ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 14.05.2015, reclamanții Municipiul Galați și Consiliul Local Galați au chemat în judecată pe pârâta A. SA, solicitând obligarea acesteia de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie construcția (dispensar, grup administrativ și spațiu destinat activităților sportive), situată în Galați, str. x, terenul aferent construcției, terenul în suprafață de 2370 mp, de la aceeași adresă, precum și evacuarea pârâtei din imobilele revendicate, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 938 din 27.09.2017 a Tribunalului Galați s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta A. SA, reprezentată prin lichidator B., având ca obiect revendicare imobiliară.
A fost obligată pârâta să lase reclamantului Municipiului Galați, în deplină proprietate și liniștită posesie și reclamantului Consiliul Local Galați, în administrare, suprafața de 2.256 mp, situată în Galați, str. x, reprezentată pe planul de situație Anexa nr. 1, cuprinsă între punctele 1-2-3-4-5-7-1, conform raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expertul C., precum și clădirea notată C1 pe aceeași anexă.
S-a dispus evacuarea pârâtei din clădirea notată C1 pe aceeași anexă.
S-au respins restul pretențiilor ca nefondate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului Municipiul Galați suma de 41.630,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A. SA Galați.
Reclamanții Municipiul Galați și Consiliul Local Galați au declarat apel vizând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 28A/15.02.2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A. SA Galați, prin lichidator judiciar C.I.I. B. și a admis apelul reclamanților Municipiul Galați și Consiliul Local al Municipiului Galați. S-a schimbat în parte sentința apelată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului Municipiul Galați suma de 46.838,40 RON, în loc de 41.630,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta A. SA Galați, societate aflată în insolvență, reprezentată prin lichidator judiciar B., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a refuzat să verifice riguros modalitatea de constituire a dreptului de proprietate pentru fiecare dintre părțile litigiului, deși acest lucru se impunea în raport de temeiul acțiunii indicat de reclamantă, respectiv prevederile art. 563 alin. (1) C. civ., în procesul de comparare a titlurilor.
S-a învederat că, în concret, pentru ca dreptul de proprietate al reclamanților să fie preferat celui opus de pârâtă era necesar ca întabularea acestuia să se facă pe temeiul H.G. nr. 733/1999 și prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, caz în care, ar fi existat necesara concordanță între modalitatea de naștere a dreptului și mențiunile din titlul care îl atestă.
Recurenta-pârâtă a precizat că, în realitate, prin Încheierea nr. 2379/29.04.2017 s-a întabulat în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Galați suprafața de teren de 14088 mp și "construcție" (mențiune vădit adăugită) situat în intravilanul Municipiului Galați, str. x, sub nr. cadastral x, modul de dobândire încheiat fiind Ordinul nr. 80/24.03.2004 al Prefectului și H.G. nr. 733/1999, neexistând nicio trimitere la prevederile Legii nr. 84/1995.
S-a menționat că, pe de altă parte, există cu privire la conținutul Hotărârii nr. 733/1999, chiar dacă nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească, o vădită neconcordanță cu privire chiar la suprafața de teren care a format obiectul înstrăinării cu plată de către A. SA Galați prin Hotărârea AGA nr. 4/31.03.1999.
Legalitatea ca principiu constituțional presupune concordanța deplină a oricărei instituiții sau construcții juridice ce se revendică de la lege cu conținutul normei juridice însăși și nu invocarea ei pentru a da aparență de legalitate acestei operațiuni, aceasta din urmă acțiune reprezentând elementele fraudei la lege.
S-a invocat și faptul că o altă neregularitate privind dovada dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la bunurile revendicate privește chiar desemnarea titularului acestui drept.
De principiu, calitatea de titular al unui drept de proprietate imobiliară rezultă chiar din momentul apariției dreptului și nu se schimbă decât prin transmisiunea acestui drept printr-una din formele prevăzute de lege.
Astfel, potrivit mențiunilor din datele de identificare al Anexei, imobilul aflat în patrimoniul SC A. SA Galați figurează că se transmite în domeniul public al Municipiului Galați și nu în administrarea Consiliului Local al Municipiului Galați, în timp ce la rubrica "Persoana juridică la care se transmite imobilul" teren în suprafață de 14116 mp căminele nr. 1 și 2, este indicat numai Consiliul Local al Municipiului Galați.
Ulterior, dreptul de proprietate al reclamanților este întabulat prin încheierea nr. 2379/29.04.2004 a Biroului de Carte Funciară Galați, având ca titular Consiliul Local al Municipiului Galați, mențiune care coincide parțial cu datele de identificare ale imobilului din Anexa la H.G. nr. 733/1999.
Acțiunea este formulată de reclamanții titulari ai dreptului de proprietate asupra acestui imobil al Municipiului Galați prin Primar și Consiliul Local Galați, diferența de identitate dintre titularul tabular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și entitatea care a formulat acțiunea în revendicare fiind evidentă.
Recurenții au susținut că deși au sesizat aceste neconcordanțe, invocând art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2003 privind administrația publică locală, tribunalul a omis să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive, iar instanța de apel a respins-o cu motivarea lipsei de interes câtă vreme apelanta pârâtă nu este în măsură să facă vreo dovadă a vreunui drept de proprietate.
Pârâta-recurentă a concluzionat afirmând că și-a exercitat cu bună credință prerogativele proprietății cu privire la bunurile în litigiu, care nu au ieșit niciodată din patrimoniul său ca manifestare a voinței organelor reprezentative sau în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995.
În ședința din camera de consiliu din 2.10.2018, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă prin lichidator judiciar, având în vedere raportul întocmit conform dispozițiilor art. 493 C. proc. civ.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Critica pârâtei recurente în sensul că instanța de control judiciar a refuzat să verifice modalitatea de constituire a dreptului de proprietate pentru fiecare parte, în raport cu temeiul de drept al acțiuni nu poate fi primită.
În condițiile în care prima instanță a fost învestită cu o acțiune în revendicare a imobilului construcție și 2370 mp teren, situat în Galați, str. x, s-a procedat corect la compararea titlurilor exhibate de părți, reținând că atâta timp cât s-a hotărât cu putere de lucru judecat că a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuție de la A. către Municipiul Galați, în baza legii, pârâta nu are un drept de proprietate în patrimoniu asupra acestor imobile.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanțele de fond și apel au examinat modul de constituire al dreptului real asupra imobilelor în discuție, analizând înscrisurile depuse de părți și dând eficiență puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești prin care s-au emis statuări ce nu pot fi repuse în discuție în prezentul litigiu.
Prin hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2009 (Sentința civilă nr. 11139/2012 a Judecătoriei Galați, Decizia civilă nr. 226/2013 a Tribunalului Galați și Decizia civilă nr. 242/2014 a Curții de Apel Galați), ce au avut ca obiect solicitarea A. SA de a se constata că este proprietara terenului și construcției în discuție s-au emis statuări ce au intrat în puterea lucrului judecat, reglementată ca o prezumție legală conform art. 1200 pct. 4 din C. civ. cât și ca o excepție procesuală (conform art. 166 C. proc. civ.).
Astfel, prin Sentința nr. 11139/2012 a Judecătoriei Galați s-a respins acțiunea în constatarea dreptului de proprietate a A.. asupra imobilelor în discuție, reținându-se că inițial dreptul de proprietate asupra terenului a aparținut pârâtei conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/1998 emis de Ministerul Industriei și Comerțului. În ceea ce privește construcția, potrivit autorizației de executare de lucrări 136/1975 și procesului-verbal nr. x/1977 de recepție, A. a construit clădirile.
Prin Hotărârea AGA nr. 4/31.03.1999, reclamanta a aprobat o listă cu 13 active din patrimoniul său, ce urmau să fie înstrăinate, printre acestea aflându-se căminele internat nr. 1 și 2 din cadrul Grupului Școlar E..
În baza acestei hotărâri, în temeiul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, prin H.G. nr. 733/1999 s-a aprobat transmiterea, cu plată, a suprafeței de teren de 14116 mp, cu căminele internat nr. 1 și 2 din patrimoniul reclamantei în domeniul public al Municipiului Galați și în administrarea Consiliului Local Galați.
Într-adevăr, reclamanta nu a aprobat prin Hotărârea nr. 4/1999 și transmiterea terenului în suprafață de 14116 mp, în care este inclusă suprafața de 2370 mp, însă aceasta nu a atacat la instanța de contencios administrative dispozițiile H.G. nr. 733/1999, astfel cum se prevede în art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Pe de altă parte, se va reține că, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995, terenurile și clădirile (dispensar, cantină, grup administrativ și spații destinate activităților sportive) situate în Galați, str. x, face parte din domeniul public al Municipiului Galați și se află în administrarea Consiliului Local Galați.
Astfel, dreptul de proprietate asupra terenului și construcției a fost dobândit prin lege de pârâtul Municipiul Galați, în acord cu dispozițiile art. 645 din vechiul C. civ.
Pe rolul Judecătoriei Galați, s-a înregistrat sub nr. x/2004 o acțiune prin care s-a pus în discuție legalitatea Ordinului nr. 80/2004 al Prefectului Județului Galați, admisă în primă instanță și schimbată în apel cu motivarea că "potrivit H.G. nr. 733/1999 s-a aprobat trecerea cu plată a unui imobil din patrimoniul reclamantei în domeniul public al Municipiului Galați și în administrarea Consiliului Galați", hotărârea făcând trimitere la anexa din care rezultă că imobilul ce se transmite are o suprafață de 14116 mp, pe care sunt amplasate 2 cămine internat și este proprietatea A. în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x
În consecință, certificatul de atestare menționat nu mai poate fi invocat ca temei pentru justificarea dreptului de proprietate asupra terenului.
Trecerea în patrimoniul Municipiului Galați are ca temei H.G. nr. 733/1999 și nu hotărârea AGA sau protocolul de predare-primire prin care se realizează aplicarea efectivă a hotărârii menționate,
Punerea în practică a H.G. nr. 733/1999 a fost urmată de protocoalele din 22.09.1999 (prin care s-a predat D. nr. 1 cu teren în suprafață de 1187 mp și D. nr. 2 cu teren aferent de 977,76 mp) Hotărârea nr. 15/16.11.2001 prin care reclamanta a transmis o unitate de învățământ și terenul aferent de 5990,97 mp și, respectiv 4750 mp (teren a cărei proprietate a fost justificată cu certificatul de atestare seria x nr. x) și Hotărârea nr. 8/22.04.2003 prin care s-au predat alte active cu caracter social, cu terenul aferent de 4831,24 mp, justificat cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1998.
S-a reținut că însumând suprafețele predate de reclamantă, pentru care își dovedea dreptul de proprietate cu certificatul M03 nr. 4276/1998, rezultă o suprafață totală transmisă Municipiului Galați de 17.788,97 mp
Prefectura Județului Galați a emis Ordinul nr. pentru 14088 mp, legalitatea acestui act făcând obiectul controlului instanțelor judecătorești, astfel că nu mai poate fi pusă în discuție.
S-a considerat că având în vedere dispozițiile H.G. nr. 733/1999, actul juridic contestat nu poate fi considerat nul.
În consecință, raportat la dezlegările instanțelor anterioare, instanțele de fond și apel au reținut corect că, atâta vreme cât s-a constatat cu putere de lucru judecat că pârâta nu mai are drept de proprietate asupra imobilelor în discuție, având în vedere transferul dreptului de proprietate de la A. către Municipiul Galați, acțiunea în revendicare a fost corect admisă.
Critica formulată prin motivul de recurs vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului este, de asemenea, nefondată.
Deși dreptul de proprietate a fost întabulat în cartea funciară în favoarea Consiliul Local Galați pentru 14088 mp, potrivit Încheierii nr. 12379/2004 a O.C.P.I., Hotărârea Guvernului nr. 733/1999 prevede expres că se transmite imobilul din patrimoniul SC A. SA Galați în domeniul public al Municipiului Galați și în administrarea Consiliului Local Galați, hotărârea primei instanțe dând eficiență acestui act.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că s-ar fi încălcat principiul disponibilității față de Consiliul Local Galați, se va constata că această vătămare nu ar fi putut fi invocată decât de respectiva parte și nu de pârâta recurentă.
Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. SA, reprezentată prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 28/A din 15 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - GV