ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2014

Asupra cererii de

revizuire de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 2561 din 7 noiembrie 2013 a

Tribunalului Argeș, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta S.G.G. împotriva sentinței civile nr. 5967 din 25 iunie 2013

pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 2206/232/2006.

Împotriva deciziei a

formulat cerere de revizuire S.G.G., întemeiată pe prevederile pct. 7 al art.

322 C. proc. civ.

Revizuenta a arătat

că hotărârea atacată este nulă deoarece este contrară încheierii nr. 8358 din

11 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. 7688/1/2007.

A mai precizat că

decizia Tribunalului Argeș este nulă, nefiind dată de o instanță competentă și

într-un complet legal constituit.

A menționat că al

doilea motiv constă în faptul că decizia atacată nesocotește puterea de lucru

judecat a încheierii nr. 8358 din 11 decembrie 2007, prin care s-a strămutat

judecata pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 2206/232/2006 al

Judecătoriei Găești de la această instanță la Judecătoria Pitești, cu păstrarea

tuturor actelor de procedură îndeplinite înainte de strămutare. A solicitat

astfel a se constata că a intrat în puterea lucrului judecat, printre altele,

timbrajul cererii de servitute, cu taxa de 19 RON, contrar deciziei

Tribunalului Argeș în care s-a apreciat că taxa de timbru este de 20% din

valoarea terenului.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor

ce succed.

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii, stipulează că

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și

în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Prin urmare, textul

cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii

extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o

hotărâre dată de o instanță de recurs atunci când a evocat fondul și numai dacă

hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Se constată că în

speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub dublu

aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentă și, prin urmare, nu s-a evocat fondul. Aceasta întrucât

instanța de control judiciar nici nu a stabilit o altă situație de fapt a

cauzei (recursul fiind exercitat în condițiile art. 304

1

C. proc.

civ.), dar nici nu a reevaluat, din punct de vedere legal, situația litigioasă

a dosarului, fie pe baza normei legale invocată ca incidentă cazului, fie

stabilind că alte dispoziții legale ar fi fost aplicabile acestuia, dând astfel

o altă rezolvare în drept raporturilor juridice litigioase deduse judecății.

Se observă totodată

că în cauză nu se regăsește situația premisă a textului de lege invocat ca

temei juridic al exercitării căii extraordinare de atac nici în ceea ce

privește existența triplei identități de obiect, cauză și părți între decizia

civilă nr. 2561 din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeș și încheierea nr.

8358 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr.

7688/1/2007 în soluționarea unei cereri de strămutare.

Se reține astfel că

prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit

crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două

sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge

la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste

prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii

autorității de lucru judecat a unei hotărâri, ceea ce nu este cazul în speță.

Or, în cauza de față,

o astfel de ipoteză este cu totul exclusă a fi produsă prin dezlegările

jurisdicționale regăsite în decizia nr. 2561/2013 a Tribunalului Argeș și în

încheierea nr. 8358/2007 a Înaltei Curți, în condițiile în care aceasta din

urmă a avut ca obiect rezolvarea doar a unui incident procedural, cel al

strămutării, legat de judecarea dosarului finalizat prin cea dintâi decizie

menționată, nefiind întrunită teza triplei identități de părți, obiect și cauză

la care se referă textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Fiind o cale extraordinară

de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ

prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Prin urmare,

raportând cererea de revizuire formulată, la cerințele impuse de dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă

judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de

revizuire reglementat de acest text de lege.

Pentru cele ce

preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.G.G. împotriva deciziei nr.

2561 din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2014.