ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 563/2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017) având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Italia.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. - de cetățenie română, pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 22.08.2023 și până la data de 20.09.2023, inclusiv.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sesizarea înregistrată la data de 22.08.2023, sub numărul x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare și arestarea persoanei urmărite internațional A., pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia.

În susținerea cererii, procurorul a arătat că, în data de 22.08.2023, organele de poliție din cadrul I.P.J. Arad -Serviciul de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pe numita A., față de care autoritățile judiciare din Italia au introdus la data de 24.10.2017 în Sistemul de Informații Schengen o semnalare, cu privire la care Biroul Sirene din România a precizat, prin e-mailul din data de 22.08.2023, că este valabilă în continuare, aceasta fiind căutată în vederea arestării și predării sale în baza unui mandat european de arestare.

Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat că acesta a fost emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. Pedeapsa a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 110 și 648 din C. pen. italian.

În esență, s-a reținut că, în data de 10.04.2013, persoana solicitată A., împreună cu B., au fost depistați de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce dețineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie și îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoșteau că proveneau din infracțiuni de furt.

După ce a fost identificată, persoana urmărită A. a fost ascultată de organul de urmărire penală în prezența avocatului din oficiu, ocazie cu care a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Italia. De asemenea, persoana în cauză a menționat că nu are afaceri judiciare în România, nefiind cercetată în niciun dosar penal pe teritoriul României și totodată, a precizat că nu renunță la regula specialității. Persoanei solicitate A. i s-a comunicat, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, o copie a mandatului european de arestare tradus în limba română.

Curtea de apel a arătat că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara emisă la data de 22.08.2023 s-a dispus reținerea persoanei urmărite A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 22.08.2023, ora 02:15, până la data de 23.08.2023, ora 02:15.

În ședința publică din 22.08.2023, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței se reține că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Analizând sesizarea formulată și actele existente la dosar, instanța a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 87 din Legea 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Instanța, analizând dispozițiile art. 97 din Legea 302/2004 a constatat că autoritățile din Italia au emis mandatul european de arestare la data de 03.07.2017 în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru o infracțiune prevăzută în mod expres de art. 97 alin. (1), pct. 9, respectiv spălarea produselor infracțiunii. În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate A. că, în data de 10.04.2013, împreună cu B., au fost depistați de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce dețineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie și îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoșteau că proveneau din infracțiuni de furt. Curtea a observat că fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită și de legea penală română, respectiv infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări.

Totodată, instanța a constatat că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din Legea 302/2004.

Apărătorul persoanei solicitate a invocat în fața curții motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004, respectiv împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei aplicate întrucât hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 06.12.2014 și nu a intervenit niciun caz de întrerupere al acestui termen.

Curtea, analizând motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, a apreciat că acesta nu este incident în cauză pentru următoarele argumente:

Prin sentința penală nr. 1573/23.07.2014 pronunțată de Tribunalul din Udine și rămasă definitivă la data de 06.12.2014 s-a dispus condamnarea persoanei urmărite la pedeapsa închisorii de 2 ani, însă s-a dispus suspendarea executării. Abia în data de 17.06.2017, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine a emis un mandat de executare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, urmare revocării suspendării executării pedepsei dispuse inițial. Prin urmare, pedeapsa de 2 ani închisoare a devenit executabilă abia începând cu data de 17.06.2017. Urmare a emiterii acestui mandat de executare a pedepsei a fost emis și prezentul mandat european de arestare, la data de 03.07.2017.

Potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani la care se adaugă durata pedepsei ce urmează a fi executată, astfel că în cazul persoanei urmărite acest termen este de 7 ani. În plus, potrivit art. 162 alin. (3) din C. pen., în situația unei pedepse cu suspendarea executării, termenul menționat anterior curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de revocare.

Pe cale de consecință, s-a considerat că executarea pedepsei de 2 ani închisoare ce face obiectul mandatului european de arestare nu este prescrisă întrucât termenul de 7 ani curge de la 17.06.2017, astfel că nu este împlinit. În plus, s-a constatat că a existat chiar și un caz de întrerupere a executării pedepsei, prevăzut de art. 163 alin. (1) din C. pen., respectiv un început de executare a pedepsei, persoana urmărită executând 4 zile în Germania (15-19.04.2019) în baza aceluiași mandat european de arestare, având loc și o transmitere pe cale directă a mandatului european de către autoritățile din Italia, în Germania, unde intimata a fost localizată.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, s-a apreciat raportat la data comiterii faptei (2013) și anul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (2014) că nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Apărătorul persoanei urmărite a mai invocat și motivul opțional de refuz de la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004, respectiv împrejurarea că persoana urmărită nu a fost prezentă personal la judecată.

Curtea a observat că autoritățile din Italia au menționat în conținutul mandatului european de arestare faptul că, "deși persoana urmărită nu a fost prezentă personal la proces, aceasta a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data și la locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia în așa mod încât s-a stabilit fără niciun echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit și a fost informată cu privire la faptul că o decizie poate fi pronunțată în cazul în care nu se prezintă la proces". Prin urmare, s-a considerat că este aplicabil cazul de excepție de la art. 99 alin. (2) lit. i)(i), neputându-se reține cazul de refuz facultativ de executare a mandatului european de arestare. Mai mult, din considerentele hotărârii autorităților din Germania invocate de apărătorul persoanei urmărite reiese că aceasta a participat la întreaga procedură de revocare a suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, în mod personal, asistată de apărător ales, a luat cunoștință de hotărârea de condamnare și a putut să își formuleze toate apărările, însă cererea de înlocuire a pedepsei închisorii a fost respinsă prin hotărârea din 06.06.2017, fiind emis mandat de executare a pedepsei la data de 17.06.2017.

Instanța a reținut că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa în Italia, iar din coroborarea înscrisurilor de la dosar (certificat de naștere minor C., n. în Germania și hotărârea autorităților din Germania din 09.01.2023) a reieșit că persoana urmărită locuiește și are reședință permanentă în Germania, Leipzig, începând cu 15.03.2018. Astfel, din procesul-verbal de depistare a reieșit că persoana urmărită a fost identificată la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, cu ocazia controlului de frontieră.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Conchizând, instanța a apreciat că în cauză nu există niciun impediment de ordin legal la executare a mandatului european de arestare, astfel că, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017) având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Italia.

A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Cu privire la cererea procurorului de luare a măsurii preventive a arestului preventiv față de persoana solicitată, instanța a constatat că în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare și în vederea împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, față de persoana solicitată nu se poate dispune o măsură preventivă mai ușoară decât arestarea preventivă, în raport cu urgența desfășurării procedurii în cauză și în raport cu acuzațiile aduse persoanei urmărite de către autoritățile judiciare din Italia, în cauză neexistând garanții suficiente pentru a se lua față de persoana solicitată o altă măsură preventivă dintre cele enumerate de art. 202 alin. (4) din C. proc. pen.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 22.08.2023 și până la data de 20.09.2023, inclusiv.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală a formulat contestație persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023.

Prin motivele de contestație susținute oral în ședința din 06 septembrie 2023 și prezente în scris, prin memoriul transmis la dosar, s-a apreciat că un argument în favoarea admiterii contestației formulate este acela că Tribunalul Leipzig s-a pronunțat în dosarul nr. x/22 în data de 04.01.2023 în sensul că refuză să declare drept executorie în Republica Federală Germania pedeapsa cu închisoarea de 2 ani din sentința emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014 în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014, refuză și nu ordonă arestarea provizorie a doamnei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea. Instanța germană a motivat soluția pronunțată prin aceea că persoana solicitată nu a beneficiat de garanțiile reale procesuale, precum dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, câtă vreme a fost reprezentată de un avocat din oficiu fără a avea cunoștință efectiv de existența și desfășurarea procesului, dar și a soluției pronunțate în cauză.

Din actele dosarului a reieșit că avocatul din oficiu a apărat ambii inculpați (persoana solicitată și soțul acesteia de la acel moment, numitul B.) care aveau interese contrare, nu a beneficiat de un translator, nu a fost audiată și nu a fost în măsură să indice un domiciliu procesual ales unde să-i fie comunicate actele de procedură și sentința pronunțată în cauză.

Nu în ultimul rând, s-a reținut de către Tribunalul Leipzig că persoana solicitată este bine integrată pe teritoriul Republicii Federale Germania, împreună cu soțul și copiii, fiind angajată cu loc de muncă în cadrul unui hotel.

S-a apreciat că această împrejurare se circumscrie unei autorități de lucru judecat, o instanță dintr-un stat UE pronuntându-se negativ în sensul respingerii executării mandatului european de arestare, soluție definitivă și recent pronunțată, sens în care raportat la practica CEDO și CJUE, instanțele române sunt obligate a-și însuși motivarea și soluția anterior pronunțată.

În continuare, a solicitat să se constate faptul că nu există în cauza de față condiția dublei incriminări, întrucât infracțiunea incriminată în dreptul român la art. 270 alin. (3) din C. pen., prevede că tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește, precizând că din motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul din Udine rezultă că persoana solicitată a fost arestată în prezența soțului acesteia, B., iar pentru autoritățile din Italia lipsa de cooperare a constituit nu numai calificarea infracțiunii, dar și o circumstanță agravantă. Așadar, a solicitat să fie avut în vedere că această infracțiune nu există în dreptul românesc, chestiune care reprezintă un motiv esențial pentru respingerea mandatului european de arestare. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că poate fi refuzată executarea unui mandat european de arestare în cazul în care nu se îndeplinește condiția dublei incriminări, iar infracțiunea nici nu face parte din lista celor enumerate la art. 97 din Legea nr. 302/2004. Prin urmare, este incident unul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate (Decizia nr. 53 din 20 ianuarie 2017 pronunțată în recurs de secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect contestație).

Astfel, a subliniat că reținerea acestor aspecte în motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul din Udine constituie o lipsă a garanțiilor unui proces echitabil, așa cum prevede Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6, acesta fiind un alt motiv pentru care solicită respingerea executării mandatului european de arestare.

Deopotrivă, se observă că în dezbateri, apărătorul ales al contestatoarei a susținut doar prescripția răspunderii penale, fără să invoce prescripția executării pedepsei, așadar a apreciat că raportat la dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât, potrivit deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională, fapta comisă în anul 2014 este susceptibilă a fi prescrisă sub aspectul răspunderii penale, cel puțin din perspectiva dreptului român.

Prin memoriul prezentat în scris și depus la dosar, s-a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul înlăturării excepției intervenirii prescripției executării sentinței penale nr. 1573/2014 -Reg Gen nr. 1239/2014 -R.G.N.R. nr. 2734/2013, pronunțată la data de 23.07.2014 de către Tribunalul Ordinar Udine, definitivă la data de 06.12.2014. Astfel, raportat la dispozițiile art. 99 alin. (2) pct. g) din Legea 302/2004, s-a apreciat că se impune a se constata intervenirea prescripției executării pedepsei de 2 ani la care a fost condamnată persoana solicitată.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, prin sentința penală nr. 1573/23.07.2014 pronunțată de Tribunalul din Udine și rămasă definitivă la data de 06.12.2014 s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, fiind dispusă suspendarea executării. Ulterior, în data de 17.06.2017, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine a emis un mandat de executare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, iar la data de 03.07.2017, a fost emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate, în dosarul nr. x/2015.

Referitor la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru care a fost condamnată persoana solicitată A., aceasta vizează infracțiunea de spălarea produselor infracțiunii, reținându-se că, în data de 10.04.2013, persoana solicitată, împreună cu B., au fost depistați de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce dețineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie și îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoșteau că proveneau din infracțiuni de furt.

În ceea ce privește critica existenței unei cauze de nepedepsire care se regăsește stipulată în dispozițiile art. 270 alin. (3) din C. pen. român privind infracțiunea de tăinuire, legiuitorul, prin folosirea sintagmei "nu se pedepsește" tăinuirea săvârșită de un membru de familie, a avut în vedere că un membru de familie este autorul unei infracțiuni. Însă, în cauză, nu s-a reținut că vreunul dintre tăinuitori, în persoana numiților A. și B. ar fi autorii infracțiunii de furt asupra bunurilor cu care au fost depistați de autoritățile italiene, în sarcina ambilor fiind reținută aceeași infracțiune de spălare a banilor, conform legislației italiene, respectiv infracțiunea de tăinuire, conform legislației române, față de acțiunea unui terț, ceea ce face critica să fie considerată neîntemeiată.

Totodată, este nefondată critica vizând împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, întrucât mandatul european de arestare este emis în vederea executării unei pedepse, situație în care se verifică în această procedură dacă este împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, iar nu a răspunderii penale, nefiind vorba de desfășurarea unei activități de urmărire penală în statul emitent. De altfel, se constată că termenul de prescripție a executării pedepsei, nu s-a împlinit, fiind incidente dispozițiile art. 162 alin. (3) din C. pen., termenul de 7 ani, calculat conform art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., curgând de la data la care a fost revocată, în mod definitiv, suspendarea executării pedepsei aplicate anterior în cursul anului 2014, respectiv de la data de 17.06.2017.

În continuare, analizând actele dosarului, se observă din cuprinsul mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine la data de 03.07.2017 pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea produselor infracțiunii, că persoana solicitată A. nu a fost prezentă în persoană în procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia. În continuare, se menționează că persoana nu a fost citată personal, dar a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia și a fost informată că o decizie poate fi pronunțată și în cazul în care nu se prezintă la proces (pct. 2 și 3.1b). Ulterior, se reține că, la data de 12 aprilie 2016, a primit personal notificarea "ordinului de executare a pedepsei și decretul de suspendare a acestuia" ce conținea datele esențiale ale hotărârii de condamnare (data faptei, denumirea infracțiunii, pedeapsa aplicată) și, de asemenea, indicații privind posibilitatea de a cere măsuri alternative detenției în închisoare. Notificarea i-a fost efectuată prin înmânarea actului.

Prin hotărârea Tribunalului Leipzig în dosarul nr. x/2022, în procedura de executare a pedepsei penale pronunțate împotriva persoanei solicitate s-a refuzat să se declare drept executorie în Republica Federală Germania pedeapsa cu închisoarea de 2 ani din sentința emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014. De asemenea, s-a reținut că se refuză și nu se ordonă arestarea provizorie a numitei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea.

S-a constatat că a existat un început de executare a pedepsei, persoana solicitată s-a aflat între 15-19.04.2019 în arest provizoriu destinat extrădării, în baza cererii de extrădare și în urma arestării în baza mandatului european de arestare din 03.07.2017, nr. dosar x/2015 S.I.E.P.

Mai mult, se arată în cuprinsul sentinței penale nr. 1573/23.07.2014 pronunțate de Tribunalul din Udine că procesul a avut loc la 20.06.2014, A. nu a fost prezentă la proces, pentru aceasta și B. a fost prezent avocat din oficiu desemnat de poliția judiciară. Conform dosarului și documentelor disponibile, rezultă că A. nu a fost citată personal, iar comunicarea și citația au avut loc către avocatul din oficiu, deși aceasta nu și-a dat acordul în niciun moment ca documentele adresate ei să fie comunicate avocatului din oficiu. S-a mai reținut că poliția nu a informat-o despre desemnarea avocatului din oficiu, nu a avut niciodată contact cu avocatul și nu a fost informată cu privire la datele la care se țin ședințele de judecată.

Deopotrivă, s-a mai reținut că, la data de 19 mai 2022 a existat o scrisoare a Ministerului Justiției italian care a solicitat Republicii Federale Germania să preia executarea sentinței Tribunalului Udine din 23.07.2014. Aceasta a fost precedată de o cerere de extrădare prin care Republica italiană a solicitat extrădarea persoanei condamnate în vederea executării în Italia a pedepsei stabilite de statul italian, însă extrădarea nu a fost aprobată deoarece se reține că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la extrădare și are reședința în Germania. În contextul cererii de extrădare, persoana condamnată a executat pedeapsa de la 15.04.2019 (reținere în baza mandatului european de arestare) la 19.04.2019 (arest provizoriu în scopul extrădării). Astfel, statul emitent, Republica Italiană a solicitat Republicii Federale Germania, în calitate de stat de executare, să ia în arest persoana condamnată A. sau să ia orice altă măsură pentru a garanta că persoana condamnată rămâne în Germania până la emiterea unei decizii în legătură cu recunoașterea sentinței și executarea pedepsei.

Prin urmare, s-a reținut în hotărârea Tribunalului Leipzig că sentința Tribunalului Udine din 23.07.2014 nu poate fi declarată executorie în Republica Federală Germania, iar preluarea executării este inadmisibilă.

Așadar, s-a considerat că executarea pedepsei privative de libertate ar încălca art. 6 alin. (1) par. 1, art. 3a din CEDO. Extrădarea în vederea executării unei sentințe penale străine pronunțate în absența persoanei urmărite este inadmisibilă dacă persoana nu a fost informată în vreun fel de desfășurarea și încheierea procedurii care o privește și nici nu i se oferă posibilitatea de a fi ascultată ulterior și de a se apăra efectiv.

În special, încălcarea dreptului de a fi audiat, apărarea mai multor învinuiți de către un avocat, precum și considerarea lipsei recunoașterii comiterii faptei drept circumstanță agravantă a dat naștere la îndoieli, motiv pentru care executarea sentinței Tribunalului Udine din 23.07.2014 (nr. dosar x/2014) a fost respinsă, ca inadmisibilă. În acest sens, a fost respinsă luarea în detenție a persoanei solicitate până la rămânerea definitivă a deciziei, cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea.

De asemenea, s-a reținut în cuprinsul hotărârii germane că persoana solicitată are reședința în Germania împreună cu soțul și copiii săi, domiciliul stabil fiind în Leipzig și nu s-au constatat aspecte convingătoare care să dea naștere la suspiciunea întemeiată că ea s-ar sustrage de la procedura legată de executarea sentinței.

Pentru aceste motive, conform exemplarului depus la dosar și datat 09.01.2023, Tribunalul Leipzig a respins preluarea executării pedepsei cu închisoarea, considerând-o inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, în temeiul principiului recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza cooperării dintre țările membre ale Uniunii Europene, precum și în scopul respectării garanțiilor procesuale inerente desfășurării unui proces penal, privind dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, se impune admiterea contestației. Astfel, se observă că nu au apărut elemente noi care să infirme concluzia hotărârii Tribunalului Leipzig, instanță din Uniunea Europeană, care a constatat că A. nu a fost citată personal, iar comunicarea și citația au avut loc către avocatul din oficiu, cu care nu a avut niciodată contact și nu și-a dat acordul în niciun moment ca documentele adresate ei să fie comunicate avocatului din oficiu, că nu a informată despre desemnarea avocatului din oficiu și nici cu privire la datele la care se țin ședințele de judecată, nu i s-a oferit posibilitatea de a fi ascultată ulterior și de a se apăra efectiv, astfel din perspectiva echitabilității procedurii, se impune admiterea contestației.

Astfel, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile speciale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 care prevăd executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare române în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată doar dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa. Se observă că nu există această mențiune în cuprinsul documentelor transmise de autoritățile italiene.

Mai mult, se reține incidența în cauză a motivelor de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată.

În acest context, în raport cu hotărârea Tribunalului Leipzig în dosarul nr. x/2022, prin care s-a refuzat executarea pedepsei penale pronunțate împotriva persoanei solicitate prin sentința emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014 și nu s-a ordonat arestarea provizorie a numitei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea, nu mai poate fi pusă în executare pe teritoriul unui alt stat european, în speță România, pe teritoriul căreia a fost depistată persoana solicitată, aceeași semnalare din 03 iulie 2017 privind emiterea mandatului european de arestare de Tribunalul Udine, în condițiile în care există deja soluționată o astfel de solicitare de către autoritățile germane. Or, câtă vreme o instanță dintr-un un stat membru al Uniunii Europene s-a pronunțat deja asupra aceleiași solicitări, în lipsa unor elemente noi, suplimentare, nu mai poate fi pusă în discuție aceeași chestiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Va desființa în totalitate sentința contestată și, rejudecând:

Va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii -suspendare revocată - emis la data de 17.06.2017), având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A..

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului nr. x/PI/ME emis la data de 22 august 2023 de către Curtea de Apel Timișoara, dacă nu este arestată sau reținută în altă cauză.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Desființează în totalitate sentința contestată și, rejudecând:

Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii -suspendare revocată - emis la data de 17.06.2017), având la bază sentința nr. 1573/2014 pronunțată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A..

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului nr. x/PI/ME emis la data de 22 august 2023 de către Curtea de Apel Timișoara, dacă nu este arestată sau reținută în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 septembrie 2023.

GGC - MM