ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2021

Hotărârea supusă revizuirii Prin Decizia nr. 229 din 9 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1189/15.11.2019 a Tribunalului Covasna, secția civilă pe care a casat-o în parte și, rejudecând, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Covasna și, în consecință, a anulat în parte Decizia de plată nr. x/19.02.2019 și Decizia de soluționare a contestației administrative înregistrată la pârâtă sub nr. x/22.05.2019 cu privire la sancțiunea de 5% pentru nerespectarea ecocondiționalității. A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate și a obligat intimata-pârâtă la plata către recurentul-reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, și 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 229 din 9 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, revizuenta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Covasna a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de revizuire s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., iar din motivarea cererii rezultă că au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ. Astfel, susține revizuenta că după cum rezultă din sentința civilă nr. 979/28.12.2018 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul x/2018, menținută de Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 607/27.06.2019 capătul de acțiune privind sancțiunea suplimentară de 23914,80 RON a făcut obiectul judecății și a fost respins odată cu respingerea ca neîntemeiată a întregii acțiuni. În continuare, invocă dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat, arătând că sfera de acțiune a autorității lucrului judecat se răsfrânge asupra dispozitivului, precum și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, inclusiv pe cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, potrivit cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece soluția se întemeiază pe un raționament juridic, care este expus în motivare, astfel că pentru a fi luată decizia judecătorul trebuie să și-o argumenteze, iar opinia sa este privită ca parte a soluției finale, autoritatea de lucru judecat vizând atât hotărârile de admitere, cât și pe cele de respingere ale acțiunii. Totodată, a arătat că, în conformitate cu prevederile articolului 31 alin. (2) din Regulamentul Delegat (UE) nr. 640/2014 cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea suplimentară multianuală se recuperează în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării. Instanța de fond, prin sentința nr. 284/25.04.2019 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2018, a respins ca neîntemeiată acțiunea care viza recuperarea sancțiunii suplimentare multianuale, reținând că prin decizia de plată nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Covasna s-a stabilit plata sumei de 30.657,65 RON, plata a fost efectuată în contul bancar indicat de titular în cererea de sprijin. Recuperarea sumei a fost dispusă de APIA prin procesul-verbal nr. x/27.07.2018 prin care s-a stabilit în sarcina fermierului B. un debit în sumă de 31.020,81 RON, reprezentând sume plătite necuvenit în campania 2017. A precizat, de asemenea, că actul administrativ sus menționat - procesul-verbal nr. x/27.07.2018 - a fost contestat de reclamanta B. constituind obiectul dosarului nr. x/2019, cererea de chemare în judecată fiind respinsă prin sentința civilă nr. 127 din 7 martie 2019, menținută prin decizia nr. 587/R/2019 pronunțată în 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Având în vedere faptul că recuperarea sumelor necuvenite nu s-a dispus efectiv prin decizia de plată care constituie obiectul dosarului nr. x/2019, ci prin procesul-verbal nr. x/27.07.2018 care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, instanța de recurs în mod nelegal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A.. În opinia revizuentei, instanța de recurs a încălcat dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de revizuire prin considerentele menționate cu privire la procesul-verbal ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/119/2019, respectiv procesul-verbal nr. x/27.07.2018, acest act administrativ producând efecte juridice depline și bucurându-se de autoritate de lucru judecat. Prin decizia civilă nr. 37/R/2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov și declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin1 pct. 1 și 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că în raport de dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., contrarietatea de hotărâri invocată de revizuentă, care vizează decizia nr. 229/9.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și decizia nr. 587/19.06.2019 pronunțată de aceeași instanță atrage competența de soluționare a instanței ierarhic superioare.

Apărările formulate în cauză Intimatul A., prin întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Brașov, la data de 12.06.2020, a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând în esență că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru revizuirea hotărârii judecătorești.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând, cu prioritate, excepția tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este formulată în termenul legal prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi respinsă excepția tardivității. Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte urmează a o respinge având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2)Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în teme19iul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar daca prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a pretins că decizia nr. 229/9.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 587/19/06/2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019. Astfel, prin decizia nr. 229/9.03.2020, Curtea de Apel Brașov a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A., a anulat în parte Decizia de plată nr. x/19.02.2019 și respectiv, Decizia de soluționare a contestației administrative înregistrată la pârâtă sub nr. x/22.05.2019 cu privire la sancțiunea de 5% pentru nerespectarea ecocondiționalității. În motivare, s-a reținut că prin Decizia de plată nr. x/19.02.2019 reclamantului i s-a stabilit că are dreptul pentru campania 2018 la suma de 330.643,67 RON. Din această sumă s-a reținut ca și sancțiune multianuală suma de 20.538,96 RON, sancțiuni de 5% pentru nerespectarea ecocondiționalității precum și ajustări de 1,41%. În privința sancțiunii multianuale suplimentare de 20.538,96 RON, făcând aplicarea puterii de lucru judecat, s-a reținut că a fost deja analizată prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel că suma respectivă face parte din suma pentru care reclamantul a fost dat în debit ca urmare a constatării neregularităților aferente cererii de acordare a sprijinului pentru anul anterior. În ceea ce privește rata de ajustare de 1,41%, Curtea a validat raționamentul juridic al primei instanțe care face aplicarea judicioasă a prevederilor art. 26 din Regulamentul CE nr. 1306/2013, potrivit cu care se stabilește o rată de ajustare a plăților directe atunci când previziunile privind finanțarea măsurilor finanțate în cadrul subplafonului în cauză pentru un anumit exercițiu financiar arată că plafoanele anuale aplicabile vor fi depășite. În concret, în cauză, corect a reținut prima instanță că potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1710 al Comisiei din 13 noiembrie 2018 de adaptare a ratei de ajustare a plăților directe în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anul calendaristic 2018 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/866 al Comisiei "În scopul stabilirii ratei de ajustare prevăzute la articolele 25 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și în conformitate cu articolul 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate fermierilor în cadrul schemelor de sprijin menționate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și care depășesc 2 000 EUR pentru o cerere de ajutor depusă pentru anul calendaristic 2018 se reduc cu o rată de ajustare de 1,411917 %." Prin urmare pentru această rată de ajustare nu era necesară întocmirea unui proces-verbal constatare nereguli financiare, rata de ajustare fiind prevăzută de lege cu efecte directe în fiecare caz particular. Cu referire la sancțiunea de 5%, Curtea a reținut că sunt întemeiate susținerile reclamantului referitoare la faptul că nu s-a făcut dovada întocmirii unui proces-verbal de constatare a neregulilor iar din cuprinsul deciziei deduse judecății nu rezultă descrierea faptei imputabile reclamantului care să conducă la aplicarea sancțiunii de 5 % pentru nerespectarea ecocondiționalității. În cuprinsul deciziei de plată nr. x din data de 19.02.2019 nu se face nicio trimitere la actele de control efectuate de DSVSA la 27.09.2018, iar din cuprinsul deciziei rezultă că sancțiunea de 5 % pentru nerespectarea ecocondiționalității este aplicată pentru 4 categorii de plăți. În cea de-a doua cauză, având ca obiect anularea procesului-verbal nr. x/27.07.2018 și a deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 20177/13.11.2018, prin decizia nr. 587/R/2019, s-a respins recursul declarat de S.C. B., reținându-se că prin actul administrativ criticat, respectiv procesul-verbal nr. x/27.07.2018 nu se impun sancțiuni suplimentare reclamantei și se face referire la sancțiunile stabilite anterior prin decizii de plată emise de pârâtă, decizii care nu au fost desființate. Analizând comparativ cele două hotărâri pretins potrivnice, Înalta Curte constată, pe de o parte că nu există identitatea de părți, întrucât în primul dosar -nr. x/2019 calitatea de reclamant o are o persoană fizică respectiv A., iar în al doilea dosar - x/2019 - calitatea de reclamant o are o persoană juridică, respectiv B.. Pe de altă parte, acestea nu cuprind dezlegări potrivnice, întrucât în primul dosar, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei de plată nr. x/19.02.2019, în timp ce în al doilea dosar, desfășurat între revizuenta din prezenta cauză și reclamanta S.C. B. s-a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/27.07.2018 de constatare și stabilire creanțe bugetare. De asemenea, în timp ce în primul dosar s-a supus verificării instanței de contencios administrativ o decizie de plată ce viza legalitatea acordării sprijinului financiar pentru campania 2018, în cel de al doilea dosar a fost contestat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis în baza unor decizii de plată care vizau campania 2017. Astfel, Înalta Curte reține că obiectul celor două hotărâri pretins potrivnice nu este identic, motiv pentru care decizia nr. 229 din 9 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, atacată cu revizuire, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Cum prin hotărâri potrivnice se înțeleg acele hotărâri care cuprind măsuri ce nu pot fi puse în executare deopotrivă sau care contrazic cele statuate asupra unor chestiuni litigioase intrate în autoritatea lucrului judecat, o astfel de situație nu poate exista în speță, în raport de obiectul celor două decizii pretins aflate în contradicție. În aceste condiții, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentă.

Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.