Decizia nr. 1262/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 116/2015 a Tribunalului Constanța

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea acestuia din cadrul C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu o pot stabili de comun acord. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80 - art. 82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7.650 RON, în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.690,30 RON.

Împotriva acestei sentințe pârâtul B. a formulat apel. Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța. De asemenea, pârâtul B. senior a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2016, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015, respectiv de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la 25 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, sub nr. x/2021, recurentul B. a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimații A., B. Senior și C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2016 și a deciziei civile nr. 618 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2011, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865. Prin încheierea din 8 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de B., în contradictoriu cu intimații A., C. S.R.L. și B. Senior.

Împotriva acestei încheieri, recurentul B. a formulat recurs, cauza fiind repartizată aleatoriu completului nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Prin notele scrise depuse la 17 ianuarie 2023, recurentul B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992. Prin decizia nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de repunere în termen a cererii de repunere pe rol și, în consecință, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 8 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Totodată, s-a reținut că întrucât instanța de recurs nu a fost legal învestită cu judecarea cauzei pe fond, față de efectul produs de excepția perimării, nu se mai impune analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, formulată de către recurent.

Împotriva acestei decizii recurentul B. a declarat recurs la 20 ianuarie 2023, în ceea ce privește soluția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, menționând că urmează să depună motivele de recurs după redactarea hotărârii. Cauza a fost înregistrată la 25 ianuarie 2023, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Prin încheierea din 16 ianuarie 2023 a fost încuviințată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul B. pentru a da posibilitatea acestuia să depună la dosar, în scris, motivele de recurs, în termen de 15 zile, pentru a fi comunicate intimaților, fiind prorogată discutarea excepției necompetenței funcționale a secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o va respinge pentru următoarele considerente: Referitor la instanța competentă cu soluționarea recursului împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut că nu se mai impune analiza cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, instanța supremă constată că sunt aplicabile regulile privind competența prevăzute în Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Astfel, potrivit art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2022: "Hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, pronunțată de ultima instanță, este supusă căii de atac a recursului. secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate". Prin urmare, având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar recursul împotriva acesteia a fost înregistrat la un complet diferit al aceleiași secții, Înalta Curte va respinge excepția de necompetență materială invocată de către recurent în temeiul art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 304/2022. În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte va reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă din 1865. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă din 1865, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ. din 1865, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar art. 306 alin. (1) din același act normativ, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor de lege evocate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie și motivat, iar criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de legiuitor. Prin urmare, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă din 1865, calea de atac va fi lovită de nulitate. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate. În speță, se constată că recursul declarat nu a fost motivat, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată. Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Mai mult, Înalta Curte constată că deși la termenul de judecată din 16 martie 2023 recurentului i s-a încuviințat cererea de amânare în vederea motivării recursului declarat, acesta nu a depus motivele de recurs până la termenul acordat. În consecință, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, întrucât nici prin declarația de recurs și nici ulterior, în cadrul termenului prevăzut de lege, recurentul nu a dezvoltat vreun motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și, pe cale de consecință, va constata nul recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.