ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 iulie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 656.290,08 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor finalizate și menționate în situațiile de lucrări nr. x, 12, 13 și "sistematizare curte", debit compus din: a) 510.890,05 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu situațiile de lucrări însușite de către pârât, ca preț unitar și cantități prin "Actului adițional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013" și anexele acestuia; b) 15.630,88 RON, reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă situațiilor de lucrări confirmate ca preț unitar și cantități prin "Actului adițional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013" și anexele acestuia; c) 132.417,5 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în situațiile de lucrări confirmate ca și cantități prin măsurătorile efectuate în data de 8 februarie 2015 de către reprezentanții ambelor societăți comerciale, dar al căror preț per cantitate nu a fost stabilit de părțile contractante; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin cererea din 8 ianuarie 2016, reclamanta a depus o completare și precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, a temeiurilor de drept și a probatoriului, în motivarea căreia a arătat că în vederea evitării oricărei neînțelegeri, precizează obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- 81.811,9 RON, reprezentând restul de plată aferent situației de plata nr. x - zidărie. S-a depus atașat anexa nr. 1 denumită "situații plata - facturi emise - plați efectuate" din care rezulta valoarea situației de plată (valoare care este calculată după scăderea avansului primit conform art. 15 din contract și scăderea garanției de 5% conform art. 8 din contract), facturile emise, plățile achitate, restul de plata rămas de efectuat. Situația de plata nr. x a fost verificata si acceptata de către parata, drept pentru care a fost emisa factura fiscala nr. x/27.02.2014, achitată parțial conform celor prezentate în anexa nr. 1 la prezenta cerere.

- 90.292,43 RON, reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă structurii de rezistență menționată în situațiilor de plată nr. x, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 (rezistenta suplimentar), care trebuia returnata conform art. 8.2. lit. a) din Contractul de execuție de lucrări nr. x/13.12.2013;

Această pretenție materială reprezintă 60% din procentul de 5% aplicat valorii aferente execuției si finalizării lucrărilor de rezistenta la imobil conform contract x/2013 si act adițional nr. x la contract. Reținerea acestei garanții s-a reflectat prin situațiile de plata nr. x, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 care prevedeau totalul valorilor lucrărilor executate, din care era scăzuta valoarea avansului si valoarea garanției de buna execuției, factura fiscala emițându-se pe diferența de preț.

- 10.112,45 RON, reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă execuției finisajelor, menționata in situațiile de plata nr. x, 8, 9, 10, conform art. 8.2. lit. a) din Contractul de execuție de lucrări nr. x/13.12.2013;

Aceasta pretenție materială reprezintă 60% din procentul de 5% aplicat valorii de 830.129,82 RON aferentă execuției și finalizării lucrărilor prevăzute în actul adițional nr. x la contract. Reținerea acestei garanții s-a reflectat prin situațiile de plata nr. 6,8,9, 10, care prevedeau totalul valorii lucrărilor executate, din care era scăzuta valoarea garanției de buna execuției.

- 526.520,93 - reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu actul adițional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013 reliefată în situațiile de lucrări și plata nr. x, 12, 13 si "Sistematizare curte".

Se precizează că aceste lucrări și valorile lor au fost negociate și însușite de către pârâtă, ca preț unitar și cantități prin "Actul adițional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013" și anexele acestuia, dar după executarea lor pârâta a refuzat verificarea și confirmarea lor conform contract. In cuprinsul acestei valori este incorporată și valoare de 15.630,88 RON, reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă situațiilor de lucrări confirmate ca preț unitar și cantități prin "Actului adițional nr. x la Contractul nr. x/13.12.2013 și anexele acestuia;

- 132.417,5 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare actelor adiționale la contractul de antrepriza. Precizam ca executate în situațiile de lucrări confirmate ca și cantități prin măsurătorile efectuate în data de 07.02. si 08.02.2015 de către reprezentanții ambelor societăți comerciale, dar al căror preț per cantitate nu a fost stabilit de părțile contractante;

Reclamanta a depus la dosar, la termenul din 9 decembrie 2016, o cerere precizatoare prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume de bani: 81.811,9 RON, reprezentând restul de plată aferent situației de plată nr. x zidărie; 90.292,43 RON, reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă structurii de rezistență menționată în situațiile de plată nr. x, 2, 3, 4,5, 6, 7, 8 (rezistenta suplimentar) care trebuia returnată conform art. 8.2 lit. a) din Contractul de execuție de lucrări nr. x/13.12.2013; 10.112,45 RON reprezentând 60% din garanția de bună execuție aferentă execuției finisajelor menționate în situațiile de plată nr. x, 8, 9, 10 și cuprinse în actul adițional nr. x; 498.168,99 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în conformitate cu actul adițional nr. x la contractul nr. x/13.12.2013 și 159.267,70 RON reprezentând contravaloare lucrărilor suplimentare actelor adiționale la contractul de antrepriză mai puțin valoarea de 40% din valoarea garanției de 5%.

Prin sentința civilă nr. 8073 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost completată și precizată, fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 839.653,47 RON, reprezentând contravaloare lucrări și garanție de bună-execuție și suma de 31.435,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8073 din 21 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 832.919,09 RON, precum și suma de 24.229,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată în apel și a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 7.500 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că nelegalitatea hotărârii poate fi analizată și prin prisma nerespectării regulilor de procedură care guvernează dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, rolul judecătorului în aflarea adevărului și eficiența dată unor acte/manifestări ale părților în cadrul procesual, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum și validarea sau din contră, invalidarea unor probe administrate atunci când se poate pune în discuție și aprecia cu privire la legalitatea acestor probe din perspectiva principiilor care guvernează procesul civil.

Egalitatea, ca și principiu prevăzut la art. 8 C. proc. civ. nu poate însă exista în contra sau peste rațiunile pentru care art. 9 din C. proc. civ. se referă la dreptul de dispoziție al părților pe de parte, precum și la principiul conform căruia sarcina probei revine celui care afirmă, nu celui care neagă, astfel cum se reține și în art. 10 C. proc. civ.

Pe de altă parte, partea care afirmă trebuie să dovedească afirmațiile pe care le face. Ori de câte ori afirmația se referă la o situație de fapt, existența acelui fapt poate fi probată sau nu. Ori, o eventuală imposibilitate de dovedire a existentei unui fapt afirmat, reprezintă riscul procesual al părții care a inițiat demersul judiciar și care afirmă, nu al părții care se apară și spune că acel fapt nu există sau nu s-a întâmplat astfel cum pretinde partea reclamantă. Principiul, conform căruia, sarcina probei aparține părții care afirmă și nu părții care neagă este un principiu fundamental de natură a asigura atât egalitatea părților, dar și echilibrul procesual, respectiv dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În opinia recurentei, instanța de apel s-a pronunțat cu nerespectarea gravă a principiilor menționate, plasând pârâta într-o situație de evidentă inechitate procesuală. Instanța nu pare să fi fost pe deplin lămurită cu privire la toate aspectele cauzei și acest lucru rezultă cu prisosința din motivarea superficială, contradictorie și în dezacord cu normele de drept material, în ceea ce privește partea de hotărâre a cărei casare se solicită pe calea prezentului recurs.

Cu referire la expertize, recurenta arată că acestea au fost încuviințate în cauză cu scopul de a stabili, prin metode specifice, realitatea afirmațiilor celor două părți implicate în litigiu, în cazul expertizei în specialitatea construcții urmând ca prin investigații în teren să se lămurească principalele probleme reclamate de părți cu privire la cantitățile de lucrări executate de intimata și cu privire la calitatea lucrărilor executate de intimata, aspecte ce stau la baza pretențiilor sale și care au fost motivat contestate de pârâtă.

In mod concret, intimata-reclamanta a susținut că a executat în mod corespunzător lucrările menționate în situațiile de plată neacceptate de pârâtă nr. 11, 12, 13 și "sistematizare curte", iar recurenta a susținut că intimata pe de o parte nu a executat integral lucrările, iar pe de altă parte că unele dintre lucrări au fost executate în mod necorespunzător, fiind necesară refacerea lor cu terți antreprenori.

În acest context, instanța de apel, admite efectuarea unei noi expertize și, cu toate acestea, noua expertiză, reținută din nou, ca argument și probă esențială pentru respingerea aproape în integralitate a apelului, se prezintă, din perspectiva exigentelor legale și profesionale, ca un simulacru al unui demers altfel deosebit de serios, care se limitează la a reține, in esență, imposibilitatea unei analize tehnice și se bazează, exclusiv pe înscrisuri aflate la dosar, declarații de martori si judecăți de valoare ale expertului, făcute cu o totală depășire a atribuțiilor de expert.

Ori, în condițiile în care, se reține că expertul se află în imposibilitatea de a răspunde obiectivelor stabilite, din orice motiv, o astfel de probă nu putea fi reținută de către instanța de judecată.

Instanța a validat aceste probe prin expertiză, apreciind că imposibilitatea unor constatări cu caracter tehnic este exclusiv din cauza pârâtei. Mai mult decât atât, instanța de apel își fundamentează întreaga argumentație juridică pe aceste expertize și pe faptul că pârâta nu a putut proba faptul negativ contrar afirmațiilor reclamantei.

Procedând în acest fel, instanța încalcă în mod flagrant regulile de procedură care statuează că sarcina probei revine celui care afirmă și nu celui care neagă.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază drept contradictorii considerentele legate de efectuarea și relevanța probei prin expertiză efectuate atât la faza de fond și în faza din apel. Astfel, deși instanța constată că aceasta probă este o "probă științifică, efectuată de un specialist" și prin urmare, prima instanța nu avea cum să greșească întemeindu-și soluția pe această probă, motivând consistent de ce, în opinia sa, prima expertiză satisface toate cerințele de legalitate și exigentele științifice și de ce nici unul dintre motivele invocate de pârâtă nu sunt de natură a susține încuviințarea în faza de apel a unei noi expertize, instanța de apel pe baza acelorași argumente (desființate prin considerentele deciziei atacate) și cum au fost susținute și dezbătute în ședința de judecată a încuviințat o nouă expertiză în apel.

Motivarea apare astfel ca profund contradictorie, în condițiile în care nu regăsim în considerente o argumentație legată de rațiunile care au stat la baza încuviințării unei noi expertize, ci exclusiv motivele și încercările de exonerare de orice culpă a experților desemnați pentru faptul că nu se dovedesc a furniza o probă științifică și a răspunde unor întrebări concrete prin aplicarea unor metode specifice.

În opinia recurentei, nu pârâta trebuia să facă dovada neconformității lucrărilor, ci reclamanta trebuia să facă dovada existenței acestora, în cantitățile și la standardele de calitate pretinse.

Astfel, existența și realitatea unor lucrări, în condițiile în care reclamanta își întemeiază pretențiile exclusiv pe situații de lucrări nesemnate, nu poate fi probată exclusiv prin interpretarea unor împrejurări sau fapte ale pârâtei cu ignorarea voită a faptului că reclamanta nu își poate proba pretențiile deduse judecății.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că prin încercarea de a se da relevanță probatorie sau chiar efecte juridice total străine de evidență sau de normele legale, la diverse situații, în condițiile în care instanța pornește de la premisa profund nelegală a faptului că pârâta trebuie să facă dovada că afirmațiile reclamantei nu sunt reale și/sau să facă dovada inexistenței sau neconformității unor lucrări, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, după cum urmează:

Astfel, instanța înlătură recunoașterea pârâtei legată de situația de lucrări nr. x, introducând teza imputației efectuate în ordine cronologică asupra facturilor și pe cale de consecință a situațiilor de lucrări, motivare străină chiar de solicitările făcute de reclamantă și totodată făcută cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1508 din C. civ.

În acest sens, se arată că instanța apreciază că sumele plătite conform facturilor nu cuprind și valoarea garanției de bună execuție, prin urmare dispune cu privire la plata sumelor reclamate cu acest titlu și anume de garanție. Procedând în acest fel, încalcă normele de drept material, prin aceasta înțelegându-se contractul, ca lege a părților, precum și dispozițiile legale referitoare la garanții.

Prin modul în care instanța de apel a procedat la judecata cauzei, recurenta apreciază că, la fel ca și instanța de fond, le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare. Pretențiile nedovedite ale reclamantei nu pot fi probate prin plasarea sarcinii probei către pârâtă, argumente interpretative ale unor situații de fapt și plasarea exclusivă a culpei către pârâtă, inclusiv în ceea ce privește imposibilitatea reclamantei nu doar de a-și dovedi pretențiile, dar și de a justifica faptul că demersul judiciar este pornit de la premisa că reclamanta își invocă propria culpa. Ideea că situația de fapt, sub aspectul cantității și calității lucrărilor, nu poate fi probată de către pârâtă, în condițiile în care reclamanta era cea care trebuia să dovedească acest aspect a fost de natură a răsturna întregul echilibru procesual, astfel încât, toate afirmațiile reclamantei sunt primite și toate afirmațiile pârâtei sunt respinse ca nedovedite, deoarece ar fi trebuit să fie preconstituite probe, anterior deciziei reclamantei de a părăsi șantierul.

Prin întâmpinarea depusă la 4 iunie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicită pe cale de excepție anularea recursului formulat, în principal, ca tardiv formulat, ca insuficient timbrat sau nemotivat, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 24 iunie 2019, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate, întrucât recursul a fost formulat în termenul legal, iar în ceea ce privește excepția insuficientei timbrări a recursului, se arată că în raport cu soluția ce se va pronunța în cererea de ajutor public judiciar, pe care a formulat-o, va complini eventualele lipsuri legate de timbrajul prezentului recurs, iar cu privire la anularea recursului ca nemotivat, susține că a dezvoltat în mod separat fiecare motiv de nelegalitate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 noiembrie 2019, părțile depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și a acordat termen la data de 26 martie 2020 și apoi la 21 mai 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța nu a luat în considerare prevederile art. 6,7,8 C. proc. civ., precum și cele ale art. 9 și 10 din același Cod, însă prin dezvoltarea acestuia, recurenta nu face decât să critice modul în care instanța de apel a interpretat probele de la dosar, respectiv expertiza administrată la dosarul cauzei. Pe de altă parte, recurenta arată că judecătorul trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, susținerea recurentei privind încălcarea dreptului la apărare nu are nicio justificare, având în vedere că instanța de apel a admis probatoriu cu expertiză tehnică, a admis obiecțiunile formulate de către recurentă și a solicitat experților să răspundă, însă nemulțumirea recurentei se referă la faptul că niciunul dintre experții tehnici, fond și apel nu au îmbrățișat susținerile acesteia cu referire la executarea necorespunzătoare a lucrărilor și neexecutarea lucrărilor.

În acest context, se reține că instanța s-a raportat la întregul material probator administrat în cauză, nu doar la raportul de expertiză întocmit, luând în analiză toate probele și susținerile părților, astfel că susținerile acestui motiv de recurs nu se regăsesc în temeiurile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, iar pretinsa nemotivare a hotărârii sub aspectul arătat nu constituie o critică ce ar putea fi circumscrisă motivului de casare invocat, ci celui prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază și această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, reținând, în esență, că motivele contradictorii invocate de recurentă vizează reluarea argumentației făcute de aceasta în cadrul celor două instanțe, fond și apel, respectiv relevanța dată de către instanța de apel expertizei tehnice.

Din această perspectivă, se reține că nu există niciun fel de contradicție între considerentele instanței de apel și soluția pronunțată, cum nu există contradicție nici între considerentele soluției pronunțate, instanța luând în considerare toate probele de la dosar, respectiv cele două rapoarte de expertiză judiciare dispuse în cauza, în cele două faze procesuale, de către doi experți diferiți care au confirmat inexistența oricărui indiciu al erorilor de execuție, stabilind neechivoc respectarea cerințelor de calitate în construcții.

Totodată, se reține că la dosarul cauzei nu există vreun document emis de autoritățile competente în verificarea calității în construcții (Inspectoratul de Stat in Construcții) care să fi atestat că în urma verificărilor efectuate ar fi constatat abateri de la legea privind calitatea în construcții.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii dată de către instanța de apel se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de recurentă, întrucât conduce în mod logic la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1508 C. civ. și se referă la imputația făcută de creditor, prevedere legală ce se susține că nu ar fi fost luată în considerare de către instanță.

În acest context, trebuie reținut că recurenta nu are calitatea de creditor, reclamanta S.C. A. S.R.L. fiind creditoarea în ceea ce privește plata lucrărilor, prin urmare în mod corect instanța a făcut referire la imputația legală, iar restul susținerilor recurentei privind plata garanției de bună execuție se constată că nu se încadrează în motivul evocat, ci vizează modalitatea de interpretare a probelor de la dosar.

Totodată, se constată că, deși recurenta face trimitere la o încălcare a dispozițiilor de drept material care guvernează materia dreptului contractelor, aceasta nu invocă nicio dispoziție încălcată, iar reținerile instanței de apel cu privire la obligația de plată a garanției justificându-se pe prevederile contractuale și pe înscrisurile de la dosar.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8442,16 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform facturii fiscale aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2639/A din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8442,16 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2020.