ÎCCJ, Decizia nr. 122/2024

Ședința publică din data de 13 mai 2024

asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2608 din 7 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 911/Ap din 17 mai 2023 a Curții de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2012.

În motivare, instanța de revizuire a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerința identității de părți, deoarece prin hotărârile judecătorești anterioare s-au soluționat litigii purtate între persoane diferite.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuentul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, la 16 februarie 2024, sub nr. x/2024.

Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent solicită admiterea recursului și anularea hotărârii atacate, invocând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care sa aibă legătura cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare. Indică jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv deciziile civile nr. 4100/2018, nr. 995/2009 ale secției I civilă și decizia nr. 2787/2014 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal. Mai arată recurentul că singura condiție impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleași părți, ci doar de cel puțin una dintre acestea. De aici ar rezulta efectul pozitiv al lucrului judecat care are "valoarea creatoare" în jurisprudența dintr-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.

Mai arată recurentul că un argument care se regăsește în opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare, este că "problema de drept în discuție prezintă o importanță particulară în situația litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeași chestiune litigioasă este supusă analizei instanței în mod repetat, în procese diferite, dar aflați în situații similare". Astfel, este relevată împrejurarea că sunt dese situațiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat pricini în care a fost parte numai una dintre părțile cauzei în care se solicită valorificarea lor, anume angajatorul, în timp ce partea care invocă respectivele efecte - angajatul - este terț față de primul proces.

În acest context, reamintește că, în practica instanțelor judecătorești, și în litigii care privesc alte materii juridice s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătorești de către participanți care nu au fost părți în litigiile în care au fost pronunțate respectivele hotărâri.

Față de cele expuse, solicită anularea hotărârii atacate și întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, admiterea cererii de revizuire.

Intimata Opera Brașov a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică și legală.

Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din întâmpinare.

Astfel, reiterează că prin cererea de revizuire a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care se manifestă prin similitudine privind obiectul și cauza, fără a fi necesară identitatea de părți. Așadar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea procesului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru cele ce urmează:

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Examinând criticile dezvoltate în susținerea recursului, în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit prevederile art. 431 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și prin raportate la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se circumscriu în realitate motivului de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și vor fi înlăturate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele de mai jos.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., potrivit căruia:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât sub aspectul efectului negativ, cât și al celui pozitiv al lucrului judecat, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează în sensul că: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În privința efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din Codul dec procedură civilă ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă").

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat.

Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este identitatea de părți.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora".

De altfel, prin decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare." (paragraful 95).

Se reține că, în cauză, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 911/Ap din 17 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2022, întrucât se încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 545 din 29 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Instanța supremă, raportat la datele speței, constată, în primul rând, că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de părți prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, se reține că în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 911/Ap. din 17 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părți A. și Opera Brașov.

În dosarul nr. x/2018, în care a fost pronunțată hotărârea potrivnică, respectiv decizia nr. 545 din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, au figurat ca părți Sindicatul Național Sport și Tineret București, în calitate de reclamant, precum și Ministerul Tineretului și Sportului și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, în calitate de pârâți.

Totodată, astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio) doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, doar dacă au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, întrunirea triplei identități nu se impune, fiind necesară și suficientă identitatea de părți.

Instanța supremă mai constată că, în cauză, contrarietatea susținută de recurentul-revizuent constă în maniera diferită de soluționare a unor cereri similare. Trebuie arătat că în cauzele pretins se solicită drepturi salariale, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanțele de judecată. Or, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul acestor acțiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanțe diferite aceeași chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.

Cum judecata în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice s-a purtat în privința unui drept, e adevărat similar, dar aparținând unor reclamanți distincți, cu situații de fapt distincte, chiar și pârâtul în contradictoriu cu care au fost pronunțate hotărârile fiind diferit, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța supremă constată că deciziile a căror contrarietate se invocă au fost date în pricini și între părți diferite, astfel încât nu se poate reține că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

Împrejurarea că instanțele de judecată pronunță soluții diferite în cauze cu obiect similar nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudență neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii. Aceasta, întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2608 din 7 decembrie 20230 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.