ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4590/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4590/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Cluj, reclamanta

Universitatea B.B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul

Român, prin M.F.P., Municipiul Cluj-Napoca, U.Ș.A.M.V. Cluj, I.G.J. București

și I.J.J. Cluj, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate preluarea

abuzivă, fără titlu valabil, a imobilului identificat în C.F. Cluj; să fie

obligați pârâții să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie

posesia și folosința asupra imobilului menționat; să se dispună restabilirea

dreptului de proprietate în favoarea reclamantei și intabularea acestui drept

real în cartea funciară.

În motivare, reclamanta a arătat

faptul că, potrivit înscrierii din C.F. Cluj, din anul 1938 proprietar asupra

imobilului teren și construcții este Universitatea R.F., dreptul de proprietate

fiindu-i restabilit în baza Legii nr. 260/1945, după ce fusese preluat temporar

de Statul Maghiar.

Prin încheierea de C.F.din 6 februarie

1975, în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, imobilul se

transcrie în C.F. Cluj, în proprietatea Statului Român și în folosința I.G.J.,

pentru I.J.J. Cluj. Ulterior, imobilul a fost dat în folosința pârâtului, care-l

deține și în prezent.

Prin sentința civilă nr. 9226/2002

pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, irevocabilă,

instanța a hotărât că reclamanta Universitatea B.B. din Cluj-Napoca este

continuatoarea în drepturi a Universității R.F. Cluj.

În aceste condiții, reclamanta a

susținut că imobilul, înscris inițial în C.F. Cluj, iar apoi transcris în C.F.

Cluj în favoarea Statului Român, nu a ieșit niciodată din patrimoniul său.

Pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a depus

la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, deoarece este

proprietară tabulară, iar dreptul său de proprietate a fost dobândit în temeiul

Legii învățământului nr. 84/1995, prin Ordinul din 30 mai 2000 al M.E.N.

Intabularea a fost încuviințată prin încheierea C.F. din data 23 august 2001 în

C.F. Cluj în favoarea paratei.

Față de această situație, pârâta a

considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece terenurile și

construcțiile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate

decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministerului educației, fără plată

și numai în interes public.

Pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat

nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată și inadmisibilitatea cererii

de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu acest

pârât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii, cu motivarea că, prin nota internă din 6 aprilie 2007, D.F.I.S.

a comunicat că nu deține actele de preluare la stat a imobilului în litigiu,

acesta fiind preluat în favoarea Statului Roman în folosința M.A.I., pentru

Cazarma Jandarmeriei, conform înscrierilor din C.F.

Prin întâmpinarea, pârâtul I.G.J.

Române a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în

vedere faptul că imobilul în litigiu nu se află în folosința Jandarmeriei

Române. Pe fondul cauzei, a arătat că imobilul în litigiu constituie

proprietate publică, iar bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

Pârâtul M.E.F. a invocat prin

întâmpinarea excepția lipsei calității sale procesuale pasive în calitate de

reprezentant al Statului Român. A arătat în susținerea acestei excepții că

imobilele în discuție nu fac parte din categoria bunurilor de interes public

național, astfel încât, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) coroborat cu art.

12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta

cauză.

Același pârât a invocat și excepția

inadmisibilității acțiunii, întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

restabilirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei se face numai în

condițiile legii speciale de restituire, nefiind admisibilă nicio acțiune în

injustiție având ca obiect imobile care intră sub incidența acestui act

normativ.

La data de 11 octombrie 2007,

reclamanta a depus o precizare de acțiune, în sensul că pârât este Municipiul

Cluj-Napoca prin primar, consiliile locale neavând capacitate juridică.

Prin încheierea de ședință din data de

13 iulie 2007, Tribunalul Cluj s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate

respectiv, s-a respins excepția necompetenței materiale în soluționarea

prezentei cauze, s-a respins excepția netimbrării, s-a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, s-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Inspectoratul General al Jandarmeriei București și I.J.J.

Cluj, a fost admisă excepția invocată de pârâtul M.E.F. în ceea ce privește

lipsa calității sale de reprezentant al Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 565 din 14

iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea civilă

precizată, formulată de reclamanta Universitatea B.B., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Roman, prin M.F.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane

tară calitate procesuală pasivă și s-a respins pe fond acțiunea împotriva

pârâților U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, I.G.J.

Romane și I.J.J. Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit copiei C.F. Cluj-Napoca,

asupra imobilului cu destinația construcții (cinci corpuri) și teren în

suprafață de 1 iugăr și 1.250 stp. (10.255 mp) a figurat ca proprietar tabular

Universitatea R.F. Cluj, începând cu anul 1938. Imobilul a fost preluat în anul

1943 de Statul Maghiar, iar în anul 1945 a fost restabilită situația anterioară

de carte funciară, intabulându-se din nou dreptul de proprietate în favoarea

Universității R.F. Cluj.

Potrivit înscrierii din aceeași coală

funciară, prin încheierea din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare

și împărțire a terenului, imobilul anterior descris s-a dezlipit din acest C.F.

și s-a transcris în C.F. în favoarea Statului Roman, concomitent cu sistarea

colii C.F. Cluj, pentru lipsă de imobil.

Astfel cum s-a statuat prin sentința

civilă nr. 9226/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în Dosarul nr. 8529/2002,

rămasă irevocabilă, reclamanta Universitatea B.B. din Cluj-Napoca este

continuatoarea în drepturi a Universității R.F. Cluj.

Din înscrierile de carte funciară

precum și din raportul de expertiză topografică întocmit de expert M.M.T.,

rezultă că imobilul revendicat de reclamantă, a fost comasat, după transcrierea

sa în C.F. Cluj-Napoca, cu imobilul, aflat inițial în același C.F., apoi

dezmembrat astfel: casă și teren de 5.184 mp, teren neconstruit de 3.776 mp, teren

construit de 455 mp, transcris din C.F. Cluj, în favoarea Statului Roman; teren

construit de 476 mp, reînscris în C.F., apoi transcris prin încheierea din 21

februarie 1975 în C.F., în favoarea Statului Roman și casă și teren de 6.991

mp, reînscris în C.F. Totodată s-a instituit un drept de servitute de trecere

în favoarea imobilelor, asupra imobilului, iar dreptul de proprietate asupra

acestor loturi, reînscrise în C.F. Cluj a fost notat în favoarea Statului

Roman, în folosința I.G.J. pentru cazarea I.L.J. Cluj.

Concluziile expertului au fost în

sensul că numerotarea loturilor nou formate nu ține cont decât parțial de

numerele topografice avute anterior de fiecare porțiune de teren, astfel încât

însumează doar suprafața de 7.467 mp (6991 mp + 476 mp), diferența de 2.788 mp

din terenul revendicat, regăsindu-se cu suprafața de 3.776 mp.

În ce privește construcțiile înscrise

inițial în C.F., după dezmembrare, acestea au fost înscrise, cu descrierea

"cinci corpuri de clădire".

Așadar, imobilul care a fost proprietatea

Universității R.F. Cluj, se regăsește actualmente înscris după cum urmează: în

C.F. „cinci corpuri de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp,";

parțial, respectiv 2.788 mp, în parcela în suprafață totală de 3.776 mp, din

același C.F., imobile ale căror proprietar tabular este Statul Roman, în

folosința I.G.J. pentru cazarea I.L.J. Cluj, precum și în suprafață de 476 mp,

pe care se află amplasat un bloc de locuințe, proprietar fiind Statul Roman, în

administrarea operativă a Consiliului Popular Municipal Cluj-Napoca.

În privința imobilului, cinci corpuri

de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp, situat din punct de

vedere administrativ în Cluj-Napoca, acesta se află în folosința paratei U.Ș.A.M.V.

Cluj-Napoca și este în prezent înscris în două C.F. diferite, cu descrieri

diferite ale construcțiilor, în favoarea unor proprietari diferiți, respectiv

în C.F. Cluj în favoarea paratei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca și în C.F. Cluj în

favoarea Statului Roman, în folosința I.G.J. pentru cazarea I.L.J. Cluj.

Astfel, în C.F. apar înscrise „cinci

corpuri de clădire, curte și grădină în suprafață de 6.991 mp", în timp ce

în C.F. Cluj, deschis în anul 2001, același nr. top, sunt notate trei corpuri

de clădire respectiv clădire administrativă, cantină și cămin „Agronomia",

construcțiile fiind, descrise detaliat.

Raportul de expertiză tehnică în

construcții, efectuat în cauză de expert M.A., a evidențiat faptul că pârâta U.Ș.A.M.V.

Cluj-Napoca a efectuat o serie de lucrări care au condus la modificarea

situației inițiale a construcțiilor și anume, corpurile I, II, și III au fost

modernizate, reparate și reabilitate, garajele nu mai există fiind demolate,

edificându-se însă un alt corp de clădire, cu destinația de cămin studențesc,

neevidențiat în C.F. Așadar, construcțiile existente în prezent nu mai sunt

identice cu cele preluate.

Expertiza topografică a relevat faptul

că imobilul, având suprafața de 3.776 mp, este ocupat în întregime de alei de

acces auto și pietonale, garaje, spații verzi, având înscris și un drept de

servitute de trecere în favoarea imobilelor, constituite „insular", asupra

cărora sunt edificate cele două blocuri de locuințe.

Pentru blocul de locuințe existent pe

parcelă, au fost deschise și alte C.F. pentru apartamentele existente și

părțile comune indivize, cu evidențierea proprietarilor acestora, asupra

terenului în suprafață de 476 mp fiind înscris dreptul de folosință în cote

părți în favoarea proprietarilor de apartamente, persoane care nu au fost atrase

ca părți în prezentul litigiu.

Dreptul de proprietate în favoarea

Statului Roman s-a intabulat în C.F. Cluj prin încheierea din 06 februarie 1975,

în baza planului de comasare și împărțire a terenului.

Înscrierea în CF Cluj a dreptului de

proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cea care de altfel

folosește terenul în suprafață de 6.991 mp, precum și construcțiile edificate

pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 30 mai 2000 a M.E.N., emis în

aplicarea dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995.

Așa cum s-a evidențiat în raportul de

expertiză în construcții depus la dosar, construcțiile existente pe terenul în

suprafață de 6.991 mp, au destinația de clădire administrativă, cantină și

cămine, și prin urmare, imobilul se cuprinde în baza materială a învățământului

în înțelesul dat de art. 166 alin. (2) din Legea învățământului. De altfel

această împrejurare nici nu a fost contestată de către reclamantă.

În sprijinul soluției dobândirii

dreptului de proprietate al pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra acestui

imobil, este și prevederea cuprinsă în art. 166 alin. (4) din Legea

învățământului, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 713/2001 de aprobare a

O.U. nr. 206/2000. Din cele expuse, rezultă dobândirea de drept de către pârâta

U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a dreptului de proprietate asupra imobilului, în temeiul

dispozițiilor legale evocate, în concordanță cu prevederile art. 645 C. civ.

care enumera „legea" printre modurile de dobândire ale proprietății.

În aplicarea dispozițiilor legale

menționate, a fost emis Ordinul din 30 mai 2000 a M.E.N., care se referă în mod

expres atât la terenul, cât și la construcțiile revendicate de reclamantă, mai

precis cele situate din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca. Chiar

dacă în anexa la Ordin sunt enumerate doar clădirile, indicându-se că ele au

fost preluate de universitatea pârâtă pe baza unor procese-verbale din anul

1969, atât din cuprinsul Ordinului din 30 mai 2000, cât și din interpretarea

prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, rezultă fără nicio îndoială că

noțiunea de „bază materială" nu a vizat numai construcțiile, ci și

terenurile pe care acestea sunt amplasate.

Instanța a reținut, de asemenea, că

Ordinul din 30 mai 2000 al M.E.N., care atestă dreptul de proprietate al pârâtei

U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, nu a fost contestat de către reclamantă, aceasta din

urmă precizând în cursul desfășurării procesului că nu înțelege să atace pe

cale judiciară acest titlu.

În aceste condiții, se reține că

universitatea pârâtă a făcut dovada că este proprietară asupra imobilelor teren

în suprafață de 6.991 mp și construcții înscrise în C.F. Cluj-Napoca, provenite

din C.F. inițial Cluj-Napoca, iar titlul său nu a fost contestat în instanță de

către reclamantă.

Dat fiind că reclamanta a formulat o

acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., se impune a

se verifica și titlul ei de proprietate, de care se prevalează în susținerea

acțiunii în revendicare.

Reclamanta, continuatoarea

Universității R.F., a fost proprietara tabulară a imobilului înscris în C..F Cluj-Napoca

cu destinația construcții (cinci corpuri) și teren în suprafață de 1 iugăr și 1.250

stp. (10.255 mp), C.F. sistată pentru lipsă de imobil în anul 1975, urmare a

încheierii din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a

terenului, imobilul anterior descris transcriindu-se în C.F. Cluj-Napoca în

favoarea Statului Roman.

Reclamanta avea posibilitatea să

recurgă la contestarea valabilității titlului statului în condițiile prevăzute

de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, posibilitate de care nu a înțeles

însă să uzeze.

Instanța a constatat, totodată, că nu

sunt incidente nici dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, invocate de reclamantă, întrucât, așa cum s-a

stabilit în jurisprudența constantă a C.E.D.O., speranța de a obține

recunoașterea subzistenței unui fost drept de proprietate ce s-a aflat o

perioadă lungă de timp în imposibilitate de exercitare efectivă, nu poate fi

considerată un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul 1. Or, reclamanta nu a

mai exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat de la

momentul preluării, respectiv din anul 1975.

Aceeași jurisprudența a C.E.D.O.,

reflectată în hotărârile de condamnare a României pentru încălcarea art. 1 din

primul Protocol adițional la Convenție, a relevat faptul că această condamnare

a intervenit în ipoteza în care fostului proprietar i se recunoscuse dreptul de

proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar ulterior, în urma

declarării unui recurs în anulare, hotărârea a fost desființată, ceea ce a

constituit, atât o lipsire de proprietate, ce nu a fost justificată de o cauză

de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de despăgubiri corespunzătoare,

cât și o afectare a principiului securității raporturilor juridice.

Or, reclamantei nu i-a fost recunoscut

dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată

în contradictoriu cu Statul Român, hotărâre ulterior anulată, astfel încât,

instanța de fond a apreciat că reclamanta nu se poate prevala de existența unui

„bun" în sensul art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adițional la

Convenție.

În contextul în care reclamanta nu a

făcut dovada că este actualmente proprietara imobilului în litigiu, reținând că

pârâta U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca a dovedit dreptul său de proprietate, titlul ei

nefiind contestat, instanța a apreciat ca neîntemeiată acțiunea promovată în

temeiul art. 480 C. civ.

În plus, s-a mai reținut, în ce

privește imobilul cu construcții și teren în suprafață de 6.991 mp, că, deși

figurează înscris și în favoarea Statului Roman, în C.F. Cluj-Napoca,

probatoriul administrat în cauză a relevat că el se află în realitate, în

proprietatea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, astfel încât, acțiunea în

revendicare a acestui imobil în contradictoriu cu ceilalți pârâți este, de

asemenea, neîntemeiată.

Alături de argumentele anterior

expuse, instanța a mai reținut, referitor la imobilul teren în suprafață de 3.776

mp, din care suprafața de 2.788 mp este aferentă, că acesta este ocupat în

întregime de alei de acces auto și pietonale, garaje, spații verzi, destinate

folosinței imobilelor, având înscris inclusiv un drept de servitute de trecere

în favoarea acestora.

Mai mult, blocul de locuințe edificat

pe parcela în suprafață de 476 mp, în C.F. Cluj-Napoca, este proprietatea unor

persoane fizice, care nu sunt părți în această cauză.

În aceste condiții, pentru

considerentele expuse, reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este incident, că reclamanta nu a

făcut dovada că deține, conform art. 480 C. civ., un drept de proprietate

asupra imobilului în litigiu, și pentru a nu se aduce atingere securității

raporturilor juridice existente, instanța a apreciat ca neîntemeiată acțiunea

civilă precizată, formulată de reclamantă și în contradictoriu cu ceilalți

pârâți, respectiv, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, I.G.J. Române și I.J.J.

Cluj.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta Universitatea B.B. Cluj-Napoca, solicitând modificarea

sentinței, în sensul admiterii acțiunii și, constatând preluarea abuzivă a imobilului

identificat în C.F. Cluj, instanța să oblige pârâții la recunoașterea dreptului

de proprietate, la restituirea posesiei și folosinței acestui imobil, cu

restabilirea dreptului de proprietate și intabularea acestuia în cartea

funciară în favoarea reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de apel,

reclamanta a arătat că imobilul nu face parte din domeniul public sau privat al

statului, întrucât a fost preluat de Statul Român de la reclamantă, în anul

1975, în mod abuziv, fără titlu valabil și fără plata vreunei despăgubiri.

Cu toate acestea, U.Ș.A.M.V. susține

că este proprietară asupra imobilului cu casă și teren în suprafață de 6.990

mp, cu titlu de lege, susținere pe care prima instanță a confîrmat-o, fără a

ține seama de împrejurarea că baza materială a învățământului nu poate fi

constituită din imobile preluate abuziv, în lipsa oricărui titlu.

Dacă imobilul face parte din baza

materială a învățământului, atunci este proprietatea reclamantei, iar nu a

pârâtei, pentru că din patrimoniul reclamantei nu a ieșit niciodată legal.

Conform art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, orice persoană

fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Imobilul în litigiu nu face obiectul

vreunei legi speciale de reparație, incidente fiind, așadar, dispozițiile art. 480,

art. 481 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol

adițional la Convenție, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Apelanta a mai arătat, cu privire la

cele cinci corpuri de clădire, identificate prin raportul de expertiză tehnică

judiciară, că două dintre construcțiile existente la data preluării, respectiv

garajele, au fost demolate, alte două construcții au fost reabilitate, iar una

dintre construcții a fost reabilitată și extinsă. Prin urmare, între ceea ce

s-a preluat abuziv și ceea ce există astăzi nu sunt diferențe atât de mari

încât să justifice moral o împroprietărire a pârâtei.

Teoria pe care Tribunalul o dezvoltă

în motivarea sentinței este, în opinia apelantei, părtinitoare, neîntemeiată și

contrară prevederile art. 480 C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1

din Primul protocol adițional la Convenție, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

art. 34, art. 35, art. 44 și art. 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Prin Decizia civilă nr. 312/ A din 18

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins apelul

reclamantei, ca nefondat.

Instanța de apel a apreciat că prima

instanță a reținut corect situația de fapt, reluând în considerentele deciziei

descrierea evoluției situației imobilului, deja expusă pe larg în conținutul

sentinței.

Instanța de apel a constatat, ca și

prima instanță, că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate în

favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cea care folosește terenul în

suprafață de 6.991 mp, precum și construcțiile edificate pe acesta, s-a

realizat în temeiul Ordinului din 30 mai 2000 a M.E.N., emis în aplicarea

dispozițiilor Legii învățământului nr. 84/1995.

Fată de susținerea reclamantei, în

sensul că imobilul care face obiectul prezentei acțiuni de drept comun în

revendicare imobiliară a fost preluat abuziv de Statul Român „în lipsa unui

titlul juridic translativ de proprietate", instanța de apel a considerat

necesar să clarifice situația juridică a patrimoniului Universității B.B., la

momentul pretinsei preluări abuzive a imobilului identificat în C.F. Cluj.

Astfel, instanța de apel a reținut că,

din punct de vedere istoric, este relevant faptul că, în contextul Revoluției

de la 1848, s-a pus explicit problema unei universități în limba națională,

românii din Transilvania solicitând o universitate în limba română. În anul

1872, autoritățile de atunci au înființat Universitatea din Cluj, cu predare

exclusiv în limba maghiară, pentru ca la capătul primul război mondial, pe

fondul Marii Uniri, universitatea clujeană să fie preluată de autoritățile

statului, devenind o instituție a României întregi. La data de 12 mai 1919, se

înființează Universitatea Daciei Superioare, pentru ca la 01 februarie 1920

Regele Ferdinand I să proclame în mod solemn crearea acestei universități, cu

denumirea Universitatea R.F.

În anul 1940, urmare Dictatului de la

Viena, Universitatea a fost mutată la Sibiu, fiind adusă Universitatea Maghiară

de la Sighet în Cluj.

În anul 1945, la sfârșitul celui de-al

doilea război mondial, universitatea românească revine la Cluj, sub numele de

Universitatea B.B., iar cea maghiară revine la Sighet, în același an

autoritățile române creând la Cluj Universitatea Maghiară B.

În anul 1959, cele două universități

au fost unite în cadrul Universității B.B.

Astfel se explică înscrierile operate

în C.F. Cluj, dreptul de proprietate fiind intabulat inițial în favoarea

Universității R.F., în anul 1938, ulterior în favoarea Statului Maghiar, în

anul 1943, pentru ca la 09 octombrie 1945, în baza Legii nr. 260/1945, să se

procedeze la restabilirea situației anterioare de C.F., în favoarea

proprietarului, Universitatea R.F. din Cluj.

Cert este faptul că această

universitate nu a avut caracteristicile unei persoane juridice de drept privat,

ci a uneia de drept public, fiind o universitate de stat încă de la momentul

înființării sale, așa încât operațiunile efectuate în cartea funciară în anul

1975, în favoarea Statului Român, respectiv cele de comasare și de împărțire a

imobilului, nu pun în evidență o preluare a acestui bun, în mod abuziv, tară

titlu, de către Statul Român, el fiind un bun proprietate publică de stat.

De altfel, în același sens, prin

sentința civilă nr. 9226 din 02 octombrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca,

rămasă definitivă și irevocabilă, se statuează că reclamanta Universitatea B.B.

Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F., fiind una și

aceeași persoană juridică de drept public. La data de 02 noiembrie 1924, Regele

Ferdinand I promulgă legea prin care Universitatea din Cluj este recunoscută

persoană juridică de drept public (M. Of. nr. 243 din 28 octombrie 1924).

Or, potrivit art. 166 din Legea

învățământului, în vigoare la momentul promovării prezentei acțiuni civile în

justiție, baza materiala a învățământului de stat constă în întregul activ

patrimonial al M.E.C.I., al instituțiilor și unităților de învățământ și de

cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în

vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau

dobândit ulterior.

În conformitate cu dispozițiile art. 46,

din același act normativ, „terenurile și clădirile preluate în mod abuziv de

stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac

parte din domeniul privat al statului în condițiile legii și pot face obiectul

unor acte normative de restituire. Construcțiile și terenurile aferente

procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea

Guvernului, la propunerea ministrului educației, cercetării și tineretului,

fără plata și numai în interes public".

Universitatea fiind, așadar, o

persoană juridică de drept public, iar nu de drept privat, apare exclusă posibilitatea

unei preluări abuzive a bunului de către Statul Român, acesta aparținând

proprietății de stat la momentul anului 1975, când au operat înscrierile în

cartea funciară.

În aceste circumstanțe, apărea

inadmisibilă și o cerere de restituire a bunului în condițiile Legii nr. 10/2001,

care prin dispozițiile art. 3 alin. (2) exclude ministerele și celelalte

instituții publice ale statului de la beneficiul legii speciale reparatorii,

pentru acestea reglementarea unor probleme de proprietate sau de administrare

urmând a se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998, fie

potrivit Legii nr. 90/2001 (art. 3 pct. 3.3 din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001).

În acest context, cu privire la

imobilul în litigiu, a cărui restituire este pretinsă de reclamantă, M.E.N. a

emis un titlu de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, în

condițiile și pe temeiul art. 166 alin. (4) din Legea învățământului, respectiv

Ordinul din 30 mai 2000.

Prin urmare, U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca

deține în prezent un titlu de proprietate cu privire la construcțiile și

terenul revendicat de reclamantă, iar acest titlu de proprietate nu a fost

contestat de reclamantă, nici în actualul cadru procesual și nici pe calea unei

acțiuni separate în justiție.

În condițiile în care pârâta deține un

astfel de titlu de proprietate, iar reclamanta nu poate face dovada unui titlu

de proprietate asupra bunului revendicat, deținut în calitate de persoană

juridică de drept privat, regimul juridic al proprietății fiind acela de drept

public, încă de la momentul constituirii sale, evident prezenta acțiune în

revendicare imobiliară nu putea fi admisă. Pe cale de consecință, toate

celelalte cereri accesorii au fost corect respinse în primă instanță.

Față de cele ce preced, confirmând în

integralitatea lor și considerentele ce fundamentează soluția primei instanței,

pe care Curtea a apreciat-o ca fiind legală și temeinică, în baza dispozițiilor

art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 312/ A din 18

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs

reclamanta Universitatea B.B. Cluj-Napoca.

Recurenta a solicitat, în principal,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar,

modificarea deciziei, admiterea apelului și, în consecință, admiterea acțiunii,

astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea recursului, întemeiat în

drept pe prevederile art. 299, 304 pct. 5 și 9, art. 312, 313, 314 C. proc.

civ., art. 480, 481 (vechiul) C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 1

din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 16,

26, 32, 34, 35, 44, 45, 46 din Decretul - Lege nr. 115/1938, art. 25 și 26 din

Decretul nr. 31/1954, recurenta a susținut următoarele:

Curtea de Apel Cluj reține în

motivarea hotărârii (fila 11, alin. (5)) că dreptul de proprietate asupra

imobilului s-a intabulat în C.F. Cluj în favoarea Statului Român prin

încheierea din 06 februarie 1975, în baza planului de comasare și împărțire a

terenului.

Această afirmație nu are temei legal,

întrucât niciun act normativ nu prevede printre modurile de dobândire a

proprietății planul de comasare și împărțire a terenului. Așadar, nici Statul

Român nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului proprietatea

reclamantei, în lipsa unui titlu prevăzut de lege.

Apoi, Curtea de Apel Cluj reține în

motivarea hotărârii (fila 11, alin. (6)) că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului

de proprietate în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra terenului în

suprafață de 6.991 mp și construcțiilor edificate pe acesta, s-a realizat în

temeiul Ordinului din 2000 al M.E.N. emis în aplicarea Legii învățământului nr.

14/1995.

Nici această afirmație nu are temei

legal întrucât ordinul unui ministru nu este prevăzut de lege printre modurile

de dobândire a proprietății, iar prevederile art. 166 din Legea învățământului nr.

84/1995 nu au dispus împroprietărirea universităților, ci prin acest text de

lege s-a recunoscut instituțiilor de învățământ superior dreptul de proprietate

asupra bunurilor ce constituiau baza lor materială, iar baza materială înseamnă

orice bun mobil ori imobil care a intrat în patrimoniul unei persoane în

temeiul unui titlu translativ de proprietate valabil. In speță acest titlu

lipsește cu desăvârșire.

Curtea reține că acțiunea reclamantei

este una de drept comun, în revendicare imobiliară, prin care a solicitat, în

primul rând, să se constate preluarea abuzivă a imobilului de către Statul

Român, în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate, iar în acest

context apreciază ca fiind necesar să clarifice situația juridică a

patrimoniului Universității B.B. la momentul pretinsei preluări abuzive a

imobilului identificat în C.F. Cluj.

Potrivit art. 32 din Decretul-Lege nr.

115/1938, dacă în cartea funciară s-a intabulat un drept real în folosul unei

persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Potrivit înscrierilor din

C.F. Cluj, dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Universității R.F.,

antecesoarea Universității B.B., potrivit sentinței civile nr. 9226/2002

pronunțata Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, irevocabilă.

Curtea de Apel Cluj face o confuzie

majoră între persoane și patrimoniul acestora. Potrivit art. 26 din Decretul nr.

31/1954, orice instituție care are patrimoniu propriu, este juridică. Potrivit

art 25 din același Decret, și statul este persoană juridică, dar distinctă.

Patrimoniul pe care Universitatea R.F.

l-a dobândit și care revine de drept Universității B.B., nu se confundă cu

patrimoniul Statului Român și în consecință acesta nu poate dispune

discreționar de bunurile reclamantei.

În plus, Curtea reține că imobilul ar

fi aparținut domeniului public. Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr.

115/1938, imobilele ce aparțin domeniului public se vor înscrie numai în

registrele speciale ale comunei sau ale satului, care se vor ține la instanța

de carte funciară. Or imobilul proprietatea reclamantei a fost înscris în C.F.

Cluj. Așadar niciodată acest imobil nu a aparținut domeniului public.

Istoricul universității, descris de

curtea de apel în motivarea deciziei recurate, este, în parte, este greșit.

Astfel, niciodată nu a existat Universitatea D.S., această denumire fiind

atribuită Universității doar în scrierile unor autori din perioada socialistă,

însă în lipsa oricărui temei. Niciodată pe frontispiciul clădirii ce

adăpostește Universitatea reclamantă, ori în acte n-a fost scrisă această

denumire.

Istoric, prin Decretul Regelui

Ferdinand I, publicat în M. Of. nr. 26 din 23 septembrie 1919, s-a aprobat

transformarea Universității maghiare din Cluj în Universitate Românească,

începând cu 1 octombrie 1919.

Prin Legea publicată în M. Of. nr. 243

din 2 noiembrie 1924, promulgată de Regele Ferdinand I, Universitatea din Cluj

a fost recunoscută ca persoană juridică, iar în anul 1928 Senatul Universității

din Cluj a hotărât să-i atribuie Universității numele fondatorului său, Regele

Ferdinand I.

Apoi, urmare dictatului de la Viena,

în anul 1940 Universitatea R.F. s-a mutat la Sibiu, însă doar parțial,

respectiv Facultatea de Drept, Facultatea de Medicină și Facultatea de Litere,

iar Facultatea de Științe a fost mutată la Timișoara.

De altfel, în refugiu la Sibiu,

Universitatea R.F. a cumpărat imobile pentru cazarea personalului didactic, iar

aceste imobile au fost apoi preluate abuziv de Statul Român, însă în parte au

fost retrocedate prin hotărâri judecătorești pronunțate după 1989. Pentru cele

înstrăinate, Universitatea a primit despăgubiri bănești de la Statul Român în

baza unor hotărâri judecătorești prin care instanțele (Tribunalul Sibiu, Curtea

de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție) au racut diferența

între patrimoniul Statului și patrimoniul Universității B.B.

Curtea de apel a mai arătat că la

Cluj, în același an 1940, în locul Universității R.F. a fost adusă

Universitatea Maghiară de la Sighet, ceea ce este profund greșit și evident nu

este doar o eroare materială, pentru că se repetă. Realitatea este că în

perioada 1940-1945 la Cluj a funcționat o extensie a Universității din Szeged,

Ungaria. Apoi, Curtea mai afirmă că în 1945 Universitatea R.F. revine la Cluj

sub denumirea de Universitatea B.B. și în același an autoritățile române

înființează la Cluj Universitatea Maghiară B.B., ceea ce este greșit.

Universitatea R.F. s-a întors la Cluj în 1945, însă denumirea i-a fost

schimbată în Universitatea V.B. doar ulterior, prin Decretul nr. 42/1948, juridic

însă, potrivit înscrierii din C.F. Cluj, din anul 1938 proprietară asupra

imobilului, teren cu suprafața de 1 jug. 1.250 stp. și 5 corpuri de clădire,

era Universitatea R.F., dreptul de proprietate fiindu-i restabilit în baza

Legii nr. 260/1945, după ce imobilul fusese preluat temporar, abuziv, de Statul

Maghiar.

Potrivit art. 32 alin. (1) din

Decretul-Lege nr. 115/1938, dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul

unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Prin sentința civilă nr. 9226/2002

pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8529/2002, devenită

irevocabilă, instanța a hotărât că reclamanta Universitatea B.B. din

Cluj-Napoca este continuatoarea în drepturi a Universității R.F.

Potrivit art. 644 și următoarele C.

civ., proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune,

prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune sau

încorporațiune, prescripție, prin lege și prin ocupațiune, însă potrivit C.F.

Cluj imobilul a fost preluat de Statul Român în lipsa unui titlu dintre cele

enumerate de lege și pe care instanța să-l poată analiza, deși prin acțiune s-a

formulat un astfel de petit.

Potrivit art. 26 din Decretul - Lege nr.

115/1938, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din

cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere, însă titularul nu va

putea dispune de ele prin carte funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.

Cu toate acestea, instanța de carte

funciară, încălcând principiul legalității înscrierii, prin încheierea din 6

februarie 1975 C.F. a dispus dezlipirea imobilului din C.F. Cluj și

transcrierea în C.F. Cluj, în favoarea altui proprietar, respectiv a Statului

Român, fără însă a arăta temeiul juridic, ceea ce evident nu poate produce

efecte valabile și astfel nici transmiterea dreptului de folosință în favoarea

Inspectoratului de Jandarmi nu poate fi considerată valabilă.

Așadar, prin încheierea din 6

februarie 1975 C.F., în lipsa unui titlu juridic translativ de proprietate,

imobilul proprietatea reclamantei a fost preluat abuziv de Stat și a fost

transcris în C.F. Cluj, unde s-a comasat cu imobilul, formând un singur corp

funciar.

Imobilul astfel format s-a dezlipit

apoi din această C.F. și s-a împărțit în 5 corpuri funciare, printre care, casă

și teren de 6.991 mp. Pârâta U.Ș.A.M.V. și-a intabulat dreptul de proprietate

asupra imobilului, în C.F. Cluj-Napoca, cu titlu de Lege, în baza Ordinului din

2000 al M.E.N., cu încheierea din 23 august 2001. Cercetând arhiva de carte

funciară, s-a constatat că încheierea menționată nu există. Or, potrivit art. 46

din Decretul-Lege nr. 115/1938, intabularea unui drept real se va putea

încuviința numai și în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite. In

lipsa încheierii, înscrierea este nulă în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege

nr. 115/1938.

Așadar și pârâta U.Ș.A.M.V. și-a

înscris dreptul real, la fel ca și Statui Român, în lipsa unui titlu, profitând

probabil de conjunctură, iar instanțele de fond și de apel au omis să analizeze

acest aspect de nelegalitate.

Cu toate acestea, pârâta U.Ș.A.M.V.

susține că este proprietară asupra imobilului, cu titlu de Lege - Legea nr. 84/1995,

în baza Ordinului din 2000 al M.E.N., iar instanțele de fond și de apel,

respingând acțiunea, i-au confirmat acest drept, fără însă a ține seama de

faptul că baza materială a învățământului nu poate fi constituită din imobile

preluate abuziv, în lipsa oricărui titlu.

Universitatea B.B. a fost obligată la

retrocedarea imobilelor preluate abuziv. Or, la rândul său, trebuie să se

bucure de proprietățile pe care le-a dobândind legal. Nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa, decât în condițiile prevăzute de lege și cu o dreaptă și

prealabilă despăgubire.

În speță, dacă imobilul face parte din

baza materială a învățământului, atunci este proprietatea

recurentei-reclamante, din patrimoniul căreia nu a ieșit niciodată legal, ci

abuziv.

Ordinul din 2000 al ministrului

educației naționale nu face referire la terenul, ci doar la unele construcții.

Așadar, și sub acest aspect, dreptul de proprietate asupra imobilului

reclamantei a fost înscris nelegal în favoarea intimatei-pârâte U.Ș.A.M.V., iar

motivarea deciziei este străină de dovezile din dosar.

În ce privește acest ordin, instanța

reține că reclamanta nu l-a atacat. Este adevărat, dar reclamanta nici nu avea

vreun interes, atâta vreme cât s-a dovedit că nu face referire la teren și nu

există încheierea de carte funciară prin care judecătorul să dispună înscrierea

dreptului real.

Mai mult, potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, valabilitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau cererea părții interesate. In acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Așadar, dacă instanța de fond ori instanța de

apel au considerat că soarta litigiului depinde de valabilitatea acestui ordin,

trebuiau să procedeze în consecință.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998,

pe care s-a întemeiat acțiunea și art. 166 din Legea nr. 84/1995, republicată,

imobilele preluate abuziv nu fac parte din domeniul public și nu fac parte de

drept din baza materială a intimatei-pârâte U.Ș.A.M.V. din Cluj-Napoca.

Imobilul nu face obiectul vreunei legi

speciale de reparație, fiind incidente așadar dispozițiile art. 480, 481 C.

civ., art. 44 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Potrivit art. 480 C. civ.,

proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru

în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, iar potrivit art. 481,

nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de

utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În același sens dispun prevederile art.

44 din Constituția României, potrivit cărora dreptul de proprietate este

garantat, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, iar

naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a

unor bunuri, este interzisă.

Potrivit art. 1 din primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană

fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nu poate fi

lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu privire la cele cinci corpuri de

clădire, așa cum rezultă din expertizele judiciare efectuate în cauză, două

dintre construcțiile existente pe terenul la data preluării, respectiv

garajele, au fost demolate, alte două construcții au fost reabilitate, iar una

a fost reabilitată și extinsă. Așadar, între ceea ce s-a preluat abuziv și ceea

ce există astăzi nu sunt diferențe atât de mari încât să justifice, moral, o

împroprietărire a pârâtei.

Potrivit art. 489 C. civ.,

proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței

lui, astfel că reclamanta, ca proprietară a terenului, este îndreptățită să

invoce dreptul de proprietate și asupra extinderii aduse de pârâtă uneia dintre

edificate.

Recurenta reclamantă mai arată că a

solicitat instanței, absolut întemeiat, să îi recunoască dreptul de proprietate

asupra imobilului și să oblige pârâții să îi lase în posesie și folosință

terenul și construcțiile edificate în prezent pe acesta, așa cum sunt descrise

în suplimentul la expertiza tehnică în specialitatea topografie din 14 aprilie 2011,

urmând ca părțile stingă eventuale pretenții în condițiile art. 494 C. civ.

În prezent, în lipsa unui titlu

valabil de preluare, așadar abuziv, imobilul este în proprietatea Statului

Român reprezentat la nivel local prin Municipiul Cluj-Napoca, imobilul este în

proprietatea pârâtei U.Ș.A.M.V. tară să existe vreun act prin care imobilul

reclamantei să fie inclus în baza sa materială, iar imobilul este în

proprietatea Statului Român reprezentat prin Municipiul Cluj-Napoca, dreptul de

folosință înscris în favoarea pârâților I.G.J. și I.J.J. Cluj nemaifiind

actual.

În concluzie, recurenta reclamantă

apreciază că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanțele de fond și de apel nu

au cercetat fondul în ce privește preluarea abuzivă a imobilului.

Examinând decizia recurată, în raport

cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de fond a fost învestită cu o

acțiune de drept comun, prin care s-a solicitat să se constate preluarea

abuzivă, fără titlu valabil, a imobilului în C.F. Cluj, să fie obligați pârâții

să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie posesia și folosința

asupra imobilului menționat și să se dispună restabilirea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantei și intabularea acestui drept real în cartea

funciară. Ultimul capăt de cerere are caracter accesoriu, rectificarea cărții

funciare fiind solicitată ca o consecință a admiterii primelor două capete de

cerere.

Cu privire la primul capăt de cerere,

având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat,

instanța de apel a reținut, în esență, că nu se pune problema unei preluări

abuzive, deoarece Universitatea R.F. nu a avut caracteristicile unei persoane

juridice de drept privat, ci a uneia de drept public, fiind o universitate de

stat încă de la momentul înființării sale, așa încât operațiunile efectuate în

cartea funciară în anul 1975, în favoarea Statului Român, respectiv cele de

comasare și de împărțire a imobilului, nu pun în evidență o preluare a acestui

bun, în mod abuziv, fără titlu, de către Statul Român, el fiind un bun

proprietate publică de stat.

În recurs, reclamanta susține că

instanța de apel face o confuzie majoră între persoane și patrimoniul acestora.

În acest sens, se invocă prevederile art. 25 și art. 26 din Decretul nr. 31/1954,

reclamanta susținând că patrimoniul pe care Universitatea R.F. l-a dobândit și

care revine de drept Universității B.B., nu se confundă cu patrimoniul Statului

Român și în consecință acesta nu poate dispune discreționar de bunurile

reclamantei.

Se mai susține că imobilul nu putea să

aparțină domeniului public, deoarece potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege

nr. 115/1938, imobilele ce aparțin domeniului public trebuiau înscrise numai în

registrele speciale ale comunei sau ale satului, ținute la instanța de C.F. Or,

imobilul proprietatea reclamantei a fost înscris în C.F. Cluj. Așadar, în

opinia recurentei, niciodată acest imobil nu a aparținut domeniului public.

Examinând aceste critici, Înalta Curte

constată că raționamentul curții de apel este corect, pentru următoarele

considerente:

Recurenta pretinde că preluarea

abuzivă a imobilului s-ar fi petrecut în anul 1975, prin încheierea de C.F. din

6 februarie 1975, încheiere prin care, în lipsa unui titlu juridic translativ

de proprietate, imobilul s-a transcris în C.F. Cluj, în proprietatea Statului

Român.

Or, la data la care se pretinde că

s-ar fi realizat preluarea abuzivă, imobilul în litigiu era deja proprietate de

stat, făcând parte din fondul unic al proprietății socialiste de stat.

Încă din anul 1948, prin Decretul nr. 266/1948,

pentru organizarea M.Î.P., se prevăzuse că „bunurile mobile și imobile folosite

cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie, precum și

ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de

M.Î.P., sunt proprietatea Statului și sunt date în folosința M.Î.P." (art.

51 alin. (1)).

Recurenta nu contestă, prin motivele

de recurs, că, în anul 1975, la data când se susține că s-ar fi produs

preluarea abuzivă, instituția de învățământ avea statutul de universitate de

stat și funcționa în cadrul învățământului public, însă susține că patrimoniul

său nu putea fi confundat cu cel al statului.

Înalta Curte reține că regimul juridic

al proprietății, astfel cum era reglementat la momentul pretinsei preluări

abuzive, excludea posibilitatea ca o instituție de stat să poată deține în

proprietate terenuri și construcții. Aceste bunuri, considerate în literatura

juridică de drept civil din perioada respectivă ca fiind mijloace fixe,

constituiau obiectul fostei „proprietăți socialiste de stat", conform art.

7 din Constituția R.S.R., iar „organizațiile socialiste de stat",

respectiv, persoanele juridice, puteau dobândi, prin acte de drept

administrativ, doar dreptul de administrare directă sau de folosință.

Ca atare, înscrierea dreptului de

proprietate în favoarea statului, operată în cartea funciară prin încheierea din

6 februarie 1975, a avut la bază dreptul de proprietate dobândit de stat în

temeiul legii, iar operațiunile ulterioare de comasare, dezmembrare și

transcriere în alte cărți funciare, cu instituirea dreptului de folosință în

favoarea altor organizații de stat, s-a bazat pe dreptul conferit statului, în

sistemul juridic respectiv, în calitate de unic titular la puterii de stat, de

a repartiza bunurile din fondul său unitar, între unitățile de stat, prin acte

de drept administrativ.

În acel context legislativ,

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938 (care prevedeau

că „imobilele ce aparțin domeniului public se vor înscrie numai în registrele

speciale ale comunei sau ale satului, în cazul prevăzut de art. 2, alin. (3),

ce se vor ține la instanța de carte funciară") au rămas rară aplicare,

deoarece, prin transformarea succesivă a structurii statului și a regimului

juridic al proprietății, nu mai existau domeniul public și domeniul privat, ci

numai „fondul unic al proprietății socialiste de stat".

În raport cu aceste considerente,

rezultă că reclamanta nu se poate prevala de prevederile art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 213/1998, deoarece încheierea de C.F. din  6 februarie 1975 nu a avut

ca efect preluarea abuzivă a imobilului, la momentul emiterii acestei încheieri

imobilul constituind deja proprietatea statului.

Curtea de Apel Cluj a reținut corect

faptul că înscrierea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei

UȘ.A.M.V. Cluj-Napoca, asupra terenului în suprafață de 6.991 mp și

construcțiilor edificate pe acesta, s-a realizat în temeiul Ordinului din 2000

al M.E.N. emis în aplicarea Legii învățământului.

Argumentele recurentei, în sensul că

ordinul unui ministru nu este prevăzut de lege printre modurile de dobândire a

proprietății, că prevederile art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995 nu

ar fi avut ca efect împroprietărirea universităților, iar pârâta nu ar fi putut

dobândi imobilul deoarece nu a intrat în patrimoniul său în temeiul unui titlu

translativ de proprietate valabil, nu pot fi avute în vedere de instanța de

recurs, deoarece prin acțiune nu s-a solicitat anularea Ordinului din 2000 al M.E.N.

și nici rectificarea C.F. Cluj ca urmare a anulării acestui ordin.

Așa cum s-a arătat anterior,

reclamanta a solicitat restabilirea situației de carte funciară ca efect al

admiterii capetelor de cerere principale, respectiv, constatarea

nevalabilității titlului statului și revendicare, nu ca urmare a constatării

nevalabilității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate

în C.F. Cluj în favoarea pârâtei U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca asupra terenului

imobilului.

În ceea ce privește istoricul

Universității, Înalta Curte constată că acesta poate prezenta relevanță, ca

stare de fapt, în contextul unei hotărâri judecătorești, numai în măsura în

care ar fi necesar pentru rezolvarea problemelor de drept.

În speță, instanța de apel a făcut o

serie de aprecieri de natură istorică ce nu au nicio înrâurire asupra soluției

pronunțate în cauză, deoarece problema continuității Universității nu a fost

contestată, iar faptul că reclamanta este continuatoarea Universității R.F. a

fost stabilit cu putere de lucru judecat într-un proces anterior.

Ceea ce este important pentru

rezolvarea din punct de vedere juridic a litigiului și nu este contestat în

recurs este faptul că universitatea a avut statutul de universitate de stat și

a funcționat în cadrul învățământului public. In acest context, susținerile

recurentei referit