ÎCCJ, Decizia nr. 337/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor reține următoarele:

Prin încheierea din data de 24 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de recurentul petent A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că prin cererea depusă la data de 23 mai 2021 în Dosarul nr. x/2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a:

- dispozițiilor art. 153 - 173 din C. proc. civ. și a art. 257 - 264 din C. proc. pen.

- dispozițiilor art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- dispozițiilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004;

- dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale;

- dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1), art. 90 din C. proc. civ.

- dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 352 alin. (1) din C. proc. pen.

- art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Examinând cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Completul de 5 Judecători a constatat că invocarea în cauză a excepțiilor de neconstituționalitate așa cum a fost formulată de recurentul petent A., nu satisface cerințele legale, criticile de neconstituționalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Admisibilitatea sesizărilor este condiționată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituționalitate invocate, relevante fiind, în acest sens, deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că simpla enumerare în susținerea excepției a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 1441/2011 publicată în M. Of. nr. 893 din 16 decembrie 2011; Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 880 din 24 noiembrie 2015).

Totodată, s-a reținut de către Înalta Curte - Completul de 5 Judecători aspectul potrivit căruia Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate în care autorul s-a limitat doar la a enumera textele constituționale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în M. Of. nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 415 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 577 din 1 august 2014)

De asemenea, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a constatat că invocarea neconstituționalității dispozițiilor menționate din C. proc. pen., C. proc. civ., O.U.G. nr. 80/2013, Legea nr. 211/2004, Legea nr. 47/1992 formulate de către petentul A. nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind așadar, îndeplinită nici condiția prevăzută în acest sens de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În plus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a notat că invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate s-a produs după soluționarea cererilor petentului de a fi desemnat un avocat din oficiu, respectiv de recuzare a procurorului de ședință, ceea ce a întărit concluzia că, în realitate, acesta folosește instituția cererii de sesizare a Curții Constituționale ca o veritabilă critică la adresa soluțiilor instanței, iar nu în virtutea unui interes procesual real vizând constatarea unor eventuale vicii de neconstituționalitate a prevederilor legale invocate.

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, recurentul petent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanță, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepțiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun a fi prezentate anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că admisibilitatea sesizărilor este condiționată de motivarea încălcării temeiurilor de neconstituționalitate invocate.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate" și nu este de natură a satisface exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

În același sens, s-a arătat că și în situația în care excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, consecința este aceea a respingerii excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 705 din 27 octombrie 2015, publicată în M. Of. , Decizia nr. 880 din 24 noiembrie 2015).

Totodată, instanța de contencios constituțional a constatat că "prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, impun cerința motivării sesizărilor, atât prin invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și prin expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate." (Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 113 din 12 februarie 2015).

Astfel, se reține că invocarea în cauză a excepțiilor de neconstituționalitate de către recurentul A. nu satisface cerințele legale incidente în cauză, criticile de neconstituționalitate nefiind motivate în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci constau doar într-o enumerare a dispozițiilor constituționale și a unor principii desprinse de autorul excepțiilor din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că recurentul A. nu precizează în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Or, în condițiile în care nu sunt respectate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu ar putea exercita controlul de constituționalitate, deoarece nu se poate substitui autorului excepțiilor în ceea ce privește motivarea acestora.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că invocarea în cauză a excepțiilor de neconstituționalitate așa cum au fost formulate de recurentul A., nu îndeplinește exigențele impuse de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sens în care se constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

Totodată, așa cum a apreciat și prima instanță, se constată că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale se face referire la dispozițiile menționate din C. proc. pen., C. proc. civ., O.U.G. nr. 80/2013, Legea nr. 211/2004, dispoziții care nu au aplicabilitate și nici relevanță în ceea ce privește soluționarea căii de atac a recursului exercitat potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanței de control constituțional.

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat și prima instanță.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021 prin care s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - ED