ÎCCJ, Decizia nr. 346/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 346/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 5977 din 12 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1254 din 27 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere că, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, situații care, însă, nu au fost identificate în prezenta cauză.
În speță, Înalta Curte a constatat că, prin Decizia nr. 837/31.10.2019, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Fondul Proprietatea SA și a respins ca nefondat apelul declarat de B. SA împotriva Sentinței nr. 123/2015 pronunțate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2013. A admis acțiunea și a constatat nulitatea Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B., menținând atât soluția de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea nulității Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B., cât și soluția de respingere a cererii reconvenționale formulate de B. SA
Prin Sentința nr. 123 din data de 6 iulie 2015, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de Fondul Proprietatea SA privind constatare nulității absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B. și a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B. De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de B. SA
Cauza a avut ca obiect cererea formulată de Fondul C. SA de constatare a nulității absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 și a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B.
Prin Decizia nr. 1254/27.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile formulate de reclamanta SC A. SA și de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat, în parte, încheierea nr. 9/24.02.2016 și în parte, Decizia nr. 37/21.12.2015, emise de Curtea de Conturi a României, în limita măsurii II.5 din decizie referitoare la "decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurnă și transport)", a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cauza a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta A. SA de anulare a încheierii nr. 9/24.02.2016, a Deciziei nr. 37/21.12.2015 și a Raportului de control din data de 27.11.2015, emise de Curtea de Conturi a României, cu consecința anulării măsurilor dispuse la pct. II.4, II.5, II.6 și II.7 din decizie, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
Instanța de revizuire a constatat, din examinarea hotărârilor pretins potrivnice, respectiv Decizia nr. 837/31.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2013 și Decizia nr. 1254/27.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, că motivele formulate de revizuentă nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
A reținut că, în cauză, nu există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, contrarietatea la care se face referire, fiind între două hotărâri pronunțate în cauze diferite, având părți și obiecte diferite.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, SC A. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esență, recurentul susține că decizia este nelegala și că cererea de revizuire a fost respinsă în mod greșit ca inadmisibilă, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A susținut că, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.
Astfel, prima hotărâre judecătorească definitivă este Decizia nr. 837 din 31.10.2019 a Curții de Apel Craiova.
În ceea ce privește chestiunea litigioasă care a fost soluționată într-un anumit sens de către Curtea de Apel Craiova, dobândind astfel putere de lucru judecat conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a arătat că privește existența unui prejudiciu suferit de A. SA ca urmare a efectuării operațiunii de dare în plată a activului D. Chișcani către B. SA Aceasta chestiune litigioasă a fost ulterior soluționată într-un sens complet opus de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
A susținut că, din analiza Deciziei nr. 837 din 31.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, se poate observa că instanța a echivalat operațiunea de dare în plată a activului D. Chișcani cu un ajutor de stat acordat societății A. SA
Or, în acest caz, contradictorialitatea dintre cele două hotărâri judecătorești este evidentă, întrucât nu este posibil ca operațiunea de dare în plată să fie considerată echivalentul unui ajutor de stat dat societății A. SA, deci un beneficiu patrimonial, dar, în același timp, să fie și cauzatoare de prejudicii societății, cum susține Curtea de Conturi.
II. Considerentele Înaltei Curți
Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că criticile recurentei se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Recurenta consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă cele două hotărâri menționate în cererea de revizuire erau vădit contradictorii.
Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.
Se constată că, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:
"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
În acest caz, s-a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).
Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său, că Dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj a avut ca obiect cererea formulată de Fondul C. SA de constatare a nulității absolute a Hotărârii nr. 34/27.09.2013 și a Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B.
Această acțiune a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința nr. 123 din data de 6 iulie 2015 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de B. SA
Prin Decizia nr. 837/31.10.2019, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de Fondul C. SA și a respins ca nefondat apelul declarat de B. SA împotriva Sentinței nr. 123/2015 a Tribunalului Gorj; a admis acțiunea și a constatat nulitatea Hotărârii nr. 34/27.09.2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B., menținând atât soluția de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea nulității Hotărârii nr. 35/2013 a Adunării generale extraordinare a acționarilor B., cât și soluția de respingere a cererii reconvenționale formulate de B. SA
Cel de al doilea litigiu, Dosarul nr. x/2016, a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta A. SA de anulare a încheierii nr. 9/24.02.2016, a Deciziei nr. 37/21.12.2015 și a Raportului de control din data de 27.11.2015 emise de Curtea de Conturi a României, cu consecința anulării măsurilor dispuse la pct. II.4, II.5, II.6 și II.7 din decizie, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016, Curtea de Apel București a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat, în parte, încheierea nr. 9/24.02.2016 și în parte, Decizia nr. 37/21.12.2015, emise de Curtea de Conturi a României, în limita măsurii II.5 din decizie referitoare la "decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurnă și transport)", a respins, ca neîntemeiată, în rest, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Prin Decizia nr. 1254/27.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile formulate de reclamanta SC A. SA și de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 3025 din data de 13 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.
În plus, Înalta Curte constată că, în dosarul de recurs nr. x/2016, recurenta SC A. SA a depus Decizia nr. 837/2019 a Curții de Apel Craiova, filele x, așadar aceasta a fost avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 1254 din 27 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 5977 din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.