ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

de chemare în judecată și procedura derulată în primă instanță.

Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie

2011, reclamanții A.L. și B.T.D. au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P.

pentru a fi obligată să emită pe numele fiecăruia dintre ei titluri de plată

pentru suma de 64.123,55 lei, să vireze în conturile anexate cererilor de

opțiune această sumă și să plătească daune cominatorii de 100 lei/zi de

întârziere.

În motivare s-a

arătat că, în urma unor hotărâri judecătorești irevocabile, în favoarea

reclamanților s-a emis Decizia nr. 5171/2009 de către C.C.S.D., decizie ce

reprezintă titlu de despăgubire pentru suma de 128.247,11 lei și care nu a fost

atacată într-o procedură judiciară.

După stabilirea

dreptului de creanță al reclamanților, aceștia au optat pentru emiterea

titlurilor de plată și achitarea efectivă a despăgubirilor, însă pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile ce îi revin în condițiile în care lipsa

disponibilităților bănești nu poate justifica o astfel de poziție.

Pârâta A.N.R.P. -

D.A.D.N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

prematurității acțiunii.

Sub aspectul

fondului, a susținut că achitarea despăgubirilor se face în ordinea cererilor

de opțiune și aceasta în condițiile în care este suspendare emiterea titlurilor

de plată, iar reclamanții nu au solicitat despăgubiri în acțiune.

2.

Hotărârea Curții de Apel.

Curtea

de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 411 din 5 octombrie 2011 a respins ca prematură

acțiunea reclamanților.

Pentru

a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții, în baza cererilor

de opțiune înregistrate la 02 septembrie 2009 au optat pentru titlu de

plată în numerar pentru suma de 1.282.471 lei (64.123,55 lei/fiecare).

Instanța

a apreciat că față de situația concretă a reclamanților și soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil, în speță, devin incidente dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010 care prevăd expres că „pe o perioadă de 2 ani de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea

titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie

2005, cu modificările și completările ulterioare. Pe perioada de suspendare

prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de

C.C.S.D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de F.P.,

corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea".

O.U.G. nr. 62/2010 a

intrat în vigoare la data publicării lor în M. Of., respectiv 1 iulie 2010,

moment de la care au început să curgă cei doi ani de suspendare a emiterii

titlurilor de proprietate.

Reținând că acțiunea

de față a fost introdusă la 2 septembrie 2011, deci în perioada suspendării la

care se referă dispozițiile legale precitate, instanța a apreciat că

acțiunea este prematură și, în concluzie, ea urmează a fi respinsă.

Această concluzie nu

poate fi infirmată de dispozițiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ., dispoziții

potrivit cărora „

Președintele mai poate încuviința, în

general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a

unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite

pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar

încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.”

Instanța

a apreciat că nu se impune să se dea eficiență acestor prevederi legale, pe de

o parte, pentru că nu s-a formulat o cerere expresă în acest sens iar, pe de

altă parte, pentru că nu s-a dovedit că reclamanții ar suferi o pagubă

însemnată așteptând împlinirea termenului. Aprecierea are în vedere faptul că

în măsura în care s-ar admite acțiunea în condițiile art. 110 alin. (3) C.

proc. civ., s-ar fixa drept termen de emitere a titlului de plată, data de 1

iulie 2012, deci obligația ce revine pârâtei ar deveni executabilă după acest

moment, chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească ea a fost deja fixată în

sarcina acesteia.

3.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții

A.L. și B.T.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica motivele de

casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În

memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că

instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca prematur

formulată, fără să observe că s-a solicitat emiterea titlurilor de plată

și plata efectivă a despăgubirilor, la momentul expirării perioadei de

suspendare prevăzute la alin. (1) al art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010.

Or,

câtă vreme actele normative stabilesc ca moment al emiterii titlurilor de plată

termenul de 15 zile de la data existenței disponibilităților

financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind

valorificarea titlului de despăgubire, practic, se creează posibilitatea ca

debitoarea să nu își execute niciodată obligațiile sau să le execute

cu foarte mare întârziere, prevalându-se de inexistența

disponibilităților financiare.

4.

Apărarea intimatei

Prin

întâmpinarea înregistrată la 28 septembrie 2012, intimata A.N.R.P. a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând ca plata despăgubirilor urmează a

fi reluată după încetarea aplicabilității O.U.G. nr. 62/2010 totodată făcând

referire la prevederile articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012

privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ

necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii si

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției. precum și

unele măsuri adiacente, potrivit căruia se suspendă, pe o perioadă de 6 luni,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de titlul VII al acestui act normativ

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a

apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care

succed.

2.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenții-reclamanți

au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul autorității pârâte de a emite titlurile de plată pentru

suma de 1.282.471 lei reprezentând c/v despăgubirilor în numerar cuprinse în Decizia

nr. 5171 din 23 aprilie 2009 emisă de C.C.S.D. pentru care au formulat cereri

de opțiune înregistrate în evidențele D.A.D.N. din 02 septembrie 2009, iar

până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat, în limita fondurilor

alocate, până la cererea de opțiune înregistrată la 29 aprilie 2008.

Prima

instanță pentru argumentele expuse la pct. 1.2, a reținut prematuritatea

acțiunii, în raport de dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010,

față de data introducerii acțiunii, respectiv 2 septembrie 2011,

soluție pe care instanța de recurs o împărtășește.

Prin art. 3 din O.U.G.

nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446 din 1 iulie 2010, emiterea titlurilor

de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată

pentru o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe

de urgență.

Prin art. 2 din Legea

nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456 din 6 iulie 2012, a fost modificat art.

3 din O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a emiterii

titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost

prelungită până la data de 15 mai 2013, ceea ce face ca acțiunea să fie

prematură, condiționată de termenul stabilit de legiuitor.

Termenul de

suspendare, stabilit de legiuitor inițial la 2 ani și prelungit, ulterior, prin

modificarea de către Legea nr. 117/2012 a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010,

până la data de 15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanței, fiind

conform dispozițiilor constituționale.

În acest sens, prin

Deciziile nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/2011, nr. 168/2012 și nr. 499/2012,

Curtea Constituțională a statuat că art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 este

constituțional, textul criticat neaducând atingere existenței dreptului de

proprietate, ci prevăzând o modalitate temporară de exercitare a acestui drept,

ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță

asupra statului.

De asemenea, a mai

argumentat Curtea Constituțională, măsura suspendării prevăzută de textul legal

în discuție nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de

creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art. 44 din

Constituție, ci reprezintă reglementarea unei modalități de valorificare

determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de

natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar (în acest

sens sunt și Deciziile nr. 188/2010, nr. 872/2010 și nr. 874/2010).

Așadar, emiterea

titlurilor de plată este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin

dispoziții legale cu privire la care Curtea Constituțională, pronunțându-se, a

statuat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

În consecință, în

absența disponibilităților bănești ale statului și având în vedere rațiunile

financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, care

se mențin și în prezent, raportat la dificultățile prin care trece economia

țării, se apreciază că la acest moment s-ar impune intimatei-pârâte o obligație

imposibil de realizat.

În contextul crizei

economice existente în România, nu se poate face abstracție de impedimentele de

ordin financiar în sensul de a se impune o obligație imposibil de executat în

sarcina unei autorități publice.

În cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte

importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o

reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) și a fost de acord că plafonarea

despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o

măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor

proprietari și interesul general al colectivității.

În concluzie,

raportat la data introducerii acțiunii, 2 septembrie 2011, instanța de

fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, cu respectarea

dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și termenul prevăzut la art. 3 din acest act

normativ.

soluției instanței de recurs.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.L. și B.T.D. împotriva sentinței nr.

411 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2012.