ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4520/2006

Deliberând asupra cauzei civile de față în condițiile art. 256

C. proc. civ., a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 547/S din 22 decembrie 2003,

Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de Sindicatul Liber al salariaților

din învățământul preuniversitar Constanța în contradictoriu cu pârâta SC P. SA

și, drept consecință, a fost obligată pârâta să restituie în natură reclamantei

imobilul denumit „Vila Corabia” situat în Predeal format din construcție și

teren aferent.

Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a reținut că

reclamantul, prin sentința civilă nr. 18120 din 10 decembrie 2001 a

Judecătoriei Constanța, a făcut dovada calității de succesor al Asociației

învățătorilor din județul Constanța, cea care a edificat construcția supusă

restituirii.

Se mai arată că, potrivit raportului de expertiză tehnică

efectuat în cauză, terenul situat în Predeal aparține vilei „Corabia” și este

unul și același cu nr. cadastral 989 Predeal.

Reține instanța că imobilul, fiind supus regimului de

publicitate al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni, înscrierea nu avea

caracter constitutiv de drepturi ci doar de opozabilitate față de terți.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost

respins prin decizia civilă nr. 580/Ap din 27 iunie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel Brașov în dosarul nr. 910/Ap/2005.

Argumentele aduse de instanța de apel în susținerea

hotărârii pronunțate se referă la următoarele aspecte:

Conform art. 22.1 lit. d) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prin acte

juridice doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege, printre altele, și

orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct

sau indirect faptul că bunul respectiv aparține persoanei respective.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă, prin

contractul de executare de lucrări, actul nr. 143172/1936 al Ministerului Instrucțiunii,

cultelor și artelor, certificatul fiscal nr. 581 din 20 mai 1991, că Asociația

învățătorilor Constanța a figurat în evidențele fiscale cu imobilul în litigiu.

Dreptul de proprietate rezultă și din anexa 2 la Decretul

nr. 92/1950 și încheierea nr. 31 din 17 martie 1965 a Notariatului de stat

Brașov.

Faptul că imobilul, construcție se află pe o altă parcelă

decât cea menționată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/1933, nu are

relevanță cât timp s-a dovedit dreptul de proprietate, iar expertiza întocmită concluzionează

că terenul aparține vilei „Corabia”.

De asemenea, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta

a făcut dovada, prin sentința civilă nr. 118120/2001 a Judecătoriei Constanța,

că este singura continuatoare a Asociației învățătorilor din Constanța.

Împotriva deciziei a formulat recurs apelanta-pârâtă,

întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 4 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, decizia este criticată

sub următoarele aspecte:

Imobilul este situat în zona supusă regimului de publicitate

imobiliară prin registre de transcripțiuni și inscripțiuni și ca atare proba

dreptului de proprietate se poate face doar prin act translativ de proprietate.

Actul de vânzare-cumpărare asupra terenului aferent

construcției se referă la lotul cadastral nr. 80, în timp ce vila „Corabia”

este construită la nr. cadastral 989, rezultând astfel că terenul din contract

nu este situat sub construcția vilei, probă asupra căreia instanța de apel a

omis să se pronunțe.

Toată construcția logică a instanței se bazează pe prezumții

simple, toate înscrisurile depuse neconstituind probe directe.

Prezumțiile au fost infirmate în apel deoarece prin certificatul

nr. 581/1991 și adresa nr. 1838/2001 nu se face dovada dreptului de proprietate.

Reclamanta nu face dovada continuării activității persoanei

juridice conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 deoarece problema apartenenței

imobilului în cauză în patrimoniul persoanei juridice nou create nu este

rezolvată de sentința civilă nr. 18120/2001 a Judecătoriei Constanța, nefiind rezolvată

nici problema vocației unice la patrimoniul autoarei.

Astfel, Inspectoratul județean Brașov, în numele

Ministerului Învățământului, a revendicat, printre altele și bunul în litigiu.

Chiar dacă acțiunea a fost anulată, ca netimbrată, prin

sentința civilă nr. 4558/1996 a Judecătoriei Brașov, instanța nu a statuat

asupra calității procesuale active a celorlalte persoane juridice care se

consideră îndreptățite la restituirea acestui imobil.

Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificată prin Legea nr. 297/2005, regimul juridic al imobilelor care

au aparținut patrimoniului sindical va fi reglementat prin acte de renunțare

speciale. În această accepțiune a legii, procedura administrativă și procedura pornite

de reclamantă apar ca fiind inadmisibile.

Instanța de judecată s-a substituit puterii legislative în

aceste cauze, astfel încât acțiunea este inadmisibilă.

Intimata, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea

recursului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate

și în baza probelor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a

reținut cele ce succed.

1.Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. are în vedere ipoteza depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.

În concret, se consideră că există exces de putere în cazul

în care puterea judecătorească: săvârșește un act pe care numai puterea legislativă

sau executivă îl poate face; atribuie valoare legală unor texte abrogate sau

când tăgăduiește orice valoare a unui text care încă are forță legală; când

critică pe legiuitor sau face presiune asupra lui.

Recurenta invocă faptul că instanța a săvârșit un act pe

care numai puterea legislativă îl putea face și anume reglementarea viitoare

privind regimul juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical.

Critica nu subzistă față de dispozițiile art.3 din Codul

civil în conformitate cu care judecătorul care va refuza de a judeca sub cuvânt

că legea nu prevede, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate,

dispoziții consacrate și la nivel constituțional, referitoare la liberul acces

la justiție.

Faptul că legiuitorul, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001,

ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, a menționat că regimul juridic al

imobilelor ce au aparținut patrimoniului sindical va fi reglementat prin acte

normative speciale, nu poate înfrânge principiul constituțional al liberului

acces la justiție.

Persoanele nu pot fi oprite să-și valorifice drepturile

pretinse prin intermediul justiției cu motivarea că se va adopta, la o dată

incertă, un act normativ în materie.

A declara acțiunea ca fiind inadmisibilă, pe motiv că

puterea legislativă va reglementa o situație juridică, înseamnă a încălca

dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil a cauzei

sale de către o instanță care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale

cu caracter civil precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție potrivit cu care orice persoană fizică sau juridică are dreptul la

respectarea bunurilor sale, fapt ce nu poate fi înlăturat decât pentru cauză de

utilitate publică.

Ca atare, critica referitoare la săvârșirea unui exces de

putere de către instanța de apel este vădit neîntemeiată.

civ., referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, a

schimbării naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că decizia este

criticată sub aspectul greșitei rețineri a calității reclamantei de persoană

îndreptățită întrucât, pe de o parte nu are calitatea de succesoare a

Asociației învățătorilor Constanța, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada

dreptului de proprietate a autoarei asupra imobilului în litigiu, cu alte

cuvinte greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Totodată s-a invocat și nepronunțarea asupra unei probe

determinante, actul de vânzare-cumpărare.

Cum motivarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte în temeiul art. 306

alin. (3) C. proc. civ., va încadra criticile formulate în dispozițiile art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii și

nepronunțarea asupra unui mijloc de probă determinant pentru soluția adoptată.

Persoana care revendică un imobil din categoria celor ce

formează obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 trebuie să dovedească,

conform art. 3 alin. (1) și (3), că este îndreptățită la măsuri reparatorii,

fie prin restituirea în natură, fie prin echivalent.

Reclamanta, prin sentința civilă nr. 18120/2001 a

Judecătoriei Constanța, a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească, că este

continuatoarea persoanei juridice desființate sau interzise.

Susținerile din recurs referitoare la reînființarea

persoanei juridice, la vocația reclamantului la patrimoniul autoarei sale, la

apartenența bunului în patrimoniul persoanei juridice nou înființate, nu pot fi

primite cât timp cerința art. 3 alin. (1) lit. c) din lege referitoare la

constatarea prin hotărâre judecătorească că este una și aceeași persoană

juridică cu cea desființată este îndeplinit.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, „în absența unor probe contrare,

existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.

Persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate

este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar potrivit dispozițiilor

alin. (2) al aceluiași articol.

Autoarea reclamantului figurează în anexa Decretului nr. 92/1950

ca proprietară a imobilului naționalizat astfel cum rezultă din evidențele

Sfatului popular al orașului Brașov (fila 27) și încheierea nr. 31 din 17

martie 1965 a Notariatului de stat regional Brașov a R.P.R. (fila 28).

Recurenta nu a făcut, potrivit art. 1169 C. civ., probe

contrare privind existența dreptului de proprietate, astfel încât reținerea

instanței de apel a calității Asociației învățătorilor Constanța de proprietar

al vilei „Corabia” este conformă dispozițiilor legale menționate.

Osebit de aceasta, reclamantul a făcut dovada prin

contractul de executare de lucrări pentru executarea construcției în litigiu,

actul nr. 143172/1936 al Ministerului instrucțiunii, cultelor și artelor și

certificatul fiscal nr. 581/1991, că imobilul a existat în patrimoniul Asociației

Învățătorilor.

În consecință, dreptul de proprietate al antecesoarei

reclamantului a fost dovedit, cu respectarea dispozițiilor art. 24 din Legea

nr. 10/2001, așa încât critica întemeiată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ. este neîntemeiată.

Neîntemeiată este și critica referitoare la nepronunțarea

instanței de apel asupra conținutului contractului de vânzare-cumpărare din

1933, cât timp se arată în considerentele deciziei motivele pentru care proba

nu are relevanță juridică.

Astfel, din contractul de executare de lucrări încheiat

între Asociația Învățătorilor Constanța în calitate de proprietară și E.P., în

calitate de antreprenor de lucrări publice reiese că terenul pe care va fi

construită vila este un alt teren decât cel menționat în actul de

vânzare-cumpărare, întrucât vinderea-cumpărarea a avut loc după un an de la

încheierea contractului de antrepriză.

Contractul de executare de lucrări a fost încheiat în urma

unei licitații publice, conform publicației nr. 9 din Monitorul lucrărilor

publice din 1932, reieșind astfel calitatea de proprietar a Asociației asupra

terenului unde urma să se construiască vila.

Toate aceste arătări înlătură susținerea recurentei atât în

sensul nepronunțării asupra probei cât și asupra caracterului determinant al

actului juridic menționat.

Pentru considerentele arătate, motivele de recurs,

întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. (în vigoare la

data declarării căii de atac), sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, pentru motivele ce preced, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA

împotriva deciziei civile nr. 580/Ap din 27 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2006.