ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 252/2021

HOTĂRÂRE
02.12.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 252/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

l. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 288 din 26 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 6450 din 2 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 288 din 26 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a constatat că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 6450 din 2 decembrie 2020, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2021.

În motivarea căii de atac, recurentul susține că în cauză a fost aplicată în mod greșit Legea nr. 134/2010, în realitate fiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865.

De asemenea, recurentul susține că nu a beneficiat de apărare calificată atunci când a indicat temeiul juridic al cererii sale de revizuire, concluzionând recurentul în sensul că în mod greșit a aplicat instanța de revizuire dispozițiile noului C. proc. civ.

În condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiții imperative atrage sancțiunea nulității, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței a cărei hotărâre este atacată, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, se constată că susținerile invocate de recurent în cuprinsul cererii de recurs nu răspund cerințelor prevăzute de dispozițiile procedurale citate, întrucât criticile din memoriul de recurs, nearticulate în raport de soluția și considerentele pentru care a fost pronunțată Decizia nr. 6450 din 2 decembrie 2020, nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, din moment ce nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că recurentul A. nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și că în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) din codul menționat și va anula recursul.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 6450 din 2 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2021
legal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A.. În opinia revizuentei, instanța de recurs a încălcat dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de revizuire prin considerentele menționate cu privire la procesul-verbal ce
ÎCCJ 2021-09-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4388/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra căii de atac formulată în cauză; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2021 pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2021
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 556/2021
nței anterior menționate au declarat apel reclamanții A., A. și B., solicitând admiterea acestei căi de atac și rejudecarea cauzei. Prin decizia civilă nr. 969 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat
ÎCCJ 2021-09-06
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 269/2021
", așa cum recurentul precizează explicit prin recursul declarativ depus la data de 3 februarie 2021. Or, analizând, pe de altă parte, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că nici prin hotărârea, nici prin încheierea atacate c
Sursă