ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3704/17.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunal București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 234 110,18 RON, reprezentând debitul neachitat, datorat în temeiul facturilor fiscale nr. x/29.07.20117; 108 și 109 din 01.08.2011, nr. 112 și 113/30.09.2011. totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta având ca obiect constatarea rezilierii contractului de prestări servicii nr. x incheiat între părți la data 08.07.20010, si, pe cale de consecință, repunerea pârtilor în situația anterioară, cu obligarea reclamantei la restituirea prețului contractului în cuantum.de 388.399 RON (echivalent al sumei de 73.000 Euro +TVA), plătit în avans conform facturii seria x/15.07.2010.

Prin decizia civilă nr. 2155 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L.

Pentru a pronunța aceste soluții, instanțele de fond au reținut, în esență, următoarele:

Între A. S.R.L., în calitate de prestator, și B. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/8.07.2010 având ca obiect prestarea serviciilor agricole de pregătire, cultivare, semănare, întreținere și recoltare a culturilor agricole pentru o suprafață maxima de 700 ha și pentru o suma totală de 73.000 euro. în acest contract părțile nu au stabilit în mod expres lucrările ce se vor efectua, suprafețele de teren ce urmează a fi lucrate și prețul fiecărei lucrări, acestea urmând a fi stabilite ulterior, precum s-a procedat și în cadrul contractului anterior încheiat între părți din data de 15.12.2009. Contractul nr. x are doar valoarea unui contract-cadru, prin care părțile au stabilit termenii generali în care se vor desfășura raporturile contractuale. Astfel, prin art. 1.2, 1.3, 4.2 din contract s-a stabilit ca terenurile și serviciile, care urmează să fie prestate, se vor determina în funcție de solicitările beneficiarului, ce vor fi determinate în mod concret pentru fiecare cultură și categorie de terenuri alocate pentru respectiva cultura. Având în vedere că prețul contractului urma să fie achitat în avans de către beneficiar conform art. 3.1, la data de 15.07.2010, reclamanta a emis factura nr. x în valoare de 388.399 RON, factură achitată de pârâtă prin ordinul de plată din 9.07.2010 în valoare de 313.225 RON și prin ordinul de plată din 18.08.2010 în valoare de 75.174 RON. Ulterior, intre parți s-a încheiat devizul pentru lucrările agricole la cultura de grâu toamnă 2010, prin care s-au stabilit lucrările ce se vor efectua, suprafețele de teren și prețul lucrărilor.

Instanțele au apreciat că, din semnarea acestui deviz de către reprezentanții celor două societăți, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiza grafoscopică intocmit în cauză, rezultă acordul de voință al părților cu privire la elementele necesare încheierii în mod valabil a unui contract de prestări servicii, respectiv obiectul obligațiilor ambelor părți. Atât timp cât părțile au stabilit în mod expres prețul serviciilor printr-un contract încheiat în mod valabil între acestea, s-a considerat că nu contează costul pe hectar înregistrat de reclamanta-pârâtă și diferența dintre acest cost și prețul unitar din deviz.

B. S.R.L. a contestat prestarea serviciilor astfel contractate, însă, această societate, în litigiul cu APIA, a susținut contrariul, folosindu-se de contractul nr. x/2010 și de actele anterior menționate pentru a dovedi executarea contractului nr. x și faptul că i se cuvine plata subvenției în agricultura.

Din raportul de expertiza tehnică contabilă a rezultat că reclamanta și-a executat obligațiile rezultate din contractul nr. x/2010, fiind înregistrate în mod corespunzător cheltuielile directe și indirecte generate de lucrările menționate în devizul pentru toamna 2010, precum cheltuielile cu combustibilul, neinteresând în cauză, diferența dintre prețul stabilit de părți și costul lucrărilor, ci dacă din înregistrările contabile rezultă ca reclamanta ar fi executat în mod real serviciile facturate. Or, prin justificarea și înregistrarea cheltuielilor presupuse de efectuarea lucrărilor reclamanta-pârâtă a dovedit și pe aceasta cale executarea contractului nr. x

Aceeași semnificație a reținut prima instanță că o prezintă și plata efectuată în august 2010 cu explicația "rest plată FP 9.07.2010", plata efectuată după executarea lucrărilor, iar nu în avans, ca și recunoașterea de către pârâtă a devizelor privind cheltuielile directe suportate de reclamanta pentru efectuarea lucrărilor.

Potrivit art. 8 din contractul nr. x/2010, contractul încetează la momentul îndeplinirii integrale a obligațiilor părților stabilite în conformitate cu prezentul contract. Așadar, la momentul contractării unor servicii egale cu valoarea totală a contractului nr. x/2010 și după executarea acestor servicii, acest contract încetează, chiar dacă în art. 4.1 părțile au preconizat că durata acestuia va fi de 5 ani, iar lucrările ulterior contractate, în valoare de 73.000 euro, nu pot fi considerate a fi executate tot în condițiile contractului nr. x, pentru că deja s-a epuizat valoarea acestui contract și potrivit înțelegerii părților doar lucrările în valoare maxima de 73.000 euro vor fi executate conform acestui contract, iar lucrările ce depășesc aceasta valoare urmează a fi executate conform convențiilor ulterioare încheiate intre părți.

Intre părți, în anul 2011, s-au încheiat devize pentru lucrări agricole la cultura de grâu, cultura de floarea-soarelui, cultura de porumb, fiind, astfel, încheiate alte cinci contracte de prestări servicii pentru serviciile enumerate în aceste devize și pentru prețurile indicate în aceste devize. Pentru lucrările contractate în 2011 reclamanta a emis facturile nr. x/1.08.2011,109/1.08.2011, 112/30.09.2011, 113/30.09.2011, recunoscute expres de societatea pârâtă prin semnarea acestora, prin extrasul de cont din 30.11.2013, în care se menționează debitul restant rezultat din cele patru facturi, și prin ordinul de plata parțial a facturilor nr. x, 109, 112. Chiar dacă parata a intenționat să respecte o înțelegere a părților privind achitarea TVA-ului aferent acestor facturi, s-a apreciat relevantă manifestarea de voință din partea societății în sensul recunoașterii executării serviciilor.

Recunoașterea celor patru facturi a fost reținută drept o recunoaștere comenzilor emise pentru prestarea serviciilor menționate în aceste facturi, a prețului contractului, dar și a executării contractului de către reclamanta, condiții necesare pentru atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 1499 C. civ., art. 268 și 280 alin. (1) C. proc. civ.

Suplimentar, instanța de apel a subliniat că, potrivit art. 3 pct. 3.1 din contract, prețul convenit de 73.000 Euro plus TVA trebuia plătit de către beneficiara pârâtă în termen de 5 zile de la semnarea contractului, sens în care reclamanta a emis factura nr. x in valoare de 388.399 RON, factura ce a fost achitată prin ordine de plată. Ulterior, s-a încheiat devizul pentru lucrările agricole la cultura de grâu toamnă 2010, prin care părțile au stabilit lucrările ce se vor efectua, suprafețele de teren și prețul lucrărilor. Înscrisul menționat, denumit "deviz" este semnat și stampilat de reprezentanții societăților comerciale părți în prezenta procedură judiciară.

Având în vedere că acest înscris, denumit impropriu "deviz" a fost întocmit după plata prețului contractual mai sus menționat, cel puțin după plata primei rate de 313.399 RON, în mod temeinic a fost apreciat de către prima instanță ca o recunoaștere a datoriei rezultate din prestarea serviciilor obiect al contractului nr. x/2010. De asemenea, temeinic a fost coroborată această probă a "devizului" susmenționat cu cea a restului de plată în cuantum de 75174 RON, efectuată prin ordinul de plată din 18.08.2010, în care s-a indicat expres faptul că reprezintă un rest de plată a primei plăți din data de 09.07.2010, prima instanță stabilind, astfel, că, prin plata integrală a prețului contractual și întocmirea înscrisului ce a consemnat lucrările efectuate, executarea acestor lucrări a și fost recunoscută de către pârâtă, fie și indirect, într-o manieră implicită.

Constatându-se că serviciile aferente contractului nr. x/08.07.2010 au fost executate în cursul anului 2010 și, în consecință, acesta a încetat existența ca efect al realizării obiectul acestuia, s-a considerat că facturile x/01.08.2011, y/01.08.2011, z/30.09.2011 și 113/30.09.2011, însoțite de devize de lucrări agricole, fac dovada executării în anul 2011 a unor lucrări distincte de contractul anterior, sumele cuprinse în acestea fiind datorate la plată de pârâtă. Expertiza contabilă efectuată la fond a luat în calcul și achitarea parțială a facturii nr. x/30.09.2011.

Împotriva deciziei din apel, pârâta B. S.R.L. a declarat și recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel nu a motivat respingerea criticilor sale referitoare la deficiența considerentelor hotărârii primei instanțe, iar pretinsa abordare cumulată a aspectelor referitoare la raporturile juridice dintre părți nu puteau suplini neanalizarea apărărilor sale referitoare la cererea reconvențională sau lipsa temeiurilor de drept care ar fi fundamentat soluția primei instanțe.

Recurenta - pârâtă a subliniat că singurele norme indicate în cuprinsul celor două hotărâri judecătorești nu erau în vigoare în perioada derulării relațiilor contractuale, situație ce constituie premisa aplicării greșite ca legii, ca motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Lipsa unei analize detaliate a raporturilor dintre părți din perspectivă juridică, calificarea greșită a unor acte din dosar au determinat aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.04.2019, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată rpin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiat recursul pentru următoarele conderente:

Instanțele de fond au fost investite cu o acțiune principală în pretenții și o cerere reconvențională ce tinde în principal la rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. x semnat între părți la 08.07.2010 și la valorificarea efectelor desființării convenției. Lecturând considerentele deciziei atacate, se poate constata cu ușurință că acestea nu cuprind motivele în fapt și în drept referitoare la soluția asupra cererii reconvenționale, neputându-ne rezuma la extragerea implicită a acestora din modalitatea de analiză a unor critici din apel.

Pe de altă parte, în cuprinsul acestora, putem identifica o serie de motive contradictorii. Astfel, instanța de apel menține ca fiind corectă calificarea de contract cadru pe care prima instanță a oferit-o contractului nr. x/08.07.2010, apreciindu-se că părțile au stabilit doar termenii generali în cadrul cărora se vor desfășura raporturile contractuale, pentru ca, ulterior, să se constate executarea în totalitate a contractului, considerându-se a fi o dovadă în acest sens și înscrisul intitulat "deviz", care ar fi fost încheiat ulterior executării lucrărilor contractate. Aceluiași înscris i s-a conferit însă și valoarea de contract subsecvent semnat în derularea contractului cadru, prin care părțile ar fi stabilit lucrările ce ar fi trebuit să fie executate și suprafețele de teren de lucrat. În același mod s-a procedat și cu dovada plății diferenței de preț a contractului, care deși ar fi trebuit a fi achitată în avans, potrivit mențiunilor din contract, a fost considerată drept o recunoaștere a executării lucrărilor, cu toate că, prin natura lor, lucrările menționate în deviz ar fi trebuit să fie realizate în sezonul de toamnă.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune rejudecarea cauzei pentru lămurirea aspectelor referitoare la relevanța juridică a documentelor întocmite de părți cu privire la ambele cereri deduse judecății. În vederea unei corecte stabiliri a naturii și conținutului raporturilor juridice dintre părți, instanța de apel va ține cont și de succesiunea actelor semnate de părți, de modalitatea de derulare a relațiilor comerciale în ansamblu anterior declanșării litigiilor dintre părți, raportat și la natura serviciilor prestate. Aceasta, în condițiile în care, aparent, părțile se aflau în derularea contractului de prestări servicii nr. x, atunci când au ales să semneze contractul nr. x, deși anterior preferaseră să semneze acte adiționale pentru lucrări suplimentare, iar contractul nr. x a fost încheiat pe o durată de 5 ani, care ar acoperi teoretic și perioada în care au fost prestate serviciile cuprinse în facturile indicate în acțiunea principală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul și va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2155 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2020.