ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 4 iunie 2020
Asupra cererilor de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata în data de 28.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Administrarea Domeniului Public București S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa fie obligata parata la plata sumei de 560.890,41 RON, reprezentând valoarea rămasă de achitat din facturile nr. x/28.02.2013 si y/9.04.2013, a penalităților de întârziere și, în subsidiar, a dobânzii legale, începând cu data scadentei facturilor, respectiv 30.03.2013 si 9.05.2013, pana la data plații, la efectuarea recepției materialului vegetal livrat si plantat de societatea reclamanta, iar, în subsidiar, acordarea consimțământului la ridicarea materialului livrat, cât și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, s-a arătat ca între parți a fost încheiat pentru perioada 25.10.2012 -24.10.2013 contractul de furnizare material dendrologic nr. 115/26.10.2012. In baza comenzilor verbale ale societății parate, după expirarea perioadei contractuale, reclamanta a livrat și plantat pe diferite aliniamente copaci. Pentru aceste servicii au fost emise facturile anterior menționate, facturi ce au fost parțial achitate de către parata si care au fost recunoscute de către aceasta prin emiterea unui extras de cont, prin care se confirma datoria in valoare de 560.890,41 RON. Ulterior, în mod neîntemeiat, invocând propria culpa, parata a refuzat sa achite debitul restant întrucât în facturi se menționează în mod greșit numele cumpărătorului și aceștia nu au emis comenzi scrise pentru serviciile prestate de reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 3216/19.09.2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrarea Domeniului Public București S.A. și a obligat pârâta la plata sumei de 560.890,41 RON, a penalităților de întârziere de 0,1%/zi aferente sumei de 558.990,41 RON începând cu data de 1.04.2013 până la data plății, a dobânzii legale aferente sumei de 1.900 RON începând cu data de 9.05.2013 până la data plății și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.427,82 RON.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâta Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A.
Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 2268A din 15 noiembrie 2018 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantele Administrarea Domeniului Public București S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 21.9.2017 și a sentinței civile nr. 3216 din 19.09.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 și S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3216 din 19.09.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Împotriva deciziei civile nr. 2268A din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Administrarea Domeniului Public București S.A. au declarat recurs.
Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentei-reclamantă S.C. A. S.R.L. și dezvoltarea lor.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că normele de drept încălcate de către instanța de apel la momentul pronunțării și motivării deciziei recurate sunt dispozițiile art. 1350 alin. (2), art. 1516, art. 1538 și art. 1539 C. civ.
Considerentele deciziei instanței de apel potrivit cărora modul de calcul precizat în apel reprezintă cerere nouă care contravine dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. este nelegală în condițiile în care prin cererea introductivă reclamanta a investit instanța de judecată cu petitul nr. 2 privind obligarea pârâtei în principal la plata penalităților de întârziere stabilite potrivit art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 și în subsidiar la plata dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune interese, calculate de la data scadenței facturilor menționate anterior până la data sesizării instanței de judecată și în continuare până la data plății efective a sumelor datorate.
Clauza prevăzută la art. 4.2 din contract trebuie interpretată coroborat cu art. 3.2 potrivit căruia beneficiarul are obligația de a plăti la scadență contravaloarea mărfurilor livrate, termenul de scadență fiind cel convenit de părți potrivit art. 5.2 din contract, fiind stipulat expres un termen de plată de 30 de zile.
Or, în condițiile în care instanța de apel a reținut că în mod corect s-a stabilit în sarcina pârâtei răspunderea contractuală ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor rezultate din cele două facturi în discuție, recurenta-reclamantă apreciază că raportat la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1538 C. civ., instanța trebuia să aibă în vedere norme legale aplicabile contractului de furnizare produse nr. 115 din 2012, cât și conduita pârâtei care a înțeles să își execute obligația de plată cu întârziere.
La data sesizării instanței de fond, estimarea obiectului acțiunii a fost efetuată la 29 aprilie 2016, iar ulterior pronunțării hotărârii a trecut o perioadă considerabilă care determină un alt cuantum al penalităților de întârziere.
Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. se reproșează instanței de apel că trebuia să stăruie pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, independent de orice susținere a societății reclamante.
În ceea ce privește cererea adițională cu privire la care s-a reținut că s-a renunțat la judecarea cererii privind modificarea obiectului, recurenta-reclamantă arată că s-a renunțat la solicitarea de a acorda cu acest titlu o sumă egală cu dublul contravalorii mărfurilor livrate.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurată, în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate la valoarea facturii nr. x/28.02.2013 potrivit art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 și nu în modalitatea în care instanța de apel a menținut.
Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentei-pârâte Administrația Domeniului Public S.A. și dezvoltarea lor.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Apreciază că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 335 C. proc. civ., concluzionând că pârâta nu a fost prejudiciată prin administrarea probei cu expertiză, nefiind necesară convocarea părților.
Raționamentul instanței este greșit, întrucât partea adversă a fost prezentă la efectuarea expertizei.
Recurenta-pârâtă solicită ca instanța să constate că lucrarea de expertiză a fost efectuată fără citarea în mod legal a societății, situație față de care apreciază că este lovită de nulitate.
De asemenea apreciază eronată soluția instanțelor prin raportare la situația de fapt și reținerea expertului în sensul că pârâta a lipsit nejustificat. Citează dispozițiile art. 335 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora era necesară citarea părților, în cauză fiind necesare explicațiile părților.
Vătămarea societății pârâte este reprezentată de depășirea obiectivelor admise de instanță, raportul oglindind opinia expertului consilier al reclamantei, ambele hotărâri ale instanțelor de fond fiind fundamentate pe concluziile raportului de expertiză.
În ceea ce privește fondul pretențiilor reclamantei, se reproșează instanței de apel că abordarea este părtinitoare, toate probele potrivit cărora s-a susținut că parte din lucrările facturate nu s-au regăsit la fața locului au fost înlăturate.
Se mai invocă greșita interpretare a dispozițiilor art. 280 C. proc. civ., ipoteză care devine aplicabilă numai în situația în care înregistrările la care se face trimitere nu sunt contestate de părți.
Relativ la situația centralizată a avizelor de însoțire, solicită să se constate că acestea nu sunt acceptate de societatea pârâtă pe baza semnăturii reprezentantului legal și cu aplicarea ștampilei societății, nu poartă viza de înregistrare a societății pârâte, nu există procese-verbale de predare-primire semnate, în atare situație avizele nu au fost asumate de societatea pârâtă și nu pot proba livrarea produselor de către beneficiar.
Plata parțială nu poate valora o recunoaștere a debitului și acceptarea necondiționată a facturilor emise de către societatea pârâtă, aceasta fiind contrazisă chiar de mențiunile din extrasul de cont nr. 4408/2013, acesta fiind și motivul pentru care plata parțială a facturilor a fost întreruptă, ultima plată fiind efectuată la 02.10.2013.
Recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 3.1 din contract, potrivit cărora semnarea procesului-verbal de recepție este obligatorie la livrarea produselor.
De asemenea, se mai arată că certificatul de garanție nu poartă ștampila și semnătura societății, produsele neavând corespondent în factura depusă la dosarul cauzei.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurată și în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din 19 septembrie 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția de netimbrare în ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public București S.A. și a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.
Înalta Curte luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public București S.A. ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.
Dispozițiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Dispozițiile art. 32 ale O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.606,95 RON.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Înalta Curte, constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat și că partea nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 4.606,95 RON, așa cum rezultă din dovada aflată la dosar.
În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că netimbrarea sau insuficienta timbrare atrag anularea cererii.
Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) și art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 raportate la art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează a proceda la anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public București S.A.
Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel, normele de drept material pretins încălcate fiind art. 1350 alin. (2) C. civ., art. 1516 C. civ., art. 1538 C. civ. și art. 1539 C. civ.
În esență, recurenta-reclamantă critică decizia instanței de apel sub aspectul respingerii apelului, raportat la dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Se reține că prin intermediul căii de atac a apelului, reclamanta a criticat modul de acordare a penalităților de întârziere, solicitând ca acestea să fie calculate la valoarea facturii nr. x/28.02.2013 potrivit contractului de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 și nu în modalitatea în care instanța a dispus, respectiv prin raportare la suma de 558.990,41 RON.
Critica recurentei privind plata penalităților de întârziere este nefondată, argumentele instanței privind formularea unei pretenții noi în apel fiind corecte.
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata la plata sumei de 560.890,41 RON, reprezentând valoarea rămasă de achitat din facturile nr. x/28.02.2013 si y/9.04.2013, a penalităților de întârziere și, în subsidiar, a dobânzii legale, începând cu data scadentei facturilor, respectiv 30.03.2013 si 9.05.2013, pana la data plații, la efectuarea recepției materialului vegetal livrat si plantat de societatea reclamanta, iar, în subsidiar, acordarea consimțământului la ridicarea materialului livrat, cât și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Valoarea menționată de către reclamantă reprezintă prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată, în temeiul clauzei stabilite prin art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 16.10.2012.
Prin cererea adițională precizatoare formulată de către recurenta-reclamantă în cadrul judecării cauzei în apel s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 1.760.890,41 RON.
Prin încheierea din 28.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a calificat cererea reclamantei de majorare a câtimii obiectului cererii privitoare la penalitățile de întârziere ca fiind o cerere modificatoare.
Prin cererea de renunțare formulată la 24.04.2017, recurenta-reclamantă a arătat că renunță la judecarea cererii formulată privind precizarea cuantumului și temeiului penalităților de întârziere, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe pe obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost investită.
Având în vedere aceste considerente este evident că prin cererea adițională precizatoare formulată în cursul apelului, recurenta-reclamantă tinde la modificarea obiectului cererii deduse judecății și nu doar la precizarea cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod corect a fost calificată de către instanța de apel.
De altfel, recurenta-reclamantă a revenit asupra cererii modificatoare formulate, renunțând la ea, astfel încât criticile formulate în recurs exced cadrului procesual stabilit chiar de către reclamantă, în virtutea principiului disponibilității.
Argumentele recurentei-reclamante nu pot fi apreciate ca explicitarea pretențiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, ci reprezintă încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, care intră în contradicție cu dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREȘTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2268 A din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2268 A din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac în ceea ce privește recursul declarat de pârâta ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREȘTI S.A..
Definitivă în ceea ce privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.