ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 632/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1989 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de interes invocată de pârâte, ca neîntemeiate. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Asociația Generală a Învățătorilor din Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G., în contradictoriu cu pârâții Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. și Casa Corpului Didactic G. Au fost obligate reclamantele să plătească pârâtului Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Acțiunea în revendicare este definitivă ca fiind acțiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct și accesoriu al obținerii posesiei. Așadar, de esența acestei acțiuni este existența unui posesor neproprietar și a unui proprietar neposesor. În cauză, reclamantele nu au dovedit, deși în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. le revenea această sarcină, că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, actele anexate, neputând justifica o astfel de cerere.

Astfel, procesele-verbale încheiate de Banca Corpului Didactic C., copia registrului de procese-verbale, copia convenției încheiate între Asociația Învățătorilor C. și Banca Corpului Didactic G. pentru ridicarea construcției Casa Învățătorului nu fac proba dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului și a construcției. Sub un alt aspect, din actele dosarului nu reiese legătura dintre reclamante și vechile instituții pe care pretind că le continuă, nu există probe referitoare la preluarea activului vechii asociații, afirmațiile reclamantelor în acest sens, fiind lipsite de suport probator.

În consecință, constatând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției revendicate, instanța a apreciat că cererea lor este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, iar nu pentru lipsa calității procesuale active, această excepție fiind respinsă, la fel ca și excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Casa Corpului Didactic G. În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligate reclamantele la plata către pârâtul Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din învățământ G.: Apreciază că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitatea absolută motivat de faptul că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În speță, cele două reclamante au depus nenumărate dovezi scrise arătate și discutate prin cererile depuse la dosar și prin atașarea actelor respective. O analiză substanțială asupra tuturor actelor care să formeze convingerea că cele două reclamante sunt de fapt și de drept proprietarele imobilului revendicat au fost arătate, discutate și analizate pe 9 pagini în concluziile scrise pe fond.

Nu se regăsește în motivarea instanței în cele trei fraze succinte și lapidare, măcar o frază prin care să analizeze vreunul din actele respective, care să ne convingă că într-adevăr acțiunea formulată este neîntemeiată. Succinta motivare fără a face o analiză pro și contra a tuturor înscrisurilor depuse la dosar, concluzionează că instanța nu a luat cunoștință de aceste acte și de conținutul lor și că hotărârea este nelegală sub aspectul nemotivării ei. În baza acestui motiv solicită admitere apelului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, considerând că instanța de apel nu se poate substitui asupra analizei și cercetării fondului primei instanțe.

Pe fondul cauzei, solicită să se constate că, Asociația Învățătorilor din județul G. cu personalitate juridică este membra a Asociația Generală a Învățătorilor din România – continuatoarea a Asociației Generale a Învățătorilor din România cu statut autentificat de Tribunalul Ilfov prin sentința nr. 39 din 30 iunie 1927. Această asociație a fost reactivată prin hotărârea Congresului național al învățătorilor/instituitorilor din România și de peste hotare – prin Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociația din Galați a aderat în anul 2007. Asociația Generală este luată în evidență de Ministerul Educației Naționale și între cele două s-a încheiat un Protocol de colaborare prin care i se recunoaște rolul consultativ de pe lângă minister a Asociației Generale a Învățătorilor din România în proiectarea, fundamentarea și aplicarea strategiilor naționale în domeniul educației în conformitate cu art. 144 alin. (1) din Legea nr. 1/2011.

În ceea ce privește ridicarea construcției, cât și modalitatea intrării terenului în patrimoniul Asociației Învățătorilor din prezenta cauză, arată că există documente care se află la dosarul cauzei, respectiv din actul de donație înregistrat din 17 februarie 1937 la Tribunalul județului Covurlui pentru Asociație din partea primăriei municipiului G. se donează 1368 mp teren situat în Galați, str. E.R. (astăzi str. G. nr. 35) pentru ridicarea unui cămin școală în folosul cadrelor didactice din municipiul Galați și întreg județul Covurlui cu condiția ca în termen de 3 ani, până la 31 iulie 1939 să se construiască clădirea amintită.

Cum Asociația Învățătorilor nu avea mijloace materiale îndestulătoare pentru ridicarea construcției, între aceasta și „Banca Corpului Didactic” din G. (fostul CAR al cadrelor didactice - astăzi Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională din Învățământ G.) au convenit în Adunarea generală din 7 martie 1937 să construiască împreună „în indiviziune o clădire pe terenul proprietatea Asociația învățătorilor – Secția C.”, conform actului de donație încheiat.

Clădirea a fost ridicată așa cum s-a prevăzut prin actul de donație și convenția încheiată de asociație și banca, și este înscris acest moment în procesul verbal din 16 aprilie 1939 - întocmit în cadrul Adunării Generale a Băncii – Corpului Didactic C. Clădirea de la ridicare a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au funcționat în perimetrul acesteia, instituția de învățământ, respectiv Inspectoratul Școlar, CAR-ul, Sindicatul Cadrelor Didactice și Casa Corpului Didactice. 2b) În ceea ce privește reclamanta AIUPPPI Galați (denumirea actuală a fostei bănci a învățătorilor) datează din anul 1927 și apare în publicația Căminul Școlii emisă de Asociația învățătorilor din fostul județ C. În procesul verbal al Adunării Generale a Asociațiilor din anul 1936 este menționată propunerea „să sprijine financiar construirea unui sediu al băncii, dar cu sprijinul învățătorilor – membri ai băncii”.

Din procesul verbal încheiat la 16 aprilie 1939 și procesul verbal din 7 martie 1937 – rezultă că între cele două reclamante s-a încheiat o convenție în ceea ce privește construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfășurării activității, convenție în ceea ce privește construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfășurării activității. Din procesul verbal al Băncii Învățătorilor din 21 aprilie 1940 – rezulta că Adunarea Generală a Membrilor acesteia s-a desfășurat în noul local – conform convocării afișată la sediul băncii (publicată în gazeta locală „E. din 16 martie a.c.”). În perioada 1941-1960 din procesele-verbale ale Băncii Învățătorilor rezulta ca sediul acesteia se afla în noua clădire.

Din procesul verbal încheiat la 1 mai 1943 al Adunării Generale a Asociaților Băncii, rezulta că administrarea Casei Învățătorilor se face în comun cu aceasta – ambele fiind coproprietare. Procesul verbal din 5 februarie 1950 al Băncii Învățătorilor – surprinde transformărilor sociale suferite în Republica Populară Româna, cât și situația financiară a acesteia. Cu acea ocazie Adunarea Generală a Asociaților a solicitat „trecerea Băncii Învățătorilor asupra CAR” (text 10) cu un bilanț contabil de 1.961.295 RON. Procesele verbale amintite se regăsesc în „Registrul de procese-verbale” – aflat astăzi în posesia reclamantei AIUPPI, înregistrat și parafat cu sigiliul Judecătoriei 1 Galați – din 3 martie 1937 – care certifica „actul de naștere” al Băncii Corpului Didactic.

Prin încheierea din 19 iulie 1995 a Judecătoriei Galați, Dosar nr. 36/PJ/1995 al aceleiași instanțe s-a luat act de modificarea Asociației CAR Învățământ Galați în Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. AIUPPI sub diferite denumiri și-a continuat activitatea din 1927 și până în prezent în calitate de bancă a corpului didactic. În ceea ce privește Asociația Învățătorilor din județul C. aceasta a funcționat până în 1945, când Asociația Generală a Învățătorilor din România și-a suspendat activitatea datorită modificărilor politice, economice și culturale ale României de la acel moment. Niciodată nu s-a făcut un transfer al patrimoniului acesteia către alte asociații, transfer care era hotărât de Adunarea Generală a tuturor asociațiilor, care nu a mai putut avea loc datorită frământărilor politice din vremea respectivă.

Această asociație nu poate fi asimilată breslelor meșteșugărești și nici corporațiilor, care aveau un profund caracter muncitoresc și de organizare a acestora conform Legii nr. 52/1945, art. 52. Susținerea pârâtului Sindicatul Preuniversitar G., că Asociația Învățătorilor s-ar fi transformat în Sindicat nu poate fi luată în considerare, motivat de faptul că nu se poate dovedi că aceasta ar fi afiliat vreodată la Sindicat (prin afiliere nu-și pierde caracterul de entitate juridică distinctă), iar pe deasupra nimeni nu poate decide în numele Asociației Învățătorilor – transformarea sa în Uniunea Sindicatelor din Învățământ G., cum de altfel nu se putea decide cu privire la patrimoniul asociat, fără a exista o manifestare de voință a membrilor asociației în acest sens.

Din toate actele depuse de pârât la dosarul cauzei, nu rezultă că după suspendarea activității Asociației Generale a Învățătorilor între cele două părți ar fi existat o relație de transmitere a proprietății imobilului, acesta rămânând în continuare doar în proprietatea CAR Învățământ (care a dovedit transformarea sa din Banca Populară a Învățătorilor din județul C.). Important este faptul că imobilul asupra căreia se poartă litigiul din prezenta cauză, face parte din patrimoniul Asociației Generale a Învățătorilor din România, care este constituit din casele învățătorilor din județele țării, casele de odihnă și bibliotecile, constituit prin donații ale tuturor cadrelor didactice din țară identificate și la nivelul județelor.

Nu rezultă de nicăieri că s-ar fi primit bani de la instituțiile statului sau din alte domenii de activitate pentru ridicarea acestora. Apărările formulate de pârâtul Sindicatul Preuniversitar Galați, care pretinde că ar fi preluat patrimoniul atât al Asociației Învățătorilor din județul C., cât și patrimoniul Băncii Corpului Didactic C., solicită să le respingă pentru că nu au fost dovedite. Sindicatele din învățământ s-au înființat în anul 1948 și au făcut parte conform organizării din Uniunea Generală a Sindicatelor din România înființată în 13 – 15 august 1906. Spre deosebire de Asociația Generală a Învățătorilor din România care avea ca scop răspândirea culturii și dezvoltarea învățământului din întreaga Românie, UGSR avea ca scop apărarea drepturilor rezultate din munca ale breslelor, categoriilor de meseriași la nivelul întregii țări, ambele asociații desfășurându-și activitatea în paralel în domeniile respective.

Nu rezultă din nici un act depus de fostul sindicat ce funcționa înainte de anul 1990 și după 1990 în noua organizare, ca imobil în litigiu ar fi fost transferat conform dispozițiilor legale în materie, către Sindicat. Ca răspuns la cele susținute de către sindicat sunt chiar documentele depuse de aceștia în apărare la dosarul cauzei (s-a precizat în instanță că imobilul nu a fost înregistrat în patrimoniul UGSR-ului). Imobilul nu a fost niciodată înregistrat în vreo evidență imobiliară, transcriere imobiliară, într-o evidență financiară care să ateste proprietatea sindicatului asupra imobilului. Depune la dosar o declarație privind impozitul pe clădire, deși din 1947 pentru această clădire nu s-a mai plătit impozit (perioada 1945 – 1947), plătește impozit fosta Bancă a Casei Corpului Didactic așa cum rezulta din adeverința din 31 mai 1973 emisă de Consiliul Popular al municipiului Galați.

De asemenea pretind ca fiind un act de proprietate sentința civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei Galați, unde Sindicatul s-a judecat în contradictoriu cu Consiliul Popular al municipiului G. și IJGCL G., care nu aveau nicio calitate în a dispune asupra imobilului respectiv, pentru că nu au dovedit nici un transfer al proprietății de la cele două instituții către Sindicat, astfel încât reclamantelor din prezenta cauză, hotărârea nu le este opozabilă, pentru că nu prin acțiune în constatare Sindicatul putea deveni proprietar, având la îndemână acțiunea în realizare, respectiv revendicarea.

Faptul că hotărârea pronunțată în anul 1973 de Judecătoria Galați nu și-a produs nici un efect asupra dorinței Sindicatului de a deveni proprietar pe imobilul în litigiu, îl constituie și contractul de închiriere înregistrat din 17 februarie 1975, încheiat între Consiliul Popular Galați și Sindicat, prin care acesta din urmă închiriază din clădire suprafața de 346 mp, contract cu o valabilitate de 4 ani, perioada 01 ianuarie 1975 – 01 ianuarie 1979. Cert este că din toate documentele de gestiune, de evidență a birourilor și a tuturor bunurilor mobile din clădire deținute de Sindicat, acesta nu poate dovedi că este proprietarul clădirii pe care o ocupa în parte. De altfel, Sindicatul Preuniversitar are ca membri o mică parte din cadrele didactice ce funcționează la nivelul orașului Galați, cât și a județului Galați.

Prin actul de constituire al Asociației Învățătorilor din județul C. și a municipiului G., cât și prin hotărârea dată în vederea ridicării Căminului Școlii, scopul a fost ca acest locaș de învățământ și cultură să profite tuturor cadrelor didactice din județ și din orașul Galați și nu numai unei părți a unor favorizați ce dețin prin forță clădirea ridicată în perioada interbelică. Prin încheierea de ședință din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. (încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București).

Prin decizia civilă nr. 358 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. împotriva sentinței civile nr. 1989 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Un prim motiv de apel vizează nemotivarea hotărârii de către prima instanță. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Curtea a constatat, din examinarea considerentelor sentinței apelate, că prima instanță a indicat punctual, concis, de ce consideră că reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, că reclamantele nu sunt continuatoarele juridice ale vechilor instituții proprietare ale imobilelor, cu analiza probelor ce susțin punctul său de vedere, respectiv a înscrisurilor depuse de reclamante, care în opinia instanței nu fac dovada dreptului de proprietate, astfel încât acest motiv de apel nu este dat în cauză. Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat, ca și prima instanță, că nu s-a făcut dovada faptului că reclamantele sunt continuatoarele juridice ale Băncii Corpului Didactic din municipiul G. și județul C. și respectiv ale Asociației Generale a Învățătorilor Secția C., proprietarele inițiale ale imobilelor revendicate, și nici că aceste bunuri au intrat în proprietatea lor într-un mod prevăzut de lege.

Printr-un contract de donație autentificat din 17 februarie 1937 Asociația Generală a Învățătorilor Secția C. a primit de la municipiul Galați suprafața de 1368 mp teren, situat în Galați, str. E.R., cu scopul și sub condiția ca în trei ani, adică până la data de 31 iulie 1937, să se construiască pe acest teren un cămin necesar Asociației Generale a Învățătorilor Secția C. Prin convenția din 07 martie 1937 încheiată între Banca Corpului Didactic din municipiul G. și județul C. și Asociația Generală a Învățătorilor Secția C., s-a decis construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietate a Asociației Generale a Învățătorilor situat în Galați str. C.V., construcție ce va purta denumirea „Casa Învățătorilor din G.”.

În prezent clădirea construită se numește „Casa Corpului Didactic G.”, este situată în str. G. nr. 35 în municipiul Galați, și conform inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului se află în domeniul public al statului în temeiul unui act de donație din 03 iulie 2003 și în administrarea Inspectoratului Școlar Județean G. Prin sentința civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei Galați s-a constatat că acest imobil (construcție plus teren) este proprietatea Sindicatului Învățământ din municipiul Galați.

Această sentință este pronunțată în contradictoriu cu Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului Galați și Întreprinderea județeană de gospodărire locativă și comunală Galați și face dovada că la acea dată imobilele nu mai erau în posesia Băncii Corpului Didactic din municipiul G. și județul C. și a Asociației Generală a Învățătorilor Secția C. Reclamanta Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. s-a înființat la data de 16 aprilie 2010, primind personalitate juridică la data de 28 mai 2010, conform încheierii din 28 mai 2010 a Judecătoriei Galați. În lipsa unei dovezi a faptului că aceasta este continuatoarea juridică a fostei Asociații Generale a Învățătorilor Secția C., a unei dispoziții legale în acest sens, reclamanta nu poate pretinde ca de la data înființării sale să preia patrimoniul unei alte asociații profesionale.

Simplul fapt că reclamanta este tot o asociație profesională a învățătorilor din municipiul Galați dar înființată în anul 2010, nu constituie un argument că este continuatoarea juridică a fostei asociații profesionale, existente în anul 1937. Nu este suficient nici ca reclamanta să se declare continuatoarea juridică a fostei asociații profesionale prin statutul său, transmiterea patrimoniului unei persoane juridice făcându-se doar prin una modalitățile prevăzute de lege, neindicată de reclamanta care pretinde acest lucru. În ceea ce o privește pe reclamanta Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G., faptul că aceasta nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din municipiul G., s-a reținut cu putere de lucru judecat atât prin sentința nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galați, cât și prin sentința nr. 4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galați.

Curtea a mai reținut și faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) vechiul C. civ., forma în vigoare în prezent]. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, părți, cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, astfel încât pârâții recurenți nu pot invoca în această nouă acțiune stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

În consecință, atât timp cât prin hotărârile judecătorești menționate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din municipiul G., în prezenta cauză nu se poate stabili contrariul, respectându-se astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. României, § 61). Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a amintit ca pentru respectarea acestui principiu statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă (mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei § 66, citată în Amurăriței c. României § 28). În cauza Amurăriței c. României (hotărârea din 23 septembrie 2008) s-a arătat că instanțele ar fi trebuit sa țină cont de probele pe care părțile le-au administrat în procedurile anterioare în care s-a soluționat definitiv problema unei suprafețe de teren și nu ar fi trebuit să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare,

iar neprocedând astfel s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție. În concluzie, atât timp cât reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, potrivit argumentelor expuse mai sus, instanța nu trebuie să mai analizeze dacă pârâtele posesoare ale imobilelor sunt și proprietarele acestora. Constatând că niciunul din motivele de apel invocate de reclamante nu este întemeiat, Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat. În temeiul art. 274, art. 277 C. proc. civ. a obligat pe fiecare apelantă la plata către intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. a sumei de câte 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel, constând în onorariu avocat (în cuantum total de 3000 RON potrivit chitanțelor depuse la dosarul de apel).

Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamantele Asociația Învățătorilor din Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele – reclamante au invocat următoarele critici de nelegalitate: Prin soluția adoptată, instanța de apel a nesocotit dreptul de proprietate al recurentelor făcând o aplicare greșită a legii. Contrar celor reținute în considerentele deciziei atacate, Asociația Învățătorilor din Județul G. a făcut dovadă că este continuatoarea fostei Asociații a Învățătorilor din Municipiul G. și fostul Județ C. Sub acest aspect, Asociația Învățătorilor din Județul C. este afiliată la Asociația Generală a Învățătorilor din România, care nu a fost desființată în mod expres nici prin Decretul nr. 4067/1940 și nici prin Legea nr. 52/1945, care reglementa organizarea sindicatelor.

Au mai arătat recurentele–reclamante că Asociația și-a autosuspendat activitatea în anul 1945, fiind reactivată prin Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociația din Galați a aderat în anul 2007. Că, intimatul Sindicatul Învățătorilor nu a făcut dovada preluării imobilului în baza vreunui act normativ și chiar au precizat că imobilul în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, împrejurare ce rezultă și din practicaua sentinței civile nr. 4989 din 17 octombrie 2013 a Tribunalului Galați.

Faptul că Asociația Generală a Învățătorilor a fost reactivată și prin filialele sale, susțin recurentele, rezultă din sentința civilă nr. 759 din 18 februarie 1991 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 476 din 10 mai 1991 a Tribunalului Neamț, care reglementează situația juridică a imobilelor – proprietatea Asociației Învățătorilor din Județul N. Au mai arătat recurentele că imobilul în litigiu nu a fost proprietatea Casei Corpului Didactic situație stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 5059 din 31 mai 2010 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ (AIUPPI), recurentele au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că această asociație nu este continuatoarea Băncii Populare a Corpului Didactic a Județului C. argumentând soluția „puterea lucrului judecat” fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 și respectiv nr. 4454 din 4 mai 2011, ambele pronunțate de Judecătoria Galați. Contrar instanței de apel, prin sentința civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galați, a fost respinsă acțiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de fostul CAR Învățământ G. cu motivarea că partea în obținerea drepturilor sale are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului.

Prin sentința civilă nr. 4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galați, având ca obiect acțiune în rectificare carte funciară, privind intabularea dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu juridic donație, în favoarea AIUPPI G., s-a admis acțiunea formulată de Sindicatul Învățământ G., întrucât terenul conform actului de donație din 17 februarie 1937 înregistrat la Tribunalul Covurlui este proprietatea Asociației Învățătorilor din Județul C. și nu a celui înscris în regim de carte funciară.

Recurentele – reclamante au mai arătat că în considerentele acestei sentințe s-a reluat trunchiat din sentința civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 că reclamanta CAR Învățământ nu este succesoare în drepturi a Asociației Învățătorilor din Județul G. și a Băncii Populare a Corpului Didactic care să justifice legitimitatea cererii sale, în realitate s-a reținut că nu s-a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a celor două semnatare ale Convenției din 7 martie 1937 și îi recomandă formularea unei acțiuni în realizare și nu în constatare pentru valorificarea dreptului său. Din considerentele deciziei civile nr. 167 din 1 septembrie 2011 a Tribunalului Galați prin care s-a pronunțat asupra apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4454 din 4 mai 2011, rezultă că AIUPPI G. nu este proprietara terenului în litigiu.

În urma recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 167 din 1 septembrie 2011, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că AIUPPI G. se află în posesia parțială a imobilului și că este continuatoare a Asociației CAR Învățământ. Din coroborarea celor rezultate din sentințele civile amintite, cu conținutul procesului-verbal din 5 februarie 1950, rezultă transformarea Băncii Populare a Corpului Didactic din Județul C., în CAR Învățământ. În consecință, reclamanta AIUPPI G. a fost în posesia parțială a imobilului întreaga perioadă, de la ridicarea construcției și până în prezent, făcând dovada succesiunii în timp a dreptului de proprietate, cât și de cofondator al Băncii Populare a Corpului Didactic G. Față de cele arătate, recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed: Prin cererea introductivă de instanță, reclamantele – recurente au solicitat obligarea intimaților – pârâți la restituirea în natură a imobilului – construcție și teren în suprafață de 1368 m.p., situat în Galați, str. G., nr. 35. În motivarea acțiunii, recurentele – reclamante au arătat că Asociația Învățătorilor din Județul G. este continuatoarea Asociației Generale a Învățătorilor din România (cu statut autentificat de Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 39 din 30 iunie 1927), fiind reactivată prin hotărârea Congresului național al învățătorilor/institutorilor din România și de hotărârea de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociația din Galați a aderat în anul 2007. Recurentele – reclamante au mai arătat că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G., sub diferite denumiri și-a continuat activitatea din anul 1927 și până în prezent în calitate de Bancă a Corpului Didactic și continuatoare a fostului CAR Învățământ.

Referitor la titlurile de proprietate deținute de părți Asociația Învățătorilor din Județul G. a susținut că este continuatoarea Asociației Învățătorilor din Județul C., prin statutul său cât și prin patrimoniu având în favoarea sa actul de donație înregistrat din 17 februarie 1937 la Tribunalul Județului Covurlui pentru imobilul teren situat în Galați, str. G., nr. 35 și convenția încheiată cu Banca Cadrelor Didactice din Județul C. din 7 martie 1937, privind ridicarea construcției în proprietate indiviză și în cote egale.

Contrar susținerilor formulate, recurenta – reclamantă Asociația Învățătorilor din Județul G. nu a făcut dovada că aceasta este continuatoarea fostei persoane juridice Asociația Generală a Învățătorilor Secția C. Continuarea activității presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive de imobilele în litigiu, sau să-și fi reluat activitatea după 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că este una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Din încheierea de ședință din data de 28 mai 2010 a Judecătoriei Galați pronunțată în Dosarul nr. 8282/233/2010, rezultă că Asociația Învățătorilor din Județul G. a primit personalitate juridică la data de 18 mai 2010. Înscrierea în actul constitutiv și în Statutul Asociației Învățătorilor din Județul G. a mențiunii prin care se declară continuatoarea Asociației Învățătorilor din Județul G., desființată în 1945, este lipsită de consecințe juridice, continuitatea neputându-se constata decât în temeiul unei hotărâri judecătorești.

Este nefondată și critica referitoare la faptul că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din județul C. înființată în anul 1927. Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 11 mai 1992, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învățământ G. în contradictoriu cu pârâții Sindicatul Salariaților din Învățământ, Casa Corpului Didactic G., Inspectoratul Școlar G. și Direcția Financiară G. a solicitat Judecătoriei Galați ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că este proprietara spațiului în care își are sediul din Galați, str. G. nr. 35, spațiu pe care îl deține din anul 1937, urmare a transformării Băncii Corpului Didactic în Casa de Ajutor Reciproc a Cadrelor Didactice.

S-a depus la dosarul cauzei copia convenției încheiată între Bancă și Asociația Învățătorilor pentru construcția „Casei Învățătorilor” din 7 martie 1937, din care rezultă că s-a convenit construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietatea Asociației Învățătorilor, imobilul urmând să devină proprietatea celor două semnatare ale convenției cu cote indivize, urmând ca viitorul imobil să se numească „Casa Învățătorilor din G. și Județul C.”. Prin sentința civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 6270/1992 a fost respinsă ca nefondată acțiunea. Din considerentele sentinței rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea celor două semnatare ale convenției din 7 martie 1937 și că justifică legitimitatea cererii sale.

Și din considerentele sentinței civile nr. 4454 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Galați rezultă că pârâta Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. nu este succesoarea celor două semnatare ale Convenției din 7 martie 1937, adică a Băncii Corpului Didactic și a Asociației Generale a Învățătorilor. Cum între problema soluționată irevocabil și cea dedusă judecății există identitate în mod corect instanța de apel a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat. De altfel, prin sentința civilă nr. 45 din 9 mai 1991 a Judecătoriei Galați s-a acordat personalitate juridică Asociației C.A.R.

G., aceasta fiind o simplă hotărâre de autorizare care nu consemnează, în conținutul ei, că această asociație este continuatoarea celei fondate în 1927. Recurentele reclamante nu au făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra imobilului construcție și teren situat în Galați, str. G. nr. 35. Prin actul de donație autentificat din 17 februarie 1937 de Tribunalul Covurlui, donatorul Municipiul Galați a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1638 m.p., situat în str. E.R. din Galați în favoarea Asociației Generale a Învățătorilor – secția C. și nu Băncii Corpului Didactic, a cărei continuatoare în drepturi este recurenta, fără a face dovezi în acest sens. Din actul constitutiv al Asociației Învățătorilor din Județul G. cât și din Statutul Asociației rezultă că patrimoniul inițial al asociației este format din activul inițial, constituit prin aportul în numerar al membrilor fondatori, în valoare de 750 RON și nu din alte active.

Chiar dacă am accepta teza potrivit căreia recurenta – reclamantă Asociația Învățătorilor din Județul G. este proprietara suprafeței de 1638 m.p., teren situat în Galați, str. G. nr. 35, aceasta nu a făcut dovada că este continuatoarea Asociației Generale a Învățătorilor din România. Pe de altă parte, în acțiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, care privește o anumită procedură de restituire a imobilelor, trebuie stabilit dacă reclamantele se pot prevala de un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care să îi facă admisibil demersul. Or, sub acest din urmă aspect, reclamantele nu sunt titularele unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât nu deține „o hotărâre definitivă și executorie” care să le fi recunoscut calitatea de proprietari și care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului (parag.

140, cauza Atanasiu împotriva României). Anterior învestirii instanței cu prezenta acțiune în revendicare, reclamantele nu au uzat de niciun demers pentru a intra în posesia bunului. În aceleași condiții, în patrimoniul acestora nu s-a născut un drept de proprietate asupra imobilului teren și construcții și nici speranța legitimă de dobândire a dreptului de proprietate. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate. Ca părți căzute în pretenții potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante vor fi obligate să plătească intimatului-pârât suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau din onorariu apărător, conform chitanțelor din 10 noiembrie 2014 și din 12 septembrie 2014 emisă de Cabinetele Asociate de Avocatură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele Asociația Generală a învățătorilor din Județul G. și Asociația de întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din învățământ G. împotriva deciziei nr. 358 din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a I-a civilă. Obligă pe recurentele-reclamante Asociația Generală a învățătorilor din Județul G. și Asociația de întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din învățământ G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON către intimatul-pârât Sindicatul învățământului Preuniversitar G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015.