ÎCCJ, Decizia nr. 383/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 383/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinse în Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, petentul A. a formulat recurs.
La data de 7 iunie 2021, recurentul A. a transmis la dosar cereri de sesizare a Curții Constituționale cu mai multe excepții de neconstituționalitate, iar la termenul de judecată din data de 9 iunie 2021 a indicat oral excepțiile de neconstituționalitate, cu privire la care a solicitat sesizarea Curții Constituționale, precizând că sunt îndeplinite condițiile de prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 9 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A.
Pentru a dispune astfel, secția penală, a instanței supreme a reținut că, prin cererea sa, așa cum a fost precizată și susținută oral în fața instanței, recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. privind drepturile persoanei vătămate, avocatul din oficiu, precum și asistența juridică a persoanei vătămate; art. 257 - 267 din C. proc. pen. privind citarea și comunicarea actelor de procedură; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, în ceea ce privește neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanța imediat superioară împotriva respingerii excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, sau din alte motive, după comunicarea acestei, și nu în termen de 48 de ore de la pronunțare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 348 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce privește neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală; art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracțiunii de a beneficia de dreptul de compensație financiară sau de avans din compensația financiară; art. 275 din C. proc. pen., privind cheltuielile de judecată și ale dispozițiilor în această materie din cuprinsul C. proc. civ., precum și dispozițiile legale privind statutul procurorului.
În acest context, s-a reținut că recurentul A. a apreciat, în esență, că excepțiile de neconstituționalitate încalcă dispozițiile art. 24 alin. (1) și alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 20 alin. (1) și alin. (2), art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1) și alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1) - (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) - (2), art. 131 din Constituția României, precum și prevederile art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, prevederile art. 13, art. 14, art. 17 și altele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A., Înalta Curte, secția penală, a reținut că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Totodată, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".
Analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța supremă a constatat că excepțiile de neconstituționalitate sunt invocate de către o parte din proces, (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În ceea ce privește condiția referitoare la legătura excepției invocate cu soluționarea cauzei, s-a reținut că sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în calea de atac a recursului, nu au legătură cu soluționarea acestei căi de atac, ce are, la rândul său, ca obiect dispoziția din Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264, art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României; art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2014 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii.
Cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind formulată într-o cauză penală, în calea de atac a recursului prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, secția penală, a instanței supreme a constatat că, în mod evident, excepțiile de neconstituționalitate enumerate, nu au legătură cu cauza în care au fost invocate, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din C. proc. pen. referitoare la drepturile persoanei vătămate și asistența juridică a acesteia în procesul penal, la comunicarea actelor de procedură și promovarea unor căi de atac sau cele privitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată. Deopotrivă, nu au legătură cu cauza și nu pot produce consecințe reale în demersul judiciar promovat de recurent nici excepțiile de neconstituționalitate ale unor dispoziții din Legea nr. 211/2004 sau cele privind statutul procurorului.
Mai mult decât atât, prima instanță a subliniat faptul că recurentul a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ., în materii în care există dispoziții specifice în C. proc. pen., cum sunt dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale indicate de recurentul A. și soluționarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului împotriva unei dispoziții de respingere a sesizării Curții Constituționale cu anumite excepții de neconstituționalitate, deoarece aspectele de neconstituționalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competența jurisdicției constituționale sub forma unei excepții de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (suspendarea judecății), s-a constatat că, prin aceasta se urmărește modificarea sau/și completarea legii, atribut care cade în competența exclusivă a legiuitorului, așa încât aspectele invocate de recurent depășesc limitele controlului de constituționalitate.
În consecință, s-a apreciat că excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața instanței de recurs nu întrunesc condiția de a avea legătură cu cauza în care au fost susținute care, după cum s-a menționat în cele ce preced, are ca obiect recursul împotriva dispoziției din hotărârea curții de apel prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu alte excepții de neconstituționalitate.
Împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanță, constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, excepțiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiții, a cărei îndeplinire a fost susținută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.
Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.
În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispozițiile art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. privind drepturile persoanei vătămate, avocatul din oficiu, precum și asistența juridică a persoanei vătămate; art. 257 - 267 din C. proc. pen. privind citarea și comunicarea actelor de procedură; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, în ceea ce privește neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanța imediat superioară împotriva respingerii excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, sau din alte motive, după comunicarea acestei, și nu în termen de 48 de ore de la pronunțare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 348 și art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce privește neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală; art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracțiunii de a beneficia de dreptul de compensație financiară sau de avans din compensația financiară; art. 275 din C. proc. pen., privind cheltuielile de judecată și ale dispozițiilor în această materie din cuprinsul C. proc. civ., precum și dispozițiile legale privind statutul procurorului, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii formulate de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, dispoziție cuprinsă în Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Or, așa cum a apreciat și prima instanță, se constată că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale fac referire la neconstituționalitatea unor dispoziții din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii) și instituții reglementate de C. proc. pen. și C. proc. civ. care nu au aplicabilitate și nici relevanță în ce privește soluția ce poate fi pronunțată în calea de atac a recursului, exercitat potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituționale cuprinse în sentința penală anterior menționate.
Așadar, având în vedere că dispozițiile legale pretins neconstituționale nu prezintă relevanță în soluționarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinse în Sentința penală nr. 65/F din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, lipsind astfel legătura cu cauza, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii procesual civile referitoare la instituția cheltuielilor de judecată, similar celor stabilite de instanța de fond, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că recurentul a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. civ., în condițiile în care acestea au corespondent în C. proc. pen.. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile acestui cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, se constată că nici această excepție nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei în care a fost invocată, din moment ce dispozițiile din C. proc. civ., pretins neconstituționale, nu au aplicabilitate în speță.
Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunțării, așa cum prevede forma actuală a textului de lege.
Totodată, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se constată că recurentul urmărește modificarea acestora, în sensul prevederii exprese a suspendării judecării cauzei până la soluționarea, de către Curtea Constituțională, a excepției de neconstituționalitate invocate.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.
Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat și prima instanță.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.