ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 330/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății S.C. C. S.R.L., părțile sociale aparținând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. și a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins ca nefondat.

B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzut de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865 invocând existența unor hotărâri potrivnice.

La termenul de judecată din 9 martie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale, iar prin decizia civilă nr. 60 din 9 martie 2022 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L.

Urmare a declinării, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2021

La 1 noiembrie 2022 revizuentul a transmis pe mail cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 2261 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, în raport cu decizia penală din 31.08.2018, pentru autoritate de lucru judecat.

A fost respinsă în rest cererea de revizuire formulată de revizuentul B., ca inadmisibilă. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 1766,26 RON cheltuieli de judecată către intimata C. S.R.L..

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de revizuentul B. a formulat recurs în ceea ce privește cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Cererea de recurs este nemotivată.

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-revizuent a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865, în cadrul procedural al cererii de revizuire care a format obiectul dosarului soluționat prin decizia atacată.

Înalta Curte constată că cerere de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă având în vedere că revizuentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. din 1865 anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, pe motiv de contrarietate în raport și cu decizia definitivă pronunțată în dosarul x, dar și cu încheierea penală nr. 1297 din 14 octombrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Prin urmare, s-a reținut de către instanța supremă, că hotărârile pretins potrivnice celei atacate au fost pronunțate ulterior acesteia, neputând fi astfel îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către acestea, câtă vreme hotărârile pretins potrivnice nici nu existau, așadar, o cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

În raport cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, față de motivul reținut pentru respingerea cererii de revizuire, și anume aspectul inadmisibil al acesteia, Înalta Curte nu a mai analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate susținută de recurent, având în vedere prioritatea acordată de legiuitor soluționării excepțiilor.

Cu alte cuvinte, reținând că cerere de revizuire este inadmisibilă, instanța supremă a avut în vedere condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv inexistența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că respingerea căi de atac a revizuirii ca inadmisibilă în situația dedusă judecății nu permite analizarea pe calea recursului a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, în condițiile în care cererea de revizuire nu a îndeplinit cerințele legale strict prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Or, în cauză nu a fost pronunțată o astfel de încheiere.

Prin urmare, cum în speță, nu a fost pronunțată o încheiere în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petentul nu avea la îndemână calea de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Instanța supremă reține că principiul liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Este de necontestat faptul că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 322 raportat la art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B., în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. și A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2023.