ÎCCJ, Decizia nr. 153/2022

Prin Decizia nr. 5629 din 17 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 912 din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 912/2020").

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 488 și art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

În cadrul unei prime critici, recurenta susține că în mod greșit instanța de revizuire a reținut că nu există hotărâri judecătorești potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 728 din 13 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2016 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 728/2017").

În acest sens, recurenta-revizuentă argumentează că, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca, în judecata ulterioară, să nu fie adusă în discuție o chestiune deja tranșată de o altă instanță.

Din această perspectivă este criticat faptul că, în considerentele hotărârii atacate cu recurs, este avut în vedere numai dispozitivul Deciziei nr. 728/2017, iar nu și considerentele acestei decizii, deși cererea de revizuire are în vedere tocmai considerentele potrivnice ale celor două hotărâri.

În acest context, recurenta-revizuentă invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 728/2017, din care rezultă că reclamanții care au beneficiat de dispoziții în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, printre care se regăsește și revizuenta, aveau de încasat diferențe salariale restante, iar dintre funcționarii publici care au beneficiat de dispoziție în baza deciziei Curții Constituționale și au avut calitatea de reclamanți în dosarul soluționat prin Decizia nr. 728/2017, revizuenta este singura care nu a beneficiat de drepturile salariale restante.

Totodată, susține recurenta-revizuentă că și considerentele Deciziei nr. 728/2017, în care s-a reținut că "Emiterea dispozițiilor din 30.12.2016 emise în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 constituie dovada că, beneficiarii acestor dispoziții, au avut un nivel salarial inferior în perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, de aceea această categorie de funcționari publici, reclamanți în dosarul civil soluționat prin Decizia nr. 728/2017, sunt beneficiari ai diferențelor salariale nefiindu-le aplicabilă sintagma "eventuale diferențe salariale" au fost nesocotite prin considerentele Deciziei nr. 912/2020, în care s-a reținut că "Având în vedere faptul că, în perioada 09.04.2015 - 01.08.2016 nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta A. - șef serviciu gestionare a beneficiat de un nivel de salarizare mai mic decât cel aflat în plată în cadrul instituției pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație și în aceleași condiții de activitate, cererea de punere în executare a Dispoziției nr. 4198/11.12.2018, emisă de Primarul Municipiului Brăila, nu este fondată".

În susținere, recurenta critică faptul că instanța nu a avut în vedere Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză și argumentează că, în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, pentru toți funcționarii publici care nu beneficiau de sporul de dispozitiv de 25%, au fost emise, la 30.12.2016, dispoziții de aplicare a acestui spor, rezultând că, anterior acestei date, beneficiarii acestor dispoziții aveau salarii inferioare în comparație cu ceilalți funcționari publici care își desfășurau activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, recurenta-revizuentă argumentează că hotărârile sunt potrivnice deoarece considerentele Deciziei nr. 912/2020 încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat stabilit prin Decizia nr. 728/2017.

În cadrul unei a doua critici, recurenta-revizuentă contestă faptul că instanța de revizuire a reținut că, prin Decizia nr. 728/2017, nu a fost analizată în concret situația sa, argumentând că existența acestei analize rezultă din faptul că, în considerentele și în dispozitivul deciziei a fost utilizată sintagma "eventuale diferențe", care se referă numai la reclamanții care la acea dată beneficiau de sporul de dispozitiv de 25%, întrucât instanța a avut de analizat situația a două categorii distincte de funcționari publici, respectiv prima categorie care beneficia de un spor de 25% și pentru care se presupune că nu aveau de încasat diferențe salariale și a doua categorie în care se regăsește și recurenta-revizuentă, care avea un salariu diminuat cu 25% față de prima categorie.

În concluzie, recurenta-revizuentă susține că efectul pozitiv cu putere de lucru judecat încălcat îl reprezintă considerentele potrivit cărora reclamanții cărora li s-au emis decizii în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2017 au de încasat diferențe salariale restante, din care rezultă că, prin Decizia nr. 728/2017, a fost analizată situația sa, în timp ce, prin Decizia nr. 912/2020, a fost stabilită o altă situație de fapt, tranșată deja printr-o hotărâre definitivă.

Se mai arată că, în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire, chiar dacă nu exercită un veritabil control judiciar, are obligația de a analiza considerentele potrivnice, întrucât principiul autorității de lucru judecat asigură respectarea securității raporturilor juridice, care nu poate fi restrâns la excepția autorității de lucru judecat (tripla identitate de elemente prevăzute de lege), în acest sens fiind și jurisprudența CEDO în care s-a reținut că "unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice" care impune, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv unui litigiu să nu fie repusă în discuție (Brumărescu împotriva României, par. 61) și ca instanțele să țină cont de constatările făcute anterior, fără să rejudece constatările instanțelor precedente (Amurăriței împotriva României, par. 32).

Analizând criticile din recurs, conform art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În esență, atât prin cererea de revizuire, cât și prin criticile din prezentul recurs, recurenta-revizuentă susține că cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondată, deoarece Decizia nr. 912/2020 încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 728/2017, în reglementarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportat la temeiurile de drept și criticile formulate de recurenta-revizuentă, prezintă relevanță faptul că, în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 17 - 19. În același sens, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, paragrafele 17 și 18; Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragrafele 16 și 17), s-au reținut următoarele:

Prin considerentele citate, Curtea Constituțională a statuat în sensul că nu pot constitui motiv de revizuire pentru hotărâri potrivnice "așa-numitele considerente decizorii", prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioase, în condițiile în care, pentru valorificarea efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., partea are la dispoziție, în condiții de diligență procesuală, posibilitatea de invocare a autorității de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces pentru a preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii.

În cauză, prin Deciziei nr. 912 din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galați a decis următoarele: (i) Admite recursul formulat de recurentul Municipiul Brăila împotriva sentinței civile nr. 243/07.07.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019. (ii) Casează în parte sentința recurată și în rejudecare, respinge cererea reclamantei de punerea în executare a Dispoziției nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila și cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată; (iii) Admite cererea conexă formulată de pârâtul reclamant Municipiul Brăila în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A. și dispune anularea Dispoziției nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila. (iv) Menține dispozițiile sentinței civile nr. 243/07.07.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019 cu privire la respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea la comunicarea către reclamantă a Dispoziției nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila și cu privire la cererea expertului B. de majorare a onorariului.

Așa cum s-a arătat anterior, recurenta-revizuentă invocă atât în revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât și pe calea prezentului recurs, faptul că Decizia nr. 912/2020 nesocotește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor decizorii ale deciziei civile nr. 728/2017.

Sub acest aspect, examinând hotărârile potențial potrivnice, prin hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, întemeiat s-a reținut că, prin Decizia nr. 728/2017, pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, a fost obligat să achite reclamanților, printre care și recurenta-revizuentă A., eventualele diferențe salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. (1) alin. (51) din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, urmând a se analiza situația fiecărui reclamant, întrucât situațiile lor juridice sunt diferite, în timp ce, prin Decizia nr. 912/2020, pronunțată în recursul declarat împotriva sentinței nr. 243/2020 a Tribunalului Brăila, a fost respinsă cererea reclamantei A. de punere în executare a Dispoziției nr. 4198/11.12.2018 a primarului Municipiului Brăila, fiind analizată în concret situația juridică a reclamantei.

Simpla lectură a Deciziei nr. 912/2020 reflectă cu evidență faptul că ambele părți litigante (reclamanta A. și pârâtul Municipiul Brăila, prin primar) s-au raportat în cadrul cererilor și, după caz, al apărărilor formulate, iar instanța de fond (Tribunalul Brăila, care a pronunțat sentința nr. 243/07.07.2020), precum și instanța de recurs (Curtea de Apel Galați) au analizat situația juridică particulară a recurentei-revizuente A. prin raportare la soluția și considerentele Deciziei nr. 728/2017, a cărei nesocotire sub aspectul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este invocată în prezenta cauză în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest context, având în vedere și cele statuate de Curtea Constituțională prin considerentele citate în precedent, se constată că instanța care a pronunțat Decizia nr. 912/2020 a analizat raportul juridic litigios având în vedere soluția și considerentele Deciziei nr. 728/2017.

Or, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului de 5 judecători (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 329/2017, nr. 120/2019, nr. 44/2020, nr. 114/2021, nr. 118/2021 și nr. 286/2021), în ipoteza cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre (în speță, Decizia nr. 912/2020), să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deși a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acestei excepții.

Această cerință derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata, specific hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum rezultă, de altfel, din jurisprudența menționată a Curții Constituționale.

Astfel, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat, aspect analizat, așa cum rezultă cu evidență, în considerentele hotărârii atacate cu revizuire.

În concluzie, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.

În același sens, contrar susținerilor din recurs, se reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În consecință, se reține că atât pe calea revizuirii soluționate prin Decizia nr. 5629 din 17 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, cât și pe calea prezentului recurs, recurenta-revizuentă tinde să transforme calea extraordinară de atac a revizuirii, subsumată rigorilor expuse anterior, într-un recurs deghizat prin care tinde să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia civilă nr. 912/2020) prin care instanța de recurs a soluționat cauza inclusiv prin raportare la soluția și considerentele Deciziei nr. 728/2017, în privința căreia se invocă nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

A accepta susținerile recurentei-revizuente echivalează cu transformarea instanței de revizuire și a instanței învestite cu recursul exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. într-o instanță de control judiciar de reformare, opțiune incongruentă cu specificul căii de atac de retractare a revizuirii pentru hotărâri potrivnice. În acest sens, se observă că, prin criticile din recurs, recurenta-revizuentă tinde să o obțină o reevaluare a situației sale juridice - prin prisma probatoriului administrat și situația altor angajați - prin repunerea în discuție a modului în care instanța a judecat definitiv pricina, aspecte care nu pot forma obiectul analizei nici în cadrul revizuirii și nici în cadrul prezentului recurs.

Pentru toate considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.