ÎCCJ, Decizia nr. 161/2023

asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1602/Ap din 27 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuentul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, la 24 martie 2023, sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs, recurentul solicită admiterea recursului și anularea hotărârii atacate, invocând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care sa aibă legătura cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare. Indică jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv deciziile civile nr. 4100/2018, nr. 995/2009 ale secției I civilă și decizia nr. 2787/2014 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal. Mai arată recurentul că singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți, ci doar de cel puțin una dintre acestea. De aici ar rezulta efectul pozitiv al lucrului judecat care are "valoarea creatoare" în jurisprudența dintr-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.

Mai arată recurentul că un argument care se regăsește în opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare, este că "problema de drept în discuție prezintă o importanță particulară în situația litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeași chestiune litigioasă este supusă analizei instanței în mod repetat, în procese diferite, dar aflați în situații similare". Astfel, este relevată împrejurarea că sunt dese situațiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat pricini în care a fost parte numai una dintre părțile cauzei în care se solicită valorificarea lor, anume angajatorul, în timp ce partea care invocă respectivele efecte - angajatul - este terț față de primul proces.

În acest context, reamintește că, în practica instanțelor judecătorești, și în litigii care privesc alte materii juridice s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătorești de către participanți care nu au fost părți în litigiile în care au fost pronunțate respectivele hotărâri.

Față de cele expuse, solicită anularea hotărârii atacate și întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, admiterea cererii de revizuire.

Intimata B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică și legală.

Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din întâmpinare.

Astfel, reiterează că prin cererea de revizuire a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care se manifestă prin similitudine privind obiectul și cauza, fără a fi necesară identitatea de părți. Așadar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea procesului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Motivul de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susținând, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 592 din 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Galați.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Se constată că, raportat la soluția supusă controlului judiciar, ce nu a antamat aspecte de drept material, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nu este incident în cauză, acesta fiind invocat în mod formal prin cererea de recurs.

Pe de altă parte, motivele ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești definitive sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Astfel, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.

Potrivit acestor dispoziții, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Acest motiv de revizuire este incident în situația în care același proces este judecat de două ori, pronunțându-se hotărâri potrivnice.

În mod corect a constatat instanța anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin criticile din recurs sunt reiterate susținerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurentul-revizuent în raport cu art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă recurentul este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, însă rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei spețe, se referă la situația existenței triplei identități de obiect, cauză și părți.

Astfel, Înalta Curte reține că, contrar susținerilor recurentului, interpretarea art. 431 din C. proc. civ. impune concluzia că efectul pozitiv presupune la rândul său condiția identității de părți; alin. (1) prevede condiția triplei identități de părți, obiect și cauză pentru efectul negative, iar alin. (2) continua această idee, arătând că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Acest text trebuie interpretat sistematic, referindu-se la aceleași părți care au participat în litigiul inițial. Interpretarea contrară ar fi lipsită de sens, sub aspect redacțional, căci nu se prevede că oricare dintre părți ar putea opune unui terț lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, așa cum susține recurentul; referirea la oricare dintre părți subînțelege așadar că și procesul ulterior se desfășoară între aceleași părți, fiecare dintre acestea fiind în măsură să opună celeilalte lucrul anterior judecat între ele, dacă acesta are legătură cu chestiunile dezbătute în noul litigiu.

Examinând prin prisma celor de mai sus speța, se constată că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părți. Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte verifică la rândul său, dacă cerința identității de părți este întrunită.

Astfel, în procesul finalizat prin decizia nr. 1602/Ap/27.10.2022 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă, a cărei retractare s-a solicitat, au figurat ca părți A., în calitate de reclamant și B., în calitate de pârâtă.

În cel de-al doilea litigiu, soluționat prin decizia nr. 718/Ap/20.04.2022 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă calitatea de părți a revenit numiților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC. și DDDD., în calitate de reclamanți și B., în calitate de pârâtă.

În cel de-al treilea, soluționat prin decizia nr. 737/Ap/22.09.2020 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă au figurat ca reclamanți EEEE., în numele și pentru membrii de sindicat FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF. și GGGGG., în calitate de intervenienți HHHHH., IIIII., JJJJJ. și KKKKK., iar ca pârâtă LLLLL..

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de părți, fiindcă cele trei procese nu s-au derulat între aceleași părți iar recurentul-revizuent a fost terț față de acestea.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 136 din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.