ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 638/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 187/PI din 08 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 04 iunie 2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinței penale nr. 1516/2020 pronunțată de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, pe numele persoanei solicitate A. și s-a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Italia, în vederea executării unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, plus 1500 de euro amendă, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de participație la tăinuire de autovehicule și participație la furt calificat.

În baza art. 104 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea arestării preventive față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08 august 2023 până la data de 06 septembrie 2023 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, ora 17:25, până la data de 08.08.2023, ora 17:25, în baza ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că mandatul european cuprinde informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 302/2004, dar și cele prevăzute de lit. c) al aceluiași text de lege, fiind indicată decizia internă în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare - Sentința penală nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, iar infracțiunile care fac obiectul mandatului de executare a pedepsei, dar și al mandatului european de arestare sunt descrise, în detaliu, atât sub aspectul circumstanțelor (de loc, timp, grad de participare al persoanei solicitate și faza de desfășurare a infracțiunilor), cât și sub aspectul naturii și încadrării juridice a acestora.

S-a apreciat că, astfel cum sunt descrise, aceste fapte pot întruni, potrivit legislației naționale, elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. și furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni privind identitatea, iar datele sale de identificare sunt identice cu cele din mandatul european de arestare.

În continuare, Curtea a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 [reținând că din informațiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracțiunile pe care se bazează mandatele europene de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau motive facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 302/2004 [este îndeplinită condiția prevăzută la art. 97 din lege; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul; mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracțiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; organele judiciare române nu au decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare și nici nu au pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte], nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeași lege (conform cazierului, de la fila x, persoana solicitată nu este cercetată sau condamnată, în vreun dosar penal, de către autoritățile judiciare române).

În acest context, constatând că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 și nu au fost identificate impedimente legale la predare, Curtea a reținut că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Cu referire la propunerea de arestare preventivă a persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile din Italia, Curtea a făcut trimitere la dispozițiile art. 104 alin. (6), (13) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul prevăzut la alin. (5), în situația în care nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate, emițând, de îndată, un mandat de arestare.

A subliniat, astfel, că, legea specială nu permite o măsură alternativă în situația admiterii cererii de executare a mandatelor europene, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea persoanei solicitate către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație persoana solicitată A., învederând, în principal, că, în cauză, este incident motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât, raportat la data comiterii faptelor (6 - 10 septembrie 2013), termenul de prescripție a răspunderii penale, care, potrivit legii române, pentru infracțiunile de tăinuire și furt calificat este de 5 ani, s-a împlinit. În acest sens, a invocat aspectele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, prin care s-a constatat neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 155 C. pen. care prevede întreruperea cursului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură, și Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, potrivit căreia prescripția răspunderii penale se raportează la termenul prevăzut de art. 154 C. pen., pentru că între data publicării primei decizii în Monitorul Oficial al României și data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), C. pen. nu mai prevedea nicio cauză de întrerupere a respectivului curs al prescripției, decizii care, în opinia apărării, reprezintă legea penală mai favorabilă persoanei solicitate. Ca urmare, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 04 iunie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, anularea mandatului de arestare emis de instanța română și a măsurii arestării preventive luată față de persoana solicitată, cu consecința punerii acesteia de îndată în libertate.

În subsidiar, a invocat existența motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, precizând că este cetățean român, cu domiciliul stabil în România, are în întreținere doi copii minori, motiv pentru care a refuzat să fie predată în Italia. În atare situație, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, refuzarea executării mandatului european de arestare și a predării sale, iar, în baza art. 99 alin. (3) din aceeași lege, recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțată de Curtea de Apel din Brescia, condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa închisorii și executarea acesteia într-un penitenciar din România.

Prin Decizia penală nr. 550/29.08.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2023, s-a admis contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 187/PI din 08 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.

S-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, fiind menținute dispozițiile referitoare la luarea arestării preventive și emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că judecătorul de la fond a omis să facă o analiză efectivă a poziției procesuale a persoanei solicitate, exprimate încă de la momentul audierii de către procuror în data de 07 august 2023, menținută și în fața instanței, în sensul că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Italia, poziție care se circumscrie motivului de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit acestui text de lege, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Or, conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c) "anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109."

S-a menționat de către instanța superioară că, într-adevăr, motivul reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ, legiuitorul lăsând la aprecierea instanței de judecată predarea persoanei solicitate în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și situația specială a acesteia, însă, în cauză, judecătorul de la fond nu a efectuat o asemenea analiză, ci s-a limitat la a verifica formal incidența dispozițiilor art. 99 alin. (1) și (2) din actul normativ, concluzionând că nu sunt impedimente legale la predare, omițând, însă, să aibă în vedere poziția exprimată de persoana solicitată A. (care este cetățean român, cu domiciliul stabil în România) în sensul că refuză predarea pentru a executa pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare, precum și susținerile acesteia cu privire la situația familială (faptul că are doi copii minori în întreținere), aspecte în raport cu care, în opinia instanței de control judiciar, executarea pedepsei în România ar putea constitui o opțiune ce trebuia verificată, în prealabil, de către instanța de fond.

În atare situație, s-a apreciat că, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, se impunea efectuarea de demersuri către autoritățile judiciare italiene pentru transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare în scopul recunoașterii, pe cale incidentală, a respectivei hotărâri.

Prin urmare, s-a apreciat că este întemeiată critica formulată de contestatoare cu privire la neanalizarea motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, Înalta Curte a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate, în principal, de contestatoarea persoană solicitată vizând incidența motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, raportat la împrejurarea că, față de aspectele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022, pentru ambele infracțiuni menționate în mandatul european de arestare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale s-ar fi împlinit în anul 2018.

În acest sens s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Având, însă, în vedere că, în speță, mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, plus 1500 euro amendă, la care a fost condamnată persoana solicitată A. prin Sentința penală nr. 1516/2020 pronunțată la 30 iunie 2020 de Curtea de Apel din Brescia, definitivă la 15 octombrie 2020, ceea ce se verifică în această procedură este prescripția executării pedepsei, iar nu prescripția răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (15 octombrie 2020), s-a constatat că termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată persoanei solicitate de autoritățile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.

De asemenea, Înalta Curte a mai constatat că acest motiv a fost invocat pentru prima dată prin motivele de contestație, fără a fi pus în discuție în fața primei instanțe și fără să facă obiectul deliberării judecătorului de la fond.

În concluzie, față de considerentele de mai sus și în raport de prevederile art. 110 din legea 302/2004, art. 6 CEDO, art. 2 din protocolul nr. 7 din Convenție, privind asigurarea procesului echitabil și a dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare în vederea analizării motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 29.08.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2023 s-a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta Deciziei penale nr. 550 din 29 august 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, în sensul că, după alineatul al doilea, s-a introdus un nou alineat, având următorul conținut:

"Menține dispozițiile referitoare la luarea arestării preventive și emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.09.2023, sub nr. x/2023, urmare a trimiterii spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunțată în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.06.2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinței penale nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, pe numele persoanei solicitate A.

A refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.06.2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, pe numele persoanei solicitate A., iar în temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rap. la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, republicată, solicită Biroului SIRENE efectuarea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate până la ștergerea semnalării din Sistemul de Informații Schengen.

În baza art. 99 alin. (3) teza a II - a din Legea nr. 302/2004, art. 163 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut, pe cale incidentală sentința de condamnare nr. x/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, în reformarea sentinței din data de 17.03.2017 a Tribunalului Ordinar Bergamo, prin care persoana urmărită A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 1500 euro amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 61 alin. (2), art. 110, art. 81, art. 648 din C. pen. din Italia, incriminată de legea română ca infracțiunea de tăinuire în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autoritățile italiene pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare și 1200 euro amendă), și a infracțiunii prevăzute de art. 61 alin. (5), art. 110, art. 624, art. 625 alin. (2), (5), (7) din C. pen. din Italia, incriminată de legea română ca infracțiunea de furt calificat comisă pe timp de noapte și prin efracție, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autoritățile italiene pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 1500 euro amendă).

A dispus executarea în România de către condamnata A. a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și a constatat că în privința pedepsei de 1500 euro amendă nu se va da curs solicitării de recunoaștere și executare, raportat la art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 145 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

A dedus din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, perioada reținerii de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, ora 17:25, până la data de 08.08.2023, ora 17:25, în baza ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și arestul provizoriu executat în baza mandatului de arestare nr. x/08.08.2023, din data de 08.08.2023 la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza a III - a din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării sentinței și revocarea mandatului de arestare preventivă nr. x/08.08.2023 emis de către Curtea de Apel Timișoara, concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, la solicitarea instanței, la data de 05.09.2023, prin intermediul poștei electronice, autoritățile din Italia au transmis la dosar Sentința penală nr. 1516/2020 Reg. Gen. Nr. 211/2020 - R.G.N.R. nr. 14279/2013 pronunțată în 30.06.2020 de Curtea de Apel din Brescia, rămasă definitivă la 15.10.2020, și certificatul privind stadiul executării N.SIEP x/2021, în limba italiană, fiind traduse în limba română.

La termenul de judecată din data de 05.09.2023, persoana solicitată A., asistată de apărător ales, av. B., a declarat că refuză să fie predată autorităților din Italia, invocând prescripția răspunderii penale pentru faptele cu privire la care s-a dispus condamnarea sa în străinătate și a solicitat recunoașterea pe cale incidentală a sentinței penale de condamnare din Italia.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, raportat la motivele de refuz invocate de către persoana solicitată, dar și la decizia instanței superioare de casare, Curtea de Apel a reținut că la data de 04.06.2022, autoritățile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, au emis pe numele persoanei solicitate A., în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, mandatul european de arestare având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinței penale nr. 1516/2020 pronunțată de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020.

Astfel, prin Sentința nr. 1516/2020 din data de 30.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brescia, rămasă definitivă la 15.10.2020, s-a reținut că Tribunalul din Bergamo, prin judecător unic, în urma dezbaterilor, la data de 17.3.2017, a declarat răspunderea penală a inculpatei A. cu privire la faptele penale, sub următoarele capete de acuzare:

S-a reținut că la data de 10.9.2013, carabinierii din Chiari au fost alertați în legătură cu un furt la barul "F." din Terno d'Isola. Ofițerii ajunși la fața locului au constatat că un autoturism x fusese folosit pe post de "berbec" pentru a sparge ruloul barului și a fura numeroase cartușe de țigări și monede de diferite valori. La câteva minute după furt, polițiștii au oprit un autoturism x, al cărui șofer a reușit să fugă, în timp ce pasagerul, o femeie, a fost identificată ca fiind inculpata A. În habitaclul vehiculului au fost găsite bunurile furate din barul "F.". Carabinierii au contactat apoi proprietarii celor două vehicule, care s-au dovedit a fi furate. Din imaginile video, ofițerii au putut să o recunoască pe femeia care a intrat cu x în ruloul barului, deoarece purta aceleași haine și aceeași șapcă albă. În plus, înregistrarea video o arată pe inculpată ținând în mână o bâtă de baseball găsită de C. civ. în x. Pe baza acestui compendiu probatoriu, s-a considerat că nu au rămas îndoieli cu privire la răspunderea lui A. pentru infracțiunile penale menționate în rechizitoriu.

Curtea a constatat că faptele persoanei solicitate au corespondent în legislația penală română. Infracțiunea prevăzută de art. 61 alin. (2), art. 110, art. 81, art. 648 din C. pen. din Italia este incriminată de legea română ca infracțiune de tăinuire în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autoritățile italiene pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare și 1200 euro amendă), iar infracțiunea prevăzută de art. 61 alin. (5), art. 110, art. 624, art. 625 alin. (2), (5), (7) din C. pen. din Italia este incriminată de legea română ca infracțiune de furt calificat comisă pe timp de noapte și prin efracție, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autoritățile italiene pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 1500 euro amendă).

Din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Italia, rezultă că din totalul pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și amenda de 1.500 euro, persoana condamnată nu a executat nici o zi de închisoare.

Curtea a mai constatat că nu s-a contestat în procedura anterioară și nici în rejudecare faptul că în cauză nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată [din informațiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracțiunile pe care se bazează mandatul european de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau următoarele cauze facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a), b), d) - f), h din Legea nr. 302/2004 [este îndeplinită condiția prevăzută la art. 97 din lege, faptele pentru care persoana solicitată a fost condamnată fiind prevăzute de legea română; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul; mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracțiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; organele judiciare române nu au decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare și nici nu au pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte].

De asemenea, Curtea a reținut că nu este incident nici cazul de refuz de la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004 - persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, întrucât autoritățile italiene au declarat că persoanei solicitate nu i s-a înmânat personal decizia de condamnare dar au dat asigurări că decizia îi va fi înmânată personal fără întârziere după predare. De asemenea, s-a menționat că în momentul în care i se va înmâna decizia, persoana va fi informată în mod expres cu privire la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminate și care pot conduce la desființarea deciziei inițiale; persoana va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac.

Examinând cu prioritate motivul de refuz invocat de persoana solicitată la termenul de dezbateri - cel privind prescripția răspunderii penale ca urmare a intervenirii deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 (prin care s-a constatat, în esență, că în intervalul 26 aprilie 2018 - 30 mai 2022 în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale) -, Curtea a constatat că din modul de redactare a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 163 din Legea nr. 302/2004, rezultă cu evidență că prescripția răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, iar nu în cazul în care, precum în speță, mandatul european de arestare a fost emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situație ar putea constitui motiv de refuz de executare, potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripției executării pedepsei, care, desigur, nu își poate găsi aplicarea în speță, hotărârea de condamnare nr. 1516/2020 a Curții de Apel Brescia rămânând definitivă la data de 15.10.2020, iar termenul de prescripție a executării pedepsei este de 8 ani și 6 luni conform art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.

De altfel, a reținut că acest caz de refuz a fost examinat de către Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, prin care s-a reținut că mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, plus 1500 euro amendă, la care a fost condamnată persoana solicitată A. prin Sentința penală nr. 1516/2020 pronunțată la 30 iunie 2020 de Curtea de Apel din Brescia, definitivă la 15 octombrie 2020, iar ceea ce se verifică în această procedură este prescripția executării pedepsei, iar nu prescripția răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (15 octombrie 2020), s-a constatat că termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicată persoanei solicitate de autoritățile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.

Curtea a constatat, totodată, că solicitarea apărării, echivalentă unei contestații în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (privind cazul de contestație în anulare constând în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), nu poate face obiectul procedurii deduse judecații privind executarea mandatului european de arestare, întrucât, așa cum s-a reținut în considerentele de mai sus, în această procedură se poate analiza doar prescripția executării pedepsei. În plus, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa analizării fondului hotărârii definitive, iar statului de executare i se recunoaște doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia.

În continuare Curtea a apreciat că, raportat la faptul că persoana solicitată este cetățean român, având domiciliul și familia în România (așa cum reiese din cartea de identitate de la dosar parchet), și a refuzat predarea, în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, rep., care prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Având în vedere că persoana solicitată este cetățean român și locuiește cu familia în România, instanța apreciază că reeducarea și reintegrarea socială a persoanei condamnate se pot realiza mai bine în statul de executare al mandatului european de arestare.

Prin urmare, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare, întrucât hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, iar sentința de condamnare nr. 1516/2020 din data de 30.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Brescia a rămas definitivă la 15.10.2020.

Din cuprinsul certificatului emis de autoritățile judiciare din Italia, rezultă că din totalul pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și amenda de 1.500 euro, persoana condamnată nu a executat nici o zi de închisoare.

Faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, infracțiunile de tăinuire în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și de furt calificat comisă pe timp de noapte și prin efracție, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. Persoana condamnată are cetățenie română și este de acord să execute pedeapsa în România, conform declarației exprese a acesteia de la dosar; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea a reținut că natura și durata pedepselor aplicate de instanța străină corespund cu natura și durata pedepselor prevăzute de legea penală română (infracțiunea de tăinuire se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă; infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 229 alin. (1) C. pen., se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani), iar durata pedepsei rezultante aplicate nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A.

Concluziile apărătorului ales, ale reprezentantului Ministerului Public precum și poziția contestatoarei în ultimul cuvânt au fost redate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2023, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând contestația, în raport de criticile formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, însă pentru alte motive decât cele invocate de către contestatoare.

Cu prilejul dezbaterilor în cauză, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestației formulate de persoana solicitată și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, învederând că același judecător a participat atât la judecata în primă instanță a cauzei, cât și în rejudecare la aceeași instanță, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. pen. judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.

În cauză, în urma verificărilor susținerilor formulate de parchet, se constată că același magistrat judecător a pronunțat atât Sentința penală nr. 187/PI din 08 august 2023, în Dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Timișoara, care a fost desființată ulterior prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Sentința penală nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Timișoara, supusă prezentei contestații.

Prin urmare, cum același complet de judecată de la Curtea de Apel Timișoara a pronunțat atât Sentința penală nr. 187/PI din 08 august 2023, definitivă prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și sentința penală ce face obiectul cenzurii în cauza pendinte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.

În privința sancțiunii ce se aplică în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la incompatibilitate, Înalta Curte stabilește că aceasta este nulitatea absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca urmare a nerespectării dispozițiilor privitoare la compunerea completului de judecată.

În raport de cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se reține că, prin sintagma "compunerea completului" se înțelege alcătuirea lui conform legii, astfel încât să aibă îndreptățirea legală de a soluționa cauza, având în vedere specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfășurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor și realizarea îndatoririlor părților.

Se subsumează acestei instituții regulile privind numărul judecătorilor care alcătuiesc completul, regulile privind continuitatea completului în dezbateri și cele privind compatibilitatea judecătorilor, constatându-se astfel că judecătorul fondului era incompatibil să se mai pronunțe în cauza dedusă judecății deoarece și-a exprimat părerea cu privire la această cauză prin Sentința penală nr. 187/PI din 08 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, desființată prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că același judecător nu mai putea participa la rejudecarea cauzei prin pronunțarea unei a doua sentințe penale, în al doilea ciclu procesual, la data de 05.09.2023, respectiv a sentinței penale contestate, în ceea ce privește fondul cauzei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.

Așadar, prin nelegala compunere a completului de judecată legiuitorul a înțeles să sancționeze cu nulitatea absolută nu doar greșita compunere a completului cu numărul de judecători necesari judecării unei cauze, conform specificului acesteia sau compunerea cu judecători care nu sunt anume desemnați pentru judecarea unor cauze, ci și existența cazurilor de incompatibilitate ori cele referitoare la asigurarea continuității completului care deliberează asupra cauzei penale.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege menționate, Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor privitoare la compunerea completului de judecată, criticile formulate de reprezentantul Ministerului Public fiind întemeiate.

Totodată, procedând la rejudecarea cauzei, cu respectarea și a dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara va avea în vedere și susținerile reprezentantului Ministerului Public și motivele de contestație formulate de persoana solicitată, care nu se impun a mai fi analizate, dată fiind soluția pronunțată în contestație.

Pentru aceste considerente, având în vedere că neregularitatea constatată este cea prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în Dosarul nr. x/2023, va desființa sentința penală contestată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, în vederea soluționării fondului cauzei cu respectarea garanțiilor procesuale conferite părților de C. proc. pen.

Totodată, va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2023 din 05.09.2023 și va menține dispozițiile referitoare la luarea arestării preventive și emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de contestatoarea persoană solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în Dosarul nr. x/2023.

Desființează sentința penală contestată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2023 din 05.09.2023 și menține dispozițiile referitoare la luarea arestării preventive și emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de contestatoarea persoană solicitată A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2023.

GGC - ED