ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4590/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Cluj, reclamanta Universitatea B.B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.F.P., Municipiul Cluj-Napoca, U.Ș.A.M.V. Cluj, I.G.J. București și I.J.J. Cluj, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate preluarea abuzivă, fără titlu valabil, a imobilului identificat în C.F. Cluj; să fie obligați pârâții să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie posesia și folosința asupra imobilului menționat; să se dispună restabilirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei și intabularea acestui drept real în cartea funciară. În motivare, reclamanta a arătat faptul că, potrivit înscrierii din C.F.

Cluj, din anul 1938 proprietar asupra imobilului teren și construcții este Universitatea R.F., dreptul de proprietate fiindu-i restabilit în baza Legii nr. 260/1945, după ce fusese preluat temporar de Statul Maghiar. Prin încheierea de C.F.din 6 februarie 1975, în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, imobilul se transcrie în C.F. Cluj, în proprietatea Statului Român și în folosința I.G.J., pentru I.J.J. Cluj. Ulterior, imobilul a fost dat în folosința pârâtului, care-l deține și în prezent. Prin sentința civilă nr. 9226/2002 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, irevocabilă, instanța a hotărât că reclamanta Universitatea B.B. din Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F.

Cluj. În aceste condiții, reclamanta a susținut că imobilul, înscris inițial în C.F. Cluj, iar apoi transcris în C.F. Cluj în favoarea Statului Român, nu a ieșit niciodată din patrimoniul său. Pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, deoarece este proprietară tabulară, iar dreptul său de proprietate a fost dobândit în temeiul Legii învățământului nr. 84/1995, prin Ordinul din 30 mai 2000 al M.E.N. Intabularea a fost încuviințată prin încheierea C.F. din data 23 august 2001 în C.F. Cluj în favoarea paratei. Față de această situație, pârâta a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece terenurile și construcțiile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministerului educației, fără plată și numai în interes public.

Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că, prin nota internă din 6 aprilie 2007, D.F.I.S. a comunicat că nu deține actele de preluare la stat a imobilului în litigiu, acesta fiind preluat în favoarea Statului Roman în folosința M.A.I., pentru Cazarma Jandarmeriei, conform înscrierilor din C.F. Prin întâmpinarea, pârâtul I.G.J. Române a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere faptul că imobilul în litigiu nu se află în folosința Jandarmeriei Române.

Pe fondul cauzei, a arătat că imobilul în litigiu constituie proprietate publică, iar bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Pârâtul M.E.F. a invocat prin întâmpinarea excepția lipsei calității sale procesuale pasive în calitate de reprezentant al Statului Român. A arătat în susținerea acestei excepții că imobilele în discuție nu fac parte din categoria bunurilor de interes public național, astfel încât, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) coroborat cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Același pârât a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restabilirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei se face numai în condițiile legii speciale de restituire, nefiind admisibilă nicio acțiune în injustiție având ca obiect imobile care intră sub incidența acestui act normativ. La data de 11 octombrie 2007, reclamanta a depus o precizare de acțiune, în sensul că pârât este Municipiul Cluj-Napoca prin primar, consiliile locale neavând capacitate juridică. Prin încheierea de ședință din data de 13 iulie 2007, Tribunalul Cluj s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate respectiv, s-a respins excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze, s-a respins excepția netimbrării, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Jandarmeriei București și I.J.J.

Cluj, a fost admisă excepția invocată de pârâtul M.E.F. în ceea ce privește lipsa calității sale de reprezentant al Statului Român. Prin sentința civilă nr. 565 din 14 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta Universitatea B.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin M.F.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă și s-a respins pe fond acțiunea împotriva pârâților U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, I.G.J. Romane și I.J.J. Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit copiei C.F. Cluj-Napoca, asupra imobilului cu destinația construcții (cinci corpuri) și teren în suprafață de 1 iugăr și 1.250 stp.

(10.255 mp) a figurat ca proprietar tabular Universitatea R.F. Cluj, începând cu anul 1938. Imobilul a fost preluat în anul 1943 de Statul Maghiar, iar în anul 1945 a fost restabilită situația anterioară de carte funciară, intabulându-se din nou dreptul de proprietate în favoarea Universității R.F. Cluj. Potrivit înscrierii din aceeași coală funciară, prin încheierea din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a terenului, imobilul anterior descris s-a dezlipit din acest C.F. și s-a transcris în C.F. în favoarea Statului Roman, concomitent cu sistarea colii C.F. Cluj, pentru lipsă de imobil. Astfel cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 9226/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în Dosarul nr. 8529/2002, rămasă irevocabilă, reclamanta Universitatea B.B.

din Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F. Cluj. Din înscrierile de carte funciară precum și din raportul de expertiză topografică întocmit de expert M.M.T., rezultă că imobilul revendicat de reclamantă, a fost comasat, după transcrierea sa în C.F. Cluj-Napoca, cu imobilul, aflat inițial în același C.F., apoi dezmembrat astfel: casă și teren de 5.184 mp, teren neconstruit de 3.776 mp, teren construit de 455 mp, transcris din C.F. Cluj, în favoarea Statului Roman; teren construit de 476 mp, reînscris în C.F., apoi transcris prin încheierea din 21 februarie 1975 în C.F., în favoarea Statului Roman și casă și teren de 6.991 mp, reînscris în C.F. Totodată s-a instituit un drept de servitute de trecere în favoarea imobilelor, asupra imobilului, iar dreptul de proprietate asupra acestor loturi, reînscrise în C.F.

Cluj a fost notat în favoarea Statului Roman, în folosința I.G.J. pentru cazarea I.L.J. Cluj. Concluziile expertului au fost în sensul că numerotarea loturilor nou formate nu ține cont decât parțial de numerele topografice avute anterior de fiecare porțiune de teren, astfel încât însumează doar suprafața de 7.467 mp (6991 mp + 476 mp), diferența de 2.788 mp din terenul revendicat, regăsindu-se cu suprafața de 3.776 mp. În ce privește construcțiile înscrise inițial în C.F., după dezmembrare, acestea au fost înscrise, cu descrierea "cinci corpuri de clădire". Așadar, imobilul care a fost proprietatea Universității R.F. Cluj, se regăsește actualmente înscris după cum urmează: în C.F. „cinci corpuri de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp,"; parțial, respectiv 2.788 mp, în parcela în suprafață totală de 3.776 mp, din același C.F., imobile ale căror proprietar tabular este Statul Roman, în folosința I.G.J.

pentru cazarea I.L.J. Cluj, precum și în suprafață de 476 mp, pe care se află amplasat un bloc de locuințe, proprietar fiind Statul Roman, în administrarea operativă a Consiliului Popular Municipal Cluj-Napoca. În privința imobilului, cinci corpuri de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp, situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, acesta se află în folosința paratei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca și este în prezent înscris în două C.F. diferite, cu descrieri diferite ale construcțiilor, în favoarea unor proprietari diferiți, respectiv în C.F. Cluj în favoarea paratei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca și în C.F. Cluj în favoarea Statului Roman, în folosința I.G.J. pentru cazarea I.L.J.

Cluj. Astfel, în C.F. apar înscrise „cinci corpuri de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp", în timp ce în C.F. Cluj, deschis în anul 2001, același nr. top, sunt notate trei corpuri de clădire respectiv clădire administrativă, cantină și cămin „Agronomia", construcțiile fiind, descrise detaliat. Raportul de expertiză tehnică în construcții, efectuat în cauză de expert M.A., a evidențiat faptul că pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a efectuat o serie de lucrări care au condus la modificarea situației inițiale a construcțiilor și anume, corpurile I, II, și III au fost modernizate, reparate și reabilitate, garajele nu mai există fiind demolate, edificându-se însă un alt corp de clădire, cu destinația de cămin studențesc, neevidențiat în C.F.

Așadar, construcțiile existente în prezent nu mai sunt identice cu cele preluate. Expertiza topografică a relevat faptul că imobilul, având suprafața de 3.776 mp, este ocupat în întregime de alei de acces auto și pietonale, garaje, spații verzi, având înscris și un drept de servitute de trecere în favoarea imobilelor, constituite „insular", asupra cărora sunt edificate cele două blocuri de locuințe. Pentru blocul de locuințe existent pe parcelă, au fost deschise și alte C.F. pentru apartamentele existente și părțile comune indivize, cu evidențierea proprietarilor acestora, asupra terenului în suprafață de 476 mp fiind înscris dreptul de folosință în cote părți în favoarea proprietarilor de apartamente, persoane care nu au fost atrase ca părți în prezentul litigiu.

Dreptul de proprietate în favoarea Statului Roman s-a intabulat în C.F. Cluj prin încheierea din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a terenului. Înscrierea în CF Cluj a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cea care de altfel folosește terenul în suprafață de 6.991 mp, precum și construcțiile edificate pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 30 mai 2000 a M.E.N., emis în aplicarea dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995. Așa cum s-a evidențiat în raportul de expertiză în construcții depus la dosar, construcțiile existente pe terenul în suprafață de 6.991 mp, au destinația de clădire administrativă, cantină și cămine, și prin urmare, imobilul se cuprinde în baza materială a învățământului în înțelesul dat de art. 166 alin. (2) din Legea învățământului.

De altfel această împrejurare nici nu a fost contestată de către reclamantă. În sprijinul soluției dobândirii dreptului de proprietate al pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra acestui imobil, este și prevederea cuprinsă în art. 166 alin. (4) din Legea învățământului, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 713/2001 de aprobare a O.U. nr. 206/2000. Din cele expuse, rezultă dobândirea de drept de către pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a dreptului de proprietate asupra imobilului, în temeiul dispozițiilor legale evocate, în concordanță cu prevederile art. 645 C. civ. care enumera „legea" printre modurile de dobândire ale proprietății. În aplicarea dispozițiilor legale menționate, a fost emis Ordinul din 30 mai 2000 a M.E.N., care se referă în mod expres atât la terenul, cât și la construcțiile revendicate de reclamantă, mai precis cele situate din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca.

Chiar dacă în anexa la Ordin sunt enumerate doar clădirile, indicându-se că ele au fost preluate de universitatea pârâtă pe baza unor procese-verbale din anul 1969, atât din cuprinsul Ordinului din 30 mai 2000, cât și din interpretarea prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, rezultă fără nicio îndoială că noțiunea de „bază materială" nu a vizat numai construcțiile, ci și terenurile pe care acestea sunt amplasate. Instanța a reținut, de asemenea, că Ordinul din 30 mai 2000 al M.E.N., care atestă dreptul de proprietate al pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, nu a fost contestat de către reclamantă, aceasta din urmă precizând în cursul desfășurării procesului că nu înțelege să atace pe cale judiciară acest titlu.

În aceste condiții, se reține că universitatea pârâtă a făcut dovada că este proprietară asupra imobilelor teren în suprafață de 6.991 mp și construcții înscrise în C.F. Cluj-Napoca, provenite din C.F. inițial Cluj-Napoca, iar titlul său nu a fost contestat în instanță de către reclamantă. Dat fiind că reclamanta a formulat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., se impune a se verifica și titlul ei de proprietate, de care se prevalează în susținerea acțiunii în revendicare. Reclamanta, continuatoarea Universității R.F., a fost proprietara tabulară a imobilului înscris în C..F Cluj-Napoca cu destinația construcții (cinci corpuri) și teren în suprafață de 1 iugăr și 1.250 stp.

(10.255 mp), C.F. sistată pentru lipsă de imobil în anul 1975, urmare a încheierii din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a terenului, imobilul anterior descris transcriindu-se în C.F. Cluj-Napoca în favoarea Statului Roman. Reclamanta avea posibilitatea să recurgă la contestarea valabilității titlului statului în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, posibilitate de care nu a înțeles însă să uzeze.

Instanța a constatat, totodată, că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocate de reclamantă, întrucât, așa cum s-a stabilit în jurisprudența constantă a C.E.D.O., speranța de a obține recunoașterea subzistenței unui fost drept de proprietate ce s-a aflat o perioadă lungă de timp în imposibilitate de exercitare efectivă, nu poate fi considerată un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul 1. Or, reclamanta nu a mai exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat de la momentul preluării, respectiv din anul 1975. Aceeași jurisprudența a C.E.D.O., reflectată în hotărârile de condamnare a României pentru încălcarea art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, a relevat faptul că această condamnare a intervenit în ipoteza în care fostului proprietar i se recunoscuse dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar ulterior, în urma declarării unui recurs în anulare, hotărârea a fost desființată, ceea ce a constituit, atât o lipsire de proprietate, ce nu a fost justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de despăgubiri corespunzătoare, cât și o afectare a principiului securității raporturilor juridice.

Or, reclamantei nu i-a fost recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu Statul Român, hotărâre ulterior anulată, astfel încât, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu se poate prevala de existența unui „bun" în sensul art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adițional la Convenție. În contextul în care reclamanta nu a făcut dovada că este actualmente proprietara imobilului în litigiu, reținând că pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a dovedit dreptul său de proprietate, titlul ei nefiind contestat, instanța a apreciat ca neîntemeiată acțiunea promovată în temeiul art. 480 C. civ. În plus, s-a mai reținut, în ce privește imobilul cu construcții și teren în suprafață de 6.991 mp, că, deși figurează înscris și în favoarea Statului Roman, în C.F.

Cluj-Napoca, probatoriul administrat în cauză a relevat că el se află în realitate, în proprietatea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, astfel încât, acțiunea în revendicare a acestui imobil în contradictoriu cu ceilalți pârâți este, de asemenea, neîntemeiată. Alături de argumentele anterior expuse, instanța a mai reținut, referitor la imobilul teren în suprafață de 3.776 mp, din care suprafața de 2.788 mp este aferentă, că acesta este ocupat în întregime de alei de acces auto și pietonale, garaje, spații verzi, destinate folosinței imobilelor, având înscris inclusiv un drept de servitute de trecere în favoarea acestora. Mai mult, blocul de locuințe edificat pe parcela în suprafață de 476 mp, în C.F.

Cluj-Napoca, este proprietatea unor persoane fizice, care nu sunt părți în această cauză. În aceste condiții, pentru considerentele expuse, reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este incident, că reclamanta nu a făcut dovada că deține, conform art. 480 C. civ., un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, și pentru a nu se aduce atingere securității raporturilor juridice existente, instanța a apreciat ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantă și în contradictoriu cu ceilalți pârâți, respectiv, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, I.G.J. Române și I.J.J. Cluj. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Universitatea B.B.

Cluj-Napoca, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și, constatând preluarea abuzivă a imobilului identificat în C.F. Cluj, instanța să oblige pârâții la recunoașterea dreptului de proprietate, la restituirea posesiei și folosinței acestui imobil, cu restabilirea dreptului de proprietate și intabularea acestuia în cartea funciară în favoarea reclamantei. În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că imobilul nu face parte din domeniul public sau privat al statului, întrucât a fost preluat de Statul Român de la reclamantă, în anul 1975, în mod abuziv, fără titlu valabil și fără plata vreunei despăgubiri. Cu toate acestea, U.Ș.A.M.V. susține că este proprietară asupra imobilului cu casă și teren în suprafață de 6.990 mp, cu titlu de lege, susținere pe care prima instanță a confîrmat-o, fără a ține seama de împrejurarea că baza materială a învățământului nu poate fi constituită din imobile preluate abuziv, în lipsa oricărui titlu.

Dacă imobilul face parte din baza materială a învățământului, atunci este proprietatea reclamantei, iar nu a pârâtei, pentru că din patrimoniul reclamantei nu a ieșit niciodată legal. Conform art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Imobilul în litigiu nu face obiectul vreunei legi speciale de reparație, incidente fiind, așadar, dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Apelanta a mai arătat, cu privire la cele cinci corpuri de clădire, identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară, că două dintre construcțiile existente la data preluării, respectiv garajele, au fost demolate, alte două construcții au fost reabilitate, iar una dintre construcții a fost reabilitată și extinsă.

Prin urmare, între ceea ce s-a preluat abuziv și ceea ce există astăzi nu sunt diferențe atât de mari încât să justifice moral o împroprietărire a pârâtei. Teoria pe care Tribunalul o dezvoltă în motivarea sentinței este, în opinia apelantei, părtinitoare, neîntemeiată și contrară prevederile art. 480 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 34, art. 35, art. 44 și art. 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Prin Decizia civilă nr. 312/ A din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins apelul reclamantei, ca nefondat. Instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, reluând în considerentele deciziei descrierea evoluției situației imobilului, deja expusă pe larg în conținutul sentinței.

Instanța de apel a constatat, ca și prima instanță, că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cea care folosește terenul în suprafață de 6.991 mp, precum și construcțiile edificate pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 30 mai 2000 a M.E.N., emis în aplicarea dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995. Fată de susținerea reclamantei, în sensul că imobilul care face obiectul prezentei acțiuni de drept comun în revendicare imobiliară a fost preluat abuziv de Statul Român „în lipsa unui titlul juridic translativ de proprietate", instanța de apel a considerat necesar să clarifice situația juridică a patrimoniului Universității B.B., la momentul pretinsei preluări abuzive a imobilului identificat în C.F.

Cluj. Astfel, instanța de apel a reținut că, din punct de vedere istoric, este relevant faptul că, în contextul Revoluției de la 1848, s-a pus explicit problema unei universități în limba națională, românii din Transilvania solicitând o universitate în limba română. În anul 1872, autoritățile de atunci au înființat Universitatea din Cluj, cu predare exclusiv în limba maghiară, pentru ca la capătul primul război mondial, pe fondul Marii Uniri, universitatea clujeană să fie preluată de autoritățile statului, devenind o instituție a României întregi. La data de 12 mai 1919, se înființează Universitatea Daciei Superioare, pentru ca la 01 februarie 1920 Regele Ferdinand I să proclame în mod solemn crearea acestei universități, cu denumirea Universitatea R.F.

În anul 1940, urmare Dictatului de la Viena, Universitatea a fost mutată la Sibiu, fiind adusă Universitatea Maghiară de la Sighet în Cluj. În anul 1945, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, universitatea românească revine la Cluj, sub numele de Universitatea B.B., iar cea maghiară revine la Sighet, în același an autoritățile române creând la Cluj Universitatea Maghiară B. În anul 1959, cele două universități au fost unite în cadrul Universității B.B. Astfel se explică înscrierile operate în C.F. Cluj, dreptul de proprietate fiind intabulat inițial în favoarea Universității R.F., în anul 1938, ulterior în favoarea Statului Maghiar, în anul 1943, pentru ca la 09 octombrie 1945, în baza Legii nr. 260/1945, să se procedeze la restabilirea situației anterioare de C.F., în favoarea proprietarului, Universitatea R.F.

din Cluj. Cert este faptul că această universitate nu a avut caracteristicile unei persoane juridice de drept privat, ci a uneia de drept public, fiind o universitate de stat încă de la momentul înființării sale, așa încât operațiunile efectuate în cartea funciară în anul 1975, în favoarea Statului Român, respectiv cele de comasare și de împărțire a imobilului, nu pun în evidență o preluare a acestui bun, în mod abuziv, tară titlu, de către Statul Român, el fiind un bun proprietate publică de stat. De altfel, în același sens, prin sentința civilă nr. 9226 din 02 octombrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă și irevocabilă, se statuează că reclamanta Universitatea B.B. Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F., fiind una și aceeași persoană juridică de drept public.

La data de 02 noiembrie 1924, Regele Ferdinand I promulgă legea prin care Universitatea din Cluj este recunoscută persoană juridică de drept public (M. Of. nr. 243 din 28 octombrie 1924). Or, potrivit art. 166 din Legea învățământului, în vigoare la momentul promovării prezentei acțiuni civile în justiție, baza materiala a învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al M.E.C.I., al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior. În conformitate cu dispozițiile art. 46, din același act normativ, „terenurile și clădirile preluate în mod abuziv de stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac parte din domeniul privat al statului în condițiile legii și pot face obiectul unor acte normative de restituire.

Construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educației, cercetării și tineretului, fără plata și numai în interes public". Universitatea fiind, așadar, o persoană juridică de drept public, iar nu de drept privat, apare exclusă posibilitatea unei preluări abuzive a bunului de către Statul Român, acesta aparținând proprietății de stat la momentul anului 1975, când au operat înscrierile în cartea funciară.

În aceste circumstanțe, apărea inadmisibilă și o cerere de restituire a bunului în condițiile Legii nr. 10/2001, care prin dispozițiile art. 3 alin. (2) exclude ministerele și celelalte instituții publice ale statului de la beneficiul legii speciale reparatorii, pentru acestea reglementarea unor probleme de proprietate sau de administrare urmând a se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998, fie potrivit Legii nr. 90/2001 (art. 3 pct. 3.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001). În acest context, cu privire la imobilul în litigiu, a cărui restituire este pretinsă de reclamantă, M.E.N. a emis un titlu de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V.

Cluj-Napoca, în condițiile și pe temeiul art. 166 alin. (4) din Legea învățământului, respectiv Ordinul din 30 mai 2000. Prin urmare, U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca deține în prezent un titlu de proprietate cu privire la construcțiile și terenul revendicat de reclamantă, iar acest titlu de proprietate nu a fost contestat de reclamantă, nici în actualul cadru procesual și nici pe calea unei acțiuni separate în justiție. În condițiile în care pârâta deține un astfel de titlu de proprietate, iar reclamanta nu poate face dovada unui titlu de proprietate asupra bunului revendicat, deținut în calitate de persoană juridică de drept privat, regimul juridic al proprietății fiind acela de drept public, încă de la momentul constituirii sale, evident prezenta acțiune în revendicare imobiliară nu putea fi admisă.

Pe cale de consecință, toate celelalte cereri accesorii au fost corect respinse în primă instanță. Față de cele ce preced, confirmând în integralitatea lor și considerentele ce fundamentează soluția primei instanței, pe care Curtea a apreciat-o ca fiind legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins, ca nefondat. Împotriva Deciziei nr. 312/ A din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta Universitatea B.B. Cluj-Napoca. Recurenta a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului și, în consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 299, 304 pct. 5 și 9, art. 312, 313, 314 C. proc. civ., art. 480, 481 (vechiul) C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 16, 26, 32, 34, 35, 44, 45, 46 din Decretul - Lege nr. 115/1938, art. 25 și 26 din Decretul nr. 31/1954, recurenta a susținut următoarele: Curtea de Apel Cluj reține în motivarea hotărârii (fila 11, alin. (5)) că dreptul de proprietate asupra imobilului s-a intabulat în C.F. Cluj în favoarea Statului Român prin încheierea din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a terenului.

Această afirmație nu are temei legal, întrucât niciun act normativ nu prevede printre modurile de dobândire a proprietății planul de comasare și împărțire a terenului. Așadar, nici Statul Român nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului proprietatea reclamantei, în lipsa unui titlu prevăzut de lege. Apoi, Curtea de Apel Cluj reține în motivarea hotărârii (fila 11, alin. (6)) că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra terenului în suprafață de 6.991 mp și construcțiilor edificate pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 2000 al M.E.N. emis în aplicarea Legii învățământului nr. 14/1995.

Nici această afirmație nu are temei legal întrucât ordinul unui ministru nu este prevăzut de lege printre modurile de dobândire a proprietății, iar prevederile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 nu au dispus împroprietărirea universităților, ci prin acest text de lege s-a recunoscut instituțiilor de învățământ superior dreptul de proprietate asupra bunurilor ce constituiau baza lor materială, iar baza materială înseamnă orice bun mobil ori imobil care a intrat în patrimoniul unei persoane în temeiul unui titlu translativ de proprietate valabil. In speță acest titlu lipsește cu desăvârșire. Curtea reține că acțiunea reclamantei este una de drept comun, în revendicare imobiliară, prin care a solicitat, în primul rând, să se constate preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, iar în acest context apreciază ca fiind necesar să clarifice situația juridică a patrimoniului Universității B.B.

la momentul pretinsei preluări abuzive a imobilului identificat în C.F. Cluj. Potrivit art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, dacă în cartea funciară s-a intabulat un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Potrivit înscrierilor din C.F. Cluj, dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Universității R.F., antecesoarea Universității B.B., potrivit sentinței civile nr. 9226/2002 pronunțata Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, irevocabilă. Curtea de Apel Cluj face o confuzie majoră între persoane și patrimoniul acestora. Potrivit art. 26 din Decretul nr. 31/1954, orice instituție care are patrimoniu propriu, este juridică. Potrivit art 25 din același Decret, și statul este persoană juridică, dar distinctă.

Patrimoniul pe care Universitatea R.F. l-a dobândit și care revine de drept Universității B.B., nu se confundă cu patrimoniul Statului Român și în consecință acesta nu poate dispune discreționar de bunurile reclamantei. În plus, Curtea reține că imobilul ar fi aparținut domeniului public. Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, imobilele ce aparțin domeniului public se vor înscrie numai în registrele speciale ale comunei sau ale satului, care se vor ține la instanța de carte funciară. Or imobilul proprietatea reclamantei a fost înscris în C.F. Cluj. Așadar niciodată acest imobil nu a aparținut domeniului public. Istoricul universității, descris de curtea de apel în motivarea deciziei recurate, este, în parte, este greșit.

Astfel, niciodată nu a existat Universitatea D.S., această denumire fiind atribuită Universității doar în scrierile unor autori din perioada socialistă, însă în lipsa oricărui temei. Niciodată pe frontispiciul clădirii ce adăpostește Universitatea reclamantă, ori în acte n-a fost scrisă această denumire. Istoric, prin Decretul Regelui Ferdinand I, publicat în M. Of. nr. 26 din 23 septembrie 1919, s-a aprobat transformarea Universității maghiare din Cluj în Universitate Românească, începând cu 1 octombrie 1919. Prin Legea publicată în M. Of. nr. 243 din 2 noiembrie 1924, promulgată de Regele Ferdinand I, Universitatea din Cluj a fost recunoscută ca persoană juridică, iar în anul 1928 Senatul Universității din Cluj a hotărât să-i atribuie Universității numele fondatorului său, Regele Ferdinand I. Apoi, urmare dictatului de la Viena, în anul 1940 Universitatea R.F.

s-a mutat la Sibiu, însă doar parțial, respectiv Facultatea de Drept, Facultatea de Medicină și Facultatea de Litere, iar Facultatea de Științe a fost mutată la Timișoara. De altfel, în refugiu la Sibiu, Universitatea R.F. a cumpărat imobile pentru cazarea personalului didactic, iar aceste imobile au fost apoi preluate abuziv de Statul Român, însă în parte au fost retrocedate prin hotărâri judecătorești pronunțate după 1989. Pentru cele înstrăinate, Universitatea a primit despăgubiri bănești de la Statul Român în baza unor hotărâri judecătorești prin care instanțele (Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție) au racut diferența între patrimoniul Statului și patrimoniul Universității B.B.

Curtea de apel a mai arătat că la Cluj, în același an 1940, în locul Universității R.F. a fost adusă Universitatea Maghiară de la Sighet, ceea ce este profund greșit și evident nu este doar o eroare materială, pentru că se repetă. Realitatea este că în perioada 1940-1945 la Cluj a funcționat o extensie a Universității din Szeged, Ungaria. Apoi, Curtea mai afirmă că în 1945 Universitatea R.F. revine la Cluj sub denumirea de Universitatea B.B. și în același an autoritățile române înființează la Cluj Universitatea Maghiară B.B., ceea ce este greșit. Universitatea R.F. s-a întors la Cluj în 1945, însă denumirea i-a fost schimbată în Universitatea V.B. doar ulterior, prin Decretul nr. 42/1948, juridic însă, potrivit înscrierii din C.F.

Cluj, din anul 1938 proprietară asupra imobilului, teren cu suprafața de 1 jug. 1.250 stp. și 5 corpuri de clădire, era Universitatea R.F., dreptul de proprietate fiindu-i restabilit în baza Legii nr. 260/1945, după ce imobilul fusese preluat temporar, abuziv, de Statul Maghiar. Potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Prin sentința civilă nr. 9226/2002 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, devenită irevocabilă, instanța a hotărât că reclamanta Universitatea B.B. din Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F. Potrivit art. 644 și următoarele C. civ., proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune sau încorporațiune, prescripție, prin lege și prin ocupațiune, însă potrivit C.F.

Cluj imobilul a fost preluat de Statul Român în lipsa unui titlu dintre cele enumerate de lege și pe care instanța să-l poată analiza, deși prin acțiune s-a formulat un astfel de petit. Potrivit art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere, însă titularul nu va putea dispune de ele prin carte funciară decât după ce s-a făcut înscrierea. Cu toate acestea, instanța de carte funciară, încălcând principiul legalității înscrierii, prin încheierea din 6 februarie 1975 C.F. a dispus dezlipirea imobilului din C.F. Cluj și transcrierea în C.F. Cluj, în favoarea altui proprietar, respectiv a Statului Român, fără însă a arăta temeiul juridic, ceea ce evident nu poate produce efecte valabile și astfel nici transmiterea dreptului de folosință în favoarea Inspectoratului de Jandarmi nu poate fi considerată valabilă.

Așadar, prin încheierea din 6 februarie 1975 C.F., în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, imobilul proprietatea reclamantei a fost preluat abuziv de Stat și a fost transcris în C.F. Cluj, unde s-a comasat cu imobilul, formând un singur corp funciar. Imobilul astfel format s-a dezlipit apoi din această C.F. și s-a împărțit în 5 corpuri funciare, printre care, casă și teren de 6.991 mp. Pârâta U.Ș.A.M.V. și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului, în C.F. Cluj-Napoca, cu titlu de Lege, în baza Ordinului din 2000 al M.E.N., cu încheierea din 23 august 2001. Cercetând arhiva de carte funciară, s-a constatat că încheierea menționată nu există. Or, potrivit art. 46 din Decretul-Lege nr. 115/1938, intabularea unui drept real se va putea încuviința numai și în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite.

In lipsa încheierii, înscrierea este nulă în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Așadar și pârâta U.Ș.A.M.V. și-a înscris dreptul real, la fel ca și Statui Român, în lipsa unui titlu, profitând probabil de conjunctură, iar instanțele de fond și de apel au omis să analizeze acest aspect de nelegalitate. Cu toate acestea, pârâta U.Ș.A.M.V. susține că este proprietară asupra imobilului, cu titlu de Lege - Legea nr. 84/1995, în baza Ordinului din 2000 al M.E.N., iar instanțele de fond și de apel, respingând acțiunea, i-au confirmat acest drept, fără însă a ține seama de faptul că baza materială a învățământului nu poate fi constituită din imobile preluate abuziv, în lipsa oricărui titlu.

Universitatea B.B. a fost obligată la retrocedarea imobilelor preluate abuziv. Or, la rândul său, trebuie să se bucure de proprietățile pe care le-a dobândind legal. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât în condițiile prevăzute de lege și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. În speță, dacă imobilul face parte din baza materială a învățământului, atunci este proprietatea recurentei-reclamante, din patrimoniul căreia nu a ieșit niciodată legal, ci abuziv. Ordinul din 2000 al ministrului educației naționale nu face referire la terenul, ci doar la unele construcții. Așadar, și sub acest aspect, dreptul de proprietate asupra imobilului reclamantei a fost înscris nelegal în favoarea intimatei-pârâte U.Ș.A.M.V., iar motivarea deciziei este străină de dovezile din dosar.

În ce privește acest ordin, instanța reține că reclamanta nu l-a atacat. Este adevărat, dar reclamanta nici nu avea vreun interes, atâta vreme cât s-a dovedit că nu face referire la teren și nu există încheierea de carte funciară prin care judecătorul să dispună înscrierea dreptului real. Mai mult, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, valabilitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Așadar, dacă instanța de fond ori instanța de apel au considerat că soarta litigiului depinde de valabilitatea acestui ordin, trebuiau să procedeze în consecință. Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe care s-a întemeiat acțiunea și art. 166 din Legea nr. 84/1995, republicată, imobilele preluate abuziv nu fac parte din domeniul public și nu fac parte de drept din baza materială a intimatei-pârâte U.Ș.A.M.V. din Cluj-Napoca. Imobilul nu face obiectul vreunei legi speciale de reparație, fiind incidente așadar dispozițiile art. 480, 481 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, iar potrivit art. 481, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. În același sens dispun prevederile art. 44 din Constituția României, potrivit cărora dreptul de proprietate este garantat, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri, este interzisă.

Potrivit art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu privire la cele cinci corpuri de clădire, așa cum rezultă din expertizele judiciare efectuate în cauză, două dintre construcțiile existente pe terenul la data preluării, respectiv garajele, au fost demolate, alte două construcții au fost reabilitate, iar una a fost reabilitată și extinsă.

Așadar, între ceea ce s-a preluat abuziv și ceea ce există astăzi nu sunt diferențe atât de mari încât să justifice, moral, o împroprietărire a pârâtei. Potrivit art. 489 C. civ., proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, astfel că reclamanta, ca proprietară a terenului, este îndreptățită să invoce dreptul de proprietate și asupra extinderii aduse de pârâtă uneia dintre edificate. Recurenta reclamantă mai arată că a solicitat instanței, absolut întemeiat, să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului și să oblige pârâții să îi lase în posesie și folosință terenul și construcțiile edificate în prezent pe acesta, așa cum sunt descrise în suplimentul la expertiza tehnică în specialitatea topografie din 14 aprilie 2011, urmând ca părțile stingă eventuale pretenții în condițiile art. 494 C. civ.

În prezent, în lipsa unui titlu valabil de preluare, așadar abuziv, imobilul este în proprietatea Statului Român reprezentat la nivel local prin Municipiul Cluj-Napoca, imobilul este în proprietatea pârâtei U.Ș.A.M.V. tară să existe vreun act prin care imobilul reclamantei să fie inclus în baza sa materială, iar imobilul este în proprietatea Statului Român reprezentat prin Municipiul Cluj-Napoca, dreptul de folosință înscris în favoarea pârâților I.G.J. și I.J.J. Cluj nemaifiind actual. În concluzie, recurenta reclamantă apreciază că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanțele de fond și de apel nu au cercetat fondul în ce privește preluarea abuzivă a imobilului.

Examinând decizia recurată, în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune de drept comun, prin care s-a solicitat să se constate preluarea abuzivă, fără titlu valabil, a imobilului în C.F. Cluj, să fie obligați pârâții să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie posesia și folosința asupra imobilului menționat și să se dispună restabilirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei și intabularea acestui drept real în cartea funciară. Ultimul capăt de cerere are caracter accesoriu, rectificarea cărții funciare fiind solicitată ca o consecință a admiterii primelor două capete de cerere. Cu privire la primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat, instanța de apel a reținut, în esență, că nu se pune problema unei preluări abuzive, deoarece Universitatea R.F.

nu a avut caracteristicile unei persoane juridice de drept privat, ci a uneia de drept public, fiind o universitate de stat încă de la momentul înființării sale, așa încât operațiunile efectuate în cartea funciară în anul 1975, în favoarea Statului Român, respectiv cele de comasare și de împărțire a imobilului, nu pun în evidență o preluare a acestui bun, în mod abuziv, fără titlu, de către Statul Român, el fiind un bun proprietate publică de stat. În recurs, reclamanta susține că instanța de apel face o confuzie majoră între persoane și patrimoniul acestora. În acest sens, se invocă prevederile art. 25 și art. 26 din Decretul nr. 31/1954, reclamanta susținând că patrimoniul pe care Universitatea R.F.

l-a dobândit și care revine de drept Universității B.B., nu se confundă cu patrimoniul Statului Român și în consecință acesta nu poate dispune discreționar de bunurile reclamantei. Se mai susține că imobilul nu putea să aparțină domeniului public, deoarece potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, imobilele ce aparțin domeniului public trebuiau înscrise numai în registrele speciale ale comunei sau ale satului, ținute la instanța de C.F. Or, imobilul proprietatea reclamantei a fost înscris în C.F. Cluj. Așadar, în opinia recurentei, niciodată acest imobil nu a aparținut domeniului public. Examinând aceste critici, Înalta Curte constată că raționamentul curții de apel este corect, pentru următoarele considerente: Recurenta pretinde că preluarea abuzivă a imobilului s-ar fi petrecut în anul 1975, prin încheierea de C.F.

din 6 februarie 1975, încheiere prin care, în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, imobilul s-a transcris în C.F. Cluj, în proprietatea Statului Român. Or, la data la care se pretinde că s-ar fi realizat preluarea abuzivă, imobilul în litigiu era deja proprietate de stat, făcând parte din fondul unic al proprietății socialiste de stat.

Încă din anul 1948, prin Decretul nr. 266/1948, pentru organizarea M.Î.P., se prevăzuse că „bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie, precum și ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de M.Î.P., sunt proprietatea Statului și sunt date în folosința M.Î.P." (art. 51 alin. (1)). Recurenta nu contestă, prin motivele de recurs, că, în anul 1975, la data când se susține că s-ar fi produs preluarea abuzivă, instituția de învățământ avea statutul de universitate de stat și funcționa în cadrul învățământului public, însă susține că patrimoniul său nu putea fi confundat cu cel al statului. Înalta Curte reține că regimul juridic al proprietății, astfel cum era reglementat la momentul pretinsei preluări abuzive, excludea posibilitatea ca o instituție de stat să poată deține în proprietate terenuri și construcții.

Aceste bunuri, considerate în literatura juridică de drept civil din perioada respectivă ca fiind mijloace fixe, constituiau obiectul fostei „proprietăți socialiste de stat", conform art. 7 din Constituția R.S.R., iar „organizațiile socialiste de stat", respectiv, persoanele juridice, puteau dobândi, prin acte de drept administrativ, doar dreptul de administrare directă sau de folosință.

Ca atare, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea statului, operată în cartea funciară prin încheierea din 6 februarie 1975, a avut la bază dreptul de proprietate dobândit de stat în temeiul legii, iar operațiunile ulterioare de comasare, dezmembrare și transcriere în alte cărți funciare, cu instituirea dreptului de folosință în favoarea altor organizații de stat, s-a bazat pe dreptul conferit statului, în sistemul juridic respectiv, în calitate de unic titular la puterii de stat, de a repartiza bunurile din fondul său unitar, între unitățile de stat, prin acte de drept administrativ.

În acel context legislativ, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938 (care prevedeau că „imobilele ce aparțin domeniului public se vor înscrie numai în registrele speciale ale comunei sau ale satului, în cazul prevăzut de art. 2, alin. (3), ce se vor ține la instanța de carte funciară") au rămas rară aplicare, deoarece, prin transformarea succesivă a structurii statului și a regimului juridic al proprietății, nu mai existau domeniul public și domeniul privat, ci numai „fondul unic al proprietății socialiste de stat". În raport cu aceste considerente, rezultă că reclamanta nu se poate prevala de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, deoarece încheierea de C.F.

din 6 februarie 1975 nu a avut ca efect preluarea abuzivă a imobilului, la momentul emiterii acestei încheieri imobilul constituind deja proprietatea statului. Curtea de Apel Cluj a reținut corect faptul că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei UȘ.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra terenului în suprafață de 6.991 mp și construcțiilor edificate pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 2000 al M.E.N. emis în aplicarea Legii învățământului.

Argumentele recurentei, în sensul că ordinul unui ministru nu este prevăzut de lege printre modurile de dobândire a proprietății, că prevederile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 nu ar fi avut ca efect împroprietărirea universităților, iar pârâta nu ar fi putut dobândi imobilul deoarece nu a intrat în patrimoniul său în temeiul unui titlu translativ de proprietate valabil, nu pot fi avute în vedere de instanța de recurs, deoarece prin acțiune nu s-a solicitat anularea Ordinului din 2000 al M.E.N. și nici rectificarea C.F. Cluj ca urmare a anulării acestui ordin. Așa cum s-a arătat anterior, reclamanta a solicitat restabilirea situației de carte funciară ca efect al admiterii capetelor de cerere principale, respectiv, constatarea nevalabilității titlului statului și revendicare, nu ca urmare a constatării nevalabilității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în C.F.

Cluj în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca asupra terenului imobilului. În ceea ce privește istoricul Universității, Înalta Curte constată că acesta poate prezenta relevanță, ca stare de fapt, în contextul unei hotărâri judecătorești, numai în măsura în care ar fi necesar pentru rezolvarea problemelor de drept. În speță, instanța de apel a făcut o serie de aprecieri de natură istorică ce nu au nicio înrâurire asupra soluției pronunțate în cauză, deoarece problema continuității Universității nu a fost contestată, iar faptul că reclamanta este continuatoarea Universității R.F. a fost stabilit cu putere de lucru judecat într-un proces anterior. Ceea ce este important pentru rezolvarea din punct de vedere juridic a litigiului și nu este contestat în recurs este faptul că universitatea a avut statutul de universitate de stat și a funcționat în cadrul învățământului public.

In acest context, susținerile recurentei referit