ÎCCJ, Decizia nr. 32/2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 458 din 2 martie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de A., împotriva Sentinței civile nr. 518 din 1 februarie 2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București ("Sentința nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 București") și a Deciziei civile nr. 1656 A din 5 august 2020 a Tribunalului București, secția a III-a civilă ("Decizia nr. 1656/2020 a Tribunalului București"), ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., fără a-și încadra criticile în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent expune - într-un limbaj licențios și calomnios - cu referire generală și neargumentat din punct de vedere juridic prin raportare la dispozițiile art. 431 și art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici cu privire la concluzia și raționamentul din hotărârea atacată, susținând că este îndeplinită cerința triplei identități în privința litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile evocate în cererea de revizuire.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, pentru următoarele argumente: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul proces a început la 23 decembrie 2015, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, iar prin încheierea completului de filtru din 16 ianuarie 2023, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată pe fond la 13 februarie 2023.

III. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În speță, prin cererea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea Sentinței nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 București și a Deciziei nr. 1656/2020 a Tribunalului București, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2018, susținând că încalcă autoritatea lucrului judecat a Deciziei civile nr. 2055 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2015 ("Decizia nr. 2055/2015 a Curții de Apel Pitești"), prin care a fost admisă excepția tardivității motivelor de recurs, formulate de reclamantul A. la 28.09.2015, și a fost respins, ca nefondat, recursul inițial, declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință nr. 39 din 18 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă ("Încheierea nr. 39/2015 a Tribunalului Vâlcea").

Litigiul finalizat prin Decizia nr. 2055/2015 a Curții de Apel Pitești a avut ca obiect cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A. solicită constatarea nulității absolute a actului administrativ de sancționare disciplinară, respectiv Ordinul nr. 976 din 22.05.2013, și obligarea pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice la plata diferențelor salariale. Cererea a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, prin care a fost admisă, în parte, acțiunea și s-a dispus anularea ordinului și obligarea la plata diferențelor de salariu. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat cerere de lămurire și completare, care a fost respinsă prin încheierea nr. 39/2015 a Tribunalului Vâlcea, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Dosarul nr. x/2018, în care au fost pronunțate, în fond, Sentința nr. 518/2019 a Judecătoriei Sector 1 București și, în apel, Decizia nr. 1656/2020 a Tribunalului București, a avut ca obiect contestația la executare și plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua acte de executare silită și a vizat actele procedurale emise de executorul judecătoresc în executarea silită a Sentinței civile nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate de părți, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorității de lucru judecat.

În jurisprudența Curții Constituționale, s-a reținut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor".

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut și s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privința litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Din expunerea prezentată, rezultă că litigiile menționate anterior au obiect diferit și au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind reprezentat de unele dintre părțile cauzei - revizuentul A. și intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - element care, însă, nu poate fundamenta în sensul propus de recurentul-revizuent încălcarea autorității de lucru judecat pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

IV. Considerentele Înaltei Curți cu privire la încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului

Conform art. 23 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Art. 23. - (1) Cei prezenți la ședința de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit față de instanță și să nu tulbure buna desfășurare a ședinței de judecată.

(2) Președintele veghează ca ordinea și solemnitatea ședinței să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege."

Respectul cuvenit instanței de judecată constituie un principiu fundamental al procesului civil și impune solemnitatea activității de judecată și buna-cuviință în conduita procesuală, deziderate a căror nerespectare este circumscrisă, în lipsa unei sancționări exprese în C. proc. civ., exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale, în sensul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din același Cod, care prevede următoarele:

"Art. 187. - (1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Amenda judiciară are atât funcție preventivă, urmărind producerea unui efect inhibitor în privința comportamentelor subiectelor de drept în scopul de a le avertiza și determina să respecte regulile de desfășurare a procesului civil, cât și funcție sancționatorie, prin impunerea unei sancțiuni pecuniare în măsura în care funcția preventivă nu și-a atins scopul, iar subiectul de drept nu și-a adaptat comportamentul cerințelor procesuale.

În cauza dedusă judecății, instanța constantă că, prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent a depășit limitele solemnității și bunei-cuviințe și a învestit instanța cu un act procedural în cuprinsul căruia folosește în mod repetat un limbaj licențios și formulează injurii și acuzații deosebit de grave la adresa magistraților și sistemului judiciar, ceea ce reflectă rea-credință în exercitarea drepturilor și aduce o semnificativă atingere activității de judecată, care cuprinde nu numai comportamentul din sala de ședință, ci și actele pe baza cărora se înfăptuiește actul de justiție.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., instanța va aplica recurentului A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 de RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 458 din 2 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., aplică recurentului A. sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 de RON.

Definitivă sub aspectul soluției date recursului.

Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Pronunțată astăzi, 13 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

GGC - ED