ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata integrală și imediată a creanței certe, lichide și exigibile în cuantum total de 242.917,03 RON, reprezentând c/v beton asfaltic și c/v servicii de închiriere, conform facturilor cu nr. x/24.09.2014 și y/23.10.2014 (parțial); obligarea pârâtei la plata sumei de 27.311,58 RON, reprezentând dobânzi legale penalizatoare, datorate pentru întârzierea la plata debitului, calculate până la data de 31 decembrie 2015, conform facturii nr. x/31.03.2016, precum și la plata acestora în continuare până la achitarea integrală a debitului; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7357 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 242.917,03 RON, reprezentând contravaloare bunuri livrate și servicii prestate, a sumei de 34.559,25 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă sumei de 242.917,03 RON, calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 21 aprilie 2016, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 242.917,03 RON, calculate începând cu data de 22 aprilie 2016 și până la data plății efective a debitului principal; totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 7.855,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. (C. civ..M.M.M.) S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7357 din 21 noiembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Contestatoarea B. S.A. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 5 decembrie 2018.

În drept, calea extraordinară de atac în retractare a fost întemeiată formal pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea solicitând anularea deciziei civile nr. 1848/03.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

La data de 19 decembrie 2018, conform plicului atașat, contestatoarea B. S.A. a depus un act de procedură, prin care a arătat că temeiul de drept al contestației în anulare este art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., afirmând, în motivare, sintetic, că instanța a omis să cerceteze motivele apelului, inclusiv cele referitoare la faptul că intimata A. S.A. nu și-a îndeplinit, potrivit probelor administrate, obligațiile contractuale și că au fost ignorate prevederile art. 1349 și art. 1350 din C. civ. și cele ale Legii nr. 10/1995.

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGLAVIT a formulat, la data de 7 februarie 2019, cerere de intervenție accesorie în favoarea contestatoarei B. S.A. .

Cererea de intervenție accesorie a fost comunicată părților inițiale și încuviințată în principiu, în temeiul art. 508 alin. (1), coroborat cu art. 64 alin. (2) C. proc. civ., așa cum rezultă din cele consemnate în practicaua deciziei.

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele reglementate de art. 503 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 15 februarie 2019 contestatoarea B. S.A. a depus la dosar un act de procedură denumit completare a cererii privind acțiunea în anularea deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2016, prin care a cerut să se dispună, în condițiile admiterii contestației în anulare, ca suma de 270.385,53 RON, virată în contul societății intimate, să fie returnată în contul contestatoarei, la care să se adauge penalitățile și dobânzile penalizatoare calculate pe perioada cuprinsă între data virării (03.10.2018) și data achitării acestei sume.

Prin decizia civilă nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848/03.10.2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.A.; de asemenea, s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGLAVIT.

În motivarea acestei soluții, Curtea de Apel București a reținut următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea a reamintit că obiectul contestației în anulare îl constituie decizia civilă nr. 1848/03.10.2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7357/21.11.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ale cărei dispoziții au fost menținute.

S-a arătat că motivarea contestației în anulare a fost depusă la 3 decembrie 2018 (data poștei), cu respectarea termenului prevăzut de art. 506 alin. (2), coroborat cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ., avându-se în vedere că decizia atacată a fost comunicată contestatoarei la 16 noiembrie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, iar termenul de 15 zile de la comunicare, calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., a expirat la 3 decembrie 2018.

În esență, criticile aduse deciziei contestate au vizat (i) pretinsa omisiune a instanței de a valorifica, în sensul cerut de contestatoare, unele înscrisuri care atestă împrejurarea că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că nu a fost recunoscută datoria, fiind încălcate mai multe dispoziții legale apreciate ca fiind incidente; (ii) faptul că instanța nu era competentă să judece cauza; (iii) pretinsa nelegală schimbare a membrilor completului de apel la ultimul termen de judecată; (iv) faptul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

Curtea a reținut că nu este legal învestită cu susținerile formulate de către contestatoare în cuprinsul actului de procedură depus prin poștă la data de 19 decembrie 2018, în sensul că instanța a omis să cerceteze motivele apelului (fiind invocat cazul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.) și că au fost ignorate prevederile art. 1349 și art. 1350 C. civ. și cele ale Legii nr. 10/1995, chestiune care a fost pusă în discuție la termenul de judecată din 15 februarie 2019.

Aceasta, deoarece respectivul act de procedură (ca, de altfel, și cel depus la termenul din 15 februarie 2019, așa cum chiar contestatoarea a recunoscut la acel termen) nu are semnificația unei motivări a contestației în anulare, fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzute de art. 506 alin. (2) partea finală din C. proc. civ., câtă vreme a fost depus cu depășirea termenului statornicit de art. 506 alin. (2), coroborat cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ. (15 zile de la data comunicării hotărârii atacate), termen care, așa cum s-a relevat anterior, a expirat la data de 3 decembrie 2018.

În subsidiar, Curtea a remarcat că nu se poate susține cu temei că ar fi incident cazul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., atâta timp cât instanța care a pronunțat decizia atacată a soluționat singurul apel ce a fost promovat în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, s-a reținut faptul că instanța este învestită să soluționeze în dosarul nr. x/2018, contestația în anulare declarată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, care a fost întemeiată în drept, așa cum reiese din partea finală a acesteia, pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, în vigoare la data începerii procesului, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

De asemenea, conform alin. (3) al art. 503 din C. proc. civ., "Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din coroborarea celor două norme anterior evocate rezultă că, în baza acestui temei legal (omisiunea cercetării unuia dintre motivele de casare), contestația în anulare specială poate fi promovată numai împotriva unor hotărâri date de instanțe de recurs.

În alți termeni, Curtea a constatat că este inadmisibil a se ataca o decizie pronunțată de o instanță de apel pe temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În continuare, s-a reținut că susținerile contestatoarei, inserate în motivarea contestației în anulare, în sensul că instanța nu era competentă să judece cauza și că s-a produs, în mod nelegal, schimbarea membrilor completului de apel la ultimul termen de judecată, ar putea fi considerate de natură a pune în discuție incidența cazului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

Cu toate acestea, Curtea a subliniat faptul că decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare nu este nici hotărârea unei instanțe de recurs și nici hotărârea unei instanțe de apel care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu recurs.

S-a arătat că decizia nr. 1848/03.10.2018 era supusă recursului, deoarece a fost pronunțată într-o pricină evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel încât nu poate fi un argument în sensul invalidării concluziei antereferite împrejurarea că în dispozitivul deciziei sus-amintite s-a menționat că aceasta este definitivă.

Distinct de argumentele evidențiate anterior, Curtea a relevat faptul că pretinsa nelegală schimbare la ultimul termen de judecată a membrilor completului de apel care au pronunțat decizia atacată în speță cu contestație în anulare ori necompetența instanței este inadmisibil a fi invocată direct prin această cale extraordinară de atac de retractare.

Din analiza prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., rezultă că pentru a fi admisibilă contestația în anulare întemeiată pe aceste dispoziții legale, este necesar ca (i) excepția corespunzătoare (de necompetență ori de nelegală alcătuire a instanței) să fi fost invocată în fața instanței care a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare, (ii) aceasta omițând să se pronunțe asupra excepției.

Or, este evident că cele două condiții de admisibilitate evidențiate în paragraful precedent nu sunt îndeplinite în prezenta pricină.

S-a observat, pe de o parte, că pe tot parcursul procesului, contestatoarea B. S.A. nu a invocat excepția de necompetență, iar, pe de altă parte, că aceeași parte, la ultimul termen de judecată (03.10.2018), deși, a fost prezentă prin reprezentantul legal și a constatat ex propriis sensibus schimbarea membrilor completului de apel, a omis să invoce excepția nelegalei compuneri a completului, așa cum rezultă din mențiunile făcute în cuprinsul practicalei deciziei nr. 1848/03.10.2018.

În plus, Curtea de Apel București a constatat că susținerile contestatoarei, inserate în motivarea contestației în anulare, referitoare la pretinsa omisiune a instanței de a valorifica, în sensul cerut de parte, unele înscrisuri care atestă că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că nu a fost recunoscută datoria, fiind încălcate o serie de prevederi legale apreciate incidente, nu se încadrează în niciuna dintre cazurile în care, potrivit art. 503 din C. proc. civ., se poate formula contestație în anulare.

Astfel, s-a reținut că nu este permis ca, prin promovarea contestației în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat [cum este, în speță, decizia nr. 1848/03.10.2018, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza finală din C. proc. civ., căci aceasta nu a fost atacată cu recurs, așa cum a recunoscut explicit reprezentantul legal al contestatoarei la termenul din data de 15 februarie 2019]-, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare ori aplicare a unor dispoziții legale.

Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților calea apelului la apel, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt, ca rezultat a coroborării probelor administrate ori că s-ar fi aplicat greșit legea, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.

Altfel spus, reaprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale, pretinse de contestatoare, constituie aspecte care exced motivelor de contestație în anulare prevăzute în cuprinsul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin această cale extraordinară de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt și de drept la care se referă litigiul.

Aceasta, căci, indubitabil, legea nu se referă la pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor și cu modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt ori a interpretat prevederile legale aplicabile pricinii.

Așa fiind, criticile de fond formulate de contestatoare la adresa soluției instanței de apel și a considerentelor deciziei acesteia nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare, nici chiar în acela reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care face vorbire despre "eroare materială", ce semnifică greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului.

Mai mult, Curtea a evidențiat că nemulțumirea contestatoarei față de modul în care, prin decizia atacată, instanța de apel a soluționat calea ordinară de atac formulată nu o îndreptățește pe aceasta să promoveze contestație în anulare.

O asemenea concluzie se impune, câtă vreme instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndrituită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de apel a analizat probele administrate în faza apelului și a motivat soluția dată și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunțată în cauză, așa cum solicită contestatoarea.

În fine, Curtea a constatat că nici aserțiunile contestatoarei, inserate în motivarea contestației în anulare referitoare la faptul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, nu se încadrează în vreunul dintre cazurile în care, potrivit art. 503 din C. proc. civ., se poate formula contestație în anulare.

Față de caracterul accesoriu al cererii de intervenție voluntară accesorie formulate în sprijinul contestatoarei de către intervenienta UAT COMUNA MAGLAVIT, consacrat de art. 67 C. proc. civ., s-a respins această cerere incidentală.

Împotriva deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 martie 2019.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Este absolut incorect ceea ce a reținut instanța de judecată referitor la plata parțială a facturii nr. x/23.10.2014, în sensul că prin această plată societatea recurentă din prezenta cauză ar fi recunoscut întregul debit.

A relevat faptul că au existat două contracte în formă simplificată (două comenzi) pentru care s-a întocmit o singură factură și că s-a achitat prima comandă, care a corespuns tuturor cerințelor de calitate și cantitate, iar cea de-a doua comandă nu a fost onorată, întrucât constructorul nu a executat lucrarea corespunzător normelor de punere în operă a mixturilor asfaltice, aceasta fiind realizată pe timp de ploaie.

În toate fazele procesuale s-a învederat faptul că lucrările au prezentat încălcări flagrante de punere în operă față de Normele Naționale, constructorul neputând justifica cantitatea de mixtură utilizată.

Acest aspect a fost confirmat și de către C.N.A.D.R. prin expertiza realizată în cauză, reținându-se că lipsesc documentele legale, respectiv avize de expediție, fișe de cântar și certificate de calitate pentru mixtura furnizată.

Prin toate documentele depuse în instanță, s-a arătat faptul că achitarea obligațiilor financiare pretinse de către reclamantă, respectiv a doua comandă, ar presupune că B. (C. civ..M.M.M.) S.A. și-a însușit lucrarea efectuată de A. S.A., lucru care este total inadmisibil.

Având în vedere faptul că s-au menționat toate aceste lucruri încă de la începutul procesului și s-au adus probe concludente în acest sens, recurenta-contestatoare apreciază că instanța de judecată a ignorat efectul devolutiv al apelului.

În concret, recurenta a susținut faptul că instanța nu a ținut cont de probele administrate în faza procesuală a apelului și nu a efectuat o nouă judecată a fondului în fapt și în drept, astfel cum prevede art. 476 din C. proc. civ.

S-a mai arătat că în cuprinsul deciziei civile nr. 1848/03.10.2018 completul de judecată învestit cu soluționarea apelului a reținut că în măsura în care apelanta poate invoca executarea necorespunzătoare a prestațiilor executate de către intimata A. S.A., aceasta are posibilitatea de a recurge la dispozițiile legale aplicabile în materia garanțiilor stipulate pentru ipoteza răspunderii contractuale.

Un alt aspect important este acela că nu a fost respectat dreptul la apărare al contestatoarei, întrucât instanța de judecată a respins cererea de amânare formulată și nu a dispus comunicarea cererii de intervenție.

Astfel, recurenta a învederat faptul că Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Maglavit a depus la dosar o cerere de intervenție care nu i-a fost comunicată și că a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acesteia, însă curtea de apel a refuzat să amâne judecarea cauzei pentru motivul că respectiva cerere de intervenție a fost formulată în favoarea contestatoarei.

Recurenta-contestatoare consideră că avea dreptul legal de a lua cunoștință de toate actele depuse la dosar, într-un termen rezonabil, pentru a-și putea pregăti strategia procesuală, indiferent dacă acele înscrisuri îi sunt favorabile sau nu.

A mai arătat că un alt aspect reținut de instanța de judecată este acela că nu ar fi fost legal învestită cu susținerile contestatoarei expuse în cuprinsul actului de procedură depus la data de 19 decembrie 2018.

Referitor la acest document, recurenta a solicitat să se observe faptul că reprezintă o cerere de revizuire care nu are nicio legătură cu cauza și, prin urmare, trebuia să formeze obiectul unui alt dosar.

Faptul că respectivul document a ajuns în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București se datorează unei erori a serviciului registratură.

Deși, s-a menționat acest lucru în ședință publică, instanța de judecată nu a luat nicio măsură și, mai mult decât atât, a înțeles să utilizeze acel document pentru a motiva o așa-zisă tardivitate a apărării contestatoarei.

Curtea a reținut același lucru și cu privire la documentul depus prin serviciul registratură la data de 15 februarie 2019, care ar fi trebuit să ajungă tot la dosarul având ca obiect cererea de revizuire.

În ceea ce privește motivele pe care a înțeles să-și întemeieze contestația în anulare ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta a susținut că acestea au fost arătate în cuprinsul documentului depus în termen, la data de 3 decembrie 2018, astfel încât nu poate fi vorba despre tardivitate, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de judecată.

Pentru toate aceste motive, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în sensul admiterii contestației în anulare, cu consecința de a se dispune rejudecarea dosarului nr. x/2016

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 8 mai 2019 intimata A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-contestatoare B. (C. civ..M.M.M.) S.A. a depus, la 6 iunie 2019, răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a formulat o cerere de suspendare a judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., solicitând să se dispună suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestatoarea a susținut că în dosarul menționat anterior a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului și judecarea acestei căi de atac.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, formă aplicabilă în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din același cod, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A., constatându-se suspendarea de plin drept a judecății, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în ședință publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

Recursul declarat de contestatoare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate de recurentă motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. sunt susținute de argumente care exprimă nemulțumirea acesteia față de soluția pronunțată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Astfel, recurenta-contestatoare a susținut faptul că instanța a ignorat efectul devolutiv al apelului, nu a ținut cont de probele administrate și nu a efectuat o nouă judecată a fondului, așa cum prevede art. 476 din C. proc. civ.

Întrucât recursul de față are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848/03.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel București a analizat admisibilitatea contestației în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situația în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispozițiilor de drept material în soluționarea unei contestații în anulare, cu atât mai mult cu cât elementele privind inadmisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, însă recurenta-contestatoare a înțeles să îl invoce doar formal.

De altfel, Înalta Curte constată că nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată și nici vreo contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului curții de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Astfel, instanța supremă constată că este nefondată critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei, în susținerea căreia s-a invocat faptul că instanța de judecată a respins cererea de amânare formulată și nu a dispus comunicarea cererii de intervenție.

În ceea ce privește conținutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituțională în art. 24 din Constituția României, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părților litigante de a-și angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată, precum și în posibilitatea acestora de a lua cunoștință de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții, de a exercita căile legale de atac, precum și în alte prerogative recunoscute de lege părților, în scopul susținerii intereselor lor.

Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) din C. proc. civ. "amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Textul de lege anterior evocat instituie în sarcina judecătorului facultatea, și nu obligația de a încuviința o atare cerere, acesta fiind singurul în măsură de a aprecia asupra caracterului excepțional al motivelor invocate.

În speță, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a respectat aceste dispoziții legale, întrucât a constatat că nu au fost invocate motive temeinice în susținerea cererii de amânare.

Mai mult, s-a reținut corect faptul că partea care a solicitat amânarea judecării cauzei a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și angaja un avocat sau pentru a asigura participarea unui consilier juridic, iar caracterul urgent al judecării contestației în anulare nu este condiționat de plata creanței stabilite prin hotărârea a cărei desființare se cere pe această cale extraordinară de atac în retractare.

Referitor la împrejurarea că instanța nu a dispus comunicarea cererii de intervenție accesorie formulate de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Maglavit, Înalta Curte constată că aceasta nu poate conduce la concluzia că s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei.

Cu alte cuvinte, partea nu ar putea pretinde că a fost vătămată în vreun fel, atâta timp cât cererea de intervenție a fost promovată în interesul său, cu scopul de a-i sprijini apărarea.

De altfel, nici nu avea cum să-i fie favorabilă o astfel de apărare în condițiile în care demersul procesual al contestatoarei s-a dovedit a fi unul care nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

În acest sens, se reține că obiectul și motivele contestației în anulare sunt menționate în cuprinsul art. 503 din C. proc. civ., care prevede că:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, în retractare, care poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

Deși art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. se referă în mod expres la hotărârile date în recurs, este de observat faptul că alin. (3) al aceluiași articol extinde obiectul contestației în anulare și la hotărârile date de instanțele de apel, care potrivit legii nu mai pot fi atacate cu recurs, cu excepția cazului menționat la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., respectiv atunci când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

În prezenta cauză, se constată că decizia civilă nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, nu putea să formeze obiectul unei contestații în anulare, atâta timp cât nu este o hotărâre a unei instanțe de recurs și nici nu se încadrează în categoria hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Împrejurarea că apelanta-pârâtă nu a înțeles să exercite calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege nu prezintă relevanță din perspectiva admisibilității contestației în anulare.

De asemenea, nu are relevanță în cauză susținerea recurentei-contestatoare, potrivit căreia motivele contestației în anulare au fost invocate în cuprinsul documentului depus în termen la data de 3 decembrie 2018, întrucât, așa cum s-a arătat, decizia instanței de apel nu putea fi atacată pe calea contestației în anulare.

Față de cele anterior expuse, se constată că este legală soluția Curții de Apel București de respingere a contestației în anulare ca inadmisibilă.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.