ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 40/F din data de 20 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 cu referire la art. art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 25.11.2021 de către autoritățile judiciare din Republica Italia, față de persoana solicitată A., posesor al C.I seria x nr. x) și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 20.02.2023 la 21.03.2023, inclusiv.
S-a constată că aceasta a fost reținută și arestată provizoriu de la 7.02.2023 la zi.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație persoana solicitată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu termen de judecată la data de 28 februarie 2023.
La termenul de judecată din 28 februarie 2023, persoana solicitată A., prezentă în fața instanței, a precizat că înțelege să își retragă contestația formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Legea nr. 302/2004 prevede în cuprinsul art. 7 că cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Conform prevederilor art. 4251 alin. (3) din C. proc. pen., contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.
Aceste din urmă dispoziții prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.
În speță, contestatoarea A., prezentă la termenul din data de 28 februarie 2023, a precizat că își retrage calea de atac formulată în cauză.
Înalta Curte văzând, pe de o parte, declarația contestatoarei persoană solicitată A. în sensul retragerii contestației, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat-o poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 40/F din data de 20 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 40/F din data de 20 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.