ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin declarația de recurs, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 18 mai 2020, revizuentul A. formulează recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020 și a deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, susținând că instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată în cauză, fără că aceasta să fi fost pusă în discuția părților. Precizează că motivele de recurs le va depune după primirea motivării încheierii de respingere a cererii formulate.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011 și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, către intimata S.C. B. S.R.L..

La data de 30 iulie 2020, recurentul A. a depus precizări la motivele de recurs și răspuns la întâmpinarea intimatei B. S.R.L..

În motivarea cererii de recurs, se susține că prin neanalizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 și art. 180 C. proc. civ. de la 1865, invocate în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte a respins, în fapt, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția evocată, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

In cadrul cererii de revizuire, în subsidiar, revizuentul arată că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 și art. 180 C. proc. civ. de la 1865, privind înscrierea în fals, considerând că textul menționat este neconstituțional, deoarece norma este imprevizibilă și neclară raportat la deciziile intracomunitare și la relația între deciziile penale și cele civile, fiind contrară în acest mod prevederilor reglementate de art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituție, precum și art. 6 CEDO, în ceea ce privește hotărârile contradictorii ale altor instanțe de același grad sau de grade diferite pronunțate de instanțe ale altor țări membre ale Uniunii Europene.

In acest sens, revizuentul susține că în timpul dezbaterilor din ședința publică de la termenul din 15 mai 2020, instanța a acordat cuvântul numai asupra admisibilității uneia dintre cererile de revizuire conexate, fără a pune în discuția contradictorie a părților admisibilitatea celeilalte cereri și a excepțiilor invocate prin notele de ședință și fără a urma procedura de sesizare a Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Din această perspectivă, revizuentul arată că nefiind format un nou dosar și nefiind motivată respingerea excepției de neconstituționalitate evocată, s-ar fi produs o greșită aplicare a legii.

Astfel, deși părțile nu au pus concluzii asupra excepției înscrierii în fals și asupra excepției de neconstituționalitate, invocate de revizuent, acesta apreciază că instanța a ignorat excepțile evocate, fără a da posibilitate părților să le susțină și să le dezbată în contradictoriu. Acest aspect nu a fost menționat în cuprinsul hotărârii atacate deși excepția invocată avea legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire.

În continuare, revizuentul dezvoltă principiul contradictorialității și face referire la jurisprudența în materie a instanței supreme.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată de intimată, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și tot astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În speță, Înalta Curte constată că decizia nr. 821 din 15 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre dată în calea extraordinară de atac a revizuirii, fiind deci irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., așadar nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Caracterul irevocabil conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecință, decizia pronunțată de instanța de revizuire fiind irevocabilă, ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Astfel, calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare, în situația de față, se întemeiază pe dispoziții legii speciale și privește în mod limitativ doar cazurile de inadmisibilitate care pot servi ca temei la pronunțarea unei hotărâri de respingere a cererii de sesizare a Curții, reglementate prin dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, Înalta Curte constată că revizuentul a formulat recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020, respectiv a considerentelor reținute în practicaua deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, motivat de faptul că sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate evocată, a fost respinsă fără a fi fost pusă în discuția contradictorie a părților.

Din această perspectivă, se apreciază că recursul, astfel formulat, nu privește unul dintre motivele de inadmisibilitate reglementate prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci se critică încălcarea principiului contradictorialității în procesul civil.

Așadar, critica formulată nu vizează constatarea greșită de către instanța de judecată a incidenței unui motiv de inadmisibilitate, prevăzut de legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, așa încât, calea de atac a recursului împotriva unei încheieri premergătoare urmează dreptul comun.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 299 din C. proc. civ. de la 1865, rezultă regula de drept comun, potrivit căreia, încheierile premergătoare pot fi atacate doar odată cu fondul, iar în cazul în care hotărârea pronunțată este irevocabilă, formularea căii de atac a recursului devine inadmisibilă, iar cum hotărârea atacată este irevocabilă, partea nu are deschisă calea de atac a recursului, potrivit dispozițiilor evocate.

În speța de față, instanța a respins solicitarea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționare excepției de neconstituționalitate evocate, întrucât punerea în dezbaterea contradictorie a acestei cererii era subsecventă pronunțării asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Așadar, în cadrul dezbaterilor din ședința de judecată de la 15 mai 2020, instanța a pus cu prioritate în discuția contradictorie a părților inadmisibilitatea formulării celor două cereri de revizuire conexate, urmând ca asupra celorlalte cereri și excepții invocate de părți să se pronunțe în ipoteza în care ar fi respins solicitarea de a constata inadmisibilitatea, formulată prin întâmpinare.

În acest context, se constată că nu poate fi primită susținerea revizuentului, potrivit căreia, instanța nu ar fi pus în discuția contradictorie a părților excepția de neconstituționalitate invocată de acesta în prealabil, întrucât aceasta a rămas în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a cererilor de revizuire, aspect ce se soluționează cu prioritate, conform dispozițiilor legale evocate.

Așa fiind, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportate la 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, cu consecința respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 821 din 15 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații C. și B. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.