ÎCCJ, Decizia nr. 308/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020.2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancțiunea nulității, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, s-a reținut că recurentului i s-a comunicat, prin poștă electronică, la data de 22 aprilie 2021, obligația de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sub sancțiunea anulării, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 23 aprilie 2021, recurentul a răspuns, prin e-mail, solicitărilor instanței, însă a depus, la dosar, un înscris intitulat "apel - odată cu fondul cauzei", formulat în dosarul de fond nr. x/2020, semnat de recurent și datat 15 august 2020, precum și un alt înscris intitulat "obiecțiuni și precizări asupra cauzei", semnat de recurent și datat 19 aprilie 2021 .

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat că înscrisurile depuse de către recurent, la solicitarea instanței de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sunt distincte de cererea de recurs, motiv pentru care, în cauză, s-a apreciat că a intervenit sancțiunea anulării cererii de recurs, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța supremă a reținut că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție; s-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși, în speța redată, se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum a fost și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat că cererea de recurs formulată de petentul A. nu a fost legal timbrată, cu toate că dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, iar lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate cu nulitatea, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ.

În speță, prin rezoluția de primire din 11 ianuarie 2021 s-a stabilit că recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin adresa emisă la 19 ianuarie 2021 și comunicată recurentului-petent la 27 ianuarie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs, s-a pus în vedere acestuia să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat că recurentul-petent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, sens în care a intervenit sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

În cauza Iordache împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată; or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte a reținut că, prin adresa emisă la data de 19 ianuarie 2021, recurentul a fost înștiințat despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, precum și despre posibilitatea formulării unei cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în condițiile O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus, a formulat recurs recurentul A..

În contextul prezentării numeroaselor sale dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modalitatea de soluționare a acestor dosare, precum și cu privire la conduita celorlalte părți și instituții implicate în procesele expuse, fără a aduce critici concrete cu privire la hotărârea atacată cu recurs.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată de instanță, din oficiu, excepție de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea altor excepții, precum și a fondului cauzei.

Analizând recursul în condițiile textelor legale menționate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020.2, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

În consecință, Decizia nr. 1012 din 12 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.2, este o hotărâre definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată, în mod legal, calea de atac a recursului.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepția peremptorie a inadmisibilității recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepții invocate și apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1012 din 12 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/334/202/a1.2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM