ÎCCJ, Decizia nr. 56/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpata SC A. SA împotriva dispoziției din încheierea din 01 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2016, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Inculpata SC A. SA a invocat neconstituționalitatea următoarelor texte de lege: art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 121 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (5) din C. proc. pen. și art. 68 alin. (1), (2) și 7 C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Referitor la cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a apreciat că acesta nu îndeplinește una din cerințele esențiale și anume, nu are legătură cu soluționarea cauzei, legătura acesteia cu cauza fiind creată în mod artificial, prin prisma ipotezei respingerii celorlalte excepții de neconstituționalitate invocate concomitent.

Astfel, analizând termenii în care excepțiile au fost formulate, Înalta Curte a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., potrivit cu care "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", Înalta Curte a constatat că reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României, o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Cu privire la sesizare Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor: - art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., potrivit cu care " Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei", Înalta Curte a constatat că dispozițiile legale care interzic suspendarea judecării cauzei, în ipoteza ridicării unei excepții de neconstituționalitate au făcut obiectul analizei Curții Constituționale, cea mai recentă fiind Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 723/11.08.2020, dar și Decizia nr. 449 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872/6.11.2017, Decizia nr. 814 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169/22.02.2018, și Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36/20.01.2020.

Potrivit Deciziei nr. 160 din 26 mai 2020, Curtea Constituțională a statuat că prin dispozițiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv etapei judecătorești a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale și a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive.

Totodată, Înalta Curte a constatat că nici aceste dispoziții legale nu au legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, petenta fiind nemulțumită doar de continuarea judecății după admiterea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, ceea ce evident nu este cazul în speță.

Referitor la cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte a constatat că acestea se referă, în esență, la modul și procedura de selectare a contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, a constatat că nu se identifică nici o legătură concretă a respectivelor dispoziții legale cu modul de soluționare a cauzei, în sensul că eventuala constatare a neconstituționalității acestei norme juridice de drept procesual fiscal nu ar fi de natură să genereze vreo consecință juridică directă asupra modului de soluționare a cauzei.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a reținut că inculpata nu a arătat în concret motive de neclaritate sau imprevizibilitate a textelor de lege prin raportare la dispozițiile legii fundamentale. În esență, se solicită de fapt o interpretare a acelor norme, ceea ce însă constituie atributul exclusiv al instanței de judecată.

Prin urmare, critica inculpatei nu se referă la neconstituționalitatea normei legale anterior enunțate, pentru ca excepția ridicată să poată fi considerată a avea într-adevăr legătură cu soluționarea cauzei.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanța de contencios constituțional prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104/10.02.2016, Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707/21.09.2015, și prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52/22.01.2015, Decizia 181 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 565/17.07.2017, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (2) - (7) din C. proc. pen. și a constatat că textele criticate nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali.

Înalta Curte a reținut că textele de lege apreciate ca fiind neconstituționale se referă la situații juridice specifice unei faze procesuale încheiate în mod definitiv în cauza pendinte - camera preliminară. Având în vedere împrejurarea că în prezent cauza se află în etapa procesuală a judecării apelurilor, în acest stadiu procesual nu se mai poate discuta despre incidența unei dispoziții procedurale care se referă la una dintre ipotezele restituirii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurenta inculpată în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte a respins a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepțiile invocate nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, contestatoarea SC A. SA a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 judecători, la data de 23 decembrie 2020, sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 15 februarie 2021

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători-P1 - 2020, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente în speța dedusă judecății, constată că în speță, contestatoarea SC A. SA a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei penale nr. 685 din data de 28 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2021.

GGC - GV