ÎCCJ, decizie (scj.ro #192114)

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin decizia civilă nr. 1137 din 20 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 138F din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

A fost obligată revizuenta la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Federația Română de Tenis, reduse în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și a fost respinsă cererea formulată de intimata Federația Română de Tenis privind aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina revizuentei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători și primind termen de judecată la 28 februarie 2022.

La termenul de judecată acordat, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 135 alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu referire la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 21 alin. (2) și (3), art. 24, art. 124 alin. (1) și art. 126 din Constituția României.

În motivare, recurenta a arătat că cererea de sesizare îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât excepția de neconstituționalitate privește dispoziții legale aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale și au legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește textele invocate, recurenta arată că este necesar să fie analizate dispozițiile art. 135 alin. (4), art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta a precizat că textele criticate vizează exclusiv procedura regulatorului de competență, care încalcă dreptul justițiabilului de a se adresa instanței de judecată într-un termen de 30 de zile, întrucât momentul de la care curge termenul legal anterior menționat nu este previzibil, cât timp judecarea conflictului de competență se face fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.

În același sens, s-a arătat că legiuitorul nu a fixat un termen imperativ în care hotărârea luată în cadrul regulatorului de competență se va motiva și comunica părților, existând situații în care comunicarea hotărârii s-a făcut după împlinirea termenului de 30 de zile de formulare a căii speciale de atac a revizuirii, cum este speța de față.

De asemenea, a precizat că judecarea conflictului negativ de competență ivit în dosarul nr. x/2019 s-a făcut potrivit normelor procedurale în cameră de consiliu, fără citarea părților, decizia fiind definitivă, iar comunicarea deciziei civile de soluționare a conflictului s-a făcut după 2 luni și 9 zile.

Autorul excepției de neconstituționalitate a apreciat că simpla afișare pe portalul instanțelor de judecată a soluției pronunțate în regulatorul de competență nu constituie comunicarea hotărârii, astfel cum prevede C. proc. civ.

Astfel, C. proc. civ. reglementează mai multe modalități de comunicare a actelor de procedură: prin agenții procedurali ai instanțelor sau alți salariați ai acestora (A); prin poștă cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire (B); prin executori judecătorești și servicii de curierat rapid (C); prin mijloace moderne de comunicare (D); direct în instanță (E); între avocați și consilieri juridici (F) și prin publicitate (G).

Ca atare, textul de lege criticat, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încălcă prevederile constituționale referitoare la dreptul la apărare prevăzut de art. 24 al Constituției și dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție.

Totodată, prin faptul că nu este reglementat termenul de motivare și comunicare a hotărârii pronunțate în regulatorul de competență, a precizat că judecătorul are o vocație discreționară de a bloca orice critică asupra hotărârii din regulatorul de competență.

În același sens, pentru păstrarea securității raporturilor juridice, în situația consacrată de C. proc. civ., atunci când există două hotărâri judecătorești potrivnice, este cu atât mai imperativă necesitatea clarității și predictibilității prevăzută de art. 5 din Constituție, a textelor de lege privitoare la căile de atac.

Or, prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au lăsat neclară interpretarea sintagmei "data rămânerii definitive", fără posibilitatea de a aduce în față instanței de judecată o încălcare a securității raporturilor juridice și fără posibilitatea de a îmbunătăți actul de justiție.

În fine, apreciază că prevederile criticate încalcă cerințele clarității și previzibilității impuse de art. 1 alin. (5) din Constituția României, astfel cum a arătat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 447/2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992.

II. Considerentele Înaltei Curți:

Față de circumstanțele cauzei, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează a o admite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; (ii) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (iii) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate pendinte a fost invocată cu privire la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 135 alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:

- art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri";

- art. 135 alin. (4) C. proc. civ.:

"Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă";

- art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului";

În cauză, sunt îndeplinite cerințele pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, pentru următoarele argumente: (i) excepția este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători; (ii) excepția vizează dispoziții legale dintr-o lege în vigoare, respectiv C. proc. civ. (iii) excepția este ridicată de una dintre părțile cauzei, respectiv de recurentă; (iv) dispozițiile legale criticate nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte, exprimându-și opinia, conform art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepția nu este întemeiată și că prevederile legale criticate de recurentă nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

Instanța arată că art. 21 din Constituție reglementează accesul liber la justiție, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește.

Accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație si Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs etc., deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Organul legislativ are dreptul exclusiv de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care se soluționează conflictul de competență se dă fără citarea părților și este definitivă, în considerarea faptului că, prin aceasta, instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor. Astfel, de vreme ce nu a fost judecat fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, știrbindu-se în acest fel exercițiul dreptului constituțional invocat.

Înalta Curte a avut în vedere și considerentele Hotărârii din 28 mai 1985, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit și dezvoltate în jurisprudența sa ulterioară, care se reflectă și în jurisprudența Curții Constituționale; prin Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, s-a reținut că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere.

Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat cu privire la prevederile de lege criticate în cauza de față, respectiv art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând conformitatea acestora cu exigențele constituționale referitoare la dreptul de acces liber la justiție, la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și dreptul la un proces echitabil.

Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Curtea a observat că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 și ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. stabilesc termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condițiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., unele hotărâri devin definitive la data pronunțării (este vorba despre hotărârile date în recurs și cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs).

Înalta Curte mai reține și că prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 16 noiembrie 2016, paragrafele 17 și 18, Curtea Constituțională a statuat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților; în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării acestui drept constituțional.

Totodată, Înalta Curte consideră că nu au intervenit aspecte noi, care să determine Curtea Constituțională să revină asupra propriei jurisprudențe.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, va admite cererea recurentei petente și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 135 alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 21 alin. (2) și (3), art. 24, art. 124 alin. (1) și art. 126 din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurenta A..

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 135 alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 21 alin. (2) și (3), art. 24, art. 124 alin. (1) și art. 126 din Constituția României.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.