Decizia nr. 838/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — revizuire împotriva sentinței nr. 116/2015 a Tribunalului Constanța

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la 29 noiembrie 2011, sub dosar nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea acestuia din cadrul societății C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu o pot stabili de comun acord. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80 - art. 82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

În apel, petentul B. a formulat la 9.11.2015 cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului B. senior, care s-a respins în principiu prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța. Soluția a fost menținută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, prin decizia nr. 1113 din 09. iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 07 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 07 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la 25 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, sub dosar nr. x/2021, revizuentul B. a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimații A., B. Senior și C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în dosar nr. x/2016 și a deciziei civile nr. 618 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2011, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865. În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865 și a precizat că înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire este ordonanța Parchetului Berlin, din data de 12.01.2021, emisă în dosarul nr. x JS 4795/20, pe care o consideră un înscris nou, care i-a fost comunicată la 28.01.2021. Revizuentul a mai susținut că prin ordonanța penală se constată că nu există nicio declarație notarială a lui A., care să probeze că acesta ar fi semnat vreun contract de asistență juridică cu S.C. E. și Asociații pentru dosarul a cărui revizuire o solicită, și că aceasta nu are valoare probatorie asupra conținutului ei. Revizuentul a arătat că actele întreprinse de apărători au fost formulate fără un mandat din partea pârâtului A. și fără să fi fost mandatați de către partea din dosar. În justificarea acestei divergențe, pretinșii apărători au depus la dosar o pretinsă declarație notarială de la A., care conform constatărilor Parchetului Berlin are această valoare juridică. Revizuentul a mai menționat că Parchetul Berlin constată că declarația nu are valoare probatorie și nu atestă conținutul ei, ci doar faptul că A. a semnat declarația la notar, fără ca aceasta să corespundă adevărului. În susținerea cererii, revizuentul B. a mai arătat că actele de procedură au fost realizate de avocații nemandatați, fapt dovedit de declarația de martor a d-lui avocat E., iar faptul că nu există niciun act care să ateste faptul că A. ar fi semnat vreun act pentru prezentul dosar, rezultă din orodonanța Parchetului Berlin, care constată că nu există nicio declarație notarială a lui A., ci doar o autentificare de semnătură a acestuia pe declarația realizată de S.C. E. și trimisă lui A.. Mai mult, arată revizuentul, pe rolul Curții de Apel București se afla dosarul penal nr. x/2019 în care sunt depuse contractele de asistență juridică încheiate între S.C. E., F., G. și H., fără să existe și contractele de asistență juridică pentru acest dosar în apel și în recurs. În consecință, documentele noi în baza cărora formulează cererea de revizuire, se arată că sunt reprezentate de ordonanța penală a Parchetului Berlin, care atestă faptul că nu există nicio declarație notarială a lui A., coroborate cu contractele de asistență juridică, facturile și plățile efectuate de către terțele societăți, din care rezultă că nu a existat niciun contract de asistență juridică încheiat cu societatea C. și nici cu A. pentru dosarul de fond, apel și recurs. Actele realizate de avocații nemandatați sunt nule și anulabile, fapt constatat și de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020. Revizuentul critică decizia instanței de recurs, întrucât nu a avut la dispoziție înscrisuri importante care dovedesc fără putință de tăgadă faptul că nu au existat contracte de asistență juridică între pretinsul reclamant și pretinșii apărători convenționali, acesta fiind și motivul pentru care presupușii apărători, avocați din grupul E. au refuzat să arate instanței de judecată contractele de asistență juridică în original. Totodată, mai arată că ordonanța Parchetului Berlin trebuie coroborată cu actele și probele aflate la dosarul penal x/2019 Cu toate acestea, instanța de recurs a respins recursul pe motiv că împuternicirea avocațială face deplina dovadă a existenței contractului de asistență juridică, omițând faptul că au fost falsificate împuternicirile avocațiale din cazul de față, deoarece contractele nu există între pretinsul reclamant și pretinșii apărători convenționali, instanța însușindu-și astfel argumentele unui terț față de dosar și a unor avocați nemandatați. Revizuentul face trimitere la dispozițiile art. 85 C. proc. civ., la art. 122 alin. (7) din Statutul profesiei de avocat și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, pentru a demonstra că, contractul de asistență juridică și nu împuternicirea avocațială atestă dreptul de a reprezenta partea, dovadă care nu a fost solicitată de instanță. Dreptul de a reprezenta se naște din contractul de asistență juridică încheiat în formă scrisă, pe care partea nu l-a avut cu pretinșii apărători în cazul de față. În baza înscrisurilor noi anexate cererii de revizuire care provin de la Parchetul Berlin și de A. și pretinșii apărători S.C. E. și Asociații și în baza declarației din dosarul penal x și a declarației de inculpat, se poate constata că A. și C. nu au fost niciodată în dosarul de recurs legal reprezentați, pretinșii apărători nu au avut niciodată un contract încheiat cu pretinsul client A. și nu a existat niciun contract de asistență juridică încheiat între S.C. E. și C. pe care aceștia pretindeau ca o reprezintă în recurs. Totodată, a mai arătat că admisibilitatea cererii de revizuire rezultă chiar din dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, dar și din decizia Curții Constituționale nr. 866 din 2015. Admisibilitatea revizuirii nu presupune ca "hotărârea judecătorească definitivă care formează obiect al cererii de revizuire să evoce fondul", evocarea fondului fiind o condiție obligatorie numai în cazul hotărârilor date de o instanță de recurs, nu și în cazul hotărârilor rămase definitive la instanța de apel, cum este în speța față, sau prin neapelare. Revizuentul mai face trimitere la considerentele deciziei nr. 37 din 06.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la decizia civilă nr. 3932 din 06.05.2014 a Curții de Apel Timișoara și la decizia civilă nr. 735 din 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pentru a arăta că avocații au nevoie de un contract în baza căruia să fie emisă împuternicirea. De asemenea, arată că Legea nr. 51/1995 nu permite ca activitățile în domeniul reprezentării convenționale să fie efectuate prin exercitarea profesiei de avocați angajați de alții, iar o interpretare contrară constituie fraudă la lege. Pentru aceste considerente, revizuentul apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., iar înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire arată că este reprezentat de ordonanța penală din dosarul penal x comunicată către revizuent la data de 28 ianuarie 2021, care atestă faptul că nicio declarație notarială a lui A. cu privire la faptul că el ar fi semnat contractele de asistență juridică cu S.C. E. pentru dosarul de față, decât o autentificare de semnătură, care nu are putere doveditoare asupra conținutului documentului. Ordonanța penală putând fi asimilată unei hotărâri judecătorești, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Sub al doilea aspect, actele depuse la dosarul penal de pretinșii apărători ai reclamantului, contractele de asistență juridică reprezintă un înscris nou, care nu a putut fi depus la dosarul cauzei, pentru că instanțele de judecată au refuzat să solicite părții adverse să facă dovada cu pretinsele contracte în original. Acest înscris este determinant, întrucât apreciază că dacă ar fi fost cunoscut, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea cererii de revizuire.

Ulterior, la 25 martie 2021, revizuentul a înțeles să-și precizeze cererea formulată, în sensul că cea de a doua decizie împotriva căreia a exercitat calea de atac vizează decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de către Curtea de Apel Constanța, în loc de decizia nr. 618 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, solicitând, printre altele, disjungerea capătului privind revizuirea deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de către Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011 și trimiterea soluționării acestuia Curții de Apel Constanța, dată fiind necompetența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de temeiul invocat, respectiv art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

La 08 aprilie 2021, intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865 și inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac. De asemenea a invocat, inadmisibilitatea cererii de revizuire, câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea doar a unei hotărâri definitive și în măsura în care acestea evocă fondul.

Prin încheierea de ședință din 08 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 08 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de revizuent, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, invocată de revizuent. Totodată a fost respinsă excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire, formulată de intimata C. S.R.L.. A fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată de revizuent.

La 10 iunie 2021, revizuentul B. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata C. S.R.L. și a apărărilor formulate de aceasta.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2021 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu interpretarea Regulamentului CE 1393/2007.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2021 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865. Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, pentru următoarele considerente: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Motivul de revizuire invocat și precizat de revizuent în susținerea cererii de revizuire vizează dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865. Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorității de lucru judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. Se impune precizarea faptului că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunțate. De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61). În speță, revizuentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, anularea deciziei nr. 1618 din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, în raport cu ordonanța penală emisă de Parchetul Berlin la data de 12 ianuarie 2021, situație în care cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere că ordonanța penală pretins potrivnică celei atacate, a fost pronunțată ulterior acesteia, neputând fi astfel îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârea atacată, câtă vreme hotărârea pretins potrivnică acesteia nici nu exista. O cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri (cum este situație de față), iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă. Sub acest aspect, este lipsită de relevanță data pornirii proceselor în care s-a pronunțat hotărârea ulterioară, ceea ce are relevanță fiind data rămânerii definitive, căci numai prin raportare la această dată se pune problema încălcării autorității de lucru judecat. Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibilă. Având în vedere că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate vizând atacarea ultimei hotărâri pronunțate, dintre cele pretins contradictorii, iar revizuentul solicită anularea unei hotărâri în privința căreia nu se poate pune problema că ar încălca autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri pronunțate ulterior, instanța a apreciat că nu se mai impune discutarea și soluționarea celorlalte condiții de admisibilitate a revizuirii, câtă vreme toate condițiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte și duce la soluția inadmisibilității căii extraordinare de atac. În ceea ce privește cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se solicită. În raport de aceste dispoziții legale, instanța va declina cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Constanța. Constatând culpa procesuală a revizuentului în promovarea cererii de revizuire și în raport de solicitarea intimatei C. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., să oblige revizuentul B. la plata sumei de 6.423,65 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, către intimata C. S.R.L..