ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale.

În baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a arătat că sentința este definitivă sub aspectul soluției pronunțate cu privire la cererea de strămutare și cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a constatat că acesta a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

- art. 80 C. proc. pen. (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), art. 81 C. proc. pen. (drepturile persoanei vătămate), 91 C. proc. pen. (avocatul din oficiu) și art. 93 C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente);

- art. 287 C. proc. pen. (Păstrarea unor acte de urmărire penală);

- art. 367 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei;

- art. 153 - 173 C. proc. civ. (capitolul referitor la citarea și comunicarea actelor de procedură);

- art. 257 - 264 C. proc. pen. (dispozițiile privind citarea și comunicarea actelor procedurale în procesul penal);

- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 care prevăd procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni;

- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care reglementează termenul în interiorul căruia trebuie formulat recurs împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale - 48 de ore de la pronunțare;

- art. 3 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului), art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil), art. 8 C. proc. civ. (Egalitatea), art. 13 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. (Dreptul la apărare), art. 80 alin. (1) C. proc. civ. (Formele reprezentării), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. (Asistența judiciară - Condiții de acordare);

- art. 341 C. proc. pen. (Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 C. proc. pen. (care reglementează contestația formulată împotriva soluțiilor pronunțate în faza de cameră preliminară după sesizarea instanței cu rechizitoriul), art. 408 C. proc. pen. (Hotărârile supuse apelului), art. 425 C. proc. pen. (Limitele rejudecării), art. 351 alin. (2) C. proc. pen. (Oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea).

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 care reglementează condițiile în care se poate dispune sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate ridicată de către părți sau din oficiu.

Din analiza dispozițiilor legale invocate de petent ca fiind neconstituționale, s-a reținut că cererea sa de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește una din condițiile esențiale inserate de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al articolului mai sus invocat, respectiv prevederile enumerate nu au legătură cu prezenta cauză. S-a constatat că deși se invocă faptul că mai multe norme legale privind drepturile persoanei vătămate, reprezentarea acesteia și asistarea sa de către un avocat ar încălca Legea fundamentală a țării (art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ.), petentul nu are o asemenea calitate în cauză, fiind, în acest moment, un denunțător care reclamă mai multe fapte penale presupus a fi comise de angajați ai A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov.

Apoi, în ceea ce privește art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 367 alin. (9) C. proc. pen., s-a reținut că instanța, în acest dosar, nu a fost investită cu soluționarea căii de atac a recursului, în baza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, ci cu cererea de strămutare a unei cauze aflate pe rolul Tribunalului Brașov, fiind astfel evidentă lipsa vreunei legături a cauzei cu normele legale arătate. La aceeași concluzie se ajunge și în urma verificării dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 287 C. proc. pen., având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov și în niciun caz căile de atac sau procedurile reglementate de dispozițiile legale arătate.

De asemenea, s-a apreciat că soluționarea cauzei nu are legătură nici cu dispozițiile art. 257 - 264 C. proc. pen. (având corespondent în art. 153 - 173 C. proc. civ.). Procedura de soluționare a cererii de strămutare se desfășoară conform prevederilor art. 73 C. proc. pen., iar tribunalul a încunoștințat petentul cu privire la termenul fixat în cauză potrivit regulilor instituite de acest articol.

În continuare, s-a arătat că în cadrul procesului penal, și implicit și în cursul procedurii reglementate de art. 71 și urm. C. proc. pen., nu se percepe taxă judiciară de timbru, astfel că nu devin incidente dispozițiile art. O.U.G. nr. 80/2013. În aceste condiții, nu se impune sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării respectării Legii fundamentale nici în ceea ce privește prevederile legale cuprinse în această ordonanță.

În final, întrucât în speță nu se poate discuta de acordarea unei compensații bănești, sa apreciat că nu se poate sesiza instanța de contencios constituțional nici cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, mai precis referitor la procedura de acordare de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni.

Împotriva Sentinței penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs petentul A., atacând soluția privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, petentul a arătat că declară recurs/contestație în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Brașov la instanța competentă.

Recurentul a transmis în scris la dosarul cauzei cererile, arătând pe larg motivele pe care se bazează acestea.

Examinând cererile formulate de recurentul petent A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală a fost înregistrată cererea petentului A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

Se constată că la termenul de judecată din 23 aprilie 2021, fixat în vederea soluționării cererii de strămutare, petentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, indicând în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a invocat-o. Dezbaterile în fața primei instanțe au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2021, când s-au formulat concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din Sentința penală nr. 66/F din 5 mai 2021 (atacată în prezent de petent).

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte constată că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008). S-a statuat că instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicată de parte, având obligația de a o respinge, ca inadmisibilă, pe cea care nu îndeplinește cerințele legii.

În cauza de față, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată și are în vedere neconstituționalitatea mai multor dispoziții legale, astfel cum au fost menționate în sentința penală atacată.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Raportat la datele speței, se constată că obiectul dosarului pendinte a fost cererea formulată de A. privind strămutarea judecării cauzei nr. x/2020 a Tribunalului Brașov, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind invocată în cursul judecării cererii de strămutare.

Așadar, examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014).

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În ceea ce privește calea de atac declarată de petentul A. împotriva dispoziției din sentința atacată de respingere a cererii de strămutare formulată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală (atacată în prezent de petent), în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov.

În respectarea principiului fundamental al legalității, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

În speța dedusă judecății, petentul A. a arătat că declară recurs/contestație în anulare/revizuire/reexaminare referitor la respingerea strămutării dosarului x/2020 al Tribunalului Brașov la instanța competentă.

Potrivit art. 74 C. proc. pen., care reglementează soluționarea unei cereri de strămutare, Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință (alin. (1)).

Art. 74 alin. (6) C. proc. pen. prevede că sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între aceste căi de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziții ale aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul petent A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Sentinței penale nr. 66/F din 5 mai 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva celorlalte dispoziții ale aceleiași sentințe penale.

Obligă recurentul petent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2021.

GGC - CL