ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1562/2023

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 12.01.2023, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, anularea deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În motivare, s-a arătat că, întrucât debitoarea Agenția Domeniilor Statului nu s-a conformat dispozitivului instanței de judecată, în sensul de a transmite, pe bază de protocol, terenul în suprafață de 1 ha, pentru care revizuenții au fost validați încă din anul 2006, prin Hotărârea nr. 509 a Comisiei Județene, la 08.01.2019, aceștia s-au adresat executorului judecătoresc C. pentru punerea în executare a titlului executoriu.

Conform actelor de executare întocmite, executorul judecătoresc a transmis somația privitoare la obligația de a se conforma dispozitivului hotărârii către debitoarea Agenția Domeniilor Statului la data de 08.02.2019.

Întrucât debitoarea Agenția Domeniilor Statului nu s-a conformat dispozitivului hotărârii judecătorești în termenul legal de 10 zile, la cererea revizuenților A. și B., a fost emis procesul-verbal de neexecutare a obligației ce-i incumbă debitoarei.

Prin sentința civilă nr. 978/12.02.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a obligat debitoarea Agenția Domeniilor Statului la plata către revizuenți a unor penalități în cuantum de 300 RON pe fiecare zi de întârziere până la data executării obligației de a face stabilite prin sentința civilă nr. 6811/20.12.2016, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia civilă nr. 992/A/05.10.2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a face, stabilită printr-o hotărâre judecătorească ce constituite titlu executoriu, nici în termenul de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității, la 09.07.2020 revizuenții au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București fixarea sumei definitive.

Prin încheierea civilă definitivă pronunțată la data de 04.03.2021, în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 București a obligat Agenția Domeniilor Statului la plata sumei de 27.000 RON pentru perioada 31.03.2020 - 30.06.2020.

Debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a face nici după pronunțarea încheierii sus-menționate, astfel încât revizuenții au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București fixarea sumei definitive, în cuantum de 27.600 RON, calculată de la 10.07.2020 și până la 09.10.2020.

Prin decizia civilă nr. 746/18.03.2022, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, Agenția Domeniilor Statului a fost obligată să plătească revizuenților suma de 27.600 RON pentru perioada 10.07.2020-09.10.2020.

Nici după obținerea acestei decizii civile Agenția Domeniilor Statului nu și-a îndeplinit obligația de predare a terenului, drept pentru care, prin încheierea civilă definitivă din 10.12.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 27.000 RON pentru perioada 10.01.2021 - 09.04.2021.

Neîndeplinindu-și obligația de a face, stabilită printr-o hotărâre judecătorească ce constituite titlu executoriu, la data de 11.10.2021 revizuenții au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București fixarea sumei definitive în cuantum de 27.000 RON, calculată de la 10.04.2021 și până la 09.07.2021, formându-se, astfel, dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din 27.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea revizuenților și a obligat Agenția Domeniilor Statului să le plătească suma de 27.000 RON, cu titlu de penalități definitive, pentru perioada mai sus menționată.

La data de 24.05.2022, debitoarea și-a îndeplinit obligația de predare a terenului către Comisia Locală, însă, în conformitate cu dispozițiile art. 906 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă, astfel că apare ca evident că aceasta datorează penalități până la data de 24.05.2022.

Împotriva acestei încheieri, Agenția Domeniilor Statului a declarat apel, invocând aceleași apărări ca în dosarele soluționate anterior în mod definitiv, respectiv că instanța de fond nu a analizat caracterul condițional al obligației de predare, raportat la regimul juridic al terenului, respectiv că terenul în cauză nu a trecut din domeniul public al statului în cel privat, prin hotărâre de Guvern.

Cu toate că această chestiune a fost analizată în amănunt atât de prima instanță, dar și de toate celelalte instanțe, inclusiv de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2019, ce a avut ca obiect contestația la executare formulată de debitoarea Agenția Domeniilor Statului, instanța de apel a admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că a respins cererea formulată de revizuenți, ca neîntemeiată, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Instanța de apel a admis apelul, motivat de faptul că penalitățile au un caracter reparator, neavând drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor.

Agenția Domeniilor Statului nu a invocat ca motiv de apel analizarea caracterului reparator al penalităților și fără legătură cu prejudiciul suferit de revizuenți, instanța a încălcat și dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., respectiv tribunalul nu a analizat încheierea din 27.04.2022 doar raportat la motivele de apel invocate de către Agenția Domeniilor Statului în calea de atac.

Instanța de judecată este ținută, în virtutea principiului disponibilității, să se pronunțe exclusiv asupra celor solicitate de părți, iar încălcarea acestei obligații, fie printr-o pronunțare extra petita, fie plus petita, este de natură să prejudicieze părțile.

Revizuenții au invocat dispozițiile art. 906 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează că penalitatea va putea fi înlăturată doar pe calea contestației la executare dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, iar nu într-o cale de atac, în ciuda faptului că anterior au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, asupra îndreptățirii revizuenților la stabilirea sumei definitive cu titlul de penalități.

Revizuenții precizează că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat, că este îndeplinită cerința triplei identități, de cauză, de obiect și de părți, iar hotărârile sunt pronunțate în dosare separate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., dacă în două procese identice s-au pronunțat soluții contrare, cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi și urmează a fi anulată prin procedura revizuirii.

Revizuenții arată că există hotărâri definitive anterioare prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra îndreptățirii acestora la stabilirea sumei definitive cu titlu de penalități.

Cu prilejul concluziilor orale, revizuenții au precizat, prin apărător, că, în ce privește pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., sunt vizate hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2021 și nr. z/2021, cu precădere ultimul dosar din această enumerare, în care decizia a fost pronunțată ulterior îndeplinirii obligației.

Prin decizia nr. 349A/03.03.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021; a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului București.

Împotriva soluției de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., revizuenții A. și B..

Au arătat recurenții că în considerentele hotărârii recurate (ultimul paragraf) se menționează că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă, iar în dispozitivul acesteia se menționează că cererea de revizuire este respinsă, ca nefondată.

Instanța este obligată să demonstreze de ce s-a oprit la soluția dată, respectiv de ce a aplicat o anumită normă (sau a dat o anumită interpretare), pentru ca instanța de control judiciar să aibă o înlănțuire a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora prima instanță și-a întemeiat concluzia din dispozitiv.

Or, în cazul de față, Curtea de Apel a respins cererea de revizuire când ca inadmisibilă, când ca nefondată.

Curtea de Apel București a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, argumentele aduse în susținere fiind excesiv de formaliste și nefiind în concordanță cu starea de fapt și de drept creată ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului București.

Instanța de revizuire a menționat că nu se poate reține incidența puterii de lucru judecat, invocată de revizuenți, întrucât perioadele pentru care s-a solicitat plata penalităților sunt distincte, iar situațiile avute în vedere de instanțe la pronunțarea soluțiilor inițiale au fost diferite, în dosarul nr. x/2021 nefiind analizată îndeplinirea obligației stabilite în sarcina pârâtei Agenția Domeniilor Statului.

Contrar celor reținute de instanță, în toate litigiile purtate între părți au fost tranșate chestiuni legate de incidența dispozițiilor art. 906 C. proc. civ., drept pentru care există identitate de obiect.

Totodată, decizia nr. 1579A/09.06.2022, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, a fost pronunțată ulterior îndeplinirii obligației de predare ce revenea intimatei.

Instanța de apel a avut în vedere și a analizat, la momentul pronunțării acestei decizii, faptul că Agenția Domeniilor Statului și-a îndeplinit obligația, însă trebuie să suporte penalitățile până la data la care a fost îndeplinită obligația.

Or, decizia civilă nr. 2735A/09.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București încalcă autoritatea de lucru judecat.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ., arătând că, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt aduse argumente care să susțină textul legal invocat, iar, în ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții nu indică, în concret, normele legale aplicate sau interpretate greșit de către instanță, ci reiterează aspectele de fapt ale cauzei.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2735A/09.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă, Tribunalul București a admis apelul formulat de ADS, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții B. și A., prin care au solicitat fixarea sumei definitive datorate de debitoarea ADS în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ., pentru perioada 10.04.2021-09.07.2021.

În considerentele avute în vedere la pronunțarea hotărârii, instanța a reținut că, față de adoptarea H.G. nr. 528/14.04.2022, debitoarea a fost în măsură să semneze Protocolul de predare-primire a terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului nr. 90460/16.05.2022, astfel că și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4246/20.12.2016, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Dând eficiență dezlegărilor aduse de instanța supremă prin decizia nr. 16/2017 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, tribunalul a conchis în sensul neîndreptățirii reclamanților la pretențiile deduse judecății.

Astfel, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra caracterului reparator al penalităților și fără legătură cu prejudiciul suferit de creditor, mijlocul de constrângere nu se mai impune în sarcina debitorului ADS, executarea titlului executoriu fiind asigurată.

Este adevărat că recurenții se bucură de hotărâri judecătorești definitive prin care au fost stabilite sume finale cu titlu de penalități, pentru perioade succesive de 3 luni, însă, așa cum în mod corect s-a reținut prin hotărârea recurată, instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2021 a avut în vedere o situație de fapt distinctă.

În concret, dacă în litigiile anterioare instanțele au pornit de la premisa că obligația stabilită prin titlul executoriu în sarcina ADS nu fusese adusă la îndeplinire, în dosarul nr. x/2021 tribunalul a reținut că obligația a fost îndeplinită.

Chiar dacă în cauzele indicate de recurenți s-au tranșat chestiuni legate de incidența dispozițiilor art. 906 C. proc. civ., între aceste dosare nu a existat identitate de obiect, atât perioadele pentru care s-a solicitat plata penalităților, cât și situațiile de fapt analizate, fiind distincte.

Verificând îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru invocarea motivului de revizuire, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că nu există identitate de elemente (părți, obiect și cauză) între hotărârile judecătorești analizate, astfel că nu se poate reține incidența puterii de lucru judecat și nici aplicabilitatea dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, se dovedesc nefondate argumentele recurenților privind existența a două procese identice în care s-ar fi pronunțat soluții contrare, inclusiv în ceea ce privește hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021, în ale cărei considerente nu a fost reținută executarea obligației stabilite prin titlul executoriu.

Nu în ultimul rând, la soluționarea cauzei se impune a fi avută în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30/2023, prin care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în măsura în care debitorul a executat obligația de a face sau a nu face, creditorul nu mai poate obține stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate că acestea sunt încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute de lege și astfel, excepția nulității nu poate fi primită. Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse.

- În ceea ce privește critica de nelegalitate constând în aceea că, deși în considerentele deciziei recurate s-a reținut că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă, în cuprinsul dispozitivului hotărârii, cererea a fost respinsă ca nefondată:

Deși neîncadrată, Înalta Curte constată că această critică, ce vizează ipoteza unei contradicții între considerente și dispozitiv, este subsumabilă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar este lipsită de temei, fiind vorba de o simplă inadvertență, câtă vreme se poate stabili o legătură între considerentele ce conturează o anumită soluție și dispozitivul hotărârii.

Astfel, contrar interpretărilor date de către recurenți, instanța de revizuire a reținut, în urma verificării condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că, în speță, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat, în contextul în care este vorba despre litigii având un obiect diferit (din perspectiva perioadelor analizate), împrejurare ce impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

Cum verificarea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune realizarea unui examen prealabil de admisibilitate al căii extraordinare de atac de retractare, neîndeplinirea acestora atrage inadmisibilitatea acesteia, astfel cum a reținut curtea de apel în considerentele deciziei atacate.

De altfel, se observă că recurenții nu tind, prin această critică, la afirmarea caracterului fondat al cererii de revizuire, ci doar la lămurirea soluției de respingere dispuse.

În concluzie, se observă că instanța de revizuire a motivat într-o manieră clară și concisă neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac, considerentele deciziei recurate susținând în mod legal soluția de respingere a căii de atac formulate.

Cât privește mențiunea din dispozitiv, de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, se constată că argumentele prezentate se circumscriu, mai degrabă, îndreptării unei simple erori materiale, demers inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc. civ.

Prin urmare, critica nu poate fi primită.

- Cât privește critica recurenților în sensul că "în toate litigiile purtate între părți (...) s-au tranșat chestiuni legate de incidența dispozițiilor art. 906 C. proc. civ., drept pentru care există identitate de obiect", Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia.

Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de revizuire, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; de principiu, hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută de art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit dispozițiilor art. 431 din același act normativ.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (de părți, obiect și cauză).

Contrar celor susținute de către recurenți, simpla formulare, de către aceștia, a multiple cereri de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile art. 906 C. proc. civ. nu este în măsură să justifice existența identității de chestiune litigioasă între respectivele pricini și în consecință, nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, din dispozițiile art. 906 alin. (4) C. proc. civ., rezultă în mod clar că se poate solicita, de către creditor, fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă.

Drept urmare, în mod judicios a reținut instanța de revizuire faptul că, deși în ambele pricini au fost tranșate chestiuni legate de incidența dispozițiilor art. 906 C. proc. civ., între acestea nu a existat identitate de obiect, dat fiind faptul că perioadele pentru care au fost solicitate despăgubiri erau deosebite.

De asemenea, nu există identitate de cauză juridică, de vreme ce, prin îndeplinirea obligației, analizată în decizia a cărei revizuire se cere, a dispărut și fundamentul pretenției la plata penalităților.

Or, această situație juridică este una nouă, inexistentă la data pronunțării hotărârilor anterioare, de care se prevalează revizuenții pentru a susține încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat (respectiv, a statuării jurisdicționale conform căreia se datorează penalități pentru fiecare 3 luni de neexecutare a obligației).

În acest sens, se constată și că, în interpretarea dată prevederilor art. 906 alin. (4) C. proc. civ. prin Decizia nr. 30/2023, tocmai în considerarea aspectului că penalitățile nu au un caracter reparatoriu, ci constrângător, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că ulterior stingerii complete a obligației creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate (par. 122).

Acesta întrucât, prin executarea, de către debitor, a obligației de a face sau de a nu face, scopul mecanismului de constrângere analizat a fost îndeplinit, motiv pentru care debitorul nu va mai putea fi obligat la plata penalității pentru nicio perioadă de 3 luni anterioară îndeplinirii obligației (par. 123).

Ca atare, distinct de autoritatea de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, neînlăturată în urma deciziei recurate, soluția pronunțată ca efect al mecanismului juridic prevăzut de dispozițiile art. 519-521 C. proc. civ., anterior referită, vine să lămurească însăși chestiunea existenței dreptului subiectiv pretins de către recurenți, contrar celor invocate prin memoriul de recurs, aspect care se impune cu privire la lipsa fundamentului pretenției recurenților și astfel, în distincția de cauză juridică între judecățile opuse.

- Nici susținerea recurenților conform căreia, prin decizia nr. 1579A/09.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București "a avut în vedere și a analizat (...) faptul că Agenția Domeniilor Statului și-a îndeplinit obligația, însă trebuie să suporte penalitățile până la data la care a fost îndeplinită obligația", motiv pentru care decizia nr. 2735A/09.11.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ar încalca autoritatea de lucru judecat a acesteia, nu se verifică în cauză.

Recurenții pretind, contrar realității juridice, existența unor hotărâri potrivnice, deși considerentele celei de-a doua decizii nu contrazic dezlegările și efectele lucrului judecat ale primei hotărâri.

Astfel, referitor la dosarul nr. x/2021 (în care a fost pronunțată în apel decizia nr. 1579A/09.06.2022 a Tribunalului București, secția a III-a civilă), se constată că acesta a avut ca obiect cererea creditorilor (recurenți în prezenta cauză) de pronunțare a unei hotărâri prin care să se fixeze suma definitivă pe care debitoarea (intimata din prezentul litigiu) o datora în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) C. proc. civ., respectiv suma de 27.000 RON, calculată de la 10.01.2021 și până la 09.04.2021.

Examinând cererea, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus, prin încheierea din 10.12.2021, admiterea acesteia, înlăturând apărarea debitoarei privitoare la imposibilitatea executării obligației de predare a terenului, din moment ce aceasta este una condițională, întrucât aceste aspecte au făcut obiectul analizei anterioare a aceleiași instanțe.

În soluționarea apelului formulat împotriva respectivei încheieri, Tribunalul București și-a limitat analiza, cum în mod judicios a reținut instanța de revizuire, exclusiv asupra aspectului că "(...) în ce privește inexistența unui refuz (adică a unei culpe) există putere de lucru judecat față de considerentele reținute în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019 ale Judecătoriei Sectorului 1", reținând totodată și că "(...) faptul că, prin obligarea sa la penalități, i se aduce un prejudiciu nu are nicio relevanță în cauză (...)".

Drept urmare, contrar susținerilor recurenților, la pronunțarea deciziei nr. 1579A/09.06.2022, Tribunalul București nu a reținut faptul că intimata își îndeplinise obligația care îi revenea conform titlului executoriu.

Faptul că în practicaua deciziei au fost redate susținerile debitoarei efectuate cu ocazia dezbaterilor, prin care aceasta, prin consilier juridic, afirma îndeplinirea obligației la respectiva dată, nu este în măsură să susțină criticile recurenților, întrucât un asemenea aspect nu a fost supus dezbaterii și analizei instanței, pentru a fi înzestrat cu autoritate de lucru judecat.

În atare circumstanțe, în mod corect a stabilit curtea de apel că nu există identitate de chestiune litigioasă cât privește judecata înfăptuită prin decizia a cărei revizuire se solicită (pronunțată în apel, în cauza care a privit cererea având ca obiect fixarea sumei definitive, datorate conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., de la data de 10.04.2021 și până la 09.07.2021), în raport cu cea înfăptuită prin decizia nr. 1579A/09.06.2022 a Tribunalului București – secția a III-a civilă (pronunțată în apel, în cauza care a privit cererea având ca obiect fixarea sumei definitive, datorate conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., de la data de 10.01.2021 și până la 09.04.2021), precum și lipsa tranșării, prin această din urmă decizie, a aspectelor invocate de recurenți, privitoare la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu, fiind vorba, totodată, de o cauză juridică distinctă în cele două spețe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 349A din 3 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 349A din 3 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.