ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5157/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5157/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1884/2002, la Tribunalul Cluj, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învățământ

Cluj-Napoca a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate

că este succesoarea în drepturi a Băncii Învățătorilor, că imobilele ce au

aparținut antecesoarei, respectiv cele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637 au

fost trecute în proprietatea Statului Român în mod abuziv, prin efectul

Decretului nr. 218/1960 și al Decretului nr. 712/1966, să se rectifice C.F.-ul în

sensul radierii intabulării în favoarea statului și să fie întabulat dreptul

său de proprietate.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că este succesoarea Băncii Învățătorilor, calitate în care este

îndreptățită să revendice imobilele ce au aparținut acesteia.

Prin cererea de intervenție în

interes propriu, Sindicatul Liberal al Învățământului Preuniversitar Cluj a

solicitat să se constate că este succesorul în drepturi al Băncii

Învățătorilor, iar imobilele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637, au trecut

abuziv în proprietatea Statului Român, să se radiere dreptul de proprietate al

statului și să se întabuleze în C.F. dreptul său de proprietate astfel

dobândit.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea acțiunii și a cererii

de intervenție.

În interesul pârâtului a intervenit

SC A.T.S. SRL Cluj-Napoca solicitând respingerea acțiunii și a cererii de

intervenție.

Prin sentința civilă nr. 681 din 13

noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea reclamantei C.A.R.

Învățământ Cluj-Napoca și cererea de intervenție în interes propriu formulată

de Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că imobilul înscris în C.F. Cluj, nr. top. 637, de sub A+I, este

proprietatea Statului Român în administrarea municipiului Cluj-Napoca cu titlu

de lege (Decret nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966). În foaia B a acestei

Cărți Funciare s-a evidențiat că nu apare înscris dreptul de proprietate al

Băncii Învățătorilor iar, sub B

2

este notată anunțarea intenției

Băncii Învățătorilor de a promova proces împotriva proprietarului de sub B

1

„Steaua României” SA, notare radiată în baza încheierii nr. 6934/1942.

S-a mai reținut că promovarea unei

acțiuni în revendicare nu se poate întemeia pe o simplă notare în cartea

funciară, notare ce nu conferă legitimare procesuală activă.

Față de această situație s-a

considerat a fi de prisos să se analizeze dacă reclamanta sau intervenientul au

calitate de succesori ai Băncii Învățătorilor, precum și lămurirea dacă Decretul

219/1968 și Decretul 168/1970 sunt constituționale, aceste acte normative

neavând nici o legătură cu cauza.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantul C.A.R. Învățământ Cluj-Napoca și intervenientul

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj.

Prin apelul declarat de reclamantă

s-a criticat hotărârea instanței de fond deoarece nu a analizat fondul

dreptului pretins, susținând că Banca Învățătorilor a fost naționalizată ca

instituție financiară dar imobilele aflate în proprietatea sa au trecut în

proprietatea statului român numai prin efectul Decretelor 218/1960 și nr.

712/1966. Această trecere a avut caracter abuziv la vremea promulgării acestor

decrete, la data respectivă statul neposedând imobilul sub nume de proprietar.

După naționalizarea Băncii

Învățătorilor s-a constituit Casa de Ajutor Reciproc din Învățământ, conform

Decretului nr. 358/1949, și chiar dacă legiuitorul nu precizează a conceput

C.A.R.- ul ca o succesoare a băncilor de întrajutorare a personalului dintr-un

anumit sector de activitate.

C.A.R. învățământ s-a apreciat că

poate și trebuie considerat ca un veritabil succesor în drepturile Băncii

Învățătorilor pentru că a continuat obiectul de activitate al acesteia.

În al doilea rând, s-a susținut că

poate fi făcută o paralelă între acțiunea promovată de C.A.R. Învățământ pentru

obținere a imobilului în litigiu și acțiunea în justiție promovată de

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj.

Se arată, de asemenea, că Banca

Învățătorilor a fost constituită și înregistrată ca persoană juridică la data

de 18 decembrie 1921.

Cererea de intervenție accesorie

formulată de SC A.T.S. SRL Cluj se susține că vizează numai respingerea

acțiunii reclamantului, cerere ce nu putea fi admisibilă în condițiile în care

pârâta în favoarea căreia a intervenit nu a formulat nici o pretenție pe calea

unei cereri reconvenționale.

În fine, s-a mai susținut că

instanța de fond nu a analizat probele ce susțin acțiunea respingând-o numai pentru

lipsa întabulării în C.F. a dreptului de proprietate.

Intervenientul Sindicatul Liber al

Învățământului Preuniversitar Cluj a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței

instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, precizându-și

poziția procesuală, ca intervenient în interesul reclamantei.

De fapt, apelul său se întemeiază pe

aceleași critici formulate de către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 17 din 14

februarie 2003 a Curții de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamanta Casa de Ajutor Reciproc a Învățământului Cluj-Napoca și

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj împotriva sentinței

civile nr. 681 din 13 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj.

S-a reținut că nacțiunea reclamantei

a fost promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că potrivit

art. 3 lit. c) din această lege, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii,

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele

juridice, proprietari ale imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, de

organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6

martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparațtorii prevăzute de prezentul articol

este condiționată de continuarea activității, ca persoană juridică, până la

data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea

lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 –22 decembrie

1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989,

dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană

juridică cu cea desființată sau interzisă.

Reclamanta C.A.R. Învățământ Cluj a

solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii

Învățătorilor, înființată în anul 1922 și desființată prin efectul

naționalizării în anul 1949.

Reclamantei i-a fost acordată

personalitatea juridică prin sentința civilă nr. 4923 din 16 aprilie 1997 a

Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1924.

Potrivit statutului C.A.R., acesta

este o organizație obștească a salariaților din învățământul preuniversitar,

fără scop lucrativ, cu scopul întrajutorării materiale temporare a acestora

prin acordarea de împrumuturi.

Banca Învățătorilor, societatea anonimă,

a luat ființă prin transformarea în anul 1921 a Societății pe Acțiuni Z.,

instituit de credit și economii. Statutul acestei persoane juridice evidențiază

că era societate pe acțiuni, înregistrată inițial în Registrul firmelor sociale

la Tribunalul Cluj, și apoi înmatriculată la Registrul comerțului, la Camera de

Comerț și Industrie Cluj și a funcționat cel puțin până în anul 1940.

Din toate aceste aspecte s-a tras

concluzia că reclamanta nu poate pretinde că este succesoarea în drepturi a

acestei băncii și ca persoană de interes privat, astfel cum însăși se

definește, este o organizație obștească fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa

antecesoare a sa a fost societate comercială bancară. Principiile de organizare

și funcționare ale celor două persoane juridice sunt total diferite, aparținând

a două domenii de drept distincte (drept civil și drept comercial).

Faptul că scopul ambelor persoane

juridice a fost definiți ca fiind „ de întrajutorare reciprocă a membrilor” nu

poate duce la concluzia că reclamanta ar fi continuatoarea în drepturi a Băncii

Învățătorilor Cluj și cu atât mai mult că este aceeași persoană juridică cu cea

desființată, așa cum se stipulează în art. 3 lit. c) din Legea 10/2001.

Decizia civilă nr. 225 din 19

decembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a păstrat sentința civilă nr.

119/2001 care a admis acțiunea în revendicare a Sindicatului Liber al

Învățământului Preuniversitar Cluj invocată de apelantă nu este de natură a

influența hotărârea în prezenta cauză deoarece jurisprundența nu constituie

izvor de drept.

De asemenea, s-a mai reținut că dacă

primul dintre petitele acțiunii, acela în constatarea calității reclamantei C.A.R.

Învățământ de succesoare în drepturi a Băncii Învățătorilor era, în principiu

admisibil, cel referitor la constatarea trecerii abuzive a imobilului în

proprietatea Statului Român este inadmisibil față de dispozițiile Legii

10/2001.

În sensul art. 2 lit. a) din legea

10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv trebuie înțeles imobilele

naționalizate prin Legea nr. 119/19948, pentru naționalizarea întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele

naționalizate fără titlu valabil. Din economia textului art. 2 din lege,

rezultă că preluarea abuzivă are în vedere atât imobilele preluate cu titlu cât

și pe cele preluate fără titlu.

Restituirea în natură sau acordarea

unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv

în favoarea persoanelor îndreptățite se face urmând procedura specială

prevăzută de această lege. După intrarea în vigoare a legii, persoanele

îndreptățite nu se pot adresa direct instanței pentru constatarea preluării abuzive

și restituirea imobilelor, astfel cum avea posibilitatea în temeiul art. 6

alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/1998.

Chiar dacă acest capăt de cerere ar

fi fost admisibil, reclamanta nu a dovedit că pretinsa antecesoare a sa a fost

proprietara imobilului revendicat.

Nici mențiunile din cererea de

înmatriculare la Registrul comerțului a Băncii Învățătorilor din care rezultă

sediul său nu pot fi echivalate cu o dovadă a proprietății.

Imobilul fiind situat în teritoriul supus

sistemului de publicitate al cărților funciare, potrivit art. 17 și art. 18 din

Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi,

modifica sau stinge prin efectul înscrierii în C.F., ce are caracter

constitutiv de drepturi.

Din cuprinsul foii B a C.F. Cluj

rezultă că până la naționalizarea dispusă prin Legea nr. 119/1948 Banca

Învățătorilor SA Cluj nu a avut înscris vreun drept asupra imobilului, notarea

de sub B

2

a intenției de a promova proces contra „Steaua României”

SA , mențiune radiată la 9.05.1942 sub B

4

, nu a conferit băncii

dreptul de proprietate asupra imobilului.

Referitor la apelul intervenientului

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj s-a reținut că la

judecata în primă instanță a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

pretinzând aceleași drepturi asupra imobilului ca și reclamanta.

În apel intervenientul și-a precizat

poziția procesuală ca fiind de intervenție în interesul reclamantei, cerere ce

contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în

apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi.

Împotriva deciziei civile nr. 17 din

14 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs în termen reclamanta

Casa de Ajutor Reciproc Învățământ Cluj-Napoca și intervientul Sindicatul Liber

al Învățământului Preuniversitar Cluj.

Reclamanta Casa de Ajutor Reciproc

Învățământ Cluj-Napoca reiterează motivele din apel susținând în continuare că

în mod greșit s-a reținut că nu este continuatoarea în drepturi a fostei Bănci

a Învățătorilor, naționalizată ca instituție financiară și ale căror imobile au

trecut în proprietatea statului român în mod abuziv prin Decretele nr. 218/1960

și 712/1966.

Se mai susține că instanța de apel

nu a luat în considerare toate probele din dosar ce conduc la conturarea

calității sale de succesoare în drepturi a băncii, ambele fiind creația

cadrelor didactice clujene, cu obiect și scop identic, și că chiar dacă

jurisprudența nu este izvor de drept starea de fapt reținută în hotărârea

invocată este o probă ce trebuia analizată chiar dacă s-ar fi ajuns la

înlăturarea ei (decizia civilă nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Curții de Apel

Cluj).

Se susține că poate fi făcută o

paralelă între acțiunea promovată de C.A.R. Învățământ și acțiunea promovată de

Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj, ce a făcut obiectul

dosarului nr. 8039/1999 al Tribunalului Cluj.

Cererea de intervenție accesorie

formulată de A.T.S. SRL Cluj se pretinde că vizează numai respingerea acțiunii

reclamantei-recurente față de împrejurarea că pârâta în favoarea căreia a

intervenit nu a formulat cerere în cauză prin care să solicite valorificarea

vreunui drept.

În fine, se mai susține că instanța

a apreciat că potrivit Decretului-lege 115/1938 dovada dreptului de proprietate

se putea face numai cu înscrierea în C.F. situație față de care s-a făcut o

aplicare greșită a acestei legi, deoarece regimul de C.F. a fost conceput ca un

sistem de publicitate pentru opozabilitatea

erga omnes

a drepturilor

reale înscrise în colile de C.F.

Intervenientul Sindicatul Liber al

Învățământului Preuniversitar Cluj critică hotărârea recurată pentru motivul că

greșit a reținut că și-a schimbat calitatea procesuală de intervenient, în

condițiile în care a exercitat apelul în aceeași calitate pe care a avut-o la

instanța de fond, iar cu privire la fondul cauzei reinterează aceleași motive

de recurs ca cele formulate de reclamantă.

Recursurile declarate în cauză sunt

nefondate, în raport de următoarele considerente:

Așa cum a reținut instanța de apel

reclamanta C.A.R. Învățământ Cluj, prin acțiunea sa în contradictoriu cu Statul

Român, a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii

Învățătorilor înființată în 1922 și desființată prin naționalizare în 1948, iar

imobilele situate în Cluj-Napoca ce pretinde că au fost preluate abuziv din

patrimoniul antecesoarei sale, să i se restituie în natură.

Corect s-a reținut că reclamanta nu

și-a dovedit calitatea procesuală activă în condițiile în care nu sunt elemente

care să justifice calitatea sa de succesoare în drepturi a Băncii

Învățătorilor.

Este cert că reclamanta ființează ca

o organizație obștească, fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa sa antecesoare

a fost o societate bancară.

De fapt, ea nu are nici

personalitate juridică desfășurându-și activitatea pe lângă sindicatul din

învățământ.

În plus, adevăratul proprietar al imobilului

ce se pretinde că a fost preluat abuziv de la fosta Bancă a Învățătorilor și a

cărui restituire în natură o solicită reclamanta, ca pretinsă succesoare a

băncii, a fost „Steaua României” al cărui drept a fost notat în cartea

funciară.

Este adevărat că în Cartea Funciară

s-a notat o acțiune promovată de Banca Învățătorilor împotriva adevăratului

proprietar, notare ce a fost radiată ulterior prin încheierea civilă nr.

6934/1942. În aceste condiții este evident că reclamanta-recurentă nu a făcut

dovada calității sale de proprietar dar nici măcar a antecesoarei sale, așa cum

corect s-a reținut prin hotărârea recurată.

Este la fel de adevărat că imobilul

în litigiu fiind situat în teritoriul supus sistemului de publicitate al

cărților funciare, în conformitate cu cerințele art. 17 și art. 18 din Decretul-lege

nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi, modifica sau

stinge numai prin înscrierea în cartea funciară, înscrierea ce avea caracter

constitutiv de drepturi nedovedindu-se înscrierea unui astfel de drept referitor

la Banca Învățătorilor, în cartea funciară fiind înscris numai dreptul de

proprietate pentru „Steaua României” SA.

În ceea ce privește recursul

intervenientului Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Cluj se

reține că în fața instanței de fond acesta a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, prin care a pretins aceleași drepturi asupra imobilului din

litigiu ca și reclamanta.

Deși în recurs susține că nu și-a

schimbat calitatea procesuală se constată că prin precizarea făcută în instanța

de apel formulează intervenție în interesul reclamantei, ceea ce înseamnă că a

intervenit o schimbare în poziția sa procesuală, contravenind dispozițiilor

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

formula cereri noi în apel.

Sub acest aspect critica din recurs

este nefondată.

Cu privire la celelalte critici este

fără putință de tăgadă a se reține un alt punct de vedere decât al instanței de

apel față de considerentele de mai sus.

În consecință, recursurile declarate

de reclamantă și intervenient în cauză urmează a fi respinse ca nefondate,

menținându-se ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta CASA DE AJUTOR RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT CLUJ-NAPOCA și

intervenientul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJAN,

împotriva deciziei civile nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2005.