ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 152/PI din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 1.04.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Ferrara, Italia, nr. de referință x/2021 SIEP, cu privire la executarea unei pedepse de 5 ani și 2 luni închisoare, pe numele persoanei solicitate A. - cetățean român, aflat în Arestul IPJ Timiș, și s-a dispus predarea acesteia autorităților judiciare din Italia.

S-a constatat că persoana solicitată NU a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost menținută starea de arest provizoriu a persoanei solicitate A., dispusă inițial prin mandatul de arestare din 3.05.2022, menținută ulterior prin încheierea din 16 mai 2022 și 10 iunie 2022, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 15 iunie 2022 până la data de 14 iulie 2022, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

A fost respinsă cererea formulată de persoana solicitată A. privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare la pedeapsa finală de 5 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu parțial.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a arătat că, la data de 2 mai 2022, prin adresa nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 101 și art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, a înaintat documentele privind pe A., cetățean român, pentru punerea în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia, pentru executarea unei pedepse de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, solicitându-se arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile .

Prima instanță,prin încheierea de ședință din 03.05.2022, a dispus, în temeiul prevederilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, admiterea propunerii formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 03.05.2022, până la data de 17.05.2022, inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare din 03.05.2022, având la bază semnalarea în Sistemul Informatic Schengen.

De asemenea, s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 16.05.2022, în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internațional A., tradus în limba română.

Pentru termenul de judecată din 16.05. 2022 s-a comunicat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara traducerea în limba română a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internațional, precum și propunerea de luare a măsurii arestării pe o perioadă de 30 zile a acesteia, în vederea executării mandatului european și a predării către autoritățile judiciare din Italia, constatându-se că a fost transmis persoanei urmărite internațional o copie de pe mandatul european de arestare tradus în limba română.

Prin mandatul de arestare european emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Ferrara - Italia pe numele persoanei urmărite internațional A., la data de 1 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2021 SIEP, s-a solicitat predarea acesteia către autoritățile din Italia în vederea executării unei pedepse de 5 ani și 2 luni închisoare, mandatul de arestare european bazându-se pe Ordinul de executare pentru încarcerare emis de Parchetul din Ferrara în data de 9.11.2021.

Prin încheierea din data 16.05.2022, instanța în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 a dispus în continuare arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe care a menținut-o, pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 16.05.2022, până la data de 14.06.2022, inclusiv.

La același termen de judecată persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predat autorităților din Italia, solicitând ca instanța să dispună executarea pedepsei în România, după lămurirea aspectelor legate de cuantumul pedepsei, ca urmare a recunoașterii pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare, punând sub semnul îndoielii cuantumul pedepsei, instanța făcând demersuri pentru lămurirea situației juridice a persoanei solicitate la autoritățile din Italia, acordându-se termene scurte, care nu au depășit 10 zile fiecare, la data de 20, 27 mai 2022, apoi 3 iunie 2022 pentru verificarea documentației primite, la solicitarea procurorului și apărătorul persoanei solicitate, documentele fiind esențiale pentru a stabili corect care sunt hotărârile judecătorești care stau la baza pedepsei finale de 5 ani și 2 luni închisoare.

Din cuprinsul actelor aflate la dosar, Curtea a constatat următoarele:

Prin mandatul de arestare european emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Ferrara - Italia pe numele persoanei urmărite internațional A., la data de 1 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2021 SIEP, s-a solicitat predarea acesteia către autoritățile din Italia în vederea executării unei pedepse de 5 ani și 2 luni închisoare, mandatul de arestare european bazându-se pe Ordinul de executare pentru încarcerare emis de Parchetul din Ferrara în data de 9.11.2021.

Ca urmare a examinării Ordinul de executare pentru încarcerare emis de Parchetul din Ferrara în data de 9.11.2021, prima instanță a observat că pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare rezultă din sentința N 199/2019-Reg Gen nr. 3357/2018 JAP-RGNR n 1519/2018 pronunțată de Tribunalul din Ferrara, rămasă definitivă la data de 28.10.2019, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare și 1778 euro amendă, pedeapsă care a fost suspendată inițial, apoi revocată suspendarea executării pedepsei și sentința N 276/2019-Reg Gen n 464/2019 JAP RGNR n 888/2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Ferrara, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare și 1000 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, cele două pedepse fiind cumulate aritmetic, dispunându-se executarea în regim de detenție.

Prima instanță a remarcat faptul că, din pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare persoana solicitată a executat 3 luni și 18 zile, restul de pedeapsă care a rămas de executat fiind de 4 ani 10 luni și 12 zile și amenda de 2778 euro, fiind atașate și hotărârile judecătorești traduse în limba română, persoana solicitată având posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestora, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate A. în aceste hotărâri judecătorești fiind de tâlhărie și proxenetism.

Totodată, prima instanță a arătat că în ședința publică din 16.05.2022, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din aceeași dată, s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Italia, că renunță la beneficiul regulii specialității și solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare la pedeapsa finală de 5 ani și 2 luni închisoare, în cazul în care din documente rezultă acest cuantum al pedepsei.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., a constatat că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării acesteia, faptele pentru care a fost condamnată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare, respectiv hotărârile judecătorești, fiind reglementate de art. 233 din C. pen.-tâlhăria, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi și art. 213 din C. pen. -proxenetism, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, iar termenele de prescripție a executării pedepsei nu sunt împlinite.

Totodată, prima instanță a arătat că potrivit art. 99 al (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, constituie un motiv de refuz facultativ pentru instanța română, iar aceasta din urmă a apreciat că nu se impune să uzeze de acest text de lege, de acest motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, considerând prioritar executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene, care au solicitat predarea persoanei urmărite internațional A. în vederea executării pedepsei și în consecință, a respins cererea formulată de persoana solicitată A. privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare la pedeapsa finală de 5 ani și 2 luni închisoare.

Cu privire la problematica arestării provizorii a persoanei solicitate, Curtea a constatat că aceasta a fost arestată provizoriu prin mandatul de arestare din 03.05.2022 pe o perioadă de 15 zile, menținută ulterior cu câte 30 de zile prin încheierea din 16.05.2022 și încheierea din 10 iunie 2022, până la data de 9 iulie 2022, iar ca urmare a admiterii sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a predării persoanei solicitate, prima instanță a apreciat că se impune menținerea în continuare a arestului provizoriu pe o perioadă de 30 zile în vederea predării sale efective către organele judiciare din Italia.

Totodată, prima instanță a arătat că nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, astfel încât prima instanță în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva Sentinței penale nr. 152/PI din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat, în termen legal, contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data 22 iunie 2022, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 30 iunie 2022, cu citarea contestatorului persoană solicitată și cu asigurarea apărării obligatorii.

Prin motivele de contestație, persoana solicitată A. a prezentat istoricul cauzei și a susținut, în esență, că în data de 16.05.2022 instanța i-a luat declarație, acesta declarând că nu dorește să fie predat autorităților italiene și că dorește să-și execute pedeapsa într-un penitenciar din România. De asemenea a arătat faptul că, a solicitat instanței de judecată recunoașterea pe cale incidentală a sentințelor emise de instanțele italiene.

În acest sens a arătat că potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004,autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;totodată, potrivit alin. (3) din Legea nr. 302/2004:în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

S-a mai arătat că, din cuprinsul sentințelor penale emise de instanțele italiene se poate observa că faptele pentru care a fost condamnat A., se regăsesc în C. pen. român,considerând, astfel, că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 99 alin. (3) din Legea 302/2002, pentru ca contestatorul să-și execute pedeapsa într-un penitenciar din România.

Prin contestație s-a solicitat admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 să se dispună recunoașterea sentințelor penale pronunțate de instanțele din Italia, prin care a fost condamnat A., să se dispună executarea pedepsei de 5 ani 2 luni închisoare într-un penitenciar din România, cu deducerea perioadei de 3 luni și 18 zile, precum și a perioadei executată în România din data 03.05.2022 la zi.

Examinând sentința penală atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente și raportat la motivele de contestație formulate de persoana solicitată A., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, prima instanță, Curtea de Apel Timișoara, secția penală a fost sesizată cu cererea formulată de autoritățile judiciare italiene privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 1.04.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Ferrara, Italia, cu privire la executarea unei pedepse de 5 ani și 2 luni închisoare, pe numele persoanei solicitate A. - cetățean român, aflat în arestul IPJ Timiș.

Astfel, art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. (2) al acestui text statuează că "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În continuare, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor anterior menționate, în raport, cu actele dosarului și cu poziția procesuală a persoanei solicitate.

În propriul demers analitic, Înalta Curte reține că, în cazul recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, devin aplicabile dispozițiile art. 172 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată și procedura reglementată de art. 166 alin. (5)-(9), (13), (15) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

Conform art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Evaluând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor anterior menționate, în raport, cu actele dosarului și cu poziția procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că dorește să execute pedeapsa pe teritoriul statului român, Înalta Curte constată că se impune, admiterea contestației, desființarea sentinței cu privire la solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Italia și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se solicita autorităților judiciare emitente, transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare.

Astfel, Înalta Curte are în vedere manifestarea expresă de voință a persoanei solicitate A. de a executa pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare în România, declarând că refuză să execute pedeapsa în Italia, în condițiile în care întreaga sa familie se află în România, iar legăturile cu Italia nu există, relativ la dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie una dintre situațiile în care autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, și a procedat în mod greșit la judecarea pe fond a cauzei, fără a face o analiză pertinentă asupra celor solicitate de către persoana solicitată A., limitându-se la a aprecia că "procedura privind executarea unui mandat european se soluționează cu celeritate". Or, în raport cu dispozițiile anterior menționate, Curtea de Apel Timișoara trebuia să solicite autorităților judiciare italiene hotărârile de condamnare în vederea recunoașterii hotărârilor penale străine pe cale incidentală, chiar dacă obiectul cauzei se afla în procedura executării mandatului european de arestare.

Prin urmare, pentru a se evita o procedură suplimentară și costisitoare ce în mod evident va fi declanșată de persoana solicitată, respectiv recunoașterea pe cale principală în procedura transferului, Înalta Curte apreciază că, în condițiile în care vor fi comunicate în timp util documentele ce vor fi solicitate de către Curtea de Apel Timișoara, trebuie efectuată o analiză serioasă și convingătoare asupra cazului de refuz opțional prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgență, ce are consecințe directe, printre altele, și asupra libertății persoanei vizate de mandatul european de arestare, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că persoana solicitată trebuie să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din CEDO, să uziteze, în mod efectiv, de o cale de atac.(art. 2 Protocolul 7 din CEDO).

Înalta Curte consideră că, în speță, privarea de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil al persoanei solicitate, prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Așadar, față de absența totală a motivării, Înalta Curte apreciază că hotărârea nu poate fi examinată de Înalta Curte, astfel, că se impune admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecarea la Curtea de Apel Timișoara pentru a fi examinată motivat cererea persoanei solicitate de a executa pedeapsa pentru care s-a emis mandatul european de arestare, cu menținerea stării de arest pentru această perioadă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 152/PI din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va menține starea de arest provizoriu a persoanei solicitate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 152/PI din data de 15 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Menține starea de arest provizoriu a persoanei solicitate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2022.

GGC - ED