ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 632/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 632/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1989 din 17

octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și

excepția lipsei de interes invocată de pârâte, ca neîntemeiate.

A respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Asociația Generală a

Învățătorilor din Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și

Profesională a Personalului din Învățământ G., în contradictoriu cu pârâții

Sindicatul Învățământului Preuniversitar G. și Casa Corpului Didactic G.

Au fost obligate

reclamantele să plătească pârâtului Sindicatul Învățământului Preuniversitar G.

suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Acțiunea în

revendicare este definitivă ca fiind acțiunea reală petitorie prin care

proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar,

finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al

reclamantului, cu efectul direct și accesoriu al obținerii posesiei. Așadar, de

esența acestei acțiuni este existența unui posesor neproprietar și a unui

proprietar neposesor.

În cauză,

reclamantele nu au dovedit, deși în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.

(1) teza finală C. proc. civ. le revenea această sarcină, că sunt titularele

dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, actele anexate,

neputând justifica o astfel de cerere.

Astfel,

procesele-verbale încheiate de Banca Corpului Didactic C., copia registrului de

procese-verbale, copia convenției încheiate între Asociația Învățătorilor C. și

Banca Corpului Didactic G. pentru ridicarea construcției Casa Învățătorului nu

fac proba dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului și a

construcției.

Sub un alt aspect,

din actele dosarului nu reiese legătura dintre reclamante și vechile instituții

pe care pretind că le continuă, nu există probe referitoare la preluarea

activului vechii asociații, afirmațiile reclamantelor în acest sens, fiind

lipsite de suport probator.

În consecință,

constatând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului și a construcției revendicate, instanța a apreciat că cererea lor

este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, iar nu pentru lipsa calității

procesuale active, această excepție fiind respinsă, la fel ca și excepția

lipsei de interes, invocată de pârâta Casa Corpului Didactic G.

În baza art. 274 C. proc.

civ. au fost obligate reclamantele la plata către pârâtul Sindicatul

Învățământului Preuniversitar G. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din

Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a

Personalului din învățământ G.:

Apreciază că

hotărârea primei instanțe este lovită de nulitatea absolută motivat de faptul

că potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

În speță, cele două

reclamante au depus nenumărate dovezi scrise arătate și discutate prin cererile

depuse la dosar și prin atașarea actelor respective.

O analiză

substanțială asupra tuturor actelor care să formeze convingerea că cele două

reclamante sunt de fapt și de drept proprietarele imobilului revendicat au fost

arătate, discutate și analizate pe 9 pagini în concluziile scrise pe fond.

Nu se regăsește în

motivarea instanței în cele trei fraze succinte și lapidare, măcar o frază prin

care să analizeze vreunul din actele respective, care să ne convingă că

într-adevăr acțiunea formulată este neîntemeiată.

Succinta motivare

fără a face o analiză pro și contra a tuturor înscrisurilor depuse la dosar,

concluzionează că instanța nu a luat cunoștință de aceste acte și de conținutul

lor și că hotărârea este nelegală sub aspectul nemotivării ei.

În baza acestui motiv

solicită admitere apelului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la

prima instanță, considerând că instanța de apel nu se poate substitui asupra

analizei și cercetării fondului primei instanțe.

Pe fondul cauzei,

solicită să se constate că, Asociația Învățătorilor din județul G. cu

personalitate juridică este membra a Asociația Generală a Învățătorilor din

România – continuatoarea a Asociației Generale a Învățătorilor din România cu

statut autentificat de Tribunalul Ilfov prin sentința nr. 39 din 30 iunie 1927.

Această asociație a fost

reactivată prin hotărârea Congresului național al învățătorilor/instituitorilor

din România și de peste hotare – prin Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006,

la care Asociația din Galați a aderat în anul 2007.

Asociația Generală este

luată în evidență de Ministerul Educației Naționale și între cele două s-a încheiat

un Protocol de colaborare prin care i se recunoaște rolul consultativ de pe lângă

minister a Asociației Generale a Învățătorilor din România în proiectarea, fundamentarea

și aplicarea strategiilor naționale în domeniul educației în conformitate cu

art. 144 alin. (1) din Legea nr. 1/2011.

În ceea ce privește ridicarea

construcției, cât și modalitatea intrării terenului în patrimoniul Asociației Învățătorilor

din prezenta cauză, arată că există documente care se află la dosarul cauzei, respectiv

din actul de donație înregistrat din 17 februarie 1937 la Tribunalul județului Covurlui

pentru Asociație din partea primăriei municipiului G. se donează 1368 mp teren situat

în Galați, str. E.R. (astăzi str. G. nr. 35) pentru ridicarea unui cămin școală

în folosul cadrelor didactice din municipiul Galați și întreg județul Covurlui cu

condiția ca în termen de 3 ani, până la 31 iulie 1939 să se construiască clădirea

amintită.

Cum Asociația Învățătorilor

nu avea mijloace materiale îndestulătoare pentru ridicarea construcției, între aceasta

și „Banca Corpului Didactic” din G. (fostul CAR al cadrelor didactice - astăzi Asociația

de Întrajutorare Umanitară și Profesională din Învățământ G.) au convenit în Adunarea

generală din 7 martie 1937 să construiască împreună „în indiviziune o clădire pe

terenul proprietatea Asociația învățătorilor – Secția C.”, conform actului de donație

încheiat.

Clădirea a fost ridicată

așa cum s-a prevăzut prin actul de donație și convenția încheiată de asociație și

banca, și este înscris acest moment în procesul verbal din 16 aprilie 1939 - întocmit

în cadrul Adunării Generale a Băncii – Corpului Didactic C.

Clădirea de la ridicare

a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au

funcționat în perimetrul acesteia, instituția de învățământ, respectiv Inspectoratul

Școlar, CAR-ul, Sindicatul Cadrelor Didactice și Casa Corpului Didactice.

2b) În ceea ce privește

reclamanta AIUPPPI Galați (denumirea actuală a fostei bănci a învățătorilor) datează

din anul 1927 și apare în publicația Căminul Școlii emisă de Asociația învățătorilor

din fostul județ C.

În procesul verbal al

Adunării Generale a Asociațiilor din anul 1936 este menționată propunerea „să sprijine

financiar construirea unui sediu al băncii, dar cu sprijinul învățătorilor – membri

ai băncii”.

Din procesul verbal încheiat

la 16 aprilie 1939 și procesul verbal din 7 martie 1937 – rezultă că între cele

două reclamante s-a încheiat o convenție în ceea ce privește construirea unui cămin

necesar celor două în vederea desfășurării activității, convenție în ceea ce privește

construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfășurării activității.

Din procesul verbal al

Băncii Învățătorilor din 21 aprilie 1940 – rezulta că Adunarea Generală a Membrilor

acesteia s-a desfășurat în noul local – conform convocării afișată la sediul băncii

(publicată în gazeta locală „E. din 16 martie a.c.”).

În perioada 1941-1960

din procesele-verbale ale Băncii Învățătorilor rezulta ca sediul acesteia se afla

în noua clădire.

Din procesul verbal încheiat

la 1 mai 1943 al Adunării Generale a Asociaților Băncii, rezulta că administrarea

Casei Învățătorilor se face în comun cu aceasta – ambele fiind coproprietare.

Procesul verbal din 5

februarie 1950 al Băncii Învățătorilor – surprinde transformărilor sociale suferite

în Republica Populară Româna, cât și situația financiară a acesteia. Cu acea ocazie

Adunarea Generală a Asociaților a solicitat „trecerea Băncii Învățătorilor asupra

CAR” (text 10) cu un bilanț contabil de 1.961.295 RON.

Procesele verbale amintite

se regăsesc în „Registrul de procese-verbale” – aflat astăzi în posesia reclamantei

AIUPPI, înregistrat și parafat cu sigiliul Judecătoriei 1 Galați – din 3 martie

1937 – care certifica „actul de naștere” al Băncii Corpului Didactic.

Prin încheierea din 19

iulie 1995 a Judecătoriei Galați, Dosar nr. 36/PJ/1995 al aceleiași instanțe s-a

luat act de modificarea Asociației CAR Învățământ Galați în Asociația de Întrajutorare

Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G.

AIUPPI sub diferite denumiri

și-a continuat activitatea din 1927 și până în prezent în calitate de bancă a corpului

didactic.

În ceea ce privește Asociația

Învățătorilor din județul C. aceasta a funcționat până în 1945, când Asociația Generală

a Învățătorilor din România și-a suspendat activitatea datorită modificărilor politice,

economice și culturale ale României de la acel moment.

Niciodată nu s-a făcut

un transfer al patrimoniului acesteia către alte asociații, transfer care era hotărât

de Adunarea Generală a tuturor asociațiilor, care nu a mai putut avea loc datorită

frământărilor politice din vremea respectivă.

Această asociație nu poate

fi asimilată breslelor meșteșugărești și nici corporațiilor, care aveau un profund

caracter muncitoresc și de organizare a acestora conform Legii nr. 52/1945,

art. 52.

Susținerea pârâtului Sindicatul

Preuniversitar G., că Asociația Învățătorilor s-ar fi transformat în Sindicat nu

poate fi luată în considerare, motivat de faptul că nu se poate dovedi că aceasta

ar fi afiliat vreodată la Sindicat (prin afiliere nu-și pierde caracterul de entitate

juridică distinctă), iar pe deasupra nimeni nu poate decide în numele Asociației

Învățătorilor – transformarea sa în Uniunea Sindicatelor din Învățământ G., cum

de altfel nu se putea decide cu privire la patrimoniul asociat, fără a exista o

manifestare de voință a membrilor asociației în acest sens.

Din toate actele depuse

de pârât la dosarul cauzei, nu rezultă că după suspendarea activității Asociației

Generale a Învățătorilor între cele două părți ar fi existat o relație de transmitere

a proprietății imobilului, acesta rămânând în continuare doar în proprietatea CAR

Învățământ (care a dovedit transformarea sa din Banca Populară a Învățătorilor din

județul C.).

Important este faptul

că imobilul asupra căreia se poartă litigiul din prezenta cauză, face parte din

patrimoniul Asociației Generale a Învățătorilor din România, care este constituit

din casele învățătorilor din județele țării, casele de odihnă și bibliotecile, constituit

prin donații ale tuturor cadrelor didactice din țară identificate și la nivelul

județelor.

Nu rezultă de nicăieri

că s-ar fi primit bani de la instituțiile statului sau din alte domenii de activitate

pentru ridicarea acestora.

Apărările formulate de

pârâtul Sindicatul Preuniversitar Galați, care pretinde că ar fi preluat patrimoniul

atât al Asociației Învățătorilor din județul C., cât și patrimoniul Băncii Corpului

Didactic C., solicită să le respingă pentru că nu au fost dovedite.

Sindicatele din învățământ

s-au înființat în anul 1948 și au făcut parte conform organizării din Uniunea Generală

a Sindicatelor din România înființată în 13 – 15 august 1906.

Spre deosebire de Asociația

Generală a Învățătorilor din România care avea ca scop răspândirea culturii și dezvoltarea

învățământului din întreaga Românie, UGSR avea ca scop apărarea drepturilor rezultate

din munca ale breslelor, categoriilor de meseriași la nivelul întregii țări, ambele

asociații desfășurându-și activitatea în paralel în domeniile respective.

Nu rezultă din nici un

act depus de fostul sindicat ce funcționa înainte de anul 1990 și după 1990 în noua

organizare, ca imobil în litigiu ar fi fost transferat conform dispozițiilor legale

în materie, către Sindicat.

Ca răspuns la cele susținute

de către sindicat sunt chiar documentele depuse de aceștia în apărare la dosarul

cauzei (s-a precizat în instanță că imobilul nu a fost înregistrat în patrimoniul

UGSR-ului).

Imobilul nu a fost niciodată

înregistrat în vreo evidență imobiliară, transcriere imobiliară, într-o evidență

financiară care să ateste proprietatea sindicatului asupra imobilului.

Depune la dosar o declarație

privind impozitul pe clădire, deși din 1947 pentru această clădire nu s-a mai plătit

impozit (perioada 1945 – 1947), plătește impozit fosta Bancă a Casei Corpului Didactic

așa cum rezulta din adeverința din 31 mai 1973 emisă de Consiliul Popular al municipiului

Galați.

De asemenea pretind ca

fiind un act de proprietate sentința civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei

Galați, unde Sindicatul s-a judecat în contradictoriu cu Consiliul Popular al municipiului

G. și IJGCL G., care nu aveau nicio calitate în a dispune asupra imobilului respectiv,

pentru că nu au dovedit nici un transfer al proprietății de la cele două instituții

către Sindicat, astfel încât reclamantelor din prezenta cauză, hotărârea nu le este

opozabilă, pentru că nu prin acțiune în constatare Sindicatul putea deveni proprietar,

având la îndemână acțiunea în realizare, respectiv revendicarea.

Faptul că hotărârea pronunțată

în anul 1973 de Judecătoria Galați nu și-a produs nici un efect asupra dorinței

Sindicatului de a deveni proprietar pe imobilul în litigiu, îl constituie și contractul

de închiriere înregistrat din 17 februarie 1975, încheiat între Consiliul Popular

Galați și Sindicat, prin care acesta din urmă închiriază din clădire suprafața de

346 mp, contract cu o valabilitate de 4 ani, perioada 01 ianuarie 1975 – 01

ianuarie 1979.

Cert este că din toate

documentele de gestiune, de evidență a birourilor și a tuturor bunurilor mobile

din clădire deținute de Sindicat, acesta nu poate dovedi că este proprietarul clădirii

pe care o ocupa în parte.

De altfel, Sindicatul

Preuniversitar are ca membri o mică parte din cadrele didactice ce funcționează

la nivelul orașului Galați, cât și a județului Galați.

Prin actul de constituire

al Asociației Învățătorilor din județul C. și a municipiului G., cât și prin hotărârea

dată în vederea ridicării Căminului Școlii, scopul a fost ca acest locaș de învățământ

și cultură să profite tuturor cadrelor didactice din județ și din orașul Galați

și nu numai unei părți a unor favorizați ce dețin prin forță clădirea ridicată în

perioada interbelică.

Prin încheierea de ședință

din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol

și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava ca urmare

a admiterii cererii de strămutare formulată de intimatul Sindicatul Învățământului

Preuniversitar G. (încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2014, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție București).

Prin decizia civilă

nr. 358 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din

Județul G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului

din Învățământ G. împotriva sentinței civile nr. 1989 din 17 octombrie 2013 pronunțată

de Tribunalul Galați.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Un prim motiv de apel

vizează nemotivarea hotărârii de către prima instanță. Potrivit art. 261 pct. 5

C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților. Curtea a constatat, din examinarea considerentelor sentinței

apelate, că prima instanță a indicat punctual, concis, de ce consideră că reclamantele

nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, că reclamantele

nu sunt continuatoarele juridice ale vechilor instituții proprietare ale imobilelor,

cu analiza probelor ce susțin punctul său de vedere, respectiv a înscrisurilor depuse

de reclamante, care în opinia instanței nu fac dovada dreptului de proprietate,

astfel încât acest motiv de apel nu este dat în cauză.

Pe fondul cauzei, Curtea

a apreciat, ca și prima instanță, că nu s-a făcut dovada faptului că reclamantele

sunt continuatoarele juridice ale Băncii Corpului Didactic din municipiul G. și

județul C. și respectiv ale Asociației Generale a Învățătorilor Secția C., proprietarele

inițiale ale imobilelor revendicate, și nici că aceste bunuri au intrat în proprietatea

lor într-un mod prevăzut de lege.

Printr-un contract de

donație autentificat din 17 februarie 1937 Asociația Generală a Învățătorilor Secția

C. a primit de la municipiul Galați suprafața de 1368 mp teren, situat în Galați,

str. E.R., cu scopul și sub condiția ca în trei ani, adică până la data de 31

iulie 1937, să se construiască pe acest teren un cămin necesar Asociației Generale

a Învățătorilor Secția C. Prin convenția din 07 martie 1937 încheiată între Banca

Corpului Didactic din municipiul G. și județul C. și Asociația Generală a Învățătorilor

Secția C., s-a decis construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietate

a Asociației Generale a Învățătorilor situat în Galați str. C.V., construcție ce

va purta denumirea „Casa Învățătorilor din G.”. În prezent clădirea construită se

numește „Casa Corpului Didactic G.”, este situată în str. G. nr. 35 în municipiul

Galați, și conform inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului

se află în domeniul public al statului în temeiul unui act de donație din 03

iulie 2003 și în administrarea Inspectoratului Școlar Județean G. Prin sentința

civilă nr. 2472 din 4 iunie 1973 a Judecătoriei Galați s-a constatat că acest imobil

(construcție plus teren) este proprietatea Sindicatului Învățământ din municipiul

Galați. Această sentință este pronunțată în contradictoriu cu Comitetul Executiv

al Consiliului Popular al municipiului Galați și Întreprinderea județeană de gospodărire

locativă și comunală Galați și face dovada că la acea dată imobilele nu mai erau

în posesia Băncii Corpului Didactic din municipiul G. și județul C. și a Asociației

Generală a Învățătorilor Secția C.

Reclamanta Asociația Generală

a Învățătorilor din județul G. s-a înființat la data de 16 aprilie 2010, primind

personalitate juridică la data de 28 mai 2010, conform încheierii din 28 mai 2010

a Judecătoriei Galați. În lipsa unei dovezi a faptului că aceasta este continuatoarea

juridică a fostei Asociații Generale a Învățătorilor Secția C., a unei dispoziții

legale în acest sens, reclamanta nu poate pretinde ca de la data înființării sale

să preia patrimoniul unei alte asociații profesionale. Simplul fapt că reclamanta

este tot o asociație profesională a învățătorilor din municipiul Galați dar înființată

în anul 2010, nu constituie un argument că este continuatoarea juridică a fostei

asociații profesionale, existente în anul 1937. Nu este suficient nici ca reclamanta

să se declare continuatoarea juridică a fostei asociații profesionale prin statutul

său, transmiterea patrimoniului unei persoane juridice făcându-se doar prin una

modalitățile prevăzute de lege, neindicată de reclamanta care pretinde acest lucru.

În ceea ce o privește

pe reclamanta Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului

din Învățământ G., faptul că aceasta nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului

Didactic din municipiul G., s-a reținut cu putere de lucru judecat atât prin sentința

nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galați, cât și prin sentința nr.

4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galați.

Curtea a mai reținut și

faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv

aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.)

și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură

cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin.

(2) vechiul C. civ., forma în vigoare în prezent].

Dacă în manifestarea sa

de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură

să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate

de obiect, părți, cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important

al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au

fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți,

fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv

al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea

litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a

autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de

ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor

judecătorești.

Potrivit art. 1200

pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această

prezumție are caracter absolut, astfel încât pârâții recurenți nu pot invoca în

această nouă acțiune stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește

anterior.

În consecință, atât timp

cât prin hotărârile judecătorești menționate s-a stabilit cu autoritate de lucru

judecat că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din

Învățământ G. nu este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic din municipiul

G., în prezenta cauză nu se poate stabili contrariul, respectându-se astfel dreptul

la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat în mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei

instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție,

trebuie

interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului

drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar

unul dintre

elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul

securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile

definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu

c. României, § 61). Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a amintit ca pentru respectarea

acestui principiu statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate

procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare

referitoare la aceeași problemă (mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei

În cauza

Amurăriței c. României

(hotărârea din 23 septembrie 2008) s-a arătat că instanțele ar fi trebuit sa țină

cont de probele pe care părțile le-au administrat în procedurile anterioare în care

s-a soluționat definitiv problema unei suprafețe de teren și nu ar fi trebuit să

mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare, iar neprocedând astfel

s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenție.

În concluzie, atât timp

cât reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate,

potrivit argumentelor expuse mai sus, instanța nu trebuie să mai analizeze dacă

pârâtele posesoare ale imobilelor sunt și proprietarele acestora.

Constatând că niciunul

din motivele de apel invocate de reclamante nu este întemeiat, Curtea în temeiul

art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274,

art. 277 C. proc. civ. a obligat pe fiecare apelantă la plata către intimatul Sindicatul

Învățământului Preuniversitar G. a sumei de câte 1.500 RON reprezentând cheltuieli

de judecată din apel, constând în onorariu avocat (în cuantum total de 3000 RON

potrivit chitanțelor depuse la dosarul de apel).

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au formulat recurs reclamantele Asociația Învățătorilor din Județul

G. și Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ

G.

În dezvoltarea motivelor

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele

– reclamante au invocat următoarele critici de nelegalitate:

Prin soluția adoptată,

instanța de apel a nesocotit dreptul de proprietate al recurentelor făcând o aplicare

greșită a legii.

Contrar celor reținute

în considerentele deciziei atacate, Asociația Învățătorilor din Județul G. a făcut

dovadă că este continuatoarea fostei Asociații a Învățătorilor din Municipiul G.

și fostul Județ C.

Sub acest aspect, Asociația

Învățătorilor din Județul C. este afiliată la Asociația Generală a Învățătorilor

din România, care nu a fost desființată în mod expres nici prin Decretul nr. 4067/1940

și nici prin Legea nr. 52/1945, care reglementa organizarea sindicatelor.

Au mai arătat recurentele–reclamante

că Asociația și-a autosuspendat activitatea în anul 1945, fiind reactivată prin

Congresul de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociația din Galați a aderat

în anul 2007.

Că, intimatul Sindicatul

Învățătorilor nu a făcut dovada preluării imobilului în baza vreunui act normativ

și chiar au precizat că imobilul în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul Uniunii

Generale a Sindicatelor din România, împrejurare ce rezultă și din practicaua sentinței

civile nr. 4989 din 17 octombrie 2013 a Tribunalului Galați.

Faptul că Asociația Generală

a Învățătorilor a fost reactivată și prin filialele sale, susțin recurentele, rezultă

din sentința civilă nr. 759 din 18 februarie 1991 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 476 din 10 mai 1991 a Tribunalului Neamț, care

reglementează situația juridică a imobilelor – proprietatea Asociației Învățătorilor

din Județul N.

Au mai arătat recurentele

că imobilul în litigiu nu a fost proprietatea Casei Corpului Didactic situație stabilită

cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 5059 din 31 mai 2010 a Judecătoriei

Galați, rămasă definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește Asociația

de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ (AIUPPI),

recurentele au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că această asociație

nu este continuatoarea Băncii Populare a Corpului Didactic a Județului C. argumentând

soluția „puterea lucrului judecat” fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 13763

din 30 decembrie 1992 și respectiv nr. 4454 din 4 mai 2011, ambele pronunțate de

Judecătoria Galați.

Contrar instanței de apel,

prin sentința civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 a Judecătoriei Galați, a fost

respinsă acțiunea în constatarea dreptului de proprietate formulată de fostul CAR

Învățământ G. cu motivarea că partea în obținerea drepturilor sale are la îndemână

acțiunea în realizarea dreptului.

Prin sentința civilă

nr. 4454 din 4 mai 2011 a Judecătoriei Galați, având ca obiect acțiune în rectificare

carte funciară, privind intabularea dreptului de proprietate asupra terenului cu

titlu juridic donație, în favoarea AIUPPI G., s-a admis acțiunea formulată de Sindicatul

Învățământ G., întrucât terenul conform actului de donație din 17 februarie 1937

înregistrat la Tribunalul Covurlui este proprietatea Asociației Învățătorilor din

Județul C. și nu a celui înscris în regim de carte funciară.

Recurentele – reclamante

au mai arătat că în considerentele acestei sentințe s-a reluat trunchiat din sentința

civilă nr. 13763 din 30 decembrie 1992 că reclamanta CAR Învățământ nu este succesoare

în drepturi a Asociației Învățătorilor din Județul G. și a Băncii Populare a Corpului

Didactic care să justifice legitimitatea cererii sale, în realitate s-a reținut

că nu s-a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a celor două semnatare ale

Convenției din 7 martie 1937 și îi recomandă formularea unei acțiuni în realizare

și nu în constatare pentru valorificarea dreptului său.

Din considerentele deciziei

civile nr. 167 din 1 septembrie 2011 a Tribunalului Galați prin care s-a pronunțat

asupra apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4454 din 4 mai 2011, rezultă

că AIUPPI G. nu este proprietara terenului în litigiu.

În urma recursului formulat

împotriva deciziei civile nr. 167 din 1 septembrie 2011, s-a stabilit cu putere

de lucru judecat că AIUPPI G. se află în posesia parțială a imobilului și că este

continuatoare a Asociației CAR Învățământ.

Din coroborarea celor

rezultate din sentințele civile amintite, cu conținutul procesului-verbal din 5

februarie 1950, rezultă transformarea Băncii Populare a Corpului Didactic din Județul

C., în CAR Învățământ.

În consecință, reclamanta

AIUPPI G. a fost în posesia parțială a imobilului întreaga perioadă, de la ridicarea

construcției și până în prezent, făcând dovada succesiunii în timp a dreptului de

proprietate, cât și de cofondator al Băncii Populare a Corpului Didactic G.

Față de cele arătate,

recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate

urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:

Prin cererea introductivă

de instanță, reclamantele – recurente au solicitat obligarea intimaților – pârâți

la restituirea în natură a imobilului – construcție și teren în suprafață de 1368

m.p., situat în Galați, str. G., nr. 35.

În motivarea acțiunii,

recurentele – reclamante au arătat că Asociația Învățătorilor din Județul G. este

continuatoarea Asociației Generale a Învățătorilor din România (cu statut autentificat

de Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 39 din 30 iunie 1927), fiind reactivată

prin hotărârea Congresului național al învățătorilor/institutorilor din România

și de hotărârea de la Arad din 29 octombrie 2006, la care Asociația din Galați a

aderat în anul 2007.

Recurentele – reclamante

au mai arătat că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului

din Învățământ G., sub diferite denumiri și-a continuat activitatea din anul 1927

și până în prezent în calitate de Bancă a Corpului Didactic și continuatoare a fostului

CAR Învățământ.

Referitor la titlurile

de proprietate deținute de părți Asociația Învățătorilor din Județul G. a susținut

că este continuatoarea Asociației Învățătorilor din Județul C., prin statutul său

cât și prin patrimoniu având în favoarea sa actul de donație înregistrat din 17

februarie 1937 la Tribunalul Județului Covurlui pentru imobilul teren situat în

Galați, str. G., nr. 35 și convenția încheiată cu Banca Cadrelor Didactice din Județul

C. din 7 martie 1937, privind ridicarea construcției în proprietate indiviză și

în cote egale.

Contrar susținerilor formulate,

recurenta – reclamantă Asociația Învățătorilor din Județul G. nu a făcut dovada

că aceasta este continuatoarea fostei persoane juridice Asociația Generală a Învățătorilor

Secția C.

Continuarea activității

presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de

la data deposedării abuzive de imobilele în litigiu, sau să-și fi reluat activitatea

după 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că este una

și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Din încheierea de ședință

din data de 28 mai 2010 a Judecătoriei Galați pronunțată în Dosarul nr. 8282/233/2010,

rezultă că Asociația Învățătorilor din Județul G. a primit personalitate juridică

la data de 18 mai 2010.

Înscrierea în actul constitutiv

și în Statutul Asociației Învățătorilor din Județul G. a mențiunii prin care se

declară continuatoarea Asociației Învățătorilor din Județul G., desființată în 1945,

este lipsită de consecințe juridice, continuitatea neputându-se constata decât în

temeiul unei hotărâri judecătorești.

Este nefondată și critica

referitoare la faptul că Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a

Personalului din Învățământ este continuatoarea juridică a Băncii Corpului Didactic

din județul C. înființată în anul 1927.

Prin acțiunea civilă înregistrată

la data de 11 mai 1992, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învățământ G. în contradictoriu

cu pârâții Sindicatul Salariaților din Învățământ, Casa Corpului Didactic G., Inspectoratul

Școlar G. și Direcția Financiară G. a solicitat Judecătoriei Galați ca prin hotărârea

ce o va pronunța să se constate că este proprietara spațiului în care își are sediul

din Galați, str. G. nr. 35, spațiu pe care îl deține din anul 1937, urmare a transformării

Băncii Corpului Didactic în Casa de Ajutor Reciproc a Cadrelor Didactice.

S-a depus la dosarul cauzei

copia convenției încheiată între Bancă și Asociația Învățătorilor pentru construcția

„Casei Învățătorilor” din 7 martie 1937, din care rezultă că s-a convenit construirea

în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietatea Asociației Învățătorilor,

imobilul urmând să devină proprietatea celor două semnatare ale convenției cu cote

indivize, urmând ca viitorul imobil să se numească „Casa Învățătorilor din G. și

Județul C.”.

Prin sentința civilă

nr. 13763 din 30 decembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr.

6270/1992 a fost respinsă ca nefondată acțiunea.

Din considerentele sentinței

rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea celor două semnatare

ale convenției din 7 martie 1937 și că justifică legitimitatea cererii sale.

Și din considerentele

sentinței civile nr. 4454 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Galați rezultă

că pârâta Asociația de Întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din

Învățământ G. nu este succesoarea celor două semnatare ale Convenției din 7 martie

1937, adică a Băncii Corpului Didactic și a Asociației Generale a Învățătorilor.

Cum între problema soluționată

irevocabil și cea dedusă judecății există identitate în mod corect instanța de apel

a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat.

De altfel, prin sentința

civilă nr. 45 din 9 mai 1991 a Judecătoriei Galați s-a acordat personalitate juridică

Asociației C.A.R. G., aceasta fiind o simplă hotărâre de autorizare care nu consemnează,

în conținutul ei, că această asociație este continuatoarea celei fondate în 1927.

Recurentele reclamante

nu au făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra imobilului construcție și

teren situat în Galați, str. G. nr. 35.

Prin actul de donație

autentificat din 17 februarie 1937 de Tribunalul Covurlui, donatorul Municipiul

Galați a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1638 m.p.,

situat în str. E.R. din Galați în favoarea Asociației Generale a Învățătorilor –

secția C. și nu Băncii Corpului Didactic, a cărei continuatoare în drepturi este

recurenta, fără a face dovezi în acest sens.

Din actul constitutiv

al Asociației Învățătorilor din Județul G. cât și din Statutul Asociației rezultă

că patrimoniul inițial al asociației este format din activul inițial, constituit

prin aportul în numerar al membrilor fondatori, în valoare de 750 RON și nu din

alte active.

Chiar dacă am accepta

teza potrivit căreia recurenta – reclamantă Asociația Învățătorilor din Județul

G. este proprietara suprafeței de 1638 m.p., teren situat în Galați, str. G.

nr. 35, aceasta nu a făcut dovada că este continuatoarea Asociației Generale a Învățătorilor

din România.

Pe de altă parte, în acțiunea

în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001,

care privește o anumită procedură de restituire a imobilelor, trebuie stabilit dacă

reclamantele se pot prevala de un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului care să îi facă admisibil demersul.

Or, sub acest din urmă

aspect, reclamantele nu sunt titularele unui drept de proprietate actual, pe care

să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât nu deține „o hotărâre definitivă

și executorie” care să le fi recunoscut calitatea de proprietari și care, prin dispozitivul

ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului (parag. 140, cauza Atanasiu împotriva

României).

Anterior învestirii instanței

cu prezenta acțiune în revendicare, reclamantele nu au uzat de niciun demers pentru

a intra în posesia bunului.

În aceleași condiții,

în patrimoniul acestora nu s-a născut un drept de proprietate asupra imobilului

teren și construcții și nici speranța legitimă de dobândire a dreptului de proprietate.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate

recursurile formulate.

Ca părți căzute în pretenții

potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante vor fi obligate

să plătească intimatului-pârât suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

în recurs, ce constau din onorariu apărător, conform chitanțelor din 10 noiembrie

2014 și din 12 septembrie 2014 emisă de Cabinetele Asociate de Avocatură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantele Asociația Generală a învățătorilor din Județul

G. și Asociația de întrajutorare Umanitară și Profesională a Personalului din învățământ

G. împotriva deciziei nr. 358 din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția

a I-a civilă.

Obligă pe recurentele-reclamante

Asociația Generală a învățătorilor din Județul G. și Asociația de întrajutorare

Umanitară și Profesională a Personalului din învățământ G. la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 3500 RON către intimatul-pârât Sindicatul învățământului

Preuniversitar G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2015.