9 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei prin care a fost respinsă cererea de revizuire, ca tardivă.

A apreciat că instanța de judecată a aplicat greșit prevederile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru că a calculat greșit termenul de declarare a revizuirii.

Recurentul a învederat, prin cererea de revizuire, că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2546 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, cele două hotărâri fiind contradictorii în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a intimatelor.

Față de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ultima hotărâre în raport de care instanța trebuia să calculeze termenul de declarare al căii extraordinare de atac era decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Recurentul a susținut că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă i-a fost comunicată la 12 august 2020, iar calea de atac a revizuirii a fost declarată în termen, la data de 17 august 2020.

Instanța de revizuire a apreciat greșit termenul în care putea fi declarată revizuirea; acest termen nu curge de la pronunțare, ci de la comunicarea hotărârii atacate, în raport de considerentele căreia recurentul a formulat motivele de revizuire.

De altfel, a argumentat recurentul, motivarea căii de atac nu se putea face în lipsa comunicării deciziei, pentru a verifica dacă instanța a soluționat cauza pe fond sau pe excepție.

Intimata Casa Județeană de Pensii Prahova a depus întâmpinare, prin care a susținut că prezentul recurs este inadmisibil, față de obiectul acestuia, respectiv dreptul muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele, lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că intimata a susținut inadmisibilitatea recursului, în raport de obiectul litigiului, care este unul de asigurări sociale.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Decizia care face obiectul prezentului recurs este pronunțată în soluționarea unei revizuiri întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și este supusă căii de atac a recursului, cum prevede art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Ca urmare, natura juridică a litigiului în care s-a formulat și pronunțat cererea de revizuire nu atrage inadmisibilitatea căii de atac, față de textele de lege mai sus indicate.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul de declarare al căii de atac curge de la comunicarea deciziei, iar nu de la pronunțarea ei, cum eronat a apreciat instanța, întrucât în lipsa considerentelor deciziei nu poate fi motivată cererea de revizuire.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, recurentul a susținut că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2546 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Reiese că ultima hotărâre, a cărei anulare se solicită, este decizia nr. 1009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă la 9 iulie 2020.

Această hotărâre a fost pronunțată în soluționarea unui apel declarat într-un litigiu de asigurări sociale și este o hotărâre judecătorească definitivă, cum prevede art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 1009/2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 9 iulie 2020 și s-a împlinit la 9 august 2020, care fiind o zi de duminică, a fost prelungit până luni, 10 august 2020.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de recurentul revizuent A. și înregistrată la instanță la data 13 august 2020.

Înalta Curte reține că recurentul revizuent a formulat critici prin care a susținut că formularea cererii de revizuire era condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia dacă litigiul a fost soluționat pe fond sau prin admiterea unor excepții.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Textul de lege mai sus citat prevede că termenul de declarare al căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la data rămânerii definitive a deciziei atacate și nu face nicio distincție referitoare la modul în care instanța a soluționat sau nu fondul litigiului.

De altfel, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac și nu pentru nemotivarea acesteia.

Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că nu a cunoscut modul în care instanța ar fi dispus asupra excepțiilor procesuale sau asupra fondului litigiului.

De altfel, chiar recurentul revizuent susține că a luat la cunoștință de soluție chiar la data pronunțării, când a fost afișată pe portalul instanțelor de judecată.

Având în vedere cele arătate mai sus, reținând că recurentul revizuent a formulat critici ce sunt nefondate și că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2157 din 4 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2021.