ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 80-82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A., dispunându-se excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B., prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța calea de atac astfel exercitată fiind respinsă, ca nefondată.

Este de menționat că, în apel, petentul B. Senior a formulat, la 9 noiembrie 2015, cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea pronunțată la 25 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Constanța; prin decizia nr. 1113 din 9 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, soluția a fost menținută prin respingerea recursului, ca inadmisibil.

Ulterior, împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, petentul B. Senior a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenție, iar împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, respectiv împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, a formulat recurs și pârâtul B..

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. Senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, respectiv de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015, pronunțate în același dosar.

Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii și, rejudecând recursul, admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat ca nefondată.

Cererea de revizuire astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 24 mai 2021, sub numărul de dosar x/2021, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 4.

Prin decizia nr. 2096 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată de revizuentul B., în considerentele deciziei pronunțate, instanța supremă a reținut că aceasta a fost invocată din altă perspectivă decât cea avută în vedere în aprecierea admisibilității cererii de revizuire în cauză, astfel încât nu s-a mai impus punerea în discuție a acesteia.

De asemenea s-a reținut faptul că, raportat la soluția dată cererii de revizuire, nu se mai poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 putând fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispozițiile C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 2096 din 19 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs revizuentul B., în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând totodată, că motivele de recurs vor fi redactate după primirea motivării hotărârii.

Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 20 octombrie 2022, sub nr. x/2022, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 7.

La termenul de judecată din 16 februarie 2023 recurentul B. a formulat cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de faptul că hotărârea nr. 2096 pronunțată la 19 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021, ce face obiectul recursului, nu a fost încă comunicată, precum și note de ședință prin care a invocat necompetența secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2023 în dosarul nr. x/2022 Înalta Curte a respins excepția necompetenței secției a II-a Civile, în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5), teza a II-a din Legea nr. 47/1992, având în vedere dispozițiile Legii nr. 304/2022 și Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017.

Referitor la cererea formulată de petentul B., în cadrul dosarului nr. x/2022, privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, la termenul din 16 februarie 2023 s-a dispus formarea dosarului asociat, nr. x/2022

Prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2023 în dosarul asociat, nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, la 17 februarie 2023, a formulat recurs petentul B. arătând că motivele de recurs vor fi redactate și depuse după primirea motivării hotărârii.

Recursul astfel formulat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, la data de 20 februarie 2023, sub nr. x/2022/a2* și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr. 5.

La termenul de judecată din 21 martie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității cereri de recurs, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 1-9 din același act normativ, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, examinând, cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ. din 1865, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar art. 306 alin. (1) din același act normativ, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor de lege anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie și motivat, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de legiuitor.

Prin urmare, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. din 1865, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speță, se constată că recursul declarat nu a fost motivat, nefiind dezvoltate motivele de nelegalitate ce privesc hotărârea recurată. Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Așa fiind, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, dat fiind faptul că nici prin declarația de recurs și nici ulterior, recurentul nu a dezvoltat vreun motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și, pe cale de consecință, va admite excepția nulității recursului și va anula cererea de recurs formulată de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.